De ce vaccinurile ARN nu o să cauzeze probleme pe termen lung23 min read

Una dintre obiecțiile principale ale celor care ezită să se vaccineze este îngrijorarea că vaccinurile ARN pentru COVID-19 ar putea avea efecte secundare luni, poate chiar ani mai târziu. Aceste obiecții, însă, nu sunt fundamentate științific.

Dezvoltarea vaccinurilor pentru COVID-19 pe bază de tehnologie ARN a fost un efort fără precedent în termeni de coordonare internațională, finanțare și rapiditatea cu care au ieșit pe piață. Chiar și cele mai optimiste prognoze ale experților dădeau cel puțin 12 luni până când un vaccin anti-COVID ar putea fi gata. Dar, pe 9 noiembrie 2020, Pfizer și BioNTech au anunțat oficial că vaccinul lor ARN funcționează – și încă la o eficacitate spectaculoasă de 90%„Pfizer And Biontech Announce Vaccine Candidate Against Covid-19 Achieved Success In First Interim Analysis From Phase 3 Study”, pfizer.comg împotriva infecției cu SARS-CoV-2.

Chiar la începtul pandemiei, în ianuarie 2020, șeful BioNTech, Ugur Sahin, a proiectat zece candidați de vaccin de unul singur, iar apoi echipa sa de cercetători a mai adăugat încă zece. La 1 martie, BioNTech se aliase deja cu Pfizer pentru fabricarea vaccinului și demararea studiilor clinice. În aprilie, primii voluntari au primit vaccinul. În iunie, primele rezultate pozitive sugerau că vaccinul ARN produce un răspuns imunitar puternic. Iar în noiembrie au apărut rezultatele faimoase ale studiului clinic de faza a III-a, care reprezintă „standardul de aur” în demonstrarea eficacității unei terapii noi împotriva unei boli anume. În total, nouă luni.

Și dezvoltarea vaccinului Moderna a urmat un traseu relativ similar. Aceste vaccinuri au apărut aproape ca un miracol – doar că acestea au fost dezvoltate de către oameni de știință. Nu a fost nicio intervenție divină la mijloc, nici legile naturii nu au fost deodată răsturnate.

Dar nu toți oamenii au privit vaccinurile cu ochi buni – un scepticism, până la urmă, justificat, având în vedere că durata medie de dezvoltare a unui vaccin este de zece ani. Nu a ajutat că, de multe ori, vaccinurile Pfizer/BioNTech și Moderna au fost descrise ca „experimentale” în media mainstream (mai ales la televizor).

Pentru publicul general nespecialist, aceste caracteristici sugerează lipsa de siguranță, conducând la reacții viscerale de evitare și ezitări în privința vaccinării: „Aștept să văd ce se întâmplă”; „Îmi poți garanta că nu o să pățesc ceva peste trei ani?”; „Nu vreau să fiu cobai.” Acestea sunt doar câteva exemple de argumente comune pe care le-am văzut cu toții în secțiunile de comentarii de pe social media.

Adevărul, însă, este că vaccinurile nu sunt experimentale. Nu este nimic nou la tehnologia ARN, în ciuda a ceea ce poate ai auzit în altă parte.

Photonews via Getty Images

Vaccinurile ARN: între mit și realitate

ARN-ul mesager folosit în vaccinuri introduce în organism molecule care conțin coduri genetice ce instruiesc celulele ce proteine să producă. În acest caz, codul genetic este o mică secvență genetică care face celulele să producă o versiune inofensivă a proteinei țepușă/spike de pe suprafața virusului. Această versiune „fără dinți” a unui fragment de coronavirus declanșează o reacție a sistemului imunitar în corpul uman, producând anticorpi gata de luptă atunci când întâlnesc virusul real.

Vaccinurile Pfizer/BioNTech și Moderna sunt primele pe bază de ARN mesager care au trecut toate studiile clinice și au fost distribuite populației. Însă nu sunt primele care au fost dezvoltate.

De fapt, oamenii de știință au lucrat cu tehnologia mesager ARN încă din 1987, când Robert Malone, pe atunci cercetător la prestigiosul Salk Institute for Biological Studies din La Jolla, California, a amestecat pentru prima oară ARN cu picături de grăsime. Când acest cocktail a fost turnat peste celule umane, acestea din urmă au absorbit ARN-ul și au început să producă proteine urmând noile instrucțiuni genetice.

În 1995, primele vaccinuri ARN au fost testate în șoareci pentru vedea dacă sunt eficiente împotriva cancerului și gripei. La începutul anilor 2000, cercetătorii și-au dat seama cum să scaleze producția de nanoparticule de lipide necesare în fabricația unui vaccin ARN la scară mare.

BioNTech și Moderna au fost fondate în 2008 și, respectiv, 2010, cu scopul precis de a dezvolta biotehnologii cu ARN mesager. În 2013, cercetătorii au lansat primul studiu clinic pentru un vaccin cu ARN mesager împotriva rabiei. De atunci, alte studii clinice pentru vaccinuri cu ARN mesager pentru uz uman au fost lansate împotriva gripei, Zika, cytomegalovirusului și virusului chikungunya. Ba chiar BioNTech lucrează la un vaccin împotriva unor tipuri de cancer.

