Angajatori de TOP: 10.000 de joburi și prima Academie de Carieră
O nouă ediție Angajatori de TOP va avea loc între 15 martie – 21 aprilie 2024 în Timișoara și București, precum și online prin platforma Hipo.ro. Evenimentul promite acces la peste 10.000 de locuri de muncă.
Ediția din primăvară aceasta se va desfășura astfel:
- Angajatori de TOP Timișoara, la Centrul Regional de Afaceri, pe 15-16 martie;
- Angajatori de TOP București, la Sala Palatului, pe 29-30 martie;
- Remote & Hybrid World, online, pe Hipo.ro, în perioada 20 martie – 21 aprilie.
Această ediție include și prima Academie de Carieră din țară, care se adresează atât profesioniștilor, cât și celor la început de drum. Anul 2024 menține tendințele stabilite în recrutare, cu o atenție sporită pentru posturile entry-level și internship-uri. O veste bună pentru studenți și absolvenți, care vor putea să interacționeze direct cu angajatori de top și să exploreze o gamă largă de oportunități profesionale.
Academia de Carieră, inițiată de Angajatori de TOP, va oferi gratuit peste 400 de locuri participanților. Aceștia vor beneficia de workshop-uri și sesiuni de networking, unde vor învăța despre elaborarea CV-urilor, tehnici de interviu, stabilirea obiectivelor profesionale și importanța soft skill-urilor.
Evenimentul I LOVE Tech se va concentra pe ultimele inovații din IT și va oferi participanților șansa de a interacționa cu experți recunoscuți. Tematicile vor varia de la dezvoltarea aplicațiilor mobile la inteligența artificială și securitate cibernetică și va încuraja schimbul de idei și conectarea cu profesioniști din domeniu.
În plus, Angajatori de TOP va include sesiuni de consiliere în carieră, oferind sfaturi practice despre CV-uri, interviuri și strategii de dezvoltare profesională.
Evenimentul Remote & Hybrid World, parte a ediției online pe // Site oficial: hipo.ro // va răspunde nevoilor celor interesați de modalități de lucru flexibile, prezentând joburi remote sau hibride.
Participarea la eveniment este gratuită. Înscrie-te pe platforma Hipo.ro și creează-ți un CV digital pentru acces și aplicare la joburi.