MiG 31K purtând o rachetă Kinjal. Anadolu Agency/Getty Images

Rachetele hipersonice, noua cursă a înarmării24 min read

De Ionuț Preda 27.05.2022

Armele hipersonice sunt unul din rarele capitole militare în care China și Rusia par că au un avantaj în fața Statelor Unite

La mijlocul lunii martie, pe când Rusia încerca în van să se apropie cu trupele de Kyiv, armata rusă au făcut un anunț operațional oarecum bizar. Aceasta susținea că ar fi folosit pentru prima dată rachetele hipersonice Kinjal în luptă, împotriva unor ținte ucrainene. N-ar fi fost nimeni surprins dacă anunțul nu dacă era decât încă o încercare de a spăla imaginea unei invazii eșuate.

Însă informația a fost confirmată de la nivelul cel mai înalt din polul opus geopolitic. Nimeni altul decât Joe Biden a anunțat utilizarea de către Rusia a unor arme hipersonice, care sunt „imposibil de oprit”, dar care în același timp „nu schimbă prea mult situația din teren”.„Biden confirms Russia used hypersonic missile in Ukraine: ‘It’s almost impossible to stop it’”, businessinsider.com

Totuși, având în vedere faptul că vorbim despre Kremlin, evident că nu informația nu este neapărat adevărată în totalitate. Este discutabil dacă rachetele Kinjal folosite de Rusia ar putea intra sau nu în definiția armamentului hipersonic. Acestea sunt, în esență, rachete clasice lansate la o viteză mai ridicată. În timp ce armele hipersonice care încep să provoace panică experților și oficialilor din domeniul apărării sunt mai complexe, și provoacă deja o nouă cursă a înarmării.

Ce este o rachetă hipersonică?

Pentru început, trebuie definit termenul de „hipersonic”. Un obiect este considerat hipersonic atunci când viteza sa este de cinci ori mai mare decât cea a sunetuluiViteza sunetului este însă variabilă, în funcție de condițiile în care se propagă; de exemplu, în atmosfera Pământului, atinge 343 m/s la o temperatură de 20 °C și  331 m/s la 0 °C Unitatea de măsură în acest sens este numărul Mach, Mach 1 fiind echivalentul vitezei sunetului. Astfel, un obiect trebuie să atingă cel puțin Mach 5 pentru a se spune că a atins o viteză hipersonică. Orice viteză sub Mach 1 este considerată subsonică, iar cele dintre Mach 1 sau Mach 5 sunt supersonice.

Însă armele hipersonice nu pot fi categorisite doar după vitezele pe care le ating. Și rachetele balistice intercontinentale (ICBM), care sunt lansate pe o traiectorie previzibilă ce le trimite temporar în spațiu, ating viteze hipersonice la reintrarea în atmosferă, chiar mai mari decât cele ale armelor care primesc acest adjectiv.

Rachetele hipersonice au alte caracteristici. Cele mai avansate sunt capabile să „păcălească” sistemele clasice antirachetă prin diverse tertipuri. De exemplu zboară la altitudini mai joase (dar superioare rachetelor subsonice) și petrec mult mai puțin timp în spațiu decât ICBM-urile, părăsind atmosfera foarte puțin sau deloc. Mai important, însă, este faptul că acest tip de armament este construit pentru a urma o traiectorie neconvențională până la țintă. Rachetele hipersonice își modifică deseori direcția sau altitudinea zborului ceea ce le face mult mai greu de monitorizat și de interceptat de sistemele antirachetă clasice.

Ce tipuri de rachete hipersonice există?

În acest moment,sunt operaționalizate sau se află în curs de dezvoltare două tipuri de rachete hipersonice moderne: planoarele hipersonice și rachete de croazieră.„How hypersonic missiles work and the unique threats they pose – an aerospace engineer explains”, theconversation.com

Primele sunt, așa cum le spune numele, planoare purtate până la limita atmosferică de o rachetă, de pe care se desprind pentru a plana până la țintă. Sunt cel mai rapid tip de arme hipersonice non-ICBM, putând atinge chiar și de Mach 20, și se pot folosi de efectul de portanță pentru a-și schimba direcția de zbor, urmând traiectorii complicat de anticipat și interceptat.

