Angel Garcia/Bloomberg via Guliver/Getty Images

3D printing-ul ca armă împotriva COVID-1917 min read

De Radu Călin Crahmaliuc 30.03.2020

Într-un moment în care tehnologia poate să facă diferența dintre viață și moarte, e 3D printing-ul o soluție miraculoasă sau un risc?

În mijlocul unei avalanșe de vești proaste despre evoluția epidemiei de COVID-19 din Italia, a scăpat pe sub radar și o știre mai optimistă. Spitalul din Chiari, Brescia, avea nevoie urgent de o valvă pentru un tub VenturiEfectul Venturi constă în reducerea presiunii unui fluid atunci când acesta curge prin secțiunea îngustă a unui tub și are multe aplicații practice, de la carburatoare la echipamente de scuba-diving. wikipedia.org ca să-i ventileze pe pacienții aflați în stare critică. Producătorul de echipament medical nu putea s-o livreze în timp util, așa că un start-up local de 3D printing, Isinnova, a făcut reverse engineering și în 24 de ore a reușit să copieze valva, oferind 100 de bucățiChristian Fracassi a reușit într-un termen scurt să printeze un număr mare de valve venturi, o piesă care se montează pe masca de oxigen pentru a asigura un flux continuu de aer. „Meet The Italian Engineers 3D-Printing Respirator Parts For Free To Help Keep Coronavirus Patients Alive” forbes.com spitalului. Toată lumea a fost fericită: și pacienții că pot respira, și spitalul că îi poate ajuta, și 3D printerii că au făcut o faptă bună. 

Aproape imediat a apărut însă și o altă știre care zicea că producătorii valvei amenință acum să dea în judecatăUna dintre persoanele implicate a dat, se pare, declarații contradictorii pentru TechDirt. „Volunteers 3D-Print Unobtainable $11,000 Valve For $1 To Keep Covid-19 Patients Alive; Original Manufacturer Threatens To Sue” techdirt.com Isinnova, supărați că li s-a încălcat patentul și oricine poate să printeze o piesă de 11.000 de dolari cu 1 dolar bucata. În revolta generală împotriva capitaliștilor sălbatici care nu se gândesc decât la bani în timp ce lumea moare pe stradă, nimeni n-a mai stat să verifice dacă știrea e adevărată. Era falsă. Charles Bellm, directorul Intersurgical,Companie localizată în Marea Britanie și specializată în producția de dispozitive medicale de respirat. intersurgical.com compania producătoare, a declarat pentru The Verge că n-au amenințat să dea în judecată pe nimeni, iar piesa respectivă face parte dintr-un kit care costă câțiva dolari nu câteva mii de dolari. Ce-i drept, firma a recunoscut că a fost contactată de Isinnova pentru un model 3D al piesei, dar a fost nevoită să-i refuze din cauza reglementărilor medicale din Italia și nu din rea-voință. Mai mult decât atât, Isinnova a confirmat povestea spunând că și-au văzut de treabă fără să fie amenințați și habar n-au cum a scăpat povestea în presă. 

Nu e prima oară în ultimele zile când apare un fake newsZvonurile și dezinformările sunt o problemă din ce în ce mai serioasă în lupta cu virusul, „Coronavirus: Italy sees rapid spread of fake news” bbc.com despre modul în care se gestionează criza COVID-19 în Europa, dar, dincolo de asta, situația a ridicat niște întrebări importante. Una dintre ele este cât de mult poate ajuta comunitatea de 3D printing eforturile împotriva virusului, în condițiile în care medicii din întreaga lume se plâng de lipsa echipamentelor?

3D printeri din toate colțurile, uniți-vă

Răspunsul vine chiar de pe linia frontului, unde toată lumea, de la amatori la profesioniști, s-a mobilizat ca să dea o mână de ajutor.

