NurPhoto via Getty Images

Cel mai mare avion din lume, Antonov 225, a fost distrus 19 min read

De Adriana Moscu 05.03.2022, ultima actualizare: 29.06.2022

Primele zile ale invaziei Ucrainei de către Rusia au marcat și distrugerea avionului cargo construit inițial pentru a transporta navete spațiale sovietice.

Construit în 1985, când Ucraina era controlată de Uniunea Sovietică, Antonov An-225 Mriya a servit ca avion strategic de transport cu gabarit depășit folosit în industria spațială. La ceva vreme după destrămarea URSS, în 2001, avionul a fost achiziționat de compania Antonov Airlines și utilizat la transportul de mărfuri supradimensionate și de ajutoare de urgență în timpul dezastrelor naturale. 

Într-un Tweet de pe 27 februarie, Dmytro Kuleba, Ministrul Afacerilor Externe din Ucraina făcea următorul anunț: „Acesta a fost cel mai mare avion din lume, An-225 «Mriya» («Visul» în ucraineană). Poate că Rusia ne-a distrus «Mriya». Dar nu va putea niciodată să distrugă visul unui stat european puternic, liber și democratic. Vom învinge!”.Sursa: twitter.com

La momentul atacului, avionul era parcat într-un hangar în aer liber situat peAeroportul Antonov, Aeroportul este deținut chiar de către companiei producătoare de avioane Antonov și este operat de filiala sa Antonov Airlines cunoscut și sub denumirea de Aeroportul Hostomel (sau Gostomel), din apropiere de suburbia cu același nume din nord-vestul Kievului.

După primul atac, tot pe Twitter, Compania Antonov a spus că nu poate da un raport despre starea tehnică a avionului, până când An-225 nu va fi inspectat de experți.

Știrea a fost urmată de o serie de rapoarte neconfirmate potrivit cărora An-225 a fost distrus de elicoptere rusești într-un atac împotriva aeroportului. Dar sursele nu s-au pus întotdeauna de acord.  

CITEȘTE ȘI: Imagini virale false din Ucraina se răspândesc odată cu cele reale. Iată 5 moduri de a le identifica

Ukroboronprom, concernul de stat din domeniul apărării sub care operează compania Antonov, a declarat pe site-ul său, în după-amiaza lui 27 februarie, că An-225 a fost pierdut.„The Russians destroyed the An-225 “Dream”, it will be restored at the expense of the occupier”, ukroboronprom.com.ua 

În comunicatul dat publicității, oficiali ai Ukroboronprom estimau că reparațiile avionului vor depăși trei miliarde de dolari și vor dura peste cinci ani. Și subliniau că se vor asigura că Federația Rusă, care a cauzat daune intenționate aviației ucrainene și sectorului de marfă aeriană, va fi cea care va suporta costul daunelor.

Însă în aceeași zi, într-o postare făcută pe Facebook, Dmitri Antonov, pilotul șef al Antonov Airlines – divizia de transport aerian a companiei –, deși a confirmat atacul, a spus că avionul este încă intact.

La 1 martie, în media a apărut o nouă fotografie,„A new satellite imagery shows the hangar damaged but also the tail of world’s biggest aircraft”, airlive.net în care coada avionului, care iese din hangar, sugerează că a rămas, cel puțin parțial, intact, dar asta putea să însemne orice: de la o avarie ușoară, la una gravă sau la daună totală. 

Două zile mai târziu, pe 3 martie, au fost difuzate imagini cu avionul arzând în interiorul hangarului, fapt ce ar putea confirma distrugere a acestuia. Totuși, compania Antonov a reiterat că, în lipsa unei expertize avizate, statutul său oficial nu poate fi cunoscut pe deplin.

Într-un clip al televiziunii de stat ruse Channel 1, care între timp a fost șters de pe Twitter,Fusese postat aici: twitter.com se vedea clar că avionul este distrus. Evident, rușii dau vina pe artileria ucraineană.

https://mindcraftstories.ro/images/2022/03/Mindcraftstories_Oleg-Antonov-Razboi-Rusia-Ucraina-AN-225-Avion-avariat_twitter.com_.jpg

Foto: Captură Twitter.com

Distrugerea avionului a fost confirmată și de ucraineni după ce rușii a părăsit aeroportul la începutul lunii aprilie.

Sfârșitul simbolic al unei epoci

Distrugerea An-225 marchează sfârșitul simbolic al unui capitol controversat din istoria aviației. Înainte de 2001, de când a început să opereze sub Antonov Airlines ca avion comercial, An-225 trebuia să fie utilizat ca mijloc de transport pentru lansarea pe orbită a navetei spațiale sovietice Buran,Detalii, aici: wikipedia.org replica rușilor la naveta spațială a SUA.

