Tribune News Service via Getty Images

Slow Forward: Bătălia pentru AI se dă între Microsoft și Google

De Mihai Ghiduc 26.01.2023

Android vs. Windows Phone e istorie, dar bătălia Google vs. Bing devine acum una pentru a aduce mai repede AI-ul în motoarele de căutare. Plus alte știri din tech din prima parte a anului.

Cloud, blockchain, Web3, Metavers, inteligență artificială: cuvinte-cheie care au promis sau promit că vor revoluționa tehnologia. DALL-E, Midjourney sau ChatGPT au adus inteligența artificială în mainstream și, odată cu aceasta, au apărut întrebări. Iar una dintre ele, evidentă după lansarea modelului de limbaj de la OpenAI antrenat pe serverele Microsoft, este dacă nu cumva aceasta este prima amenințare serioasă la adresa dominației Google asupra internetului.

Faptul că amenințarea vine de la o companie care a ratat aproape orice proiect început în mediul online și își bazează veniturile în special pe un sistem de operare, pachetul Office și servicii pentru companii este relativ surprinzător, dar oarecum așteptat, pentru că în timp ce Microsoft a fost forțat să se adapteze, Google pare că s-a anchilozat.

Dacă vrei să afli când apare un nou articol Slow Forward și să primești un scurt rezumat pe e-mail, abonează-te aici.

ChatGPT a dat startul bătăliei pentru AI

Ceea ce se știa deja de o vreme, că Microsoft pariază masiv pe folosirea modelelor de inteligență artificială dezvoltate de OpenAI în produsele proprii, că nu degeaba te-ai distrat gratuit pe serverele lor, este acum oficial. Compania a anunțat„Microsoft and OpenAI extend partnership”, microsoft.com o nouă investiție multianuală în OpenAI, de 10 miliarde de dolari. 

Pe lângă acces la supercomputerele Microsoft și servicii exclusive de cloud, gigantul tech anunță accesul celor care folosesc Azure OpenAI Service„General availability of Azure OpenAI Service expands access to large, advanced AI models with added enterprise benefit”, microsoft.com la modelele GPT-3.5, Codex, DALL-E 2 și ChatGPT, pe care le pot integra în aplicațiile lor. 

Pare momentan că viziunea Microsoft se îndreaptă spre serviciile business-to-business, iar deja se zvonește că integrarea ChatGPT în motorul de căutare Bing s-ar putea întâmpla în luna martie,„Microsoft Bing With ChatGPT Reportedly Launching In March”, searchenginejournal.com ceea ce ar putea marca primul moment în care Google ar fi cu adevărat concurat pe această piață. Există și zvonuri despre integrarea aplicațiilor OpenAI și în suita Office,„Microsoft is looking at OpenAI’s GPT for Word, Outlook, and PowerPoint”, theverge.com și ar fi de-a dreptul bizar ca Microsoft să nu lucreze la asta, dar e puțin probabil ca asta să se întâmple prea repede.

Google pare să fi declarat alarmă generală, pentru că, deși lucrează la propriile produse AI, a fost depășit de un rival mai flexibil și cu mai puține de pierdut. Conform unui articol publicat în The New York Times,„Google Calls In Larry Page and Sergey Brin to Tackle ChatGPT and A.I. Chatbots”, nytimes.com fondatorii companiei, Larry Page și Sergey Brin, s-au întors pentru a ajuta firma să facă față acestei amenințări existențiale. 

CITEȘTE ȘI: Google AI: audio și video generat de AI, avertismente de inundații și internetul în 1.000 de limbi

E de așteptat ca în perioada următoare Google să anunțe un chatbot concurent, bazat cel mai probabil pe LaMDA, AI-ul care le-a convins un inginer că are conștiință. Totuși, informațiile despre o asemenea lansare apar momentan doar pe site-uri obscure și seamănă mai degrabă a clickbait. 

CITEȘTE ȘI: AI cu conștiință sau doar un chatbot care a învățat filosofie?

Începe o bătălie fascinantă și rămâne de văzut dacă Microsoft, care a pierdut acum un deceniu trenul sistemelor de operare pentru mobil în fața Google, va reuși de data aceasta să-l prindă pe cel al AI-ului. Momentan, pare în pole position, dar în vară s-ar putea ca discuția să fie alta.

Alte știri despre inteligența artificială

Microsoft nu se bazează însă doar pe colaborarea cu OpenAI, ci are și produse proprii. Recent anunțatul V-ALLEDetalii pe valle-demo.github.io abordează o zonă cu totul nouă, a generării de voce. Și, cel puțin din declarații, pare scarry: din doar trei secunde de înregistrare poate imita vocea unei persoane. Aplicațiile imediate ale unui asemenea sistem sunt mai degrabă malefice, decât utile.