  • În Cehia, Josef Prusa,Josef Prusa e un antreprenor și inventator ceh privit cu mult respect în comunitatea internațională de 3D printing. „How Prusa is using the world’s largest 3D-printing farm to produce medical gear” designboom.com CEO la Prusa Printers și guru în domeniu, se folosește de cea mai mare fermă de 3D printing din lume ca să fabrice viziere de protecție de unică folosință pentru personalul medical, donând până în momentul de față 10.000 de bucăți guvernului ceh și anunțând că va crește producția la 4.000 de bucăți pe zi.
  • În SUA, un cuplu din New YorkIsaac Budmen și Stephanie Keefe și-au lansat firma de 3D printing în 2017. „New York couple uses 3D-printing to create coronavirus masks”, msn.com a livrat până acum 300 de viziere de protecție pentru centrele locale de testare.
  • În Italia, aceiași Isinnova au proiectat un adaptor care transformă o mască de snorkeling de la Decathlon într-o mască C-PAP pentru terapie cu oxigen. Ideea îi aparține doctorului Renato Favero care a văzut o oportunitate în folosirea măștilor care acoperă toată fața de la Decathlon. „This 3D-printed adapter turns snorkeling mask into a ventilator” futurism.com 
  • Producătorul de imprimante HP a anunțat că oferă publicului modelul 3D al unei piese„3D printing may help supply more essential coronavirus medical gear”, cnet.com care permite deschiderea ușilor cu cotul și protejează mâinile de contaminare. HP produce nu doar imprimante clasice, ci și imprimante 3D industriale.
  • În România, un grup de ingineri, medici și profesori din Timișoara au pornit proiectul Ventilate MeCălin Brandabur, fondatorul start up-ului, spune că prototipul e în teste și așteaptă să intre în producție cât se poate de curând pentru a ajuta spitalele din România. „Timișorenii care produc ventilatoare din piese printate 3D. Încep testele” start-up.ro care își propune să realizeze piese 3D printate pentru spitale. În prezent o echipă de la Symme3D, un start-up local, lucrează la proiectarea unui robot de automatizare ventilare prin AmbuBag (baloane resuscitare). 
  • În Irlanda, Colin Keogh și Gui Calavanti de la Breeze Automation, au realizat și ei un prototip de ventilator ce poate fi 3D printat. Miza e mare pentru că ventilatoarele sunt resurse vitale pentru spitale în lupta cu COVID-19. Proiectul e open source,Prototipul a apărut ca urmare a inițiative pornite pe Facebook. „Open-source project spins up 3D-printed ventilator validation prototype in just one week” techcrunch.com la realizarea lui au participat peste 300 de ingineri și designeri și a fost înaintat guvernului irlandez pentru omologare.
  • Chiar și Comisia Europeană a cerut ajutorul CECIMO (Asociația Europeană a Constructorilor de Mașini Unelte)Filip Geerts, directorul general CECIMO, crede că asociația sa poate juca un rol vital în timpul crizei actualE. „EU industry touts 3D printing as ‘immediate solution’ to COVID-19 shortages” euractiv.com pentru a aproviziona cu piese 3D printate unitățile medicale europene care au nevoie de ajutor.

De ce nu-i o idee bună să te-apuci să-ți printezi singur o mască

Ok, dar dacă 3D printingul chiar e soluția miraculoasă spre care arată toată lumea, de ce n-a fost folosit mai des până acum în domeniul medical? A fost și continuă să fie folosit la foarte multe lucruri, de la imobilizarea fracturilor la modelarea de dinți,Cu ajutorul imprimantelor 3D, stomatologii pot realiza punți, dinți și proteze dentare perfect adaptate la fizionomia pacientului. „Dental 3D Printing: how are 3D technologies revolutionising this sector?”, 3dnatives.com dar, la fel ca orice inovație, și 3D printingul are pericolele sale ascunse. Așa cum explică chiar Joseph Prusa, cel mai mare risc la care ne expune 3D printingul în zilele astea de incertitudine este falsul sentiment de securitate.Prusa a tras un semnal de alarmă despre folosirea echipamentelor 3D printate într-o postare pe blog: blog.prusaprinters.org.