De altfel, Buran a efectuat un zbor reușit în 1988, iar testele dinaintea zborului orbital au fost realizate cu ajutorul lui An-225. Naveta Buran se lansa direct de pe structura avionului, astfel că misiunea sa era aproape identică cu aceea a avionului Boeing 747Mai multe, aici: collectspace.com modificat de NASA pentru a transporta racheta americană Discovery. Diferența consta în gabaritul mult mai mare.

Programul Buran a fost anulat doi ani mai târziu, când a căzut URSS, pentru că nu se susținea nici economic, nici utilitar. Cu alte cuvinte, a fost doar o altă demonstrație găunoasă a grandomaniei ruse. 

https://mindcraftstories.ro/images/2022/03/Mindcraftstories_Oleg-Antonov-Razboi-Rusia-Ucraina-AN-225-Avion-avariat_Vasiliy-Koba-Wikimedia-Commons.jpg

Foto: Vasiliy Koba/Wikimedia Commons

Zbor deasupra unui Război Rece

Istoria An-225 a început în 1985, când a fost proiectat, într-un timp record, de doar trei ani și jumătate. Era un înlocuitor al mult mai modestului model Myasishchev VM-T Atlant și se baza pe avionul de transport An-124, lansat în 1980. 

Dintre cele două avioane An-225 pentru care s-a început construcția, doar unul a fost finalizat înainte de căderea Uniunii Sovietice, în 1991. Construcția celui de-al doilea avion, cu o configurație ușor diferită, a fost oprită de mai multe ori din cauza lipsei de finanțare și interes. Ultimele lucrări au avut loc în 2009, când s-au finalizat în proporție de 60-70%.

În schimb, cel construit a avut o soartă diferită. Mai întâi, An-225 a fost oprit la sol timp de opt ani. A fost apoi recondiționat și reintrodus în exploatare comercială de către Antonov Airlines, care l-a folosit pentru a transporta mărfuri cu gabarit depășit. 

An-225 a fost utilizat și pentru a livra provizii de urgență în zonele care aveau nevoie de ajutor, după dezastre naturale. Recent, avionul a transportat peste 100 de tone de materiale medicale necesare în pandemia de COVID-19 – măști, teste și alte echipamente de „protecție personală.Antonov Airlines An-225 Mriya safely flies 110 tonnes of test kits to Austria amidst ongoing global cargo constraints”, antonov.com 

Antonov-225 nu zbura regulat, ci doar când se primea o comandă pentru un transport special. În decursul ultimilor ani, a efectuat doar câteva zeci de zboruri, printre care se numără și cel din toamna lui 2021, când a aterizat pentru prima dată în România, pe Aeroportul Otopeni,„Oficial: AN-225, cel mai mare avion din lume, aterizează la București”, boardingpass.ro producând un mic spectacol printre pasionații de aeronautică.

Costul de închiriere ajungea la 30.000 de dolari pe oră, potrivit BBC.„The world’s biggest plane may have a new mission”, bbc.com 

https://mindcraftstories.ro/images/2022/03/Mindcraftstories_Oleg-Antonov-Razboi-Rusia-Ucraina-AN-225-Avion-avariat_Simon-Cooper-PA-Images-via-Getty-Images.jpg

Foto: Simon Cooper/PA/Images via Getty Images

Un design inedit

Fiindcă avionul a fost conceput pentru a transporta navete spațiale, configurația cu două cozi a fost gândită pentru a capta fluxul de aer din jurul oricărui vehicul plasat deasupra aeronavei. Folosea motoare create special pentru el și pentru An-124, în 1980. Pe fiecare aripă au fost amplasate câte trei motoare Ivchenko-Progress D-18T.

An-225 avea 32 de roți. Putea transporta o încărcătură de până la 250 de tone. Putea decola cu o masă totală de 600 de tone – 300 de tone era masa maximă pentru combustibil.

Atunci când era folosit în modul cargo, marfa se încărca prin partea din față a avionului. „Nasul” se putea deschide, permițând introducerea și descărcarea cu ușurință a containerelor. Carlinga lui Mriya a fost amplasată deasupra compartimentului principal, pentru a oferi aeronavei o capacitate cât mai mare de transport pentru marfă.

Pentru a pilota An-225, echipajul trebuia să fie format din șase membri. 

https://mindcraftstories.ro/images/2022/03/Mindcraftstories_Oleg-Antonov-Razboi-Rusia-Ucraina-AN-225-Avion-avariat_Andy-Mabbett-Wikimedia-Commons.jpg

Foto: Andy Mabbett/Wikimedia Commons

Recorduri cu greutate

Cu 300 de tone de combustibil, dar fără încărcătură, An-225 putea zbura fără oprire 15.400 de kilometri, însă autonomia sa scădea la mai bine de jumătate, când transporta o încărcătură de 150 de tone, și la 4.500 de kilometri când transporta 200 de tone.

