NurPhoto/Guliver/Getty Images
Puterea senzorului de aer 11 min read
Dacă n-ar fi existat pandemia, dezvăluirile despre calitatea execrabilă a aerului din București – acum și cu dovezi – ar fi fost știrea anului. Buletin de București a urmărit îndeaproape povestea poluării din Capitală și a senzorilor independenți de monitorizare a calității aerului.
Abia la finalul anului trecut am înțeles că-i putem înjura pe cei care ne conduc în funcție de cum calculăm otrava de sub nas. „Aloo, Garda de Mediu?!? Domnu’ Alexe, doamna Firea, ce faceți, dormiți?”, sunt doar câteva dintre sintagmele, mai civilizate, care umplu internetul, de aproape un an de zile, atunci când senzorii independenți de monitorizare a calității aerului bat în roșu.
Dacă iarna trecută e deja foarte departe, „Două zone cu stufăriș care ar fi urmat să fie incendiate lângă Capitală, descoperite de echipe de voluntari la 1 kilometru de focarul din Periș. ISU: «Proprietarii de terenuri riscă amenzi de până la 10.000 de lei»”, buletin.de/bucuresti au ținut sus pe agenda publică problematica aerului îmbâcsit chiar și peste vara care tocmai a trecut.
Asta deși vegetația abundentă a mai oprit pulberile pe frunze, ambuteiajele s-au mai elasticizat pe fondul pandemiei, iar bătrânele furnale ELCEN și miile de boilerele pe gaz din blocuri, cărora le spunem simandicos centrale de apartament, s-au mai calmat la rândul lor.
Să mai aducem în discuție zăpada neagră de la nivelul trotuarelor sau chinurile celor din Sectorul 1 care săreau speriați cu mâna la nas, în toiul nopții, după ce detectoarele de gaze piuiau din cauza duhorii ce mătura mii de imobile „După 469 de sesizări în 2019, Ministerul Mediului intenționează să monteze o stație de monitorizare a calității aerului în Bucureștii Noi”, buletin.de/bucuresti ani la rândul?
Ar fi irelevant să spunem doar că am devenit cu toții deodată mai conștienți de pericolul în care ne aflăm, dacă nu am lua în calcul senzorii de aer mai sus amintiți.
Nu că ar fi fost vreo invenție de ultimă oră, niște gadgeturi absolute, ci pur și simplu că sunt niște dispozitive firești care ne-au luminat și pe noi românii, în cele din urmă.
Sună urât, știu, dar câți dintre noi aveau habar, înainte de nebunia asta, de rețeaua națională de senzori de aer „Marea Mușamalizare a Aerului din București (VII) | Norma de casare a stațiilor de stat, depășită de patru ori!”, buletin.de/bucuresti și ale cărei baze au fost puse, prin fonduri Phare, la începutul anilor 2000, practic acum aproape 20 de ani?
De la „Fiat Lux”, la „Fiat Senzor”
Că discutăm astăzi, în al doisprezecelea ceas, despre acest aspect, se datorează și celor de la Site oficial: ecopolis.org.ro adică celor de la „Platformă pentru măsurarea calității aerului din București”, aerlive.ro care la sfârșitul lui decembrie 2019 ne-au îngrozit pe toți după ce au legat la priză „Marea Mușamalizare a Aerului din București (II) | „Războiul” Gabrielei Firea cu societatea civilă: „Există zone unde trebuie luate măsuri urgente!””, buletin.de/bucuresti în puncte nevralgice din Capitală.
Produși în România, de un tânăr antreprenor din Timișoara, Site oficial: uradmonitor.com folosiți de Aerlive, au omologare RENAR, Asociația de Acreditare din România, și sunt la ora actuală printre cei mai accesibili de pe piață, cu prețuri pornind de la 110 dolari.
E drept, mai e de lucrat la cutie/aspect, însă cine își cumpără un senzor de aer ca să se uite la el cât de frumos atârnă în balcon? Importante sunt datele pe care le culege și pe care le transpune O poți accesa aici: uradmonitor.com
La polul opus se află senzorii polonezi de la Airly, mai dichisiți, și care nu știu prin ce minune au intrat la noi pe piață, inițial la niște prețuri fabuloase, lipiți de logo-ul olandez Philips. Cert e ca și la ora la care vorbim, pe lângă faptul că trebuie să scoți din buzunar 100 de euro per cea mai ieftină bucată, pare ca n-ai cum să-i folosești fără un abonament lunar care Detalii despre prețuri: airly.org
Orice calcule am face, nu vor ieși mai jos decât prețul de 650 de lei bucata al senzorilor de la Site oficial: stropdeaer.ro cel de-al patrulea proiect major de măsurare a calității aerului de la noi, pornit la Târgu-Mureș.
O chinezărie… al naibii de bună!
Ce se întâmpla acum în Romania este tras la indigo cu ce s-a întâmplat în China anilor 2010. Acolo, trecând peste faptul că populația este de peste 72 de ori mai mare, după ce autoritățile și-au asumat în cele din urma nivelul alarmant al poluării iar cuvântul smog „Poluarea «bucureșteană»: Revelația chinezească și exemplul grecesc”, buletin.de a avut loc un adevărat boom al industriei de monitorizare a poluării: de la aplicații mobile, la senzori și piese de senzori care au plecat și pleacă la export inclusiv către dezvoltatorii de stații de măsurare din România.
După 10 ani, majoritatea locuințelor din China sunt dotate cu purificatoare de aer, oamenii nu și-au mai cumpărat case în zone poluate, iar ieșitul „la aer” este condiționat de alertele primite pe telefonul mobil.
Morțile premature cauzate de poluare au scăzut astfel cu 7% doar care urmare a faptului că statul chinez, autoritar prin definiție, a permis accesul cetățenilor la informație. Iar de aici, oamenii au devenit extrem de conștienți de riscul la care se expun.
În România, dincolo de a fi doar informați, avem avantajul că am devenit conștienți și de faptul că avem drepturi și posibilitatea de ai sufoca la vot pe cei care au permis să fim otrăviți ani la rândul și care au ținut gunoiul sub preș „Marea Mușamalizare a Aerului din București (VI): Primăria Generală știe de șase ani despre nivelul critic al poluării din Capitală”, buletin.de/bucuresti
A, și mai avem dreptul să-i și înjurăm sau, civilizat vorbind, să-i apostrofăm atunci când mimează acțiuni concrete de combatere a poluării, că doar o facem pe banii și pe sănătatea noastră.
