Primul dinozaur a fost atestat științific acum exact 200 de ani24 min read

Prezentarea lui Megalosaurus într-o conferință științifică de la Oxford din 1824 a deschis calea către Jurassic Park.

Acum câteva sute de milioane de ani, lanțul trofic de pe Pământ era dominat la sol, în aer și în apă de reptile cu mărimi care variau de la minuscul la absolut gigantic. E o informație care sigur ți se pare firească – doar e un consens științific și public, atât de larg încât nici măcar valul modern de conspirații de toate felurile nu s-a atins (încă) în vreun mod serios de el.

Însă, acum doar 200 de ani, o astfel de afirmație dădea peste cap lumea științifică. Nu e o exagerare – fix cu două secole înainte de publicarea acestui articol, într-o întâlnire a cercetătorilor de la Oxford, a fost atestat formal primul dinozaur. Este vorba de Megalosaurus, care se poate traduce simplu ca „reptilă mare” și care antedetează denumirea de „dinozaur” cu mai bine de sfert de secol.

Și, care, printr-o turnură ciudată a istoriei și a formalităților din cercetare, putea să ajungă denumit după organe reproductive masculine umane.

Schelet parțial de M. bucklandii, păstrat la Muzeul de Istorie Naturală de la Oxford. Ballista/Wikimedia Commons

Au fost fosile și înainte de Megalosaurus

Cel mai probabil, fosilele de dinozauri nu au apărut din senin fix în Europa modernă – există tot felul de surse din China Antică sau Europa medievală care vorbesc despre fragmente de oase masive, care erau, însă atribuite giganților, dragonilor sau altor creaturi mitice.// „Where Did Dragons Come From?”, smithonianmag.com//

Însă prima posibilă documentare a unui os fosilizat de dinozaur a avut loc de-abia în secolul al XVII-lea, la scurt timp după crearea primelor jurnale științifice.// Primul jurnal academic, Journal des sçavans, a fost publicat la Paris în 1665. // Este vorba de partea inferioară a unui os femural, descoperită în 1676 într-o carieră de calcar de lângă localitatea Stonesfield, în regiunea engleză  Oxfordshire.

Forma și dimensiunile ei ciudate, incompatibile cu cele ale vreunui animal cunoscut, i-au atras atenția lui Robert Plot, naturalist și profesor de chimie la Universitatea Oxford. Plot a inclus o descriere și ilustrație a fosilei în cartea The Natural History of Oxfordshire.// Disponibilă pe archive.org (PDF) //

Savantul a observat, probabil corect, că este vorba de un femur – însă, neavând termen de comparație în regnul animal cunoscut, l-a atribuit mai întâi unui elefant de război de pe vremea Imperiului Roman și apoi unui posibil om gigantic, precum cei menționați în Biblie.

Aproape un secol mai târziu, în 1763, un alt cercetător britanic, Richard Brookes, a reluat observațiile lui Plot într-o altă carte, A New and Accurate System of Natural History, care își propunea să clasifice pietrele și mineralele mai rare găsite în Anglia după clasificarea popularizată de biologul suedez Carl Linnaeus.// Detalii pe wikipedia.org // Ei bine, osul femural a primit numele de Scrotum Humanum, probabil pentru similaritatea dintre ilustrație și testicule– însă nu este clar dacă denumirea a fost dată de Brookessau dacă a fost adăugată de ilustratorul acestuia.// „The Weird Early History of Paleontology: Robert Plot and Scrotum humanum”, extinctblog.org//

Așa i-a rămas și numele, dar nu se știe dacă Scrotum Humanum a fost sau nu o fosilă de dinozaur; osul nu a fost prezervat, iar singurele mențiuni sunt cele din cărțile lui Plot și Brookes. Pe baza formei și a descrierii, se speculează că ar fi putut fi chiar un femur de Megalosaurus, însă, dacă fragmentul nu va fi cumva redescoperit, acest fapt va fi imposibil de dovedit.

Scrotum Humanum ilustrat în A New and Accurate System of Natural History de Richard Brookes / Internet Archive

„Cursa” pentru atestarea unei reptile gigantice

Cert este că un număr mare de fragmente similare au fost găsite, în următorii 150 de ani, în mine și cariere din Marea Britanie, precum dinții masivi catalogați de Edward Lhuyd în 1699, dintre care cel puțin unul pare să aparținut unei specii de Megalosaurus.// „The earliest discoveries of dinosaurs: the records re-examined”, sciencedirect.com //

Iar foarte multe erau concentrate fix în zona Oxfordshire. Evident, nu a fost vorba de o coincidență; toate acele fosile erau păstrate într-o formațiune de calcar care data din mijlocul perioadei Jurasice, acum aproximativ 168-165 milioane de ani, denumită „Formațiunea Calcaroasă Taynton”.// Detalii pe wikipedia.org // Carierele și minele care intrau în aceasta erau suficient de aproape de Universitatea Oxford pentru a atrage, la începutul secolului al XVIII-lea, interesul profesorilor de acolo, printre care s-au numărat și un anume William Buckland.

