Yuichiro Chino/Getty Images

Care e cel mai bun lucru pe care ni-l va aduce viitorul?40 min read

De Scena9 12.02.2021

Răspund 18 gânditori, artiști și cercetători.

O droaie de probleme apasă peste noi și peste viitorurile noastre, unele deja iminente, altele pe care încă nici nu le gândim. Cum deseori ne simțim neputincioase și neputincioși în fața lor, am construit un exercițiu de optimism, prin care să întrezărim câțiva pași către o societate mai atentă cu planeta, cu oamenii, plantele și animalele. I-am întrebat pe unii dintre oamenii ale căror idei ne modelează critic & constructiv prezentul ce schimbări pozitive ne-ar putea aduce următorii zece ani. A ieșit un eseu colectiv, polifonic și transdisciplinar, un document al așteptărilor și temerilor noastre pentru ce va urma.

Acest articol a fost publicat inițial în numărul trei al revistei Scena9 pe hârtie, în care câteva zeci de autori vorbesc despre viitorul nostru împreună. Mai poți comanda revista de pe scena9.ro sau din librăriile Cărturești. 

Cel mai straniu lucru despre viitor e că există doar în trecut.

Modernizarea era viitorul în secolul al nouăsprezecelea.

O sută de ani mai târziu, era atât de clară, încât până și un desen animat o putea înfățișa.

Familia Jetson alerga din loc în loc în mașini zburătoare…

Astăzi, un lucru e clar:

Nu mai există viitor, doar viață în miezul lucrurilor.

Trăim în precaritatea speranțelor și a fricilor.

Aliați-vă cu ceilalți; construiți împreună.

Fără viitor, asta e ceea ce facem.


Anna Tsing e antropoloagă la Universitatea din California, Santa Cruz. Cercetează interacțiunea dintre om și specii non-umane, în contextul Antropocenului. E autoarea cărții The Mushroom at the End of the World. On the Possibility of Life in Capitalist Ruins (2015). 


Întrebarea asta mă blochează

…așa cum mă lasă fără răspuns orice întrebare la care ar trebui să spun ceva despre starea generală a lumii. Singura lume pe care o cunosc e cea în care trăiesc zilnic și aici nu mă refer doar la lumea cuprinsă între niște granițe naționale, care e deja foarte extinsă, ci mai degrabă la cea prin care înot zi de zi. La spațiul ăsta mă raportez și, când spun spațiu, nu mă refer doar la geografie, ci și la o rețea umană. Ce s-a schimbat în perioada asta în rețeaua mea a fost un fenomen de extindere a ei. În ultimele luni, am văzut asta la mulți apropiați – o grijă suplimentară manifestă față de cineva care nu trebuie să fie mai mult decât un vecin sau un coleg de birou ca să conteze. Nu reușeam să fac nimic pentru cineva din Istanbul, să zicem, care ar fi avut poate nevoie de mine, ceea ce îmi dădea senzații temporare de neputință și însingurare. Însă orientam intențiile astea spre locul în care puteam să le manifest. Și cred că, împânzind tot globul, comunitățile astea restrânse încep să-și găsească dinamica lor binefăcătoare.


Deniz Otay e poetă, câștigătoare a Premiului „Sofia Nădejde” în 2020 pentru debut în poezie.


Urăsc să fiu atât de pesimist

…dar mi-e greu să vizualizez cum s-ar putea îmbunătăți lucrurile vreun pic. Probabil că ăsta e ultimul lucru pe care vreți să-l auziți, dar în general îmi pare foarte rău pentru generația voastră și viitorul vostru. Cei cu putere reală găsesc moduri de a se ascunde și de a întoarce grupuri oprimate unele împotriva celorlalte. Poate că țara mea [SUA] va avea parte de o schimbare de curs, poate că va scăpa de Trump, cel mai apropiat a fi dictator dintre toți liderii pe care i-am avut până acum. Poate că atunci voi avea o poziție un pic mai optimistă. Chiar și atunci, nu sunt sigur cât de mult ar dura acea stare de spirit…


Robert Sapolsky e cercetător în biologie evoluționistă și neuro-endocrinolog la Universitatea Stanford. Cercetează relația dintre stres și degenerare neuronală. Cea mai nouă carte a lui e Behave: The Biology of Humans at Our Best and Worst.


