După urși și ghețari. Fotograful Rareș Beșliu pleacă la Polul Nord 30 min read

„La NORD de cuvinte” este demersul unui fotograf român de a documenta artistic natura și viața sălbatică de lângă Polul Nord. 

Rareș Beșliu a ales să dârdâie în luna iulie cu un scop nobil: un proiect fotografic pe termen lung, care, începând cu 14 iulie, va cuprinde mai multe expediții în regiunile arctice Groenlanda, Svalbard și Arhipelagul Arctic Canadian. Obiectivul declarat al proiectului este educarea românilor cu privire la schimbările climatice, care se văd cel mai bine în zonele nordice, dar afectează întreaga planetă, inclusiv România, ca un efect de bumerang. 

Rareș Beșliu a absolvit o școală de fotografie din România,Mai multe fotografii găsești pe contul lui de Instagram: instagram.com iar apoi New York Institute of Photography. Primul lui proiect fotografic a fost albumul Dor de Viscri, o carte despre viața satului transilvănean, care se află acum și în biblioteca Regelui Charles. A câștigat mai multe premii, atât la concursul național Romania NOW, cât și la competiții internaționale precum London Photography Awards sau Annual Photography Awards. Anul trecut a avut, în cadrul Bucharest Photofest, expoziția Emoții, un preview al albumului fotografic pe care-l lansează în toamnă.

Pe lângă România, a fotografiat,Poți citi pe blog câteva din călătoriile de până acum: raresbesliu.com printre altele, viața sălbatică în Islanda, Insulele Feroe, Scoția (insula Mull), Canada, Cuba, Cipru, Cehia, Italia.  

Destinațiile celei mai recente expediții foto nu sunt alese la întâmplare. În Arhipelagul Svalbard se găsesc atât cea mai nordică așezare din lume locuită permanent (Longyearbyen), cât și aproximativ 3.000 de urși polari.Groenlanda este cea mai mare insulă din lume și a doua cea mai mare calotă glaciară din lume (după Antarctica), 80% din ea fiind ghețar. Arhipelagul Arctic Canadian este locul unde trăiesc două treimi din întreaga populație de urși polari. Din cauza încălzirii globale, aceștia au ajuns să se împerecheze cu urșii grizzly.

Iată ce am aflat de la Rareș Beșliu despre proiectul La NORD de cuvinte și despre munca sa, în așteptarea celor mai spectaculoase poze de pe teren. 

Ce să faci cu prea mult timp? Fotografii bune

„Mi-ar fi plăcut să am o poveste mai originală și să nu fiu doar un alt om care a făcut reconversie profesională în pandemie. Sau care s-a «reinventat», că tot se poartă termenul. Dar exact așa a fost. Business-ul meu a fost pus pe pauză, iar eu am început să am, dintr-odată, prea mult timp. În general, în astfel de momente, hoinăream prin țări străine. Doar că acum nu mai puteam să plec și m-am simțit nevoit să fiu turist în țara mea. Și ce frumos a fost! Am descoperit cum e să mergi pe munte, am descoperit liniștea satelor tradiționale și, mai ales, raiul Deltei.” 

Pregătiri pentru Polul Nord

„Fizic, m-am lăsat de țigări după aproape 30 de ani în care am fost fumător convins. Nimic nu mi-a transmis până acum puterea de a renunța, până la aceste expediții. Din cauza țigărilor am o groază de probleme de sănătate, care deja simt cum se ameliorează după câteva luni fără fum în plămâni. Apoi, încerc să fac cât mai multă mișcare și să merg minimum 10.000 de pași pe zi. E foarte greu, mai ales de când a venit căldura, dar fac eforturi. 

Psihic, deși nu sunt deloc fanul cărților de dezvoltare personală, încerc să gândesc pozitiv. Nu vreau să-mi fac scenarii în minte sau să-mi imaginez ce nu poate merge bine. Cel mai mult mă sperie faptul că o să fie soarele pe cer 24 din 24 de ore – așa va arăta expediția din iulie de la Svalbard. Nu o să știu când trebuie să dorm, când să fiu în gardă – pentru că ursul poate apărea oricând, iar noi trebuie să ne mobilizăm rapid, indiferent de condiții.

