Peter Dazeley/Getty Images
De unde a apărut QAnon?68 min read
Chiar dacă pare apărută din senin, conspirația QAnon este consecința unui proces online rafinat vreme de mai bine de un deceniu.
S -au scris multe articole despre QAnon și despre faptul că această mișcare a ajuns și în România, după cum am văzut la „Cine e în spatele QAnon România, mișcarea extremistă care îl iubește pe Trump și e anti-mască”, vice.ro Am aflat cine sunt, ce vor și de ce cred unii români că fantezia unei lupte a lui Trump cu o ocultă mondială e relevantă pentru viața de zi cu zi pe la noi. Și totuși, pentru cine n-a fost la curent cu evoluțiile din lumea online de peste ocean, ar putea părea că graffiti-urile cu „Jos cu sataniștii care ne conduc” au apărut din senin, chiar și într-o țară covârșitor de religioasă.
Simpatizanții QAnon cred că Donald Trump, cel mai controversat președinte al Statelor Unite din istoria recentă, luptă împotriva unei ordini mondiale de sataniști pedofili. Sunt milioane în toată lumea, iar o asemenea bază de urmăritori nu se construiește într-o noapte. Nici măcar în zece ani.
Rădăcinile poveștii QAnon au fost sădite încă de pe vremea când Trump concedia vedete cu zor în The Apprentice, au crescut atunci când omenirea își revenea după criza economică din 2008 și au răsărit în forță în era alt-right-ului, știrilor false și algoritmilor iubitori de controverse ale rețelelor sociale.
Vorbim de o mișcare specifică internetului, atât de alambicată, încât e dificil de explicat și de înțeles. Mai ales pentru că a pornit din aceleași spații online unde se nasc multe din memele pe care le folosim zilnic. Spații cu dinamici, reguli și culturi proprii, foarte diferite de experiența pe care o are un utilizator obișnuit al internetului. Și, cel mai important, pentru că întreaga mișcare a evoluat constant conform unor dinamici înțelese pe deplin doar de cei care se implică activ în modelarea lor.
Pentru a înțelege exact cum a apărut și cum s-a răspândit QAnon, trebuie să intrăm în logica și evoluția acestor părți ale lumii online. Începând cu locul din care conspirația s-a propagat.
CITEȘTE ȘI: Cum au scăpat rețelele sociale algoritmii pe scări și au divizat societatea
O platformă perfectă pentru a crea controverse
Dacă ar fi să descrii unele părți specifice ale internetului cuiva care nu le folosește, mai mult ca sigur te-ai bloca atunci când vine vorba de 4chan și forumurile derivate din acesta. În principiu, conceptul unui imageboard este simplu. E un tip de forum în care firele individuale de discuții se bazează în principal pe imagini, postate, în general, alături de un text.
În schimb, ar trebui să-i ceri interlocutorului o doză serioasă de răbdare și atenție pentru a-l face să înțeleagă cum un site programat de un adolescent de 15 ani pentru pasionații de anime-uri a devenit un loc în care sunt anunțate atacuri armate, unde utilizatori anonimi din toată lumea se coordonează pentru acțiuni comune în viața reală și de unde a pornit o conspirație care are milioane de urmăritori și a reușit să trimită adepți chiar în Congresul SUA.
Nu te-ar ajuta prea mult exemplele vizuale. 4chan are cam același design și funcționalitate ca atunci când s-a lansat, în 2003 – echivalentul antichității când vine vorba de web design. Singurul indiciu asupra vreunei structuri este pagina principală, de pe care poți intra pe diferitele sub-forumuri (denumite „boards”). Mai departe, nu mai există vreun alt mod de categorizare, ci doar un șir de discuții, greu de diferențiat între ele, care apar în ordinea celui mai recent răspuns. Nu îți poți face un cont, iar utilizatorii sunt Ai opțiunea de a-ți introduce un username pentru postări, dar este rar folosită de utilizatori singurul mod de referențiere fiind, de regulă, un număr aleatoriu repartizat fiecărei postări.
