Foto: Nordin Catic / Getty Images pentru The Cambridge Union

Trebuie să vorbim despre Sam12 min read

De Mihai Ghiduc 04.06.2024

În timp ce OpenAI susține că vrea să atingă inteligența artificială generală creată pentru „întreaga omenire”, apar tot mai mult informații îngrijorătoare despre CEO-ul liderului AI-ului generativ.

Sam Altman are probleme, altele decât să-și numere banii pe care i-ar putea face cu Chat GPT, și mai numeroși dacă se adeveresc zvonurile despre colaborarea cu Apple. Problemele par a porni de la stilul de a face business, adică motivul pentru care, anul trecut, consiliul de administrație al OpenAI a încercat să-l demită. Aparent, Altman minte sau deformează adevărul și încearcă să manipuleze lumea în așa fel încât să iasă lucrurile așa cum își dorește.

CITEȘTE ȘI: Drama OpenAI s-a terminat cu victoria comercialului

Cea mai recentă situație în care a fost prins cu fofârlica a fost lansarea variantelor audio ale lui Chat GPT 4o, când una dintre voci, Sky, semăna surprinzător de bine cu cea a lui actriței Scarlett Johansson. Care îi împrumutase vocea Samanthei (pe scurt, tot Sam, nu?), AI-ul din filmul Her. Ca o coincidență (yeah, right), fix înainte să apară vocile noului AI generativ, Altman postase un singur cuvânt pe rețelele de socializare: „her”.// Pe x.com // 

După ce actrița a făcut scandal, într-o declarație de presă,// „Scarlett Johansson says she was ‘shocked, angered’ when she heard OpenAI’s voice that sounded like her”, nbcnews.com // și a dezvăluit că fusese contactată fix în acest scop și refuzase, Sam Altman a dat-o la întors. Că de fapt nu-i vocea ei, e a altei actrițe, doar seamănă etc. – însă compania a retras „temporar”// Conform unei declarații făcute pe x.com // vocea cu pricina. O fi altă actriță, însă o analiză// „Voice analysis shows striking similarity between Scarlett Johansson and ChatGPT”, npr.org // făcută de cercetători de la Universitatea Arizona arată o asemănare de 98% între vocea lui Johansson și cea a AI-ului.

Scandalul vine într-un context delicat pentru breasla actoricească, trecută printr-o grevă îndelungată în care s-a arătat îngrijorată de ce ar putea face Hollywood-ul cu imaginea sau vocea lor folosind inteligența artificială, și arată cât de ușor s-ar putea ocoli regulile obținute de actori – „Oh, nu, seamănă cu tine doar 94% (sau un alt procent aleatoriu), nu trebuie să-ți plătim nimic, ce dacă publicul vă confundă!”.

CITEȘTE ȘI: 10 ani de la Her: Tu cât timp stai de vorbă cu inteligența artificială? 

Nu e singurul caz în care OpenAI-ul lui Altman a mers pe verificatul motto al Silicon Valley, „sparge lucrurile și mișcă-te repede”. Deși OpenAI și-a antrenat GPT-urile pe tot internetul și susține că acesta produce conținut original, The New York Times a descoperit că modelul de limbaj a copiat aproape verbatim articole de pe site-ul publicației, ceea ce se încadrează la încălcarea dreptului de autor și plagiat, motiv pentru care și-a pus avocații la treabă.// „New York Times Sues OpenAI and Microsoft Over Use of Copyrighted Work”, nytimes.com //

Între timp, într-un podcast de pe The Verge,// „Former OpenAI board member explains why they fired Sam Altman”, theverge.com // Helen Toner, fostă membră a consiliului de administrație OpenAI, a dezvăluit motivele surprinzătoarei demiteri de anul trecut: Altman a mințit consiliul (că deține OpenAI Startup Fund) și a dat informații eronate despre siguranța AI-ului în mai multe rânduri. Plus că avea obiceiul să-i „vorbească pe la spate” pe angajați, „mințind și fiind manipulativ în mai multe situații”, susține Toner.

Altman a supraviețuit acelei manevre a consiliului de administrație și a rămas CEO după ce i-a convins pe angajați că fără el nu mai sunt nici banii din acțiuni. Bani care ar fi fost afectați dacă cumva angajații care plecau se apucau să dea din casă – cum s-a aflat recent// „​Leaked OpenAI Documents Show Sam Altman Was Clearly Aware of Silencing Former Employees”, futurism.com // că îi amenința tot Altman, forțându-i să semneze acorduri abuzive.