Tehnic, mi-am mai cumpărat un rând de haine de la ZuMont și mi-am făcut rezerve în ceea ce privește acumulatorii și bateriile de care au nevoie aparatele ca să funcționeze, pentru că se vor descărca mult mai repede din cauza frigului.” 

Colegii de drum, exploratori experimentați

„La Svalbard, acolo unde sunt urșii polari, fac parte dintr-o expediție internațională organizată, alături de profesioniști care se ocupă de o viață de asta și o fac cu grijă atât pentru echipaj, cât și pentru animale. Nu știu cu exactitate cine mă va însoți, știu doar că eu sunt singurul român și că la bord mai sunt biologi, cercetători și fotografi. În celelalte expediții merg pe cont propriu.

Pe lângă toate documentarele posibile pe care aproape le-am epuizat, am povestit cu oameni din zonă, atât străini, cât și români. De curând, m-am auzit cu Adela Dumitrașcu, care mi-a dat sfaturi prețioase din experiența ei. Adela este oceanograf, geofizician și singura româncă participantă la cea mai mare expediție arctică din istorie, MOSAiC,Site: mosaic-expedition.org desfășurată la Polul Nord. E o bucurie uriașă când întâlnesc oameni la fel de pasionați ca mine și dispuși să meargă până la capătul lumii pentru visul lor.” 

Mesaje de sustenabilitate de la viețuitoare, prin fotografii

„Inițial, La NORD de cuvinte însemna o singură expediție, la Svalbard. Dar în acele zile de dinainte să iau decizia, am căutat mai multe despre ce și cum pot fotografia. Am pornit de la urșii polari și apoi m-am afundat în informații despre cât de repede se încălzește planeta și cum nu mai e loc de așteptat. Așa a crescut proiectul, cu viteza luminii, de la o singură expediție la o serie de expediții arctice. Am simțit că pot face mai mult, că pentru o privire de ansamblu și o înțelegere mai bună e nevoie de documentarea celor mai importante zone nordice. Îmi place să spun că mi-am găsit sensul prin acest proiect și că dau glas viețuitoarele prin mesajele de sustenabilitate pe care ele le transmit mai departe.”

Schimbările climatice se văd ușor când ești fotograf de wildlife

„Cu cât am descoperit mai mult natura, cu atât am ajuns să o iubesc mai mult. Așa am ajuns să observ mai bine ce se întâmplă în jurul meu și să înțeleg fenomenele. Recunosc că înainte să fiu pasionat de wildlife, informațiile despre schimbările climatice treceau pe lângă urechile mele. Nu știam cu ce pot eu ajuta, așa că preferam să nu fac nimic. 

Odată cu apropierea de viața sălbatică, am realizat că PET-ul poate ajunge în pliscul pelicanului, că zimbrii au dispărut din păduri și s-au făcut eforturi uriașe ca ei să fie reintroduși în sălbăticie, că albinele sunt în pericol. Am început să fiu mai atent unde arunc hârtia, câtă apă îmi cumpăr din oraș, iar de curând mi-am cumpărat trotinetă electrică. Sunt lucruri de bun simț, dar de care nu eram conștient înainte. Nu sunt radical și nu cred că lucrurile se schimbă prin gesturi extreme. Mănânc carne, dar nu zilnic. Zbor cu avionul, însă încerc să compensez prin plimbări pe jos, cu bicicleta sau trotineta, în locul mașinii.”

Nu proiecte foto, ci experiențe de viață

„Explorarea naturii în amănunt și petrecerea timpului în mijlocul ei, te învață mai multe decât orice vizită la muzeu, într-un ritm mai intens. Să fii la câțiva metri de un vulcan care erupe, e ca și cum ți s-ar derula filmul vieții în lava care curge și vezi toate momentele importante. E ca în fața unei tragedii, când nu știi dacă mai apuci ziua de mâine. Diferența e că acum privești cu speranță, fiindcă știi că vulcanul nu te pune în pericol și, orice s-ar întâmpla, tu ai ales să mergi acolo. Atunci am simțit cu adevărat forța naturii, am realizat cât suntem de mici în fața ei și am mai observat că tot ea are puterea să ne unească. Erau mii de oameni adunați în jurul vulcanului Meradalir, unii cu lacrimi în ochi, alții cu gura până la urechi, unii nu se mai opreau din exclamații, alții erau muți de uimire.” 

