Începe a opta ediție a campionatului de robotică pentru liceeni FIRST TECH Challenge. Înscrierile se pot face până la 1 octombrie
Sezonul 2023/2024 al competiției globale de robotică pentru liceeni FIRST Tech Challenge începe în această toamnă, cu tematica CENTERSTAGE by RTX, și promite să aducă în prim-plan o combinație unică între tehnologie și artă.

Evenimentul oficial de kick-off al sezonului FTC 2023/2024 în România. Asociația Nație prin Educație
FIRST Tech Challenge (FTC) va fi organizat în România pentru al optulea sezon de Asociatia Nație Prin Educație, în parteneriat cu BRD Groupe Société Générale.
În jur de 240 de echipe din toate colțurile țării, formate din elevi de la licee de informatică, licee tehnice și tehnologice și colegii naționale, sunt așteptate să se înscrie în noul sezon, până la data de 1 octombrie 2023. Echipele înscrise vor trece prin 32 de competitii tehnice și patru competiții regionale complexe de tip ligă, toate culminând cu Campionatul Național și participarea echipelor calificate la Campionatul Mondial din Houston, SUA.
Sezonul anterior a fost unul de succes pentru România. Patru echipe care au reprezentat țara la turneul final al competiției din SUA, care au reușit să obțină șase premii. Anterior, în 2022, echipa Delta Force din Arad a devenit prima echipă europeană care a câștigat competiția în Statele Unite.
„Sunt mândră că am ajuns în sezonul #8 de FIRST Tech Challenge. România crește un milimetru și datorită Nație Prin Educație. Copiii care vin la robotică, #robotiștii mei cum le spun eu, sunt inteligenți și frumoși, curajoși și creativi. Sunt foarte mândră de ei și de profesorii care sunt mentori în programul nostru de robotică. Recunoscătoare de asemenea partenerilor noștri care ne ajută să organizăm cel mai mare program de robotică din România. Va fi un an cu multe competiții în toată țara. Tema de anul acesta le permite copiilor să proiecteze roboți foarte interesanți. Abia aștept să-i văd. Succes!” a declarant Dana Războiu, fondatoarea Asociației Nație Prin Educație.
Elevii interesați să participe la sezonul 2023/2024 CENTERSTAGE by RTX se pot înscrie până la data de 1 octombrie 2023. Detaliile sunt disponibile pe site-ul natieprineducatie.ro. FIRST Tech Challenge nu înseamnă doar roboți, ci și dezvoltarea abilităților, a muncii în echipă și a unui potențial drum profesional pentru tinerii implicați. Proiectul, care adună tot mai multe echipe de liceeni în fiecare an, a devenit un pilon esențial al educației STEM pentru elevii din România.