Rachetele de croazieră hipersonice funcționează într-un mod similar celor supersonice sau subsonice, efectuând un zbor ghidat către țintă, la altitudini joase și viteză constantă. Varianta hipersonică are însă un sistem de propulsie diferit, numit scramjet, în care combustibilul arde cu ajutorul aerului care trece prin rachetă, comprimat de viteza ridicată a acesteia. Acest tip de motor îi conferă o manevrabilitate ridicată la altitudini joase și, la fel ca planoarele, racheta poate efectua manevre complexe de schimbare a traiectoriei pentru a evita sistemele de apărare.

Majoritatea sistemelor antirachetă existente au fost dezvoltate pentru a intercepta rachete balistice, care se îndreaptă spre țintă pe traiectorii previzibile, concepute să minimize rezistența aerodinamică. În cele mai multe cazuri, aceste sistem nu pot identifica și intercepta rachete care zboară pe traiectorii sinuoase sau la înălțimi foarte mici. Vitezele extreme pe care le ating armele hipersonice fac aproape imposibilă doborârea lor de către sisteme antiaeriene la altitudine joasă, în timp ce traiectoria imprevizibilă îngreunează semnificativ orice tentativă de interceptare manuală.

rachete hipersonice

Concept al unei rachete de croazieră hipersonică cu propulsie de tip scramjet. David Mark/pixabay

Kinjalul – este sau nu armă hipersonică?

O a treia categorie, mai simplă, împarte analiștii în privința includerii ei în categoria armelor hipersonice. Este vorba de rachete balistice lansate de pe aeronave care pot atinge viteze hipersonice. Din această categorie face parte chiar modelul Kh-47M2 Kinjal cu care Rusia s-a lăudat în conflictul din Ucraina.

Controversa vine de la faptul că rachetele Kinjal sunt practic o variantă modificată a celor Iskander-M, „Why the ‘hypersonic missile’ Russia says it just used in Ukraine isn’t as advanced as it sounds”, businessinsider.com rachete balistice convenționale lansate de la sol, cu o rază de acțiune limitată. Similaritatea a fost confirmată de analiști militari ruși, chiar pentru presa de stat de la Kremlin, „Russia picks MiG-31 fighter as a carrier for cutting-edge hypersonic weapon”, tass.com care au comparat Kinjalul cu Raduga KH-15, un prototip aerobalistic sovietic, dezvoltat în primul rând ca armă nucleară.

Conform analiștilot militari ruși, principala diferență dintre Kinjal și rachetele Iskander ar fi un sistemul de ghidaj modificat pentru lansarea din aer. Se bănuiește, însă, că ambele folosesc același tip de traiectorie „cvasi-balistică” – o traiectorie mai puțin optimă pentru impact, dar care are mai puțin de parcurs până la țintă. Rachetele ar permite anumite ajustări ale direcției de zbor, însă nu pot avea traiectorii la fel de complexe precum planoarele sau rachetele de croazieră hipersonice. Raza de acțiune a unei rachete Kinjal diferă în funcție de aeronava purtătoare.Aproximativ 2.000 de km cu un MiG-31K și 3.000 de km cu lansare din bombardierul Tu-22M3

Rusia susține că rachetele Kinjal pot atinge viteze între de Mach 10 sau Mach 12, în condițiile în care Iskanderurile înrudite ating o viteză maximă de Mach 6. Combinat cu traiectoria ușor neconvențională, ar putea părea de ajuns pentru a include Kinjalurile în rândul armelor hipersonice moderne.

Însă tehnologia de bază rămâne una veche, dezvoltată în anii 1980, ceea ce înseamnă că și sistemele de apărare antirachetă au avut timp să se adapteze inovațiilor aduse unor astfel de de rachete.

Pentru Rusia, un eveniment îngrijorător în acest sens a avut loc în 2020 în timpul războiului dintre Armenia și Azerbaidjan pentru Nagorno-Karabah, unde un model avansat de rachetă Iskander, care teoretic ar fi trebuit să fie disponibil doar forțelor ruse, a fost lansat de partea armeană către ținte azere, iar acestea au reușit să-l intercepteze cu un sistem antirachetă israelian Barak-8.„Who Will Russia Back in Armenia’s Upcoming Election?”, carnegiemoscow.org Ceea ce nu dă prea bine pentru capacitatea evazivă a Kinjalului dacă acesta este, într-adevăr, similar cu rachetele Iskander.

