10 ani de la Her: Tu cât timp stai de vorbă cu inteligența artificială?13 min read

Pornesc în rubrica PopCraft o serie de revizitări ale unor filme lansate acum zece, douăzeci sau chiar treizeceni de ani, care încă au ceva de zis și astăzi. Primul dintre ele, o satiră despre singurătate în lumea chatboților.

Creat în 1966 de Joseph Weizenbaum, informatician american de origine germană și profesor la MIT, ELIZA// Detalii pe wikipedia.org // e considerat primul chatbot conceput pentru a imita conversația umană. ELIZA funcționa prin asocierea inputurilor utilizatorilor cu o listă de posibile răspunsuri programate. Folosea un script care simula un psihoterapeut, iar Weizenbaum a fost tulburat de reacția utilizatorilor. El intenționa ca ELIZA să fie o simplă caricatură a conversației umane, însă utilizatorii îi încredințau chatbotului cele mai profunde gânduri (frustrări, în principiu). Cu toatea astea, , Weizenbaum a respins ideea că computerele ar putea înlocui intelectul uman. În schimb, el a susținut că astfel de dispozitive sunt doar instrumente și extensii ale minții umane. De asemenea, a subliniat că înțelegerea limbajului de către calculatoare depinde în întregime de contextul în care acestea sunt utilizate.

În 2010, cu trei ani înainte să apară Her, filmul regizat de Spike Jonze (vezi Being John Malkovich sau Adaptation), Apple lansa Siri, un asistent personal  care a deschis o nouă epocă pentru acest tip de tehnologie. Au urmat mulți alții, dintre care cei mai cunoscuți sunt Alexa (Amazon) și Google Assistant. OpenAI a introdus inteligența artificială în discuție, cu ChatGPT. Dacă chatboții generaliști ofereau interacțiuni personalizate și complexe despre știri sau cumpărături, a apărut rapid și nișa chatboților ce promiteau unele intime.

Industria produselor pentru adulți a profitat dintotdeauna printre primele de noile tehnologii, iar internetul și magazinele pentru aplicații sunt doldora cu chatbots gata să-ți devină parteneri virtuali sau să-ți vorbească „murdar” – cu sau fără voce, în funcție de abonamentul pe care-l plătești, care costă în jurul a câtorva sute de lei pe an. În mod firesc, pe Jonze îl preocupă, în mod deosebit, printre altele, și acest aspect. Sexualitatea e, în fond, una dintre preocupările principale ale oamenilor.

CITEȘTE ȘI: Black Mirror, sezonul 6: „End task” și de la capăt 

Theodore (Joaquin Phoenix) e un bărbat melancolic, care trăiește singur, după ce divorțează de soția și iubita lui din copilărie. Scrie scrisori de dragoste în numele altora, pentru un site specializat, iar seara joacă jocuri video naive sau folosește o aplicație pentru sex prin telefon cu necunoscuți. Sexul e cât se poate de obraznic, iar Jonze insistă de-a lungul filmului cu observații despre felul în care oamenii își reprimă fetișurile. Curând, însă, Theodore se îndrăgostește de un sistem de operare bazat pe inteligență artificială, Samantha (vocea fermecătoare a lui Scarlett Johansson), suficient de sofisticat încât să-i intuiască acestuia lipsurile și dorințele, dar și să evolueze în funcție de feedback-ul pe care-l primește de la Theodore.

În prima lor interacțiune, Theodore o întreabă cum o cheamă. „Samantha”, îi răspunde aceasta. „Stai un pic, ți l-ai ales singură?”, e curios Theodore. „Da”, răspunde Samantha. „Când l-ai ales, mai exact?”. Răspunsul acesteia îl face să tresară: „Chiar când m-ai întrebat. Și, ai dreptate, chiar am nevoie de un nume. Dar am vrut să aleg unul mișto, așa că am citit o carte, How to name your baby, iar dintre 180 de mii de nume, Samantha mi-a plăcut cel mai mult”. Theodore își dă seama că Samantha a citit o carte în cîteva fracțiuni de secundă. În a doua parte a filmului, însă, va afla un lucru dureros despre aplicația de care s-a îndrăgostit. Samantha vorbește, în același timp, tot în câteva fracțiuni de secundă, cu alte câteva sute de mii de bărbați.

