„Inspectorul Pădurilor” și-ar dori o digitalizare după model estonian33 min read

Bogdan Micu este supranumit Inspectorul Pădurii, după aplicația cu același nume care monitorizează transportul lemnului din România, dezvoltată împreună cu Guvernul României. A vorbit cu noi despre cum poate salva digitalizarea mediul, banii, timpul și resursele unei țări.

Am reușit să obțin un interviu prin telefon cu foarte puțin înainte de miezul nopții, după câteva săptămâni de tatonare. Se face un an de când Bogdan Micu a revenit la Ministerul Mediului, pe poziția de consilier al Ministrului în sfera IT. Am vrut să mă conving că munca la Minister nu l-a transformat într-un funcționar care ocolește presa, așa că l-am întrebat care i-a fost programul în ziua respectivă. Vei citi răspunsul complet un pic mai jos. Pentru început, o să-ți spun că undeva, la 6 dimineața, era în trenul dinspre Brașov înspre București și că ultimul call l-a încheiat înainte să-mi răspundă la telefon. De-a lungul interviului, a căscat o dată, prelung. La final, i-am mulțumit că nu a adormit. M-a asigurat c-o va face imediat ce vom termina discuția.

Bogdan Micu este antreprenor în zona tehnică. Dezvoltă start-up-uri, unele dintre ele experimentale, cum ar fi cele care se ocupă de crearea cărnii în laborator sau editarea genetică, în încercarea de a opri evoluția unor boli autoimune. În prezent, lucrează la Ministerul Mediului, unde se ocupă, printre altele, de coordonarea programului SUMAL 2.0 (Sistemul de Urmărire a Materialului Lemnos). Versiunea îmbunătățită urmează să fie funcțională la 1 noiembrie. Iar de la anul îl poți vedea evoluând în documentarul Lemn/Wood al Monicăi Lăzurean-Gorgan, unde vorbește – cum altfel? – despre tăierile ilegale ale pădurilor.

Povestește-ne puțin despre backgroundul tău profesional.

Bogdan Micu: Sunt un antreprenor. Când eram mic, nu știam asta. Tot ce știam era că am nevoie de bani de mâncare. Că părinții, bugetari (profesor și chimist), aveau bani pentru strictul necesar. Și colegii mei de la liceu, din familii bune, aveau de toate.

Nu am fost supărat pe părinți, dar nici nu am acceptat situația. Și am început să vând papuci ca să am o sursă de venit. Ca pregătire, sunt programator în machine language„What is Machine Language?”, computerhope.com și proiectant de circuite integrate. Din facultate, însă, nu mi-a rămas decât gândirea științifică de programator, pe care am aplicat-o în afaceri, atunci când am dezvoltat o aplicație sau un start-up care avea nevoie de o bază de date. Cred că e mai important să știi programare înainte să vrei să faci business, decât științe economice. Pe ultimele le dobândești relativ ușor ulterior.

Dacă înveți programare și ai și aptitudini de management, poți deveni un fel de business architect sau business analyst.

 

Cum ți-a venit ideea să dezvolți Inspectorul Pădurii? Inspectorul Pădurii este o aplicație de transparentizare a transportului și exploatării materialului lemnos în România: inspectorulpadurii.ro  

B.M.: Populația avea la dispoziție doar numărul unic de urgență 112, la care putea să sune când vedea un camion de lemne pe stradă. În consecință, sunau o grămadă de oameni și țineau linia ocupată pentru transporturi legale. Mi s-a părut de bun simț să existe o metodă prin care oamenii pot verifica mai întâi dacă transportul are aviz. Și doar dacă nu are, să sune. Ca urmare, a scăzut considerabil încărcarea pe 112 și a crescut exponențial numărul de cazuri real ilegale raportate. Aplicația a fost gândită de mine, dar scrisă de Indaco, firma de programare angajată de Minister.

