Un om cu mască, în Wuhan, în 22 ianuarie 2020. Stringer/Guliver/Getty Images
COVID-19 încurcă cenzura din China26 min read
În timpul pandemiei de COVID-19, autoritățile chineze luptă cu presa care scrie mai mult decât are voie și cu cetățenii care se revoltă online. Modul în care China încearcă să-și amuțească cetățenii îi arată puterea, dar și vulnerabilitatea.
Pe 31 decembrie 2019, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a fost anunțată de „Pneumonia of unknown cause – China”, who.int iar în 12 ianuarie a fost anunțată identificarea sursei: „Novel Coronavirus – China”, who.int Informații despre boala misterioasă au circulat pe Internet și înainte de anunțul oficial al OMS. Prima sursă credibilă care a scris despre apariția pneumoniei a fost New York Times într-un „China Grapples With Mystery Pneumonia-Like Illness”, nytimes.com Știrile despre noua boală au început să fie luate în serios abia după 20 ianuarie, când China a început să anunțe cazuri zilnice și a fost confirmată transmisia de la om la om. OMS a declarat urgență internațională „Statement on the second meeting of the International Health Regulations (2005) Emergency Committee regarding the outbreak of novel coronavirus (2019-nCoV)”, who.int
Luna ianuarie a fost marcate, în China, de confuzii, știri contradictorii și posibile încercări de ascundere a unor informații, dar și de o neașteptată libertate de exprimare în rândul presei și al publicului chinez.
Cenzura și coronavirusul
În 16 martie, la peste două săptămâni de la confirmarea Prima persoană depistată cu COVID-19 în România a fost un bărbat din Gorj hotnews.ro președintele Klaus Iohannis a semnat Decretul prezidențial 195/2020 presidency.ro prin care țara noastră intra în stare de urgență. La finalul decretului exista un articol special, mai exact articolul 54, care îi dădea Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații puterea să decidă care informații referitoare la COVID-19 sunt false și să închidă publicații care promovează fake news. În baza acestui articol au fost închise 16 publicații care răspândeau știri conspiraționiste despre cum virusul este inventat sau care îndemnau oamenii să nu respecte măsurile de carantină. Pe 15 mai, odată cu încheierea stării de urgență, ele au fost redeschise.
Cenzurarea informațiilor, fie ele false, este periculoasă. China, țara în care a început pandemia, este cel mai bun exemplu al unei țări care folosește cenzura pentru a bloca într-un mod autoritar răspândirea informațiilor pe care statul le consideră false sau dăunătoare.
Anul acesta, chiar dacă în China există cenzură încă din 1949, pandemia și internetul au pus în dificultate sistemele prin care Partidul Comunist își amuțea cetățenii. China s-a confruntat și cu alte epidemii, cea mai cunoscută fiind cea de SARS din 2003, dar o diferență uriașă este că atunci internetul nu era la fel de popular. Conform unor statistici realizate de Banca Mondială, în timpul epidemiei de SARS doar 6,2% din populația Chinei avea acces la internet, în timp ce în 2017, anul cu cele mai recente date, 54% din chinezi erau prezenți online.
Am vorbit cu un profesor universitar din China despre situația cenzurii într-o țară comunistă care se bazează pe o economie capitalistă. A ales să ne ofere acest interviu sub protecția anonimatului, deoarece îi este frică de consecințele pe care le poate suporta pentru că vorbește despre cenzura din țară. Totul este mai nuanțat decât se vede din afara Chinei, crede el. „China nu trebuie văzută ca un monolit în care e cenzură și atât. Dacă ai spus că în China e cenzură și oamenii nu știu ce se întâmplă, ai făcut o eroare mare”, spune acesta.
„Chinezii nu sunt nici atât de proști, nici atât de dezinformați.”
În realitate, China nu cenzurează absolut toate informațiile, iar cetățenii sunt la curent cu noutățile și pot să folosească social media, dar doar rețelele controlate de stat. Alternativa chineză a Facebook-ului este WeChat, o rețea în care guvernul își bagă rar nasul. Profesorul ne spune că internetul e relativ liber, dar doar până la un anumit punct. Linia roșie se trage atunci când vine vorba de guvernul central. Mai exact, chinezii pot critica oricât de mult vor activitatea autorităților locale, dar sunt cenzurați dacă spun lucruri negative despre măsurile luate de oficialii din Beijing.
Mai mult, modul în care guvernul își cenzurează cetățenii e greu de înțeles chiar și pentru chinezi, pentru că nu există un tipar clar care să ne arate ce pot să posteze aceștia pe WeChat și ce nu. „Sunt vremuri în care guvernul te lasă să vorbești orice și momente în care nu te lasă să vorbești deloc. Acum, le-ar fi fost foarte ușor să cenzureze tot ce se vorbește online negativ despre pandemie, dar trebuie să îi lași pe cetățeni să respire”, spune profesorul.