Da, e adevărat că oricine are o imprimantă 3D și modelul 3D poate să printeze o valvă medicală, ca în exemplul de mai sus, dar asta nu înseamnă că ar și trebui să facă asta. Ce nu se specifică în știre e că valva a fost confecționată dintr-un material special la care nu toată lumea are acces. Materialele folosite în mod obișnuit la 3D printing sunt accesibile și unele dintre ele chiar biodegradabile, dar au un mare defect: sunt extrem de poroase, ceea ce înseamnă că în condiții de utilizare frecventă, umiditate și temperatură ridicată, se transformă în colonii de bacterii și microbi foarte greu de sterilizat.Dispunerea în straturi a plasticului în timpul printării 3D favorizeaza apariția microbilor. „12 Vital Facts About Food Safe 3D Printing” all3dp.com Ca exemplu concret, e foarte ușor să printezi 3D o lingură sau o farfurie, dar dacă nu vrei să mori de salmonella sau e-coli după trei utilizări, poate c-ar fi mai bine să nu le folosești. În mod similar, o valvă venturi printată3D de un amator ar funcționa perfect din punct de vedere mecanic, dar ar fi un pericol microbiologic într-un spital care are oricum suficiente alte probleme. Acesta e și motivul pentru care Prusa a anunțat că momentan nu vrea să producă lucruri prea complicate, de exemplu măști, și se va concentra doar pe producția de viziere medicale care se folosesc și se aruncă după o singură utilizare fără să se transforme în riscuri microbiologice, mai ales că s-a descoperit că virusul COVID-19 supraviețuiește până la trei zile pe plastic. 

La celălalt capăt al spectrului optimist, Copper 3D, un producător de filament din Chile, se laudă că a creat un prototip de mască de protecție N95Măștile de tip N95 se mulează pe figură și oferă o protecție sporită împotriva particulelor fine. „Copper 3D makes the free N95 mask design to fight COVID-19 pandemic spread” 3dprintingcenter.net și l-a oferit gratis oricui vrea să-l printeze. Masca e reutilizabilă, poate fi curățată foarte ușor, e reciclabilă și costă foarte puțin. Ce-a uitat Copper 3D să precizeze e că masca nu funcționează decât dacă e printată cu filamentul antibacterian proprietar pe care-l produc ei. Ar trebui să-i condamnăm pentru scăparea asta? În niciun caz, au sesizat o oportunitate și-au profitat de ea, dar în același timp, așa cum spune Prusa, ar trebui să fim mai sceptici la soluțiile prea bune ca să fie adevărate, chiar dacă riscăm să devenim nepopulari în vremurile astea de criză. 



Text de

Radu Călin Crahmaliuc

Jurnalist, scenarist și pasionat de toate lucrurile cu butoane. Are un master în Geopolitică dar ar prefera să nu-l folosească.

TEHNOLOGIE|TENDINȚE

Blockchain-ul va conta în lumea post-COVID, dar nu la vot

De Ionuț Preda 03/06/2020
O tehnologie despre care mulți jurau acum trei ani că va revoluționa lumea încă își caută aplicații concrete în realitate. Cel mai probabil, nu va reforma sistemul electoral.
TEHNOLOGIE|TIPPING POINT

Ar trebui reglementate Twitter și Facebook?

De Mihai Ghiduc 02/06/2020
„De ce să-mi șteargă postarea?” Este social media un spațiu public pe care poți să spui orice? Răspunsul este complicat de disputele politice și de acoperirea globală a respectivelor platforme digitale.
TEHNOLOGIE|DIY

Micul Print. De ce mi-am cumpărat o imprimantă 3D

De Radu Călin Crahmaliuc 01/06/2020
Curioasa poveste a omului care voia să repare lumea, dar a ajuns în schimb să printeze o replică a trofeului de la Cupa Mondială.
ȘTIINȚĂ|CORONAVIRUS

Coronavirus Science Report #23

De Mihai Ghiduc 30/05/2020
Epidemia a pornit mai târziu decât credeam, hidroxiclorochina e folosită în continuare în România, deși unele state au interzis-o, iar vaccinul pe bază de tutun e în continuare o posibilitate