Aplicația are două componente, web și mobile. Rolul ei este acela de educare a populației și canalizare a energiei ei către cazuri ilegale. Astfel, cetățenii și jurnaliștii de investigație pot verifica o tăiere sau un transport de lemne. Și doar dacă nu găsesc informații în sistem despre un anumit transport, trebuie să sune la 112.

Cea mai nouă funcție presupune localizarea ta pe hartă. Și dacă ești lângă o tăiere, vei putea să vezi dacă e legală sau nu (adică dacă a avut APV). APV înseamnă „act de punere în valoare”, un document necesar înainte de a începe tăierea unor copaci.  Astfel, se vor deduce reclamațiile eronate și se vor reclama activități cu adevărat ilegale.

Bogdan Micu la TIFF, cu ocazia proiecției documentarului WOOD. FOTO: Marius Mariș

Ce te-a mânat pe tine în luptă? De ce ai rezonat cu această cauză, a tăierii ilegale a copacilor?

B.M.: Îmi pasă de pădure. Sunt alpinist și am trăit de mic în jurul pădurii. Nu e ceva ce pot explica.

Când și în ce context ai ajuns la Ministerul Mediului? Ce ai găsit acolo?

 B.M.: Povestea mea la Minister a început în 2016. În 2017, PSD m-a dat afară. Apoi, în 2019, PNL m-a angajat iarăși. Acum, să vedem cine mai vine. Momentan, sunt acolo.Înapoi, în 2016, am descoperit un Minister subdimensionat, subremunerat și prost organizat.

Chiar și în prezent, trebuie gândit un sistem mai bun de management. Iar mediul să aibă prioritate. Pădurile nu au fost  niciodată cu adevărat pe agenda guvernelor.

 

Nu se alocă bani pentru despăgubirea proprietarilor care au păduri protejate și nu pot exploata, deși e cerință legală această despăgubire. Nu se alocă bani pentru fermierii care suferă de pe urma distrugerilor făcute de urși. Și multe alte nereguli.

Ai întâlnit și oameni care își fac treaba sau dornici să îmbrățișeze noul, propunerile inovatoare?

B.M.: Absolut. În general, în majoritatea covârșitoare a instituțiilor cu care am interacționat, oamenii sunt faini și fac tot ce pot ei ca să mențină țara pe linia de plutire. Problema e la conducerea lor. Adică stratul imediat de sub Ministru. Acolo, gândirea este învechită și oamenii nu sunt în rezonanță cu ce își doresc cetățenii și nici măcar cu industria.

Cum arată acum o zi din viața ta de consilier al Ministrului Mediului?

B.M.: Să îți zic cum a fost azi. Fac des naveta Brașov-București. M-am trezit la 6 dimineața, am plecat pe tren la București, până la 9 am făcut review de specificații la aplicația Inspectorul Pădurii, adică am explicat ce ar trebui să existe în aplicație. Am ajuns la STS, unde am avut o ședință de vreo trei ore, unde am discutat despre ce informații vor fi publice și care vor rămâne secrete. Nu se dorește transparentizarea informației și trebuie să duc zilnic o muncă de convingere extenuantă. E frustrant când vezi că o mână de oameni decide arbitrar ce trebuie să vadă 20 de milioane de cetățeni.

Apoi, până la ora 16, am discutat cu echipa de implementare lucruri legate de soft. De la 16, am avut un call cu o altă echipă, pe un alt proiect, unde a trebuit să verific specificațiile și să vedem cât am avansat. A urmat un call de la 19 la 20, unde am avut o intervenție pe probleme de management. De la 20 la 21 m-am dus la fitness și de la 21 m-am întors la Minister, unde m-am întâlnit cu ministrul, pentru că numai atunci a avut timp să vorbim. Până la 22.30 i-am făcut o actualizare pe stadiul dezvoltării la SUMAL 2.0. Imediat după, am avut un call de o oră cu un alt manager, pentru un alt proiect. Apoi, m-ai sunat tu pentru interviu. După asta, am să mă culc.