Buckland începea să capete renume ca geolog când a fost numit conferențiar în mineralogie la Colegiul Corpus Christi din cadrul Universității Oxford.// Detalii pe ox.ac.uk // În același timp, el servea și pe post de custode neoficial al Muzeului Ashmolean din Oxford – cel mai vechi muzeu public din Marea Britanie. Pasiunea pentru geologie i-a deschis curiozitatea și pentru studiul fosilelor, iar Buckland a devenit tot implicat și în paleontologie.

În 1815, cercetătorul a achiziționat o serie de fosile// „The Oxford Dinosaur That Started It All”, ox.ac.uk // descoperite în formațiunea de Taynton de către un fost profesor, geologul John Kidd, despe se credea că aparțineau unor patrupede. Naturalistul a reușit să obțină porțiuni din maxilar, vertebrele dorsale, sacrale și caudale, coaste, pelvis, osul pubian, femur și metatarsiene, despre care bănuia că aparțin aceluiași animal – doar că nu putea să-și dea seama ce animal era.

Trei ani mai târziu, Buckland l-a primit la Oxford pe unul dintre cercetătorii pe care îi respecta enorm, anatomistul francez Georges Cuvier (cel care, în 1809, dăduse numele pterodactilului). Buckland și Cuvier purtaseră o corespondență vastă despre fosilele de la Taynton; după examinarea acestuia, francezul a realizat că fosilele aparțin unei reptile de dimensiuni mai mari decât cele cunoscute la acea vreme.

Astfel, Buckland și colegul său William Conybeare au continuat să cerceteze fosilele, referindu-se între timp la aceasta drept „reptila uriașă”. Numele de megalosaurus a fost sugerat, de fapt, de un alt geolog de la Oxford, James Parkinson, în 1822.

După mai multe încercări de a formaliza sau publica denumirea în cercurile academice, William Buckland a prezentat, în cele din urmă, Megalosaurus în cadrul unei întâlniri a Societății Geologice din Londra din 20 februarie 1824, publicată ulterior în Transactions of the Geological Societies.// Disponibilă pe biodiversitylibrary.org (PDF) //  Conform standardelor actuale ale Comisiei Internaționale a Nomenclaturii Zoologice (ICZN) – organismul științific internațional care decide asupra numelor de specii –, aceasta constituie prima publicare validă a unei specii de dinozauri.

Buckland închipuia Megalosaurus ca pe un animal amifbiu gigantic, patruped, cu cap de reptilă și corp oarecum similar unui elefant. În ceea ce privește dimensiunile, el credea că acestea putea chiar să le depășească pe cele indicate inițial de Cuvier, ajungând chiar și până la 20 de metri:

În comparație cu media standardă a familiei reptilelor, Cuvier a estimat că specimenul de la care a provenit osul avea o lungime de peste 12 metri și o masă egală cu cea a unui elefant de doi metri înălțime. Dar, dacă lungimea și înălțimea acestor animale erau direct proporționale cu dimensiunile liniare ale extremităților lor, creatura în cauză ar avea aceeași înălțime precum cei mai mari elefanți, și aproape aceeași lungime precum cele mai mari balene (….) Luând în considerare dimensiunile enorme pe care le-a atins acest saurian, am decis, în colaborare cu prietenul și colegul meu, reverendul W. Conybeare, să-i atribui numele Megalosaurus.

William Buckland, Transactions of the Geological Societies (1824)

Cercetările ulterioare au arătat că Buckland și Cuvier au supraestimat dimensiunile lui Megalosaurus; acesta avea, probabil, până în șase metri în lungime, cântărea în jur de 700 de kilograme și era biped.// „Paleontologists Are Still Unraveling the Mystery of the First Dinosaur”, smithsonianmag.com // Însă cu greu li se poate imputa ceva; dacă cercetătorii moderni pot folosi analize comparative între diversele specii și au la dispoziție /fosile mult mai complete,/ Cu mențiunea că, până în prezent, nu a fost descoperită nicio fosilă completă de Megalosaurus, iar o parte din corpul dinozaurului, precum craniul, rămâne o enigmă // naturaliștii din prima jumătate a secolului al XVIII-lea aveau la dispoziție doar câteva fragmente de fosile, cu care trebuiau să estimeze dimensiunile unei creaturi care părea mitice.