Cred că în următorii zece ani ne putem aștepta la cel puțin două lucruri

În primul rând, inteligența artificială va continua să se dezvolte rapid și va intra și mai mult în viețile noastre. Deși inteligențele artificiale puternice din SF poate că nu vor apărea în zece ani, AI bazată pe actuala tehnologie tot are o forță transformatoare uriașă și poate chiar va deschide o nouă epocă, la fel cum a făcut internetul. În al doilea rând, actuala pandemie determină țările să-și consolideze cercetarea în medicină și biotehnologie. Cred că descoperirile din aceste domenii se vor face mai repede ca înainte, mai ales în aplicațiile medicale ale ingineriei genetice. Asta va aduce vești bune pentru sănătatea și longevitatea oamenilor, și o victorie asupra bolii.


Liu Cixin este cel mai cunoscut și mai premiat autor chinez de literatură SF, cu antecedente în inginerie electrică. Cele mai cunoscute cărți ale sale alcătuiesc trilogia Amintiri din trecutul Terrei, tradusă și în limba română.


Tehnologia nu mai e acel briceag elvețian cu de toate

La începutul anului trecut, mulți specialiști în inteligență artificială și data science desenau grafice și făceau predicții. Cuprinși de panică, cu toții ne puneam nădejdea în soluții tehnologice-minune care să rezolve noile probleme: un AI care să anticipeze când se va aplatiza curba pandemiei, o platformă cu adevărat eficientă pentru educație online, o aplicație care să ne avertizeze că am intrat în contact cu o persoană pozitivă. Tehnologia ne-a promis marea cu sarea, dar, la finalul zilei, a livrat un pic sub așteptări.

Totuși, acest experiment planetar ne-a adus și lucruri bune online. Noul coronavirus a accelerat digitalizarea în multe sectoare – unele taxe se plătesc în sfârșit pe internet–, iar noi avem o înțelegere mai bună a limitărilor lumii digitale. Tehnologia nu mai e acel briceag elvețian cu de toate, dar are câteva unelte suficient de cizelate, care pot fi folosite eficient.


Andrada Fiscutean e jurnalistă de știință și tehnologie, câștigătoare a unei burse de jurnalism la Massachusetts Institute for Technology (MIT). A scris, printre altele, despre hackeri la Pentagon și a documentat științele în Coreea de Nord.


Informația e valoroasă

Ajută tot felul de piețe și alegeri electorale să funcționeze eficient, dar necesită buna credință a participanților. Există mereu avantaje în repartizarea asimetrică a informației, cum se întâmplă în cazul înșelătoriilor: unul dintre actorii implicați într-un schimb știe mai multe decât celălalt. Amazon știe ce vrei să cumperi, dar tu nu știi ce se petrece în depozitele deținute de Amazon. Aceeași dinamică se observă și în Natură: gândește-te la camuflajul unui cameleon, la imitarea mulleriană din rândul anumitor specii care vor să-și păcălească prădătorii ș.a.m.d. Genul ăsta de înșelătorie este esențialmente egoistă, dar de înțeles din punct de vedere al supraviețuirii individului, speciei sau organizației.

Viteza și volumul informării și dezinformării umane, generarea și schimbul de informații în era internetului sunt amândouă, fără îndoială, mai mari decât în orice alt punct al istoriei umane, și probabil că efectele relative ale „morii de zvonuri” sunt cele mai îngrijorătoare. Fenomene ca procesul vrăjitoarelor din Salem se pot întâmpla acum la nivel național sau global, nu mai sunt restrânse la comunități mici, rurale și sărace în informație. Acest fenomen poate crea efecte globale dezastruoase imediate, inclusiv războaie.

În următorii zece anii vor apărea eforturi internaționale de cooperare cu adevărat robuste (mai concertate decât Wikipedia, dar mai transparente și verificabile decât Wikileaks), pentru a combate efectele negative ale proliferării și diseminării dezinformării, voite sau nu, dându-le oamenilor din toată lumea acces la informație de încredere pe care să-și bazeze deciziile.

Aceste eforturi vor fi, din păcate, compromise rapid și eficient de actori egoiști.


James Cleaves II este profesor de geochimie la Earth-Life Science Institute diin Tokyo și vicepreședinte al Societății Internaționale pentru Studiul Originii Vieții.


Când societatea se pulverizează, ce ne apropie?