Nici consecințele nu sunt previzibile
În ceea ce-i privește pe cei care spun lucruri pe care guvernul nu le vrea auzite, de obicei pedeapsa este doar un avertisment scris. Așa s-a întâmplat și în cazul doctorului Li Wenliang. La finalul lunii decembrie, el și-a avertizat colegii dintr-un grup privat de WeChat, echivalentul chinez al WhatsApp-ului, că noua „pneumonie misterioasă” seamănă cu cea provocată de SARS. În timpul epidemiei din 2003, aproximativ 8.000 de persoane au fost infectate și 774 au murit, majoritatea în China, în special în Hong Kong. La câteva zile după avertismentul pe care l-a transmis colegilor lui, Li a fost acuzat de autorități că răspândește zvonuri care pot panica populația. Însă singura măsură luată împotriva lui a fost un avertisment în care i se spunea că va ajunge în fața justiției dacă va continua să comită ilegalități.
Sursa: sixthtone.com
Ulterior, Li s-a îmbolnăvit de COVID-19 și a murit într-un spital din Wuhan. Moartea lui a stârnit un val de reacții pe Weibo, Twitterul din China, unde a apărut hashtag-ul „Amid the coronavirus lockdown, Chinese social media is full of laughter and anger”, theguardian.com Acesta a fost dat jos rapid de stat, chiar dacă ajunsese la două milioane de vizualizări.
Nu doar social media e afectată. În general, în China, jurnaliștilor li se șterg adesea articolele publicate. Într-un reportaj realizat de „Inside the Early Days of China’s Coronavirus Coverup” wired.com un jurnalist chinez a spus sub anonimat că „nu te poți numi jurnalist dacă nu ți-a fost șters niciun articol”. Însă reporterii din China se confruntă și cu un lucru mai grav decât cenzura online. Două persoane care documentau epidemia pornită în Wuhan și problemele cauzate de apariția coronavirusului au dispărut fără urmă „Coronavirus: Why have two reporters in Wuhan disappeared?” bbc.com după ce conținutul pe care îl creau a fost cenzurat de guvern. O explicație a diferenței de tratament ar fi că aceștia nu erau jurnaliști „acreditați”, ci mai degrabă cetățeni-jurnaliști sau activiști.
De ce acceptă unii chinezi cenzura?
Probabil te gândești că toți chinezii vor să lupte pentru libertatea lor de exprimare, dar există un motiv pentru care majoritatea acceptă restrângerea acestui drept fundamental. „În China funcționează foarte bine un tip de contract social în care cetățeanul renunță la o parte de libertate în schimbul prosperității financiare și al protecției sociale. Eu tac din gură și nu mă iau de tine și tu te asiguri că în fiecare lună câștig câte un ban în plus și nu se întâmplă nimic grav”, spune profesorul din China.
Totuși, la începutul anului a apărut o criză în care acel contract social a fost încălcat, iar oamenii nu au mai fost protejați. Asta pentru că virusul a plecat de la o problemă internă, piețele de animale sălbatice. Contractul social nu a mai funcționat pentru că guvernul nu a fost în stare să asigure protecția pe care o promitea în schimbul renunțării la libertatea de exprimare.
Rezidenți din Mei Foo, Honk Kong protestează împotriva deciziei autorităților de a transforma Academia Jao Tsung-I în centru pentru COVID-19 pe 2 februarie 2020. Anthony Kwan/Guliver/Getty Images
Coronavirusul a fost un test pentru guvernul comunist. Deoarece nu au putut da vina pe factori externi, au trebuit să ia decizii importante în ceea ce privește controlul informației. Autoritățile chineze au fost puse în dificultate și fiindcă nu puteau să abordeze pandemia cum au făcut cu protestele din Hong Kong. Atunci au reușit să găsească Guvernul Chinez a încercat să manipuleze opinia publică în legătură cu protestele pro-democrație din Hong Kong folosind tehnici de dezinformare. nytimes.com iar protestele au apărut în presa controlată de stat doar atunci când protestatarii s-au bătut cu forțele de ordine. Doar atunci ziariștii aveau voie să scrie despre cum protestatarii din Hong Kong agresează polițiștii. Taberele erau bine definite. Polițiști erau cei buni care protejau țara, iar protestatarii erau cei răi care îi agresau.
În schimb, „coronavirusul e un caz aparte. Nu ai un personaj pozitiv. El o să apară doar dacă doctorii chinezi o să găsească un leac”, spune profesorul. În cazul virusului, guvernului i-a fost mai greu să dea vina pe factori externi.
Până acum au încercat să găsească un țap ispășitor în două țări: SUA și Italia. Pe 12 martie, un purtător de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe din China a postat pe Twitter Îl găsești aici: twitter.com în care spunea că e posibil ca epidemia să fi pornit din cauza soldaților americani. Afirmația lui e făcută în contextul în care, în octombrie 2019, în Wuhan, s-au desfășurat Jocurile Mondiale Militare. Ceva mai târziu, Global Times, o publicație internațională deținută de statul chinez, a vorbit despre Tot pe twitter.com care e posibil să fi apărut în Italia în noiembrie 2019.