Între timp, OpenAI nu se bazează doar pe finanțarea Microsoft și cochetează cu o versiune „profesională” a lui ChatGPT, care va costa 42 de dolari/lună. Momentan, aceasta nu poate fi cumpărată, dar există deja o listă de așteptare.Disponibilă aici: help.openai.com

De ce este nevoie de o versiune profesională? Pentru că lumea n-are nicio jenă să folosească o inteligență artificială care generează text pentru a-și ușura munca. Și nu vorbesc doar de elevii care s-au gândit instantaneu că temele se pot face mai ușor așa, de-au ajuns școlile să interzică ChatGPT„ChatGPT banned from New York City public schools’ devices and networks”, nbcnews.com (nu că e prea clar cum ar putea verifica asta dincolo de computerele proprii), ci și de mulți dintre angajați, în special din marketing și publicitate. Mai exact, 27%, conform unui sondaj recent,„Almost 30% of Professionals Have Used ChatGPT for Work Purposes”, pcmag.com făcut de rețeaua socială Fishbowl, specializată în cariere. ChatGPT a ajuns să fie creditat și ca autor într-o lucrare științifică,Performance of ChatGPT on USMLE: Potential for AI-Assisted Medical Education Using Large Language Models”, medrxiv.org e drept, una care analizează posibilitatea utilizării acestuia în educația medicală.

Și, cum era deja prevăzut, AI-ul a ajuns și în industria de publishing. CNET a dezvăluit că a folosit un AI intern (nu ChatGPT) pentru a crea o serie de articole explicatorii, cu rezultate variabile.„CNET Is Testing an AI Engine. Here’s What We’ve Learned, Mistakes and All”, cnet.com Din 77 de articole scrise astfel, 41 au avut nevoie de corecturi, multe dintre ele legate de faptul că anumite fraze ar putea să nu fie „în întregime originale” (un eufemism pentru plagiat). Procentul pare mare, dar, la viteza cu care se mișcă aceste motoare, s-ar putea ca internetul să fie inundat de articole similare în maximum un an (mai ales că nu toți publisherii vor avea scrupulele CNET). 

Și, apropo de plagiat, Getty Images se judecă„Getty Images Statement”, gettyimages.com deja cu Stability AI pentru că le-ar fi folosit imaginile fără acord pentru a-și antrena un model de generare de imagini, ceea ce ar putea duce la numeroase alte discuții similare legate de felul în care alte AI-uri au accesat datele necesare pentru a deveni atât de bune.

Încă 4 noutăți pe care trebuie să le știi

Noile MacBook Pro și Mac mini s-au lansat mai devreme

Apple, care pare a fi pe nicăieri în disputa despre AI, se concentrează pe hardware. Firma a anunțat o serie de noi produse în ianuarie, ceea ce e foarte devreme pentru ei. MacBook Pro de 14” și 16”„Apple unveils MacBook Pro featuring M2 Pro and M2 Max”, apple.com au primit noile cipuri M2 Pro și M2 Max, care le-ar face de șase ori mai rapide decât variantele cu procesor Intel,„Apple unveils M2 Pro and M2 Max: next-generation chips for next-level workflows”, apple.com în timp ce noile Mac mini vor primi cipuri M2 și M2 Pro.„Apple introduces new Mac mini with M2 and M2 Pro — more powerful, capable, and versatile than ever”, apple.com

Apple a anunțat și a doua generație a HomePod,„Apple introduces the new HomePod with breakthrough sound and intelligence”, apple.com un produs pe care încetaseră să-l mai vândă din martie anul trecut.

Peste câteva zile nu vei mai putea cumpăra Windows 10

Înlocuit deja de ceva vreme de Windows 11, vechiul sistem de operare Microsoft va mai primi update-uri până la 14 octombrie 2025, însă firma nu vrea să te încurce prea tare și îți va vinde acest produs doar până la 31 ianuarie.Detalii pe microsoft.com

Tesla și-a ieftinit mașinile

În condițiile în care concurența pe piața mașinilor electrice a crescut, Tesla a redus prețurile semnificativ. Cel mai ieftin produs, Model 3, a ajuns acum la 44.000 (dolari sau euro), adică e mai ieftin cu 6% (în SUA) și 12% în Europa. Și alte modele au fost ieftinite, chiar și cu 20%. The New York Times scrie„Tesla Cuts Prices Sharply as It Moves to Bolster Demand”, nytimes.com că mișcarea face ca, cel puțin în SUA, variantele care ajung la cel mult 55.000 de dolari să se califice pentru credite federale de 7.500 de dolari, deci e probabil se urmărească și acest scop.

NVidia GeForce Now își upgradează serverele

De câteva zile, utilizatorii serviciului de streaming de jocuri GeForce Now care locuiesc în California (San Jose și Los Angeles), Texas (Dallas) și Frankfurt și plătesc pentru varianta Ultimate au acces la noi facilități.„GFN Thursday: GeForce NOW RTX 4080 Rollout”, blogs.nvidia.com Jocurile sunt randate și distribuite la 240 fps sau 120 fps (pentru o rezoluție 4K) și există și o opțiune ultrawide (3.840 x 1.600 pixeli, tot la 120 fps). Acest lucru este posibil pentru că NVidia folosește de acum noile servere RTX 4080 SuperPOD, care vor ajunge în curând și în alte regiuni.Poți urmări care pe această hartă: nvidia.com

Recomandările Mindcraft Stories

Twitter Files: de ce nu se obțin reacțiile așteptate?