Genetica e asset-ul nostru comun. Acum 30 de ani, genetica neoplasmelor era cuprinsă în câteva pagini – azi vorbim de tomuri întregi. Câștigul e evident: o maladie blestemată e lovită la „temelie”, după cum se spune în București. Putem deja să identificăm secvențe malefice în mesajul genetic, astfel încât să știm cine riscă să dezvolte o anumită formă de cancer, căci nu vorbim de o singură boală, și să restrângem populația pe care o vom supune la screening. Au apărut primele terapii genetice anticancer și, cât de curând, vom vorbi despre „editarea” genetică. De-aici însă încep problemele etice care incendiază lumea științifică: e corect să edităm mesajul genetic? Unde trasăm frontiera între un demers medical ce izbește cancerul și potențialul malefic al editării genetice?  Și mai e o problemă: cât de scumpă ar fi terapia genetică? Sau: putem cuantifica un beneficiu ce amendează chinul? Cum-necum, genetica neoplasmelor ne va fi în curând la îndemână. Ce va urma, nimeni nu știe, căci niciun lucru bun nu intră în lume fără umbra unui blestem.


Florin Chirculescu este medic chirurg și scriitor. Cea mai recentă carte a sa este Greva păcătoșilor (2017), iar sub pseudonimul Sebastian A. Corn a publicat mai multe romane și proze scurte SF.


Suntem tot animale ca multe altele

Toți sperăm că actuala criză Covid ne va deschide ochii asupra unui mare defect în filosofia și religia occidentale, care ne-au dat ideea stranie că am fi separați de natură. Ne-am autodeclarat superiori naturii și animalelor, ne-am dat singuri dreptul de a face tot ce vrem. Avem voie să distrugem oceanul, avem voie să ne hrănim cu și să exterminăm animalele sălbatice, suntem stăpâni pe toată viața de pe Pământ. În următorul deceniu, roata s-ar putea întoarce. Sper că vom învăța să tratăm cu mai mult respect planeta și celelalte specii. Facem parte din ceva mai mare ca noi, suntem tot animale ca multe altele și va trebui să ne găsim un loc printre ele, nu deasupra lor. Acest mod nou de gândire ne va schimba obiceiurile alimentare și amprenta ecologică.


Frans de Waal este primatolog și etolog, profesor la Universitatea din Utrecht. Studiază conștiința animalelor și raportul nostru cu ele, iar cea mai nouă carte a lui tradusă în română e Mama. Ultima îmbrățișare. Ce ne spun emoțiile animalelor despre noi înșine.


Până în 2030, plantele de apartament vor fi cucerit orașele.

Monstere, crini ai păcii, dracene, flori ale pasiunii, Sansevierii,  Zamioculcas zamiifolii, calatee, oleandre, orhidee, lămâi, ficuși, papiruși și mușcate, toate vor fi explodat din limitatele lor ghivece, vor fi spart termopanele, se vor fi târât sub podelele lustruite, luând cu ele animalele de companie, pisici, papagali și țestoase, zburând deasupra balcoanelor cu ajutorul complicilor lor, puținii copaci ce au reușit să scape de tăierile excesive ale angajaților birourilor de urbanism; își vor fi scuipat seva pe asfalt ca să-l dezintegreze, își vor fi înnodat rădăcinile pe roțile mașinilor ca să nu se mai miște, vor fi acoperit geamurile mall-urilor și băncilor și vor fi rupt cablurile camerelor de supraveghere și, cu un gest triumfător de răzbunare pentru toate momentele în care nu au primit destulă apă, nutrienți sau muzică clasică, vor fi ocupat biroul primarului și vor fi instaurat legea plantelor de apartament asupra oamenilor.


Raluca Voinea e curatoare și critic de artă, co-directoare a rețelei de spații artistice Tranzit.ro și co-editor al revistei Idea. artă+ societate.