În concluzie, tehnologia ARN în vaccinare nu este nouă. Dar chiar și așa, mulți oameni rămân sceptici pentru că au auzit că dezvoltarea unui vaccin durează mulți ani, ceea ce e adevărat. Anterior vaccinurilor pentru COVID-19, durata cea mai scurtă de la dezvoltarea până la aprobarea unui vaccin a fost de patru ani, în cazul vaccinului urlian din 1963. Dar mare parte din acest timp este dedicat strângerii de voluntari și organizării logistice, lucruri ce a fost accelerate masiv în acest caz.

Apoi, pentru a măsura eficacitatea și siguranța unui vaccin nou, de obicei studiile clinice trebuie să se întindă pe o perioadă lungă de timp pentru simplul fapt că durează până un număr semnificativ de oameni ia contact cu patogenul ce vaccinul se vrea a combate. În cazul nostru, SARS-CoV-2 este un virus extrem de contagios. Este motivul pentru care suntem într-o pandemie astăzi, dar una dintre puținele consecințe pozitive a fost că a accelerat semnificativ avansarea studiilor clinice.

Din cauza acestei durate mari de la primele teste până la aprobare a apărut, poate, confuzia că cercetătorii urmăresc potențiale efecte adverse negative ce ar putea apărea la mulți ani după vaccinare până ca vaccinurile să lansate oficiale pe piață.

Efectele secundare ale vaccinurilor apar imediat sau la scurt timp după administrare. Nu luni sau ani mai târziu

Deși sunt încă lucruri despre vaccinurile COVID pe care cercetătorii le învață pe parcurs (cum ar fi cât exact ține imunitatea și cât de eficace sunt împotriva diverselor tulpini noi, care apar regulat datorită mutațiilor naturale) oamenii de știință sunt foarte încrezători în siguranța lor, mai ales pe termen lung – unde riscurile tind către zero.

Din anii 1960, de pe vremea primelor vaccinuri pentru poliomielită, nu au fost observate niciodată efecte adverse la mai mult de câteva săptămâni după administrarea vaccinului – și asta e valabil pentru toate vaccinurile din istoria medicinei. De fapt, în marea lor majoritate, atunci când apar, efectele adverse sunt resimțite în primele câteva zile de la administrare și sunt minore.

„Experiența pe care o avem cu vaccinurile existente ne arată că efectele adverse apar în intervalul de până la șase săptămâni după vaccinare. Din acest motiv, putem afirma că este extrem de puțin probabil ca să existe implicații ale vaccinarii la o distanța mai mare de două luni după administrare,” spune Dr. Gindrovel Dumitra, Președintele Grupului de Vaccinologie din cadrul Societății Naționale de Medicină a Familiei, pentru Mindcraft Stories.

„Chiar și în cazul vaccinurilor care folosesc tehnologii noi, afirmația de mai sus este valabilă, deoarece vaccinurile pe baza de vector viral au fost folosite în trecutul îndepărtat la campanii de vaccinare precum pentru Ebola, iar tehnologia bazată pe ARNm a fost folosită pentru alte aplicații medicale fără a arăta implicații la distanța de tipul reacțiilor adverse”, continuă Dumitra.

„În general, se face confuzie între efectele care apar la distanța și eventualele reacții adverse care apar imediat, dar care sunt vizibile pe termen lung. De exemplu, paralizia acută flască care apare după vaccinarea antipoliomielitică (n.r. Un caz la 2,7 milioane doze„Vaccine-associated paralytic polio (VAPP) and vaccine-derived poliovirus (VDPV) ”, who.int de vaccin VAPP), devine vizibilă la cateva zile după vaccinare, dar se remite într-un interval de timp mai lung. Rezultatele vaccinarii antipoliomielitice sunt bine cunoscute astăzi.”

Anadolu Agency via Getty Images

Efectele secundare pentru orice vaccin sunt firești. Pentru 99.999% dintre oameni, aceste riscuri sunt minuscule relativ la riscurile bolilor pentru care sunt concepute să le evite

Pentru vaccinurile anti-COVID-19, cele mai frecvente efecte secundare sunt febra, oboseala, durerea de cap, frisoane și greață. Persoana vaccinată ar putea, de asemenea, să resimtă o inflamație și durere ușoară în jurul locului vaccinarii, care de obicei este unul dintre umeri. Aceste efecte dispar de obicei între 24 și 72 de ore.

