NASA/JPL/CalTech

NASA a reușit să restabilească comunicațiile cu Voyager 1, după cinci luni de încercări5 min read

De Ionuț Preda 24.04.2024

Cel mai îndepărtat obiect creat de om a trecut printr-o ședință de troubleshooting efectuată de la 24 de miliarde de kilometri distanță.

Voyager 1, primul vehicul lansat de pe Pământ care a ajuns în spațiul interstelar, a început din nou să transmită date inteligibile către inginerii NASA, după ce în ultimele cinci luni sonda a trimis înapoi doar semnale indescifrabile. // „After Months of Gibberish, Voyager 1 Is Communicating Well Again”, scientificamerican.com //

Lansat în 1977, Voyager 1 este obiectul creat de om aflat la cea mai mare distanță față de Pâmânt, în momentul de față aflându-se la aproximativ 24 de miliarde de km distanță față de Terra. În ciuda faptului că era așteptat, inițial,să comunice doar cinci ani, sonda a continuat să trimită înapoi date către NASA chiar și după ce a ajuns în spațiul interstelar, în 2012.

Uzura adunată în timp face însă sonda foarte pasibilă la erori. Una dintre cele mai grave din istoria misiunii a fost depistată în noiembrie 2023, atunci când Voyager 1 a început să transmită secvențe de cod repetate și indescifrabile, în locul datelor obișnuite de telemetrie și a celor colectate de la instrumentele științifice aflate la bord.

Pentru a găsi cauza problemei, inginerii NASA au trimis sondei, în ultimele luni, comenzi pentru a rula varii programe de diagnostic ale software-ului. Procesul a fost îngreunat de durata îndelungată necesară pentru a transmite date către și dinspre sondă; o comandă trimisă de pe Terra ajunge la Voyager 1 în aproximativ 22 de ore și jumătate, iar același interval este necesar pentru ca datele transmise în sensul opus să ajungă pe Pâmânt.

Pe 3 martie 2024, inginerii au observat că o parte din datele trimise înapoi nu mai erau bucățile repetitive de cod. Chiar dacă acestea nu erau într-un format obișnuit pentru Voyager, ele au putut fi descifrate și includeau un diagnostic efectuat asupra memoriei sistemului de date de zbor al sondei. Acolo a fost găsită și problema: 3% din memoria alocată sistemului respectiv a devenit coruptă.

Așa că, pe 18 aprilie, NASA a trimis un update către Voyager 1, prin care practic a carantinat partea afectată (și a ajustat restul codului pentru a permite funcționarea sondei fără aceasta). Peste 22 de ore, a venit și răspunsul: Voyager 1 a trimis înapoi, pentru prima dată în cinci luni, date inteligibile.

Deocamdată, sonda trimite doar date critice legate de funcționarea sistemelor, însă inginerii NASA vor reporni, pe parcursul următoarelor săptămâni și modulele responsabile pentru transmiterea datelor științifice adunate de Voyager 1. În încercarea de a extinde și mai mult durata de viață a sondei, inginerii NASA au păstrat active doar patru din cele 11 instrumente științifice // Detalii pe nasa.gov // care se află la bordul acesteia, incluzând instrumente care detectează razele cosmice și măsoară caracteristicile magnetice ale spațiului interstelar.

CITEȘTE ȘI: Informațiile transmise de Voyager 1 îi derutează pe inginerii de la NASA



Text de

Ionuț Preda

Redactor cu câțiva ani de experiență în presa centrală. Este curios despre aplicarea tehnologiilor SF în lumea reală și evoluția ideilor de-a lungul istoriei.

SPAȚIU|CE URMEAZĂ?

Spațiul (post)public

De
De la privatizarea aproape ireversibilă a sectorului spațial, militarizarea orbitei și spectrul războaielor cu sateliți la cursa pentru resursele strategice de pe Lună și asteroizi; plus riscul real ca deșeurile spațiale să blocheze accesul omenirii la stele.
SPAȚIU|OVERVIEW

Expansiunea accelerată a Universului este pusă la îndoială de un nou studiu

De
Un nou studiu sugerează că expansiunea accelerată a Universului ar putea fi o iluzie, o ipoteză ce ar putea răsturna teoriile despre energia întunecată și evoluția cosmosului.
SPAȚIU|OVERVIEW

Cursa spațială în 2025: China crește într-un an cât alții în zece, dar ascunde problemele sub preș

De
În ultimele decenii, China a ajuns de la o țară cu prezență aproape zero în spațiu la a doua cea mai mare forță spațială a lumii, și pare chitită să atace poziția de lider al Statelor Unite.
SPAȚIU|OVERVIEW

Cometa interstelară 3I/ATLAS și falsa invazie extraterestră din noiembrie

De
O nouă cometă din afara Sistemului Solar a stârnit recent fascinație printre astronomi – și panică printre adepții teoriilor conspiraționiste.