O schimbare radicală și empatie la firul ierbii

Învățarea, reînvățarea și dezvățarea unor moduri de a trăi, în contextul haosului climatic ce ne așteaptă la colț sau care posibil ca deja să fi început, în funcție de spațiul în discuție, se împletesc cu reconectarea noastră cu solul și cu o coabitare atentă la ceilalți. Oamenii își pot asuma responsabilitatea față de mediu prin restaurarea comunităților ecologice auto-reglementate și autosuficiente, care ajută la creșterea rezistenței sistemelor locale pe timpul încălzirii globale. Abordările agroecologice iau în considerare aspecte socio-economice, care includ, printre altele, agricultura organică la scară mică, permacultura, reformele funciare și suveranitatea alimentară. Un sistem interconectat de cooperative nonprofit conduse de comunitate ar putea iniția și susține o schimbare radicală și empatie la firul ierbii, chiar și atunci când sistemele politice de stat eșuează în a reacționa la criza climatică sau o fac mult prea lent.


nabbteeri este un duo artistic din Finlanda, participanți la ediția din 2019 a Bienalei de la Veneția în cadrul Pavilionului Nordic. Lucrările lor se concentrează de multe ori pe relația cu spațiul unde se află și cu toate speciile care îl populează, de la micro la macro.


Nimeni nu va mai investi în companii care distrug mediul înconjurător.

Chiar dacă răspunsul global la criza climatică va veni târziu, credem că acesta se va materializa și o să existe niște schimbări pozitive peste tot în lume. Credem că în viitorul apropiat doar o foarte mică minoritate va continua să nege existența schimbărilor climatice. Din ce în ce mai multe mijloace de transport funcționează cu combustibili regenerabili, de la energie electrică, la hidrogen și biogaz. Din ce în ce mai multe obiecte sunt produse fără emisii de gaze cu efect de seră. De exemplu, oțelul este produs cu hidrogen în loc de cărbune. Companiile care emit cantități enorme de gaze de seră, cum ar fi industria petrolieră, vor dispărea pentru că nimeni nu va mai investi în companii care distrug mediul înconjurător. Vremea extremă, inundațiile, creșterea numărului de refugiați climatici și a perturbărilor agricole sunt cu siguranță probleme care se amplifică pe zi ce trece. Dar cu toate astea, reîntoarcerea la un aer curat e o posibilă victorie.


Fridays for Future International este o mișcare internațională de activism de mediu, începută în 2018 de adolescenta suedeză Greta Thunberg.


Civilizația noastră se află într-o cursă cu ea însăși.

Pe de-o parte, capitalismul, mânat de imperativul creșterii exponențiale, distruge rețeaua de viață cu o viteză periculoasă. Rămânem fără timp. Pe de altă parte, oamenii ajung în sfârșit să-și pună semne de întrebare față de acest sistem și descoperă că e posibil să ne imaginăm alternative: o economie organizată în jurul îngrijirii, a bunăstării și a regenerării ecologice mai degrabă decât a extracției, exploatării și a acumulării de către elite. Des-creștere, postcapitalism, acestea sunt ideile la care putem reflecta astăzi într-un fel care nu era fezabil nici acum cinci ani. Și asta îmi dă speranță. Întrebarea e: putem învăța îndeajuns de repede? Putem să împărtășim idei îndeajuns de repede? Putem să ne mobilizăm îndeajuns de repede? Viitorul nostru rămâne nesigur.


Jason Hickel e cercetător în antropologie economică la Universitatea Goldsmiths din Londra. Studiază inegalitatea  globală și cea mai nouă carte a lui, publicată în 2020, e Less is More: How Degrowth Will Save the World.Disponibilă aici

„Capitalul uman de calitate ridicată”

Adoptarea unei economii a grijii față de celălalt și a partenerismului de către public și factori de decizie politică este schimbarea care ar avea cel mai mare impact. Avem nevoie de politici și de practici care să pună preț pe munca de îngrijire, începând de la naștere, și pe grija față de natură, atât în sectoarele de piață, cât și în cele din afara ei. Capitalismul și socialismul ignoră cele trei sectoare economice care susțin viața: naturalul, voluntariatul comunitar și economia domestică. Niciuna dintre ele nu include valoarea economică a acestor munci, esențiale atât dintr-o perspectivă umană și una de mediu, cât și dintr-una economică. În era noastră postindustrială și a cunoașterii-serviciu, cel mai important bun este ceea ce economiștii numesc „capitalul uman de calitate ridicată”. Neuroștiințele arată că a avea oameni flexibili, creativi și rezilienți depinde de calitatea educației și a îngrijirii pe care o primesc copiii la vârste fragede. A face trecerea către politici și practici al căror scop principal este grija față de oameni și față de natură depinde de disponibilitatea de a lăsa în urmă gândirea bazată pe dominație, care devalorizează îngrijirea, asistența și non-violența, numindu-le „slabe” și „feminine” (devalorizând totodată femeile), și pune egal între „masculinitate adevărată”, dominație și cucerire. Vorbim despre schimbări sistemice. Din fericire, există deja o mișcare socială care luptă pentru schimbarea valorilor de gen și a stereotipurilor, și pentru a ne ajuta să conștientizăm că, așa cum spunea Einstein, nu putem rezolva o problemă cu același sistem de gândire care a cauzat-o.


