Prima tabletă de gaming din lume* ajunge și în România

De Mihai Ghiduc 30.04.2024

Lenovo și-a prezentat recent noile modele ale gamei Legion, pentru piața românească, care includ și a doua generație a modelului Legion Tab Y700. De aici, steluța.

În materie de echipament dedicat de gaming, gama Legion de la Lenovo este una dintre cele mai importante de pe piață, mai ales când vine vorba de mobilitate, unde joacă pentru fruntea topului, alături de ROG de la ASUS. Cu o cotă de piață de 33,6% în zona notebook-urilor de gaming, în primul trimestru al lui 2024, cei le la Lenovo se pot declara mulțumiți, mai ales că România e pe locul doi într-un top al piețelor europene în ceea ce privește procentul de modele de gaming cumpărate din totalul notebook-urilor.

Ar putea fi motivul pentru care prima tabletă de gaming din lume*, Legion Tab Y700, este lansată acum și în România, însă adevărul este că acesta va fi lansată în toată regiunea EMEA.// Europa, Orientul Mijociu, Asia // Am pus steluță pentru că, într-un stil deja consacrat, aceasta e deja disponibilă pe piața chineză de la mijlocului lui 2023, după ce în anul precedent fusese lansată prima generație, numită – pentru extra confuzie – tot Lenovo Legion Y700. Și pentru că în 2012 se lansase Razer Edge,// „Razer Edge review: The Swiss Army gaming table”, cnet.com // tot „prima tabletă de gaming din lume”, mai cunoscută însă pentru bizarele mânere-controler cu care era dotată.

Lenovo Lagion Tab Y700// Specificații pe gsmarena.com // arată în schimb ca o tabletă obișnuită de 8,8 inchi. Doar că nu-i una obișnuită. Are un procesor Qualcomm Snapdragon 8+ Gen 1, 12 GB de memorie, spațiul de stocare de 256 GB, cu slot microSD ce acceptă carduri de până la 1 TB, baterie de 6.500 mAh, dar mai ales un ecran cu rată de refresh de 144 Hz, PureSight QHD+, feedback haptic și o soluție de răcire Legion ColdFront: Vapor, cu o cameră de vapori supradimensionată.

Pe lângă tabletă, Lenovo a anunțat generația a 9-a a mai multor laptouri. Acum, vârful de gamă este Lenovo Legion 9i,// Detalii pe lenovo.com // cu opțiunile Legion Pro 7i  și Legion Pro 5i, din gama Pro,// Detalii pe lenovo.com // și Legion 7i și Legion 5i pentru variante mai accesibile (care purtau numele Slim în generația anterioară). Toate modelele au ecrane de 16 inchi, diferențele sunt la echipare și la sistemele de răcire – cu atât mai performante cu cât gama e mai de vârf.



Text de

Mihai Ghiduc

Redactor-șef. A oscilat între print (Opinia studențească, Men's Health, Maxim, Marie Claire) și online (Vice, Glamour, Slow Forward) până l-a prins din urmă revoluția tehnologică.

SĂNĂTATE|FYI

Românii sunt mai preocupați de siguranța alimentară decât de preț

De
Cel mai recent Eurobarometru arată că, spre deosebire de media europeană, consumatorii români pun siguranța produselor pe primul loc în decizia de cumpărare, înaintea costului. Principala îngrijorare locală o reprezintă intoxicațiile alimentare.
ȘTIINȚĂ|FYI

Pentru ce s-au acordat Premiile Nobel pentru știință în 2025?

De
Cercetări care au schimbat înțelegerea despre sistemul imunitar, experimente care au dus fizica cuantică în lumea tangibilă și materiale făcute de la zero care pot capta extrem de eficient alte molecule sunt descoperirile științifice premiate de Academia Nobel în 2025.
SĂNĂTATE|FYI

Inițiativă legislativă europeană: psihedelice în scopuri medicale

De
Interzise după epoca “flower power” de la sfârșitul anilor 1960, substanțele psihedelice au început să fie reevaluate, în ultimele decenii, pentru efectele lor pozitive referitoare în cazul unor afecțiuni psihice.
TEHNOLOGIE|SOLUȚII

Companiile din gaming și software se gândesc prea puțin sau prea târziu la accesibilitate. Soluția ar putea fi designul universal

De
Cei mai mulți oameni care aud de design incluziv cred că el se aplică doar persoanelor cu dizabilități. Însă tehnologia te va însoți pe tot parcursul vieții. Ce faci când îmbătrânești și nu te mai descurci cu ecranul sau dacă ai o problemă care te incapacitează temporar? Soluția ar trebui să fie simplă: design universal. Totuși, chiar dacă la reglementări stăm bine, când vine vorba de implementare mai e mult de lucru.