Știrile despre diverse vaccinuri care au fost suspendate temporar din motive de siguranță au adăugat și ele confuziei și ezitanței. De exemplu, în martie, câteva țări europene au suspendat distribuția vaccinului AstraZeneca în urma observațiilor cum unii oameni (în jur de unul la 100.000,„How rare are blood clots after the AstraZeneca vaccine? What should you look out for? And how are they treated?”, theconversation.com) au suferit cheaguri de sânge în urma vaccinului. Agenția Europeană pentru Medicamente nu a putut verifica cu un grad de încredere ridicat dacă aceste cazuri raportate pot fi asociate cu vaccinul AstraZeneca și a concluzionat că beneficiile cântăresc mult mai mult ca riscurile. Chiar și așa, tocmai pentru a elimina orice suspiciune, majoritatea țărilor europene au limitat vaccinarea cu AstraZeneca (care nu este un vaccin bazat pe tehnologia ARN-ului mesager).

Mai de curând, s-a evidențiat o asociere între vaccinurile Pfizer și Moderna, pe de o parte, și efecte de secundare cardiovasculare, pe de altă parte. Aceste vaccinuri ar putea declanșa miocardită (o inflamație a mușchiului inimii) și pericardită (o inflamație a țesutului ce înfășoară inima) la câteva zile după administrarea vaccinului. Aceste efecte secundare sunt extrem de rare (aproximativ un caz la 250.000„Acute Myocarditis Following COVID-19 mRNA Vaccination in Adults Aged 18 Years or Older”, jamanetwork.com) și dispar de la sine.

Cu toate acestea, Suedia și Danemarca au suspendat vaccinul Moderna pentru cei născuți după 1991 (grupul de risc pentru miocardită asociată cu vaccinuri ARN), tocmai pentru că standardul de siguranță este la cel mai înalt nivel, chiar și atunci când vorbim despre riscuri extrem de mici. Faptul că reacțiile adverse foarte rare sunt depistate foarte repede demonstrează că sistemul de monitorizare este eficient.

Cele mai rare efecte secundare asociate cu vaccinurile ARN sunt reacțiile alergice severe care pot duce la anafilaxie. Aproximativ două persoane dintr-un milion„Selected Adverse Events Reported after COVID-19 Vaccination”, cdc.gov au suferit astfel de reacții alergice în urma administrării unui vaccin ARN. Aceste reacții apar foarte repede după administrare și tind să afecteze pe cei care au un istoric de alergii.

Toate aceste lucruri erau de așteptat, pentru că așa este firesc. Studiile clinice pentru orice vaccin nu sunt concepute să detecteze efectele adverse extrem de rare care ar putea să afecteze unul la 100.000 de persoane. Vaccinul Pfizer, de exemplu, a fost testat pe aproximativ 43.000 de persoane din Statele Unite, Argentina, Brazilia și Africa de Sud. Doar jumătate dintre ei au primit vaccinul, pe când restul au primit un placebo (o doză inertă de vaccin).

Astăzi, aproape șapte miliarde doze de vaccin anti-COVID-19 au fost administrate peste tot în lume, imunizând complet aproape trei miliarde de persoane. Fiind vorba despre atât de mulți oameni, este normal să fie raportate reacții adverse foarte rare, iar când apar este o adevărată provocare pentru oamenii de știință să determine dacă există într-adevăr o relație cauză-efect și nu doar o corelație aparentă. Majoritatea oamenilor care fac infarct, de exemplu, se spală pe dinți dimineața. Dacă am trage concluzii pur corelative, am putea vedea proteste în stradă cerând guvernului să interzică pasta de dinți pentru că poate cauza complicații ale inimii, ceea ce e evident absurd.

Practic toate vaccinurile din istorie au avut același parcurs. Prima oară eficacitatea și siguranța este testată pe un eșantion relativ mare de oameni cuprinzând zeci de mii de indivizi. Acest eșantion nu este, însă, suficient de mare cât să cuprindă reacțiile adverse foarte rare. Când vaccinul este distribuit la scară largă și previzibil apar reacții adverse rare, de cele mai multe ori administarea este suspendată și apoi reluată după ce se întocmește un nou raport de siguranță, care de cele mai multe ori determină că beneficiile cântăresc mult mai mult ca riscurile.

Când apar, aceste reacții adverse foarte rare se întâmplă la maxim câteva săptămâni după administrarea dozei de vaccin – nu luni, nici ani. Iar deși vaccinurile ARN reprezintă o tehnologie pe bază de genetică, ARN-ul mesager nu este același lucru cu ADN (genele tale). ARN-ul nu se poate combina cu ADN-ul ca să producă schimbări în codul genetic. Este imposibil să aibă loc efecte de alterare a ADN-ului pe termen lung din cauza vaccinului.

Au trecut aproape doi ani de la debutul pandemiei, suficient timp cât să existe un volum imens de date robuste care demonstrează că aceste vaccinuri sunt sigure. Dacă la început un scepticism sănătos și critic în privința vaccinării împotriva COVID-19 era de înțeles, acum orice persoană cu capul pe umerii înțelege că ezitanța este iresponsabilă.

„”În realitate, cel mai bun lucru pe care îl putem face este să ne vaccinăm cât mai rapid, atât pentru pentru propria sănătate, dar și pentru protectia celor din jurul nostru”, spune Dr. Dumitra.