NASA/JPL/CalTech/ASU

Sci-Memo: Ingenuity, primul vehicul care a zburat în atmosfera unei alte planete, și-a încetat misiunea14 min read

De Ionuț Preda 02.02.2024

Drona Ingenuity, ajunsă pe Marte odată cu roverul NASA Perseverance, a efectuat al 72-lea și totodată ultimul zbor în atmosfera Planetei Roșii.

Ingenuity, primul vehicul creat de om care a efectuat un zbor motorizat în atmosfera unei alte planete, și-a încheiat misiunea, la aproape trei ani de când s-a ridicat prima dată de la solul Planetei Roșii.

NASA a anunțat// „After Three Years on Mars, NASA’s Ingenuity Helicopter Mission Ends”, nasa.gov // că drona a suferit avarii la nivelul rotorului pe parcursul ultimului său zbor, al 72-lea, efectuat pe 18 ianuarie. Inginerii NASA se află în continuare în contact cu drona, însă managerul proiectului, Teddy Tzanetos, a confirmat că Ingenuity a pierdut aproximativ un sfert din lungimea uneia dintre elice în urma unei amartizări dure, ceea ce înseamnă că nu se mai poate ridica de la sol.

De la primul său zbor, efectuat pe 19 aprilie 2021, Ingenuity a acumulat mai mult de două ore de zbor în atmosfera lui Marte. Drona a depășit cu mult obiectivele inițiale ale agenției americane, care își propunea ca drona să efectueze cinci zboruri de câteva zeci de secunde.

De altfel, longevitatea lui Ingenuity l-a transformat din experiment în veritabil vehicul de suport pentru roverul Perseverance; drona a transmis înapoi imagini din regiunea adiacentă roverului, ajutând cercetătorii să-l îndrume către roci și formațiuni geografice care ar putea conține urme ale prezenței vieții microbiene în trecutul planetei vecine.

Ingenuity a ajuns pe Marte împreună cu Perseverance. Drona funcționa pe baza unui un procesor Qualcomm Snapdragon 801 – același folosit și de smartphone-uri lansate acum un deceniu, precum Samsung Galaxy S5 sau HTC One M8.

Primul aselenizator japonez de pe Lună a fost repornit

Pe 19 ianuarie, Japonia a devenit al cincilea stat care a reușit o aselenizare controlată, după ce vehiculul SLIM (Smart Lander for Investigating Moon) al agenției spațiale japoneze JAXA a atins suprafața lunară în apropierea unui crater din regiunea Mare Nectaris.

Însă, din cauza unei defecțiuni al unuia dintre propulsoarele folosite la aselenizare, SLIM a ajuns pe suprafața satelitului Pământului răsturnat pe o parte, ceea ce a însemnat că nu și-a putut îndrepta panourile fotovoltaice către Soare pentru alimentarea cu energie electrică. La câteva ore de la aselenizare, inginerii JAXA au dezactivat vehiculul, care folosea exclusiv bateria internă, pentru a evita descărcarea totală a acesteia.

Pe 28 ianuarie, JAXA a reușit să restabilească comunicațiile cu SLIM,// „Japan’s upside-down SLIM moon lander wakes up on lunar surface and snaps new photos”, space.com // datorită schimbării poziției Soarelui, ceea ce a permis încărcarea vehiculului. Acesta chiar a început să capteze imagini ale suprafeței lunare din poziția inedită în care se află, misiune care va continua până la sfârșitul actualei zile lunare.

Totodată, SLIM a ajuns pe Lună cu două rovere de dimensiuni mici: Lunar Excursion Vehicle 1, care este echipat cu mai multe instrumente științifice, și Lunar Excursion Vehicle 2, echipat cu două camere, care a reușit să transmită înapoi o imagine a lui SLIM pe suprafața Lunii.

O nebuloasă în vecinătatea galactică

Telescopul spațial James Webb a captat, recent, o imagine a uneia dintre cele mai spectaculoase structuri galactice din vecinătatea galactică a Căii Lactee: nebuloasa N79, din galaxia-satelit Marele Nor al lui Magellan.

ESA/Webb/NASA/CSA/M. Meixner

 

N79 este o regiune cosmică de tip H II: o regiune interstelară în care atomii de hidrogen sunt ionizați, în cadrul căreia are loc o activitate intensă de formare a stelelor noi. Nebuloasa are o compoziție chimică similară cu regiuni mult mai gigantice de formare a stelelor aflate la miliarde de ani-lumină distanță

5 studii care ne-au atras atenția


MindcraftStories_1Un nou material supraconductibil, chiar și în câmpuri magnetice puternice

O echipă internațională de cercetători// „Field-induced compensation of magnetic exchange as the possible origin of reentrant superconductivity in UTe2”, nature.com // a descoperit un nou material supraconductibil necovențional, numit ditelurură de uraniu (UTe2), care își poate păstra proprietatea chiar și în câmpuri magnetice puternice. Grație acestei capabilități, materialul ar putea fi folosit în dezvoltarea de magneți supraconductori puternici, precum cei folosiți în imagistica medicală, în tehnologii spațiale și în computere cuantice.