Rachete hipersonice

Anadolu Agency/Getty Images

Cursa hipersonică a înarmării

Însă, în timp ce Kremlinul folosește Kinjalul mai degrabă ca instrument de imagine, dezvoltă în același timp prototipuri mai avansate de arme hipersonice, într-o competiție cu China și Statele Unite.  Un raport al Serviciului de Cercetare al Congresului SUA,„Hypersonic Weapons:Background and Issues for Congress”, fas.org (PDF) prezentat legislatorilor americani la începutul lui mai, prezintă în detaliu situația actuală a programelor cunoscute de arme hipersonice din cele trei țări.

Încă de la început, raportul ține să menționeze că Statele Unite urmează doar programe de dezvoltare a unor arme hipersonice convenționale, care nu au niciun fel de focos la bord și se bazează doar pe energia kinetică creată de viteza lor pentru a distruge țintele.

Asta spre deosebire de Rusia și China, care nu-și ascund intențiile de a dezvolta rachete hipersonice care să poată duce și încărcături nucleare. Documentul admite faptul că această diferență face programele de arme hipersonice ale Statelor Unite mai dificile, prototipurile fiind mai greu de proiecte și necesitând o acuratețe mai ridicată. Aproape fiecare ramură militară majoră din Statele Unite are cel puțin un proiect de rachetă sau armă hipersonică, fie în stadiul de propunere, fie deja în cel de testare.

De exemplu, agenția de cercetare militară DARPA a testat cu succes, în luna martie, o rachetă de croazieră hipersonică numită HAWC (Hypersonic Air-Breathing Weapon Concept). Aceasta a reușit să mențină un zbor de peste cinci minute la viteze hipersonice – un nou record (cel puțin oficial) pentru un vehicul cu propulsie de tip scramjet produs în Statele Unite.

În același timp, DARPA și Forțele Aeriene din SUA au în plan construirea un planor, Tactical Boost Glide (TBG), capabil să atingă viteze de cel puțin Mach 7, care ar urma să fie folosit ca prototip pentru dezvoltarea și testarea unor tehnologii similare. Printre beneficiari ar fi Forțele Aeriene, care au rămas împotmolite de ani buni în proiectul unui planor hipersonic, AGM-183, gândit pentru viteze de Mach 6,5 – Mach 8 și o rază de acțiune de 1.600 de kilometri, dar care a eșuat în trei teste de zbor costisitoare.

Rusia și China vor planoare hipersonice pe ICBM-uri

Dacă programele Statelor Unite sau în faze de propuneri sau, cel mult, prototipuri aflate la primele teste, concurentele geopolitice îi dau ceva motive de îngrijorare în acest sens.

Rusia, de exemplu, are deja un planor hipersonic intrat în serviciul armatei, despre care susține că poate fi echipat și focoase nucleare. În teorie, Avangard este gata de a fi utilizat, însă în realitate depinde de dezvoltarea unor tehnologii auxiliare. Asta pentru că Moscova plănuiește să folosească ca vehicul de lansare un ICBM, ceea ce, conform cercetătorilor Congresului, i-ar oferi o rază de acțiune „efectiv nelimitată”.

Armata rusă nu a anunțat, însă, până acum folosirea unui astfel de planor într-o operațiune militară, iar o explicație ar putea că se așteaptă operaționalizarea unui nou tip de ICBM-uri, RS-28 Sarmat, care ar putea avea loc spre sfârșitul anului.

Un alt proiect notabil al Rușilor este 3M22 Tsirkon, o rachetă de croazieră hipersonică care ar putea fi lansată de pe nave de luptă și chiar și submarine, la viteze de între Mach 6 și 8, și despre care raport american estimează că va deveni operațională în 2023.

rachete hipersonice

Concept al planorului hipersonic Xingkong 2 prezentat la televiziunea de stat chineză. Wikimedia Commons

China, în schimb, s-a concentrat pe dezvoltarea unor rachete balistice care să lanseze planoare hipersonice, inclusiv cu încărcătură nucleară. Una dintre acestea este DF-17, o rachetă balistică cu rază de acțiune între 1.600 și 2.400 de kilometri. O variantă, de data aceasta ICBM, este DF-41,  despre a cărei dezvoltare un alt raport al Congresului SUA,„U.S.-China Economic and Security Review Commission 2018 Annual Report, p. 235”, uscc.gov (PDF) din 2018, susține că reprezintă „o creștere semnificativă a amenințării nucleare chineze asupra teritoriului Statelor Unite”.