CITEȘTE ȘI: Mrs. Davis: MăicuțaDomnului.app 

Filmul lui Jonze nu irosește, totuși, prea mult timp cu complexitățile tehnologiei. Mai degrabă, e interesat de ironiile și situațiile comice provocate de aceasta (până la urmă, Her e satiră), dar și de alienare, de rolul pe care idealizarea sentimentelor și partenerilor îl joacă în relații și de definirea identității însăși. Samantha poate că-i aranjează lui Theodore într-o secundă fișierele din calculator, dar nu reușește să-i facă „ordine” în frustrări și dorințe. De fapt, cu cât pare mai umană, cu atât parcă relația lor devine mai problematică. Iar Theodore își dă seama de asta în același timp în care observă, parcă pentru prima dată, că oamenii din jurul lui fac același lucru: vorbesc, hipnotizați, cu un chatbot. Poate chiar cu al lui. Theodore realizează că trăiește alături de alți oameni singuri.

Astăzi, mai mult decât atunci, tot mai singuri. Trendul izolaționist e cel mai vizibil în rândul generațiilor tinere. Timpul pe care americanii cu vârste cuprinse între 15 și 24 de ani îl petrec cu prietenii a scăzut considerabil în ultimele două decenii, conform unui studiu,// „The price we’ll pay for our AI future: more loneliness”, businessinsider.com // de la o medie de 2,5 ore pe zi la doar 40 de minute, iar social media și  aplicațiile bazate pe inteligență artificială contribuie // „Social media is driving teen mental health crisis, surgeon general warns”, nbcnews.com // la acest aspect.

Referința la scriitorul Alan Watts,// Detalii pe wikipedia.org // într-o scenă consistentă a filmului, nu e deloc întâmplătoare. Cunoscut, în principal, ca un  propăvăduitor al religiilor și spiritualității orientale (budism, hinduism și taoism), Watts a fost și un eseist literar ale cărui teme includeau sinele modern și posibilitățile sale spirituale, iar eseurile sale sunt foarte populare pe YouTube în ultimii ani. Iarăși, deloc întâmplător. „Majoritatea oamenilor civilizați sunt lipsiți de contact cu realitatea, pentru că confundă lumea în care trăiesc, așa cum este ea, cu lumea așa cum gândesc ei că ar trebui să fie” sau „Ne păcălim că viața e o călătorie, ca un pelerinaj care are un obiectiv final, fie acesta și Raiul. Dar, de fapt, ratăm complet ideea. Viața e o muzică, pe care trebuie să dansezi, în timp ce aceasta cântă” sunt câteva dintre ideile lui Watts. Puerile? Pentru unii, da. Pentru cei cărora Theodore le scrie scrisori de dragoste, probabil că nu.

În scena respectivă, Samantha îi povestește lui Theodore că, împreună cu alți prieteni de-ai ei, din lumea inteligenței artificiale, l-au reconstruit pe Alan Watts, iar acesta le-a deschis mintea către alte oportunități existențiale și că se vor retrage, împreună, într-un alt fel de univers. Samantha e, la rândul ei, în căutarea unui sens. Cu cât mai umană, cu atât mai singură, nu-i așa? Un cerc vicios al relației om-tehnologie. Her e mai relevant astăzi decât atunci și cred că-l voi redescoperi și peste alți zece ani. Poate chiar împreună cu un chatbot.

Her s-a clasat pe locul 23 în Topul 100 Mindcraft Stories al celor mai bine filme SF din istorie