Riane Eisler este istoric cultural și cercetătoare a sistemelor sociale  la Center for Partnership Studies, SUA. Este autoarea cărții  The Chalice and the Blade (1987), în care urmărește cum tensiunea dintre modelul dominației masculine și cel al cooperării feminine ne-a influențat istoria.


Un ecosistem nou, om cu om

O veche zicală britanică spune că „speranța izvorăște etern”. Dar în ultimii cinci ani, guvernele crude au transformat constant izvorul speranței într-un vulcan de frică. Întâi am gustat din cenușa înecăcioasă a lipsei de încredere, apoi s-au prăvălit pietrele despotismului, iar acum valul piroclastic de boală se revarsă asupra noastră.

Într-un fel, în următorii zece ani, lucrurile bune vor veni din pustietatea momentului prezent: poate să fie mult mai rău de atât? De curând, am observat o creștere bruscă a acțiunilor comunitare, de altfel absente în Marea Britanie a secolului nostru. Grupuri de WhatsApp construite pentru a asigura mâncare, medicamente și companie persoanelor în vârstă și celor vulnerabile din comunitatea locală. Acțiuni de crowdfunding care oferă ajutor financiar esențial serviciilor medicale. Proprietăți supraevaluate a căror valoare se prăbușește, în timp ce muncitorii părăsesc zonele urbane pentru a-și ocroti familiile. Oameni din toată lumea care se folosesc de această perioadă de reflecție forțată pentru a preda armele în lupta pentru individualismul competitiv, refuză dogmatismul informațiilor dezbinătoare care ne sunt furnizate și redescoperă umanitatea în interiorul lor.

Desigur, o erupție vulcanică aduce cu sine prăpăd. Dar lasă în urmă un teren fertil. E la latitudinea fiecăruia dintre noi să hrănim semințele regenerării. De-acolo putem construi un ecosistem nou – bucată cu bucată, om cu om.


Gabriel Szatan. Jurnalist de muzică. Îl puteți citi pe The Guardian.


Un optimism evaziv

Optimismul e dificil de atins în actualul climat socio-politic. Newsfeed-ul meu e plin de încălcări ale drepturilor omului, cum ar fi cele care vizează autonomia femeilor asupra propriilor lor corpuri sau tunurile cu apă îndreptate către protestatarii de la Standing Rock, care luptă același război ca strămoșii lor pentru a-și proteja pământurile sacre. Pământuri „protejate” prin tratate menite să oprească viitoare furturi ale colonialiștilor albi. Trăim în continuare în valurile perpetue ale colonialismului, sclaviei, patriarhiei, extracției și exploatării. Extracția și arderea combustibililor fosili contribuie semnificativ la încălzirea globală, iar cu toate astea politicienii aleși neagă descoperirile științifice, de parcă ar fi o problemă de opinie.

A fost nevoie de o pandemie și de uciderea a numeroase persoane de culoare ca Statele Unite să observe inegalitățile rasiale. Ca logica perfidă a necropoliticii – care cuprinde totul, de la linșajele poliției, la lipsa accesului la sănătate – să fie dezvăluită. O listă similară de inegalități, excluderi și discriminări se trasează și în experiența persoanelor rome. Totuși, aceste încălcări ale drepturilor omului nu sunt încă inteligibile pentru societatea europeană, care se mulțumește cu a-i critica pe camarazii ei transatlantici pentru colonialism, refuzând să vadă rasismul, xenofobia, sexismul, transfobia care se petrec acasă.

Această istorie continuă a uciderilor sistematice, a genocidului și a pogromurilor se varsă în prezent și face ca optimismul să fie evaziv. Grăuntele de speranță pe care îl mențin este hrănit numai de activiștii, protestatarii, feministele care arată un angajament profund în  chestionarea supremației albe în toate formele ei.