Între timp, Altman duce o luptă contracronometru pentru a profita de faptul că deține, momentan, AI-ul după care se reglează ceasurile pieței. Lupta se duce cu Google, care îi suflă în ceafă cu Gemini – poate nu la fel de bun, dar un AI care poate ajunge (sau a ajuns deja) pe toate telefoanele Android mai răsărite. 

Conform zvonurilor publicate de The Information,// „OpenAI CEO Cements Control as He Secures Apple Deal”, theinformation.com // în ajutor i-ar putea sări Apple, care ar putea folosi ChatGPT pentru a revizui asistentul vocal Siri, în noul iOS 18. Sistemul de operare va fi dezvăluit pe 10 iulie, la WWDC 2024.

Ar avea cumva sens. Așa cum iPhone are un statut special pe piața mobilelor, și ChatGPT este iPhone-ul AI-urilor generative. Doar că, stai, nu cumva Copilot-ul lui Microsoft folosește tot ChatGPT, iar Windows-ul și MacOS-ul (care are Siri) sunt rivale? Și nu cumva Satya Nadella, CEO-ul Microsoft, și-a pus toată puterea în spatele lui Altman ca să-l salveze anul trecut? Se pare că Sam vrea iar să spargă lucrurile și să se miște repede la alt subiect.

Ce vreau să spun, după toată înșiruirea asta de întâmplări, e că Altman – ca mai toți liderii fostelor, actualelor și viitoarelor mari companii – nu e vreun binefăcător binevoitor, care vrea binele omenirii, ci mai degrabă unul care se gândește, cu prioritate, la cum vor arăta propriile conturi în următorul deceniu. Wall Street Journal a dezvăluit// „The Opaque Investment Empire Making OpenAI’s Sam Altman Rich”, wsj.com // că deși Altman n-are acțiuni la OpenAI, are la destule alte firme, ceea ce-i aduce sume amețitoare. Iar unele dintre firme chiar fac afaceri cu OpenAI, ceea ce ar putea fi un conflict de interese.

Așa că, dacă ți se pare că declarația „focusul nostru rămâne pe a merge mai departe și a urmări misiunea OpenAI de a asigura că de AGI// inteligența artificială generală // va beneficia toată omenirea”, cum a declarat compania ca replică la acuzațiile aduse de Hellen Toner, sună ca un BS scris de departamentul de PR, este pentru că, probabil e un BS scris de departamentul de PR. 

Focusul e pe făcut bani rapid, până nu se stinge hype-ul. Iar Sam, ei bine, dacă o să continue așa, riscă să devină un nou erou Big Tech arogant, ca fostul său asociat Elon Musk. Sau poate că, peste decenii, o să-și amintească de declarațiile despre „AGI în beneficiul întregii omeniri” și o să facă, precum Gates, o fundație în care o să vireze o mică parte din avere, să mai atenueze din vină.



Text de

Mihai Ghiduc

Redactor-șef. A oscilat între print (Opinia studențească, Men's Health, Maxim, Marie Claire) și online (Vice, Glamour, Slow Forward) până l-a prins din urmă revoluția tehnologică.

AI&ROBOȚI|TURNING POINT

Inteligența artificială e folosită acum și în publicitate. Vinde ea mai multe produse? 

De
Companiile și micii antreprenori s-au prins că pot genera reclame și produse cu AI. Unora le iese, multora nu prea.
TEHNOLOGIE|SLOW FORWARD

Economia trickle-down a telefoanelor cu AI

De
Inteligența artificială generativă ajunge pe mid-range-uri Android, precum seria Oppo Reno 12, la doar câteva luni de la adoptarea pe flagshipuri. Și cu mult înaintea iPhone-ului.
TEHNOLOGIE|SLOW FORWARD

Xiaomi 14 Ultra marchează oficial sfârșitul camerelor de travel

De
Senzorul de 1 inch Sony LYT-900 cu diagramă variabilă și kitul opțional de fotografie te lasă să treci acest model la o categorie hibrid, telefon-cameră foto.
TEHNOLOGIE|SLOW FORWARD

Apple își însușește AI-ul generativ cu un truc de marketing

De
La WWDC24, Apple pare să fi găsit ce să facă cu Siri, în timp ce iOS-ul reușește în sfârșit să ia tot ce-i mai bun de la Android.