La 11 septembrie 2001, An-225 a zburat la o altitudine de până la 10.750 metri, pe un circuit închis de 1.000 kilometri, cu viteza de 763,2 km/h, purtând o încărcătură record de 253,82 tone. Încărcătura sa: patru tancuri de luptă. 

La 11 august 2009, cel mai greu articol de marfă trimis vreodată cu transportul aerian a fost încărcat pe An-225. Era un generator pentru o centrală electrică pe gaz din Armenia, care avea 16,23 metri lungime și 4,27 metri lățime, și care, împreună cu cadrul de încărcare, cântărea 189 de tone.

La 11 iunie 2010, An-225 a transportat cea mai lungă bucată de marfă aeriană din lume, două pale de turbine eoliene de 42,1 metri, de la Tianjin, China la Skrydstrup, Danemarca.

Antonov An-225 a fost cel mai greu avion din lume, dar anvergura sa (88,4 metri) este mai mică decât cea a hidroavionului Spruce Goose,Mai multe, aici: history.com proiectat deHoward Hughes, Despre el, aici: wikipedia.org care depășește 97 de metri. Avioanele care se apropie cât de cât de dimensiunile sale sunt C-5 Galaxy, cel mai mare avion din dotarea Statelor Unite, și Airbus A380. În înălțime, însă, Antonov An-225 măsoară 18,1m, iar Airbus A380 are 24,1m. Totuși, deși Airbus este mai înalt decât Antonov, nu poate transporta o greutate la fel de mare. 

În noiembrie 2004, Federația Aeronautică Internațională a introdus An-225 în Cartea Recordurilor,Largest aircraft by weight ever”, guinnessworldrecords.com cu 106 recorduri și performanțe aeriene.

Un război al orgoliilor?

Aeroportul Gostomel, folosit pentru transportul de mărfuri, era operat de compania Antonov. Motivul pentru care a fost ales ca punct-cheie în primele zile ale războiului ar putea fi și altul decât apropierea de Kiev. În 2014, în urma anexării Crimeei de către Rusia, Ucraina a anulat contractele (inclusiv ale companiei Antonov) cu cea din urmă, chiar cu riscul de a reduce semnificativ veniturile din industria de apărare și ale aviației – cu aproximativ 60%.

Pentru a  recupera deficitul creat de ruperea legăturilor cu Rusia, Ucraina a intrat pe noi piețe, cum ar fi statele arabe din Golf, și și-a extins prezența în cele vechi, precum India. Compania Antonov a fost importantă în această reorientare.

Mai mult, în iulie 2018, Antonov a reușit să încheie un acord cu Boeing„Ukraine plane maker turns West with Boeing tie-up”, reuters.com pentru a-și procura piese de avioane care nu mai erau disponibile din cauza ruperii relațiilor cu Rusia. Un pas spre independență plătit, astăzi, din greu și total nemeritat. 

Revizia prin care trecea An-225 la momentul atacului rus trebuia să îi asigure zborul până cel puțin în anul 2033. O dată la care, cu puțin noroc, și avionul, și Ucraina, poate se vor ridica de la pământ. 



Text de

Adriana Moscu

Este jurnalist și, de aproximativ 20 de ani, se bucură de principalul avantaj al profesiei, pentru că nicio zi nu seamănă cu alta. Are o relație de love-hate cu oamenii, pe care, de cele mai multe ori, îi îmblânzește prin interviuri.

TEHNOLOGIE|FYI

The Boring Phone, un telefon „dumb”, dar nu plicticos

De
Colaborarea dintre HMD, Heineken și Bodega propune un telefon cu un nume care te face să te gândești la Elon Musk.
TEHNOLOGIE|FYI

Crezi că ai Meta AI pe Instagram? S-ar putea să doar fie un cont fals

De
În ultimele zile, mai mulți utilizatori au descoperit că pot conversa sau folosi Meta AI în conversații. Însă nu toate conturile au acces la acest chatbot.
TEHNOLOGIE|FYI

Fairbuds, primele căști de tip buds cărora le poți schimba bateria

De
Producătorii Fairphone au anunțat o nouă pereche de căști care încearcă să fie la fel de prietenoase cu mediul ca telefonul care i-a consacrat.
TEHNOLOGIE|MS TALKS

TikTok: „Nu acceptăm reclame politice, dar politicienii pot cere voturi pe platformă”

De
În timp ce SUA iau în discuție chiar interzicerea TikTok, platforma investește în centre de date, pentru a securiza informațiile utilizatorilor europeni, în speranța că va atenua la timp îngrijorările politicienilor.