Insula Mull, o grădină zoologică uriașă și neîngrădită

„În insula Mull din Scoția am simțit cel mai bine conexiunea cu natura. Este un loc cu mai puțin de 3.000 de oameni, dintre care o treime sunt în capitală, și animale la tot pasul. Parcă ești într-o grădină zoologică gigantică și neîngrădită. Vidrele și codalbii, două specii pe care în România le zărești greu, acolo sunt specifice locului și le poți admira în toată splendoarea lor. 

Vorbind de provocări, pentru vidre cred că am depus cel mai mare efort să le fotografiez. Sunt timide, foarte greu de văzut, se camuflează ușor printre algele alunecoase și au un miros bine dezvoltat – rețeta perfectă pentru insuccesul unui fotograf. Dar, cu multă răbdare, până și cele mai sălbatice vidre pot fi îmblânzite, iar atunci te premiază cu un spectacol de joacă și afecțiune.

Insulele Feroe mi-au plăcut pentru că sunt chiar mai ploioase decât Scoția, iar peisajele îți taie răsuflarea. Cât despre viața sălbatică, m-am mulțumit cu cele 70 de tipuri de oi feroeze (din aceeași rasă toate) care patrulează străzile și dealurile pustii.” 

Delta efervescentă și Viscriul liniștit

„Delta Dunării va rămâne mereu locul meu de suflet, pentru că acolo m-am îndrăgostit de natură și am descoperit ce înseamnă fotografia de wildlife. Într-un singur sezon, am fost de peste șapte ori și tot nu m-am săturat. 

Viscri e satul care mi-a oferit liniștea și unde m-am mutat câteva luni ca să mă bucur din plin de aerul lui, departe de agitație. A fost muza mea pentru cartea Dor de Viscri, primul meu proiect fotografic. Totul a început cu câteva gutui «trecute» în geamul unei case albastre, care mi-au adus aminte de bunica mea și m-au făcut să-mi imaginez cum aș fi trăit copilăria la Viscri. Sentimentul a fost atât de puternic, încât am vrut să simt cu adevărat viața satului, să cunosc oamenii, să aflu poveștile lor, să descopăr arhitectura caselor și istoria locului.”

Provocări departe, în sălbăticie

„Prefer locurile cât mai sălbatice. Îmi place să merg pe drumuri mai puțin bătătorite, iar cu criteriul ăsta în minte, lista se îngustează destul de mult. În plus, nu mă împac prea bine cu căldura, ca să nu mai spun că soarele e principalul inamic al fotografiei. Vremea rece și chiar ploioasă e ideală. De asta am vizitat până acum mai multe țări nordice și am în plan unele și mai reci. Fotografii străini pe care îi urmăresc cred că sunt principala sursă de inspirație, care-mi implantează în subconștient dorința de a vedea și eu locurile pe unde au călcat ei.

Provocarea permanentă e aceea de a nu renunța. Imaginează-ți că dedici ani de zile unei pasiuni extrem de costisitoare, care nu îți aduce niciun fel de venit. Mi-am dat seama în timp că, din păcate, este o presiune reală și un motiv de îngrijorare cu privire la viitor. Sper să nu renunț niciodată.

Lumea e mare, la fel și dorința mea de a o explora. Dar, până atunci, în țara noastră sunt încă multe animale pe care îmi doresc să le văd – de la râs, lup și până la diferitele specii de bufnițe care se ascund privirii.” 

Fără teamă de animale sălbatice

„Animalele sălbatice nu te atacă dacă nu le faci rău, mai ales când ești fotograf și stai nemișcat cu orele sau te apropii extrem de lent de ele. Nu au motive să te perceapă ca o amenințare, iar în cel mai rău caz, fug. Câinii ciobănești sunt singurii care nu sunt de aceeași părere și vin amenințător spre tine. La ultima experiență de genul acesta, am negociat cu ciobanul să se îndepărteze, pentru un pachet de țigări. Acum nu mai fumez, deci nu știu cum m-aș mai salva.”

Stilul se schimbă odată cu experiența

„Îmi dau seama că deja mi-am schimbat stilul de câteva ori, iar asta se datorează experienței. Dacă la început căutam orice specie nouă de pasăre, din dorința de a «bifa» cât mai multe, a urmat o selecție mult mai drastică. Mi-a păsat mai puțin de diversitate și mai mult de emoția și povestea pe care mi-o transmitea fotografia. Acum caut în continuare emoții, dar au început să-mi placă mai mult cadrele largi în locul portretelor. Încă explorez stilul ăsta și sunt nerăbdător să găsesc noi unghiuri cu care să mă joc.” 