E greu să îți închipui că această platformă are mai mulți utilizatori unici pe lună decât Se laudă cu mai mult de 20 de milioane pe lună pentru potențiali advertiseri, 4chan.org Doar că farmecul pentru utilizatorii ei, dacă i se putea spune așa, e fix faptul că arată, funcționează și e gestionată ca o platformă dintr-o vreme în care internetul era descentralizat, aproape nereglementat și oarecum separat de viața reală.
Practic, 4chan și alte imageboard-uri sunt o tentativă de a bloca în timp un anume mod de a interacționa pe internet, care a fost înlocuit de mult de rețelele sociale personalizate, dependente de advertisingul online foarte sensibil la temele de care își agață numele clienților și care îți oferă o experiență online mai degrabă regizată după nevoile platformei decât ale utilizatorului. Asta în timp ce vechea cultură a internetului a ajuns să se ciocnească tot mai mult de critici și de reglementările din lumea reală, de la probleme socio-culturale la cele legate de încălcarea drepturile intelectuale.
Surprinzător, și 4chan a avut ceva contribuții la „noul internet”, în special în primul deceniu din secolul curent, care a fost marcat de o perioada de boom accelerat. Dacă ar fi să ne gândim rapid la trei trăsături specifice internetului, probabil că pozele amuzante cu pisici ar una din ele. Ei bine, sunt mari șanse ca acestea „Funny how `stupid’ site is addictive”, thestar.com Formate de meme precum Un text amuzant format din propoziții scurte, pe rânduri diferite, fiecare cu semnul > înainte de text; acesta era un input de formatare care schimba culoarea textului în verde, de unde și numele sau „My face when”, un tip de memă alcătuită dintr-un text care începe cu cele trei inițiale pus peste o poză cu o reacție facială apropiată acestuia pe care încă le găsim online, își au originea pe același forum. La fel ca și glume răspândite în mainstream, cum ar fi O farsă prin care un utilizator e păcălit să intre pe un link care conține clipul video al melodiei Never Gonna Give You Up de Rick Astley care contribuie la reputația de „fabrică de meme” a site-ului.
Dacă ar avea o arhivă persistentă și firele de discuții n-ar fi șterse automat după câteva zile, 4chan ar fi fost o sursă extrem de prețioasă pentru viitorii istorici ai internetului despre modul în care încep și se distribuie anumite tipuri de meme sau comportamente online.
Un articol publicat în 2011 în jurnalul de studii al internetului „User unknown: 4chan, anonymity and contingency”, firstmonday.org susține că aceste impulsuri creative vin fix din cultura site-ului, care pune accent pe anonimitate și se opune unei identități persistente, ceea ce îndeamnă utilizatorii să experimenteze în lipsa vreunei responsabilități personale. În același timp, posibilitatea de cooperare colectivă (de exemplu, adoptarea și popularizarea unui format anume de memă) este amplificată de formatul non-algoritmic al site-ului, care oferă o expunere relativ egală fiecărei contribuții.
Nu trebuie să surprindă pe nimeni că, în absența unor reguli, independența asta creativă e foarte ușor de abuzat. În cazul 4chan, se ajunge până la nivele dezgustătoare. Faptul că site-ul n-a pus niciodată restricții În prezent, regulile siteului restricționează postările rasiste sau pornografice în afara boardului principal /b/ și a anumitor boarduri marcate NSFW (not safe for work), unde orice este permis – și că asta s-a tradus într-o propagare liberă a unor sloganuri și meme ce conțin orice tip de discriminare cunoscut vreodată omului – pălește atunci când iei în considerare „Another 4chan User Gets Busted By FBI”, thesmokinggun.com sau firuri de discuții cu imagini și gif-uri care conțin animale torturate sau cadavre mutilate.
E drept că, în astfel de cazuri extreme, site-ul a aplicat o oarecare moderare, dar aceasta este de obicei târzie și ineficientă. Și, oricum, odată ce 4chan a început să facă acest lucru, utilizatorii s-au mutat pe forumuri derivate care au reguli și mai puțin stricte, cum ar fi 8chan (numit acum 8kun). În continuare, însă, imagini de tip revenge porn sau de alte tipuri de infracțiuni pornografice pot fi postate la liber pe /b/ sau boardurile NSFW ale 4chan. De exemplu,site-ul a fost principalul mod de propagare al hack-urilor de pe iCloud, în 2014, când au fost postate aici imagini private a câtorva sute de vedete.