Cifre Articol MindcraftStories_2„Bătrânii fumători” din Calea Lactee

Un studiu publicat în Monthly Notices of the Royal Astronomical Society// „The most variable VVV sources: eruptive protostars, dipping giants in the nuclear disc and others ”, oup.com // documentează noi tipuri de stele cu comportament neobișnuit, observate în centrul Căii Lactee. Acestea au primit porecla de „bătrâni fumători”, pentru că, pe parcursul unor observații efectuate pe o perioadă de zece ani, ele au devenit brusc de 40 până la 100 de ori mai puțin luminoase, iar după câțiva ani au revenit la luminozitatea originală. Autorii consideră că este vorba de un caz în care stelele cu pricina degajă fum, din motive încă necunoscute, care le obscurează parțial luminozitatea.

Cifre Articol MindcraftStories_3Tomate care transpiră mai puțin, prin CRISPR

O echipă de cercetători de la Universitatea din Tel Aviv //„ Null mutants of a tomato Rho of plants exhibit enhanced water use efficiency without a penalty to yield”, pnas.org // a reușit, prin intermediul tehnologiei de editare genetică CRISPR, să cultive soiuri de roșii care au o eficiență mult mai ridicată în utilizarea apei față de cele tradiționale, dar obțin o producție asemănătoare. Autorii au modificat gena ROP9, care reglează transpirația plantelor pe parcursul zilei.

Cifre Articol MindcraftStories_4Glande artificiale ar putea crea mătase de păianjen similară celei naturale

Conform unui studiu publicat în Nature Communications,//„ Replicating shear-mediated self-assembly of spider silk through microfluidics”, nature.com // o echipă internațională de cercetători a reușit să creeze o glandă care poate produce mătase artificială de păianjen de compoziție și calitate foarte similară celei naturale. Glanda artificială recreează structura moleculară complexă a mătasei de păianjen prin imitarea unor procese chimice și fizice care au loc în glandele naturale. Asamblarea de fibre dintr-un astfel de material ar putea ajuta la limitarea impactului industriei textile asupra mediului.

Cifre Articol MindcraftStories_5Prima inseminare artificială cu succes la rinoceri

Pentru prima dată, un rinocer a fost fecundat artificial cu succes prin embriotransfer, într-un experiment desfășurat într-o rezervație naturală din Kenya.// „World’s first successful embryo transfer in rhinos paves the way for saving the northern white rhinos from extinction”, izw-berlin.de // O mamă-surogat rinocer alb sudic a fost inseminată cu succes, la sfârșitul lui 2023, cu un embrion creat în laborator din alți membri ai speciei. Din păcate, nu se știe dacă sarcina ar fi putut fi dusă până la capăt, pentru că aceasta a fost descoperită abia după ce femela a murit din cauza unei infecții bacteriene.

Totuși, reușita este încurajatoare în privința eforturilor de a salva de la extincție rinocerii albi nordici, o subspecie care mai are doar două exemplare cunoscute în toată lumea, ambele femele și infertile. În acest context, materialul seminal de la ultimii membri masculi ai speciei este păstrat în continuare, în perspectiva unei posibile inseminări artificiale a unei mame-surogat rinocer alb sudic.

Recomandările Mindcraft Stories

  1. Poate că nisipul nu-ți sună ca o resursă atât de prețioasă, așa că Scientific American explică pe larg cum s-au format adevărate grupări infracționale, în toată lumea, care practică traficul cu nisip și ce efecte devastatoare au asupra ecosistemelor;
  2. Atunci când am documentat articolul despre 30 de moduri de a juca DOOM pentru a 30-a aniversare a shooter-ului iconic, chiar am crezut că nu au cum să apară modalități și mai ciudate de a face asta. Clar m-am înșelat, pentru că o doctorandă de la MIT a reușit să facă celule ale bacteriei e.Coli să ruleze, oarecum, jocul, și a documentat experimentul pe YouTube;
  3. Dacă ești interesat și de geologie, și de cercetare spațială, ZME Science a făcut un ghid al celor mai comune roci extraterestre întâlnite în Sistemul Solar.


Text de

Ionuț Preda

Redactor cu câțiva ani de experiență în presa centrală. Este curios despre aplicarea tehnologiilor SF în lumea reală și evoluția ideilor de-a lungul istoriei.

MEDIU|FYI

Orcile au scufundat încă o barcă în Europa. Experții avertizează că vor urma și alte atacuri

De
Un grup de orci a scufundat recent un iaht de 15 metri în Strâmtoarea Gibraltar. Este al cincilea atac de acest fel în ultimii trei ani. Schimbările climatice și prezența umană determină orcile să se adapteze și să dezvolte noi abilități.
TEHNOLOGIE|FYI

RoLlama: A fost lansat primul model de limbaj dedicat limbii române pentru AI-ul generativ

De
AI-ul generativ devine specializat pe limba română, în urma unui proiect derulat în comun de două universități mari din Capitală.
TEHNOLOGIE|FYI

Noutățile din GPT-4o: asistent virtual ca în Her, funcționalități noi fără abonament și răspunsuri mult mai rapide în română

De
Noua versiune a modelului OpenAI propune un asistent virtual văzut până acum doar în filmele SF, dar și multe funcționalități noi pentru utilizatorii fără abonament
ȘTIINȚĂ|FYI

Google prezintă AlphaFold 3, noua iterație a modelului AI care a prezis structurile a sute de milioane de proteine

De
AI-ul Google care prezice structurile proteinelor poate fi acum folosit pentru a modela molecule de ARN, ADN și multe tipuri de interacțiuni biomoleculare