Twitter Files, dezvăluirile curatoriate de Elon Musk și o serie de jurnaliști „alternativi”, în majoritate cu blog-uri pe Substack, sunt fie cel mai mare rechizitoriu la adresa „mainstream”-ului, fie un flop, în funcție de cine întreabă. În realitate, par mai degrabă o serie de dezvăluiri despre cât de complexă, dezordonată și depășită de situație este moderarea rețelelor sociale, care sunt exagerate de cei care le publică pentru a-și confirma niște bias-uri. Devin Coldewey de la TechCrunch a avut răbdarea„Deconstructing ‘The Twitter Files’”, techcrunch.com să le ia la mână și să vadă ce e valid și ce e exagerare în dezvăluiri. Concluzia ar fi că discuția e oricum ratată din cauză că Musk are o agendă clară și că limitează accesul altor jurnaliști la fișiere.

Cât de departe poate merge o glumă, chiar și când victimele sunt scammeri?

Glumele făcute scammerilor au ajuns departe, nu mai sunt doar niște capturi de ecran făcute de James Veitch și prezentate la un TED „James Veitch: This is what happens when you reply to spam email’, ted.com pentru a face audiența să râdă. Sunt mult mai mulți cei care se ocupă de asta full time și care au canale de YouTube, Facebook și, invariabil, Patreon. Rest of The World„Vigilantes for views: The YouTube pranksters harassing suspected scam callers in India”, restofworld.org scriu despre Trilogy Media, un canal de YouTube care a dus aceste glume la un alt nivel – au hackuit camerele video ale unui call center indian folosit de scammeri și le-au filmat reacțiile când sediul le-a fost invadat de gândaci, de fum, de șoareci și când au primit un pachet suspect, care s-a dovedit a fi plin cu sclipici. Întrebarea evidentă e: se știe că scammerii sunt răi, dar cât de etic este să faci genul ăsta de glume (și să câștigi bani din ele)?

Opt luni fără acces la rețeaua electrică, în New York

Experimentele pe o singură persoană nu sunt, cu certitudine, recomandate în știință. În jurnalism, însă, sunt mereu o sursă de articole care fac audiență sau cărți de succes. A.J. Jacobs le-a făcut celebre când a trăit un an după preceptele bibliceGăsești cartea „Anul în care am trăit după Biblie” pe carturesti.ro și Kyle MacDonald când a schimbat o agrafă pe o casă.Detalii pe wikipedia.org Acum, Joshua Spodek a încercat un nou experiment: s-a deconectat de la rețeaua electrică.„I disconnected from the electric grid for 8 months—in Manhattan”, arstechnica.com Pentru opt luni, în Manhattan. N-a trăit însă ca un amish, ci a folosit panouri solare și baterii – cu avantajele și dezavantajele de rigoare.

Google Ads nu este deloc selectiv cu publisherii

Și dacă tot a fost ediția asta (și) despre Google, recomand și un articol publicat de ProPublica la finalului lui 2022, o investigație„Inside Google’s Ad Display Network Black Box: Porn, Piracy, Fraud”, propublica.org despre o rețea de site-uri care fac trafic din dezinformare, fraude, piraterie (cu manga) și pornografie, cu ajutorul Google Ads. Ceea ce-mi amintește și că majoritatea site-urilor de dezinformare de la noi folosesc același serviciu pentru a se finanța. 



Text de

Mihai Ghiduc

Redactor-șef. A oscilat între print (Opinia studențească, Men's Health, Maxim, Marie Claire) și online (Vice, Glamour, Slow Forward) până l-a prins din urmă revoluția tehnologică.

TEHNOLOGIE|SOCIAL MEDIA

Politainment: alegerile se vor câștiga cu live-uri și videouri scurte, indiferent de soarta TikTok 

De
Dacă în 2020 a părut o întâmplare, 2024 e confirmare: alegerile se câștigă în social media, TV-ul e istorie. Politicienii se vor adapta sau vor dispărea. Cine spunea că nu mai  sunt joburi pentru GenZ?
ȘTIINȚĂ|FYI

Osmo a teleportat pentru prima dată un miros cu ajutorul AI

De
Compania contribuie zilnic la cea mai mare bază de date de mirosuri din lume compatibilă cu inteligența artificială
SOCIETATE|FYI

Derapaj rasist al lui Călin Georgescu la adresa șefului OMS, într-un interviu din 2023: „E un c****i de casă”

De
Sub pretextul parafrazării activistului american Malcolm X, Călin Georgescu a folosit termeni rasiști și jignitori pentru a-l descrie pe șeful OMS, etiopianul Tedros Ghebreyesus, într-un interviu cu un avocat german conspiraționist disponibil public pe YouTube.
SOCIETATE|FYI

Turul 2 se joacă pe TikTok. Susținătorii Elenei Lasconi se organizează pe Reddit și Discord

De
După șocul din primul tur al prezidențialelor, utilizatorii de Reddit încearcă să contracareze campania pro-Călin Georgescu de pe TikTok.