Cum reziști acestui ritm și, mai ales, de ce?

B.M.: Nu mi se pare greu… Adică, nu putem vorbi despre a rezista, asta ar însemna că e vorba de o presiune, pe care nu o resimt. Așa că nu rezist, pur și simplu așa trăiesc.

Treaba mea este să fiu un facilitator între lumea tehnică și cea naturală. E o poziție destul de faină, pentru că îmi permite să pun în practică ceea ce-mi place să fac.

Înseamnă că nu simți că te lupți cu morile de vânt.

B.M.: Ba da, chiar simt asta de multe ori. E demoralizator să stai atâtea ore închis în cameră cu cineva care spune că ce faci tu nu e OK, că e nasol, doar ca să te convingă să-ți schimbi ideile și să faci cum vrea el. Dar eu nu măsor succesul în mulțumirea și aprecierea celorlalți, ci în cu totul alte variabile. Mă întreb constant dacă, mergând la Minister, am rezolvat mai multe decât dacă aș fi stat acasă. Și răspunsul este mereu același: da.

N-am obținut în aplicația SUMAL 2.0 toate funcțiile pe care mi le doream, dar e mai bună ca înainte, și cred că am făcut mai multe pentru pădure, pe care-o consider clientul meu, decât dacă stăteam acasă. Și dacă salvezi un arbore în plus, e mai mult decât nimic.

 

În rest, problema nu e legea, în sine, ci cum se aplică și cine o aplică. În noul SUMAL 2.0, statul are, în sfârșit, pârghiile necesare să facă față volumului mare și complexității din sistemul silvic. Acum trebuie doar să vrea.

Care sunt principalele schimbări în aplicație?

B.M.: Prin SUMAL 2.0, silvicultura trece de la filosofia pe hârtie, la filosofia digitală. Această informație digitală este legată prin baza de date. Poți să faci verificări eficiente, poți să faci analize, ai acces la o grămadă de tool-uri care nu existau înainte și care, prin lipsa lor, făceau imposibilă adevărata verificare a sistemului.

Ce alte efecte mult mai puțin vizibile produce mafia lemnului?

B.M.: Mafia locală. Problema nu se va rezolva atâta vreme cât polițistul, pădurarul, șeful de ocol și omul de la gater sunt veri în același sat. Acolo e o problemă complexă și continuă.

FOTO: Nicu Cherciu

Inspectorul Pădurii nu e singurul pe care l-ai pus la treabă. Ce alți „inspectori digitali” ai dezvoltat?

B.M.: Am mai făcut între timp Inspectorul Balastierelor.Găsești detalii aici: facebook.com Aplicația e gata și e în teste. Sper ca în două luni să fie în producție. Astfel că toate camioanele cu balast de pe stradă vor putea fi verificate în timp real.

Încerc să propun și Inspectorul Deșeurilor, care să funcționeze pe același principiu. La fel și Inspectorul Vânătorii, care nu a fost pus în aplicare pentru că, în urma unei dezbateri, vânătorii s-au opus digitalizării activității lor, deși nu era ceva de speriat. Argumentele au fost multe, au spus că nu vor să se știe că ei sunt la vânătoare. Dar, în același timp, se știe că ei sunt la vânătoare, pentru că fac o activitate care trebuie anunțată, altfel ar fi periculos pentru oamenii care se plimbă prin pădure.

Eu cred că unul dintre motive este că foarte mulți politicieni sunt pasionați de vânătoare și au făcut presiuni ca să îngroape acest proiect.