Ioanida Costache este doctorandă în muzică și studii romani la Universitatea Stanford. În prezent, cercetează rolul muzicii în transmiterea memoriei despre experiența genocidului împotriva romilor din timpului Celui de-al Doilea Război Mondial.


O rasă umană globală

Ne aflăm în mijlocului unei mare renașteri a naționalismului și a verișorilor lui urâți, etnocentrismul, izolaționismul și intoleranța. Cu toate astea, cel mai semnificativ trend în organizarea socială umană de la finalul Celui de-al Doilea Război Mondial până astăzi s-a îndreptat către multilateralism, integrare globală și toleranță. În ciuda piedicilor de pe drum, ne vedem pe noi înșine din ce în ce mai mult nu doar ca cetățeni ai unor state care se află în competiție, dar și ca membri unei rase umane globale. Ritmul acestei transformări a provocat un recul – tumultul cauzat de inegalitățile economice în lumea dezvoltată de pe urma globalizării  – care cere cooperare internațională. O să ne apropiem din nevoie și vom vedea că există mai multe lucruri care să ne aducă împreună decât cele care ne despart.


Bill Mesler este jurnalist și, împreună cu  James Cleaves II, a scris cartea Scurtă istorie a creației. Știința și căutarea originii vieții. Următorul lui volum, ce va fi publicat în 2021, este Useful Delusions: The Power and the Paradox of the Self-Deceiving Brain.


O casă comună unde bunurile globale sunt împărțite.

Cred că cea mai importantă schimbare pozitivă în comportamentul oamenilor ar putea fi legată de pandemie. Cu siguranță, globalizarea, care poate atât de ușor să ne slăbească civilizația, trebuie regândită într-un fel care să vizeze și problema climatică. Trebuie să continuăm să  facem schimburi și să construim o casă comună unde bunurile globale sunt împărțite, dar e greșit să exportăm atât de mult de pe continent pe continent, fără să includem costul real al transportului pentru planetă. Sper că dacă vom lua în considerare aceste lucruri ele ne pot aduce înapoi o planetă împărtășită mult mai echitabil.


Francois Savatier este jurnalist de știință și co-autorul cărții Sapiens. Cele mai recente descoperiri.


„Chiar dacă tu ai plesni de ciudă, ei tot vor face întotdeauna aceleași lucruri.” (Marcus Aurelius)


Radu Jude e regizor de film, interesat de memoria colectivă. Printre filmele lui se numără Aferim! (2015), despre robia romilor și Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari (2018), despre o reconstituire a masacrului de la Odessa.



Text de

Maria Persu

Studentă la filosofie & științe politice. Jumătate în Londra, jumătate în București. În prezent o interesează mult relația dintre artă și ecologie și politica vieții de zi cu zi. Colocatară cu o pisică pe nume Datoria.


Text de

Horia Călugăreanu

Amator de transdisciplinaritate, crede în schimbarea oamenilor. Când nu e fantast, face matematică și se uită la filme europene.

SOCIETATE|OVERVIEW

În căutarea restaurantului perfect instagramabil

De
Dacă până acum „ești ceea ce mănânci” era o preocupare constantă a tuturor, Generația Z adaugă o componenta vizuală acestei sintagme: cât de frumos și instagramabil este locul unde mănânci.
TEHNOLOGIE|TIPPING POINT

Metaversul, promisiunea unei tranziții fluide între lumea reală și cea virtuală

De
Facebook, Epic Games și Roblox cred că viitorul tehnologiei va fi o colaborare mai activă între virtual și real. Companiile vor să construiască acest univers ca o extensie a vieții reale.
MEDIU|TIPPING POINT

UE ne vrea verzi: Planul Fit for 55

De
Uniunea Europeană a demarat un plan ambițios de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră și de atingere a neutralității climatice până în 2050. Pentru România, lucrurile sunt, însă, mai complicate.
SOCIETATE|HOT TAKE

10 probleme ale olimpiadei Tokyo 2020

De
A 32-a olimpiadă a început în Japonia, însă stadioanele sunt goale. O decizie atât de riscantă, încât pare de-a dreptul obscenă, în contextul pandemic actual. Și poate tocmai de aceea un exercițiu fascinant de rigoare și încăpățânare. Fascinant și grotesc, am vrut să zic.