Un exemplu aparte este al comunității „Our incel problem”, vox.com așa cum se autodenumesc (prescurtarea de la „involuntary celibate”), o subcultură formată din indivizi care nu își pot găsi un partener romantic sau sexual, asociată board-ului defunct /r9k/. Discuțiile acestora sunt caracterizate de ură de sine, misoginism și mizantropie, dar ajung până la incitarea de violență împotriva societății sau, în mod specific, împotriva femeilor sau a unor bărbați cu o viață personală mai împlinită.
Problema e că nu se rezumă totul la discuții; cel puțin 44 de oameni au murit din 2014 încoace în atacuri orchestrate de indivizi care aderă la această tip de mentalitate, câteodată „4chan thread under federal investigation after Oregon college shooting”, theverge.com” sau forumuri adiacente. Un astfel de atac, care a avut loc în februarie 2020, în Toronto, a devenit primul de acest tip care este „Teenage boy charged in Canada’s first ‘incel’ terror case”, bbc.com
Asta e doar o parte din tabloul extrem de complex al 4chan-ului. E limpede de ce este de greu de explicat pentru publicul general, mai ales că au fost și situații ilare în care analiști de la posturile TV „CNN: Who is this 4Chan guy?”, youtube.com E un loc haotic, unde poți de exemplu să găsești discuții calme despre subiecte de nișă ca pe un forum oarecare, iar două clickuri mai încolo să ajungi pe un fir cu meme care glorifică supremația albă.
Simpatizant Anonymous la protestele anti-ACTA din Berlin în 2012. Getty Images
De la fabrică de meme la activism online
Încă de la început, 4chan a fost mai mult decât un forum de discuții închis într-un spațiu propriu. La scurt timp după formarea site-ului au apărut Anonymous, celebrii hacktiviști care au popularizat moda purtării măștilor din V for Vendetta la proteste de orice tip. În fapt, Anonymous este la fel de greu de descris precum 4chan – o grupare de activiști digitali descentralizată, cu comunități online și offline, dar care are, paradoxal, un Accesibil aici și dă declarații de presă.
Spre deosebire de mișcările ulterioare pornite de pe forum, care au avut o puternică influență conservatoare, Anonymous au încercat să se situeze ca o mișcare apolitică, un soi de „vigilantes” online care luptă împotriva nedreptăților cibernetice și sociale „Hacktivism 101: A Brief History and Timeline of Notable Incidents”, trendmicro.com leak-uri, mobilizarea simpatizanților la proteste și ridiculizarea țintelor. În general, canalele considerate oficiale ale grupării au susținut mișcări înrădăcinate în stânga spectrului politic, precum Occupy sau protestele împotriva brutalității poliției.
Dar chiar și fără idealuri mărețe, precum spargerea unor agenții guvernamentale americane sau a unor conturi de social media ale Statului Islamic, deschiderea către activismul online descentralizat era prezent în comunitatea 4chan și la nivele mai scăzute. De obicei, aceste mișcări se rezumau la doxxing, adică găsirea și publicarea detaliilor personale ale unui utilizator de pe internet, dar cele mai complexe ajungeau la atacuri coordonate împotriva altor forumuri sau site-uri.
De exemplu, în 2009, după ce un adolescent din publicat un video pe YouTube în care abuza o pisică, utilizatorii forumului au „vânat” informații din „Online users stick claws into torturer”, irishtimes.com reușind să-i descopere adresa, școala, locul de muncă al părinților, apoi au contactat autoritățile locale, cărora le-au și oferit aceste detalii. În alte ocazii, țintele erau mai cunoscute, precum „BBC UK News Report on Youtube Porn Raid by 4chan”, youtube.com care s-a trezit cu valuri de înregistrări pornografice încărcate într-un timp scurt ca răspuns la (pe atunci) noile politici de copyright aplicate clipurilor.
CITEȘTE ȘI: Ostracizarea virală – despre armele celor slabi în era digitală
Un context zbuciumat
O platformă fără reguli, cu o bază de utilizatori alfabetizată digital și dispusă să colaboreze anonim, dintre care cel puțin o parte sunt inadaptați social sau n-au o problemă în a-și vărsa frustrările online, atunci când știu că nu prea sunt șanse de repercusiuni, e deja un loc bun în care să lansezi conspirații. În contextul socio-politic de la începutul noului mileniu, întrebarea nu era dacă va porni vreo mișcare conspiraționistă din subsolul internetului, ci când se va întâmpla asta.