Ilustrație a lui William Buckland prezentând o fosilă. Sciecen Society Picture Library via Getty Images

Cum putea ajunge Megalosaurus să fie Scrotum Humanum

În fapt, unul dintre motivele pentru care Buckland a crescut estimarea de lungimea a fost o altă fosilă de femur, descoperită de către un alt paleontolog britanic, Gideon Mantell. Fosila, pe care ambii au atribuit-o inițial lui Megalosaurus, indica faptul că acesta ar fi avut dimensiuni și mai mari – însă, de fapt, femurul aparținea celei de-a doua specii de dinozaur care avea să fie numită oficial – iguanodon.// „Iguanodon: the teeth that led to a dinosaur discovery”, nhm.ac.uk //

În timp ce Buckland căuta să formalizeze Megalosaurus, Mantell cerceta și el o serie de fosile care păreau că provin de la reptile de dimensiuni mari. Printre acestea, se număra și o dantură imensă, despre care Mantell era convins că provenea de la un erbivor. După ce a făcut o vizită la Muzeul Hunterian din Londra, paleontologul a observat că această era similară cu dantura unei iguane, numai că era 20 de ori mai mare.

Deși atât Buckland, cât și Cuvier au respins inițial teoria, Mantell a insistat pentru cercetarea acesteia, și ulterior a primit confirmarea de la Cuvier că dinții proveneau de la un erbivor de dimensiuni gigantice. Ambiționat, el a decis să reconstruiască un posibil schelet împreună cu alte oase găsite în același strat, incluzând femurul gigantic care l-a indus în eroare pe Buckland, despre care se credeau inițial că aparțineau lui Megalosaurus sau unor alte carnivore. La un an după atestarea lui Megalosaurus, Mantell a publicat noua specie sub numele de Iguanodon.

Deși poate că ar părea că între cei doi a fost o cursă pentru a atesta cât mai rapid noile reptile gigantice, în fapt nu a existat vreo rivalitate profesională între Mantell și Buckland. În 1827, având în vedere că Megalosaurus nu primise și un nume specific,// În general, denumirile științifice sunt alcătuite dintr-un nume generic (ex: Homo) al speciei și un nume specific (ex: Sapiens) care marchează subtipul acesteia // Mantell a propus, cu succes, ca specia să fie numită Megalosaurus bucklandii.

În fapt, controverse despre numirea lui Megalosaurus și statutul său ca primul dinozaur atestat științific au apărut de-abia un secol și jumătate mai târziu – și putea rezulta într-o situație care ar fi dat material de glume pentru nenumărate generații de elevi și studenți.// „The Dinosaur That Started a Craze”, laphamsquarterly.org //

În 1970, paleontologul britanic Lambert Beverly Halstead a publicat un articol în care susținea că Scrotum humanum ar trebui să fie considerat primul dinozaur numit într-o lucrare științifică – doar apăruse cu peste un secol înaintea prezentării lui Buckland. ICZN-ul a refuzat, însă, cererea, pe motiv că, conform standardelor de taxonomie, nu pot fi aprobate denumiri care au apărut o singură dată și nu au fost reutilizate în literatura de specialitate ulterioară (sau denumiri care erau considerate valide doar înainte de 1899).

În 1993, pentru a evita o situație similară în viitor, alți paleontologi au înaintat o petiție pentru a înceta recunoașterea formală a lui Scrotum Humanum și a o proteja, în schimb, cea de M. bucklandii. ICZN-ul a refuzat și această cerere, însă a recunoscut oficial că numele apărut în lucrarea lui Brookes este valabil doar în contextul ilustrației specifice.

Randare a unui iguanodon. Roger Harris via Getty Images

Un nume care chiar contează

Ar putea părea că este cam mult tam-tam pentru ceea ce este, în mare, o formalitate științifică – studierea fosilelor de dinozauri a început cu mult înainte de articolul lui Buckland, iar mare parte din concluziile acestuia au fost corectate de paleontologii care au studiat Megalosaurus ulterior.

Însă tocmai o astfel de formalitate reprezenta unul dintre cei mai dificili și importanți pași de trecut. La acea vreme, cercetarea științifică, în special cea care urmărea lumea naturală, era încă extrem de strâns legată de teologie. Și, cum reptilele gigantice nu apăreau în Biblie, nu era dificil pentru cercurile științifice să respingă teorii pe motiv că nu se potriveau cu ordinea naturală setată în texte religioase.

Buckland însuși încerca să împace geologia și paleontologia cu ordinea religioasă și considera că Megalosaurus era o creație a unui „Dumnezeu milos” – un prădător, necesar pentru ciclul vieții, dar făcut să fie atât de eficient încât să nu provoace suferință prăzii.// „Megalosaurus and the Balance of Nature”, smitshonianmag.com //

Cert este că descoperirile lui Megalosaurus, Iguanidon și Hylaeosaurus, o altă specie găsită ulterior de Mantell, au fost suficiente pentru ca, în 1841, Sir Richard Owen să propună crearea unui grup taxonomic distinct sub numele de dinozauri – delimitând definitiv fosilele acestora de orice posibilă viitoare mistificare. Și asta nu ar fi fost posibil dacă Buckland, Cuvier sau Mantell nu ar fi avut suficient spirit critic încât să realizeze că, oricât de absurd ar fi sunat la acea vreme, aveau în față dovezile că animale mult mai mari decât cele cunoscute au străbătut, în trecut, Pământul.