 

Dar adevărul e că nu Inspectorii aceștia sunt soluția. În România ne trebuie o digitalizare după modelul estonian. Și cred că se poate. În Estonia nu e nevoie să te duci la stat decât dacă vrei să-ți schimbi buletinul. În rest, dacă vinzi imobilul, îți iei vreun permis sau plătești vreo taxă, totul este digital, iar asta îi ajută foarte mult. Ei sunt foarte mici, este o țară care atrage talent, pentru că au această cultură digitală și deschidere pentru orice este inovativ.

Atunci când țările nu au alte resurse, în mod evident singurul capital cu adevărat important pe care îl au este cel uman. Și atunci, investesc în educație, educația are ca efect o clasă politică competentă, care înțelege lucrurile de bază, precum faptul că digitalizarea este un avantaj, reduce birocrația, costurile cu administrația, mărește viteza informației.

Ce altceva trebuie să se schimbe pentru ca lucrurile să funcționeze bine și la noi? Bine pentru cetățean, nu doar pentru politician.

B.M.: E nevoie de o schimbare sistemică și una de gândire, prin schimbarea de oameni. Schimbarea clasei politice și schimbarea oamenilor din sistem. Altfel, e aceeași Mărie cu altă pălărie.

Cum forțăm, până la urmă, autoritățile, să ia atitudine?

B.M.: În stradă. În presă. Prin vot. Guvernele sunt foarte sensibile la acțiunile populației. Să nu uităm ca noi îi punem pe ei acolo, nu ei pe noi.

Ești unul dintre personajele care apar în documentarul Monicăi Lăzurean-Gorgan, Lemn/Wood, despre traficul cu lemn. Cum s-a produs întâlnirea asta?

B.M.: Am ajuns să fac parte din acest documentar prin prisma colaborării mele cu Alexander von Bismarck, descendent al Cancelarului de Fier și director executiv al Environmental Investigation Agency din Washington, D.C., o persoană foarte interesată de oprirea tăierilor nesustenabile. Lui i-am prezentat în 2016 proiectul Inspectorul Pădurilor. Dacă la momentul acela a părut sceptic, când a văzut că s-a materializat a fost de-a dreptul impresionat.

Amândoi am acceptat să fim filmați pentru acest documentar. Cred că filmele de gen au rol inspirațional și sper ca alți oameni să se implice și să facă ceva pentru cauza lor. Lemn/Wood este un thriller de mediu care vorbește despre pădure și despre oamenii care trăiesc din comerțul cu lemn. Filmul a avut premiera națională la TIFF, anul acesta, și va intra în cinematografe în cursul anului viitor. Are și două premii la activ: Mențiune Specială, în secțiunea Focus, în cadrul Zurich Film Festival (2020) și Premiul pentru Cel mai bun documentar în competiția internațională la Visioni dal Mondo – Milano.

Cum crezi că va arăta, din punct de vedere tehnologic, viitorul omenirii?

B.M.: Îmi doresc să apară NeuralinkNeuralink Corporation este o companie americană de neurotehnologie fondată de Elon Musk, care dezvoltă interfețe creier-calculator implantabile, neuralink.com cât mai repede.  Voi fi printre primii care îl vor utiliza.

Așadar, ești dispus să devii cyborg cu acte în regulă?

A, da, fără niciun fel de problemă, numai să se facă odată. (Râde.)

Dar crezi că fuziunea asta dintre tehnologie și uman va aduce ceva bun?

Nu știu dacă omenirii. Eu îmi doresc să se îmbunătățească soarta acelei părți din lume care este neajutorată. Cum sunt animalele, cum sunt pădurile, care nu au șansa să se apere și să se lupte pentru ele. Cât despre oameni, ei sunt, în general, conduși de instincte, de consum, de putere, de afirmare. Toate, din păcate, sunt distructive și, probabil, așa vor rămâne pe mai departe. Dar mi-ar plăcea să văd că natura mai are o șansă să supraviețuiască acestui val de distrugere. Personal, lupt cum pot.

Cum anume, concret?