Planorul care ar trebui lansat de aceste rachete, cu numele de cod WU-14, ar fi fost testat de cel puțin nouă ori din 2014 încoace, iar oficiali americani din domeniul apărării susțin că acestea ar putea fi capabil de „manevre extreme” în timpul zborului.

Un al doilea planor hipersonic, Xing-Kong 2, are capabilitatea de a transporta focoase nucleare și ar fi fost testat cu succes în 2018. Acesta are un design aparte, numit „waverider”,„Waverider”, wikipedia.org care se folosește sporadic de propulsie și folosește propriile unde de șoc pentru a crește presiunea aerului de sub el și a menține portanța.

Desigur, deși cele trei puteri militare au cele mai avansate programe, ele nu sunt singurele interesate de arme hipersonice. State precum Australia, India, Franța, Germania, Japonia, Coreea de Sud și Coreea de Nord au și ele arme hipersonice în curs de dezvoltare. Asta duce și la unele colaborări internaționale,„US, UK, Australia to cooperate on hypersonic weapons, france24.com precum între Statele Unite și Australia, pentru cercetarea dinamicii zborului la viteze hipersonice, sau între India și Rusia, care au colaborat pentru dezvoltarea rachetei de croazieră hipersonice BrahMos-II,„BrahMos-II”, wikipedia.org program care se lovește însă de întârzieri masive.

Sisteme noi de apărare sau război nuclear din greșeală?

Panica, în special din tabăra Statelor Unite, vine din cauza dificultății de a crea sisteme de apărare împotriva unor astfel de arme. Fostul subsecretar al Apărării din Statele Unite, Michael Griffin, declara în 2018 că țara nu va avea capacități defensive împotriva armelor hipersonice până la „mijlocul deceniului 2020, cel mai devreme”.

Soluții sunt, totuși, propuse, sub forma unor rachete lansate de pe nave de luptă care să poată intercepta vehicule aflate în planare. De asemenea, dar nu înainte de martie 2023, va fi lansat un satelit special pentru detectarea vehiculelor hipersonice.

Până atunci, poate cel mai mare pericol pe care îl aduc armele hipersonice actuale este chiar cel al paranoiei: având în vedere dificultatea detectării lor, devine și mai greu pentru un stat amenințat să-și dea seama dacă planorul sau racheta de croazieră care tocmai a fost ratată de metodele de interceptare are sau nu încărcătură nucleară la bord, și implicit să-și dea seama dacă este momentul oportun să retalieze cu propriile arme atomice.

CITEȘTE ȘI: Armele care marchează războiul din Ucraina



Text de

Ionuț Preda

Redactor cu câțiva ani de experiență în presa centrală. Este curios despre aplicarea tehnologiilor SF în lumea reală și evoluția ideilor de-a lungul istoriei.

TEHNOLOGIE|OVERVIEW

AI cu conștiință sau doar un chatbot care a învățat filosofie?

De
Un inginer de la Google a afirmat că există un program de inteligență artificială cu conștiință în cadrul companiei. E începutul unei perioade de tranziție, în care granița dintre realitate și science fiction este tot mai confuză. Oamenii continuă să fie sceptici atât cu privire la entuziasmul, cât și cu privire la frica din jurul inteligenței artificiale. Și entuziasmul și frica sunt, însă, justificate.
TEHNOLOGIE|TENDINȚE

Chiar și fără Metavers, vom avea un viitor cu influenceri digitali

De
Personajele animate ar putea deveni cele mai importante personalități ale internetului viitorului
TEHNOLOGIE|SLOW FORWARD

MacBook Air devine negru (și plicticos); Internet Explorer moare, dar nu se predă

De
Uniunea Europeană obligă Apple să-și schimbe mufa de la iPhone (dar abia din 2024), iar Disney+ a venit în sfârșit în România 
TEHNOLOGIE|GADGETS

De ce colaborează Oppo cu Hasselblad și ce e aia HEIC?

De
Oppo pare decis să ia locul Huawei, așa că, pentru Find X5 Pro, a început o colaborare cu un producător de camere mobile profesionale (dar nu cu Leica).