O campanie agresivă de PR
Conducerea Chinei a încercat să-și curețe imaginea prin construirea unui spital pentru bolnavii de COVID-19 în doar zece zile. „Acel spital a fost important, putea să trateze o mie de oameni. A fost un efort mare, dar simbolic. Pentru China a fost fix ideea de «uite, avem o problemă, dar avem și o chestie pozitivă. Fiți impresionați, vedeți că suntem capabili să construim un spital atât de repede și putem să gestionăm criza»”, spune profesorul.
Prin acel spital, guvernul chinez a reușit să facă publicații din afara Chinei să răspândească material de propagandă. În cele mai multe cazuri, construcția spitalului a rămas doar la nivelul unei știri. „Din punctul meu de vedere, situația trebuie pusă în context, ar fi trebuit să spună și câte cazuri au fost tratate în acel spital și cum acel spital a schimbat situația”, spune profesorul. „Nu s-a spus asta și nici China nu a venit să-ți dea informațiile astea. E nevoie de un context mai larg, pentru că e o poveste mai complexă decât «China a făcut un spital»”.
Experți din provincia Zhejiang se pregăteau să zboare în Italia, pe 17 martie 2020. Dar nu înainte de a-și face o poză. TPG/Guliver/Getty Images
China a mai încercat să răspândească propagandă și cu ajutorul donațiilor pe care le trimite în țări care au nevoie de ajutor. Europarlamentarul Josep Borrell Comunicatul transmis de Josep Borrell. eeas.europe.eu că ajutorul trimis de chinezi încearcă să trimită un mesaj subliminal.
China vrea să arate că, spre deosebire de SUA, e un partener responsabil pe care te poți baza.
Josep Borrel, europarlamentar
În apropierea României, mai precis în Republica Moldova, propaganda chineză s-a sfârșit comic. După ce a primit o donație de 40.000 de măști din partea unui oraș din China, oficialii Municipiului Ungheni s-au pozat cu un banner în care le mulțumeau chinezilor. Totuși, pe banner a apărut Greșeala făcută de Municipiul Ungheni, mediafax.com
Internetul și telefoanele complică cenzura
În timp ce oficiali chinezi și presa centrală controlată de partid au încercat să îmbunătățească imaginea Chinei în orice mod posibil, presa locală a avut un rol foarte important în dezvăluirea crizei cu care s-a confruntat sistemul medical chinez. Profesorul ne spune că, de obicei, jurnaliștii locali fac mai mult muncă de PR. Ei primesc informații de la instituțiile locale și le publică exact cum li se dictează. Însă, în timpul pandemiei, ziariștii din presa locală și-au trăit subiectul vieții. În Wuhan au venit reporteri de la publicații din alte provincii, iar autoritățile locale nu au putut să îi cenzureze, pentru că nu erau în „jurisdicția” lor. Astfel, presa a cunoscut o parte din gustul libertății de exprimare.
În 20 ianuarie, expertul chinez în boli infecțioase Zhong Nanshan, celebru pentru că a oprit epidemia de SARS, a anunțat la televiziunea de stat că virusul se poate transmite de la om la om. După anunțul lui, guvernul chinez le-a permis mai multor publicații accesul în Wuhan, iar chinezii puteau vorbi mult mai deschis pe Weibo, pentru că nu mai erau atât de cenzurați. Pe 21 ianuarie, Zhong chiar lăuda guvernul de la Beijing pentru transparența de care a dat dovadă.
Totuși, visul democrației s-a sfârșit la scurt timp. După ce guvernul a văzut că presa vorbește despre eșecul statului de a gestiona criza și prezintă probleme precum lipsa de echipament și suprasolicitarea spitalelor și a crematoriilor, robinetul libertății de exprimare a fost închis și „Inside the Early Days of China’s Coronavirus Coverup”, wired.com
Cetățenii vedeau pe zi ce trece cum conținutul pe care-l consumau dispărea rapid, fiind șters de guvern pentru că vorbea despre problemele cauzate de COVID-19. În încercarea de a învinge puterea de cenzură a statului, mai mulți chinezi au creat o platformă pe Github în care arhivau articole despre coronavirus ca să existe în continuare după ce guvernul le șterge. Totuși, la finalul lunii aprilie, platforma a fost ștearsă și creatorii ei au fost arestați de autoritățile chineze sau „Chinese internet users who uploaded coronavirus memories to GitHub have been arrested”, finance.yahoo.com
În ciuda încercărilor de cenzură, cu aproximativ 60% de chinezi care au acces online instantaneu și care pot filma sau povesti despre ce se întâmplă, guvernului îi este mult mai greu să controleze informația, dar să păstreze în același timp impresia existenței unei anumite libertăți de exprimare. Faptul că cenzura este vulnerabilă atunci când internetul este răspândit ar putea să le ofere mai multă putere cetățenilor chinezi, dar până acum statul chinez reușește să își păstreze aparența de control, fără a opri însă răspândirea informației.