De exemplu, încerc să fac „clean meat”. Lucrând pentru salvarea pădurilor, am ajuns la concluzia că nu se pot salva prin abordarea tradițională, adică să te duci să încerci să oprești tăierea pădurilor, este imposibil s-o faci, pentru că interesele pentru a le tăia, la nivel global, nu doar național, sunt mult mai puternice și sunt acceptate pe scară largă.

O bună parte din soluție este „clean meat”. Adică iei o celulă dintr-un animal și apoi o reproduci de foarte multe ori.

 

Din câteva grame de mușchi de vită poți să faci cam 10 tone. Așadar, multiplici celulele în laborator, în loc să omori animalele. Ai crescut celulele, nu ai crescut animalul.

De unde vin banii pentru astfel de cercetări?

Eu le finanțez. Am găsit un colectiv de biologi moleculari din toată lumea, din România, din Ucraina, din Israel și am făcut rost de sculele necesare, pe care le-am dus într-un apartament din București, situat într-o clădire mică de birouri.

Cum au decurs lucrurile până acum?

Am decis să multiplicăm celule de șoareci la început. Următoarea etapă va fi să facem mâncare pentru animale, ca să învățăm cum putem evolua de la șoareci la carne de oaie, vacă sau ce se va cere. Este un start-up în toată regula, vrem să ajungem la un moment dat pe piață, numai că presupune foarte mulți ani de dezvoltare. Peste 15 ani vrem să contăm semnificativ în piață, să avem un impact în lumea cărnii și peste aproximativ 30 de ani să depășim piața tradițională ca importanță, să avem impact asupra mediului și așa mai departe.

Te ocupi și cu editarea genetică.

Separat, lucrăm la un tratament pentru boli autoimune ca scleroza multiplă, poliartrita reumatoidă. Încercăm să edităm niște celule responsabile de aceste modificări genetice și să modificăm unele secvențe, ca să oprim dezvoltarea bolii. Ne aflăm la început, dar suntem încrezători. Folosim concepte din bioinformatică, analize statistice, inteligența artificială prin care încercăm să identificăm combinația ideală de gene care ar trebui atacată, facem machine learning și extrapolăm informații din alte studii și proiecte, ca să ne dăm seama ce au făcut alții și să capitalizăm informația.

Revenind, un pic, la jobul tău de consilier. Ți-e frică să nu te schimbe munca în structurile Statului? Erai activist, acum ai devenit funcționar public.

Nu sunt nici activist, nici ONG-ist, nici PNL-ist, nici USR-ist.

Sunt genul de persoană care crede că poate să rezolve niște lucruri făcându-le el, nu cerând altuia să le facă. Genul care dacă vede o groapă pe pe stradă, se duce să ia o găleată de nisip și o acoperă. Nu se duce să facă reclamație la Poliție.

 

Asta e tipologia mea și a altor persoane ca mine, care, în general, se pliază pe antreprenori.

Și, ca să răspund concret, munca la stat m-a schimbat un pic în rău, pentru că în administrație sunt mulți oameni cu interes, cu energie negativă, oameni nesinceri, care nu fac ceea ce spun. Asta e singura mea nemulțumire, că în lupta mea pentru diferite cauze a trebuit să stau printre oameni cu energie negativă, iar asta m-a contaminat. Încerc acum să locuiesc parțial în America, unde oamenii sunt mai creativi și mai pozitivi, ca să contrabalansez din energia pe care am acumulat-o în instituțiile statului.

Tu raportezi transportări de lemn ilegale?

Nu am raportat niciodată. Am folosit aplicația doar ca să verific dacă merge. Că așa sunt eu. Nu am ieșit niciodată în piață, la proteste. Nu raportez camioane și nu mă leg cu lanțuri de nimic. Nu e genul meu. Eu dezvolt soluții care să ajute cauza.

Dar aplicația funcționează. Noi putem raporta, da?

Voi puteți raporta. Voi și încă vreo 60.000 de utilizatori.