Fotografia de wildlife, adrenalină cu surprize

„La început nu știam prea bine ce-mi place și credeam (eronat) că un fotograf poate să facă de toate. Am încercat și eu mai multe stiluri, iar când am ajuns la wildlife, am știut că el e alesul. Mi-am dat seama că nu sunt bun la interacțiunea umană, așa cum e nevoie pentru portrete sau evenimente, și nici nu aș vrea să stau toată ziua în studio, pentru fotografia de produs, de exemplu. 

În paralel, am simțit bucuria de a fi în natură cât mai mult timp, am simțit adrenalina provocată de nou, de necunoscut, și de faptul că în lumea viețuitoarelor lucrurile sunt imprevizibile – nu le aranjez eu în poziția perfectă, nu le spun ce să facă, doar aștept și caut cea mai bună lumină. În fotografia de wildlife, nu poți avea așteptări, doar provocări și surprize. Energia pe care o primesc de la animale mă face să aleg oricând acest stil. Cu fiecare ieșire în natură, simt că îmi încarc bateriile și văd viața mai frumoasă.”

O fotografie reușită trebuie să evite clișeele

„Știu că nu există perfecțiunea, dar eu sunt mereu în căutarea ei. Nu îmi plac lucrurile făcute superficial sau cu jumătăți de măsură, motiv pentru care, odată cu lockdown-ul și cu dorința de a explora țara cu aparatul la braț, m-am înscris la o școală din București. Deși am o bibliotecă plină cu albume fotografice ale marilor artiști, pe care le-am analizat de-a fir a păr, am simțit că nu trebuie să mă mulțumesc doar cu flerul și cu înclinația mea spre artă. 

Așa m-am întors la studii, dar de data asta nu ca în tinerețe, ci cu chef serios de învățare și înțelegere a unor principii. Pentru că nu mi s-a părut suficient ce mi-a oferit școala de aici, mi-am definitivat studiile la New York Institute of Photography. Acolo am învățat că fotografia înseamnă mai mult decât înțelegerea manualului aparatului și am înțeles că nu le poți face pe toate și că trebuie să alegi un stil – fiecare cu magia și secretele lui. Și, cel mai important, m-a încurajat să fiu eu, să-mi pun amprenta pe ce fac și să fug de clișee.

Încerc să învăț mereu de la cei mai buni, însă fără a le copia stilul sau a încerca să fac ca ei. Dar munca lor mă inspiră, mă motivează și, de multe ori, îmi deschide noi orizonturi. Din acest punct de vedere, social media este o sursă infinită de cunoaștere și informații super fresh.”

Tehnică, dar mai ales viziune

„Cred că, mai mult decât tehnică, e vorba despre viziunea pe care un fotograf o poate avea. Iar asta se întâmplă de cele mai multe ori seara, acasă, în fața laptopului, când selectez imaginile. Atunci, parcurgând sutele sau miile de cadre de peste zi, văd cel mai bine care iese în evidență și-mi spune o poveste. Emoția transmisă e principalul criteriu de selecție, iar restul cadrelor ajung la coșul de gunoi. Sfatul pe care i l-aș da unui fotograf amator care vrea să experimenteze cu fotografia de wildlife este: «Urmează regulile, apoi încalcă-le pe toate.»” 

Obiectivele care captează cel mai bine frumusețea naturii

„Folosesc sistemul mirrorless, cu un senzor cu rezoluție cât mai mare – în principal 600 mm cu F4 și 400 mm cu F2.8. Sunt acele obiective care arată ca niște tunuri, unde „F” reprezintă diafragma și, cu cât este mai deschisă (adică are o cifră mai mică), cu atât intră mai multă lumină la senzor. Accesoriul de care nu mă lipsesc este husa de protecție (cu model de camuflaj, evident), iar de curând am descoperit ceva ce-mi salvează șalele în călătorii – este un cărucior pliabil pentru bagaje, pe care-mi pun mereu trusa foto când zbor cu avionul. Mi-a salvat viața (și coloana).”