Anii 2000 aduseseră destul material nou pentru conspiraționiști, în special bazat pe atacurile de la 11 septembrie și războiul antiterorist eșuat dus de Statele Unite. Au fost reînvigorate atât vechea teorie a unui complex-militar industrial care ar controla politica externă de peste Ocean în scopul profitului cât și, din cauza accelerării globalizării post-Război Rece, cea conform căreia o serie de elite mondiale decid soarta umanității, iar restul palierelor politice ar fi doar niște marionete. Subtextele antisemite și naționaliste ale acestor teorii au atras cu ușurință extremiștii și conspiraționiștii mai vechi.
Internetul era un bun loc de a le populariza, însă problema acestor conspirații era că nu ieșeau foarte mult din tipar. Majoritatea se bazau pe dovezi circumstanțiale sau pe corelări forțate, iar unele au rezultat în absurdități câteodată comice. Precum celebrele documentare Zeitgeist, care combinau conspirațiile cu elemente mitice, religioase sau simbolice, după un model patentat de Erich von Däniken. Erau teme bune de discuții la o bere sau ca motive de panică pentru utilizatori de forumuri obscure, dar cam atât.
Începutul deceniului 2010 a fost mult mai aprins. Unele dintre teoriile pereniale s-au potrivit cu dezvăluiri jurnalistice reale ori au fost inflamate de reach-ul campaniilor de știri false, odată cu creșterea exponențială a numărului de utilizatori de rețele sociale. Prin intermediul dezvăluirilor lui Edward Snowden despre programe de supraveghere în masă a comunicațiilor civile și a milioanelor de documente diplomatice, militare și comunicări confidențiale scurse prin WikiLeaks, lumea s-a trezit în brațe cu dovezi reale a ce se întâmplă în spatele cortinei politico-militare. Chiar dacă nu arătau spre un guvern global din umbră, tot ofereau destule indicii despre activități secrete, câteodată în afara legii. Cu un pic de twist, conspirațiile anilor 2000 își puteau găsi acum o bază de pornire mult mai solidă.
Chiar dacă subiectele de genul au fost Membrii forumului au planificat atacuri informatice împotriva Mastercard atunci când au anunțat că suspendă capacitatea de a dona către Wikileaks prin cardurile lor, techcrunch.com și cu siguranță, au contribuit la popularizarea ideii de „deep state”, brațul militant de pe site avea să fie coalizat în direcția conspirațiilor politice de un subiect mult mai apropiat interesului multora dintre utilizatori – gamingul.
Christopher ”moot” Poole a fondat 4chan în 2003, la vârsta de 15 ani. Getty Images
Arta diversiunii
În vara lui 2014, o serie de acuzații de corupție din lumea gamingului au pornit, pe 4chan, o furtună online de o intensitate rar întâlnită până atunci. Aceasta s-a transformat rapid într-o campanie de hărțuire online, cunoscută sub numele de Gamergate.
Cel mai interesant aspect despre Gamergate este felul în care a devenit un fenomen. Problema scoasă la înaintare era una relevantă în gaming: „Entitled Gamers, Corrupt Press, and Greedy Publishers”, gameindustry.biz aduse marilor publicații de profil, despre care se spunea că ar primi bani sau favoruri în schimbul promovării și recenziilor pozitive pentru anumite jocuri. Asta a permis răspândirea Gamergate din cercurile de pe forum în rândul unor gameri sau oameni din industrie altfel bine-intenționați, pentru că nu era nimic fundamental greșit în a ridica probleme de etică și integritate într-un domeniu care se bazează pe critică.
Însă, ținta reală a Gamergate erau vocile din industrie și activiștii care militau pentru o portretizare mai puțin stereotipică a femeilor și a minorităților rasiale sau sexuale în jocurile video. Pe 4chan, o parte din pasionații de jocuri video au văzut campaniile începute de activiști ca o intruziune politică în lumea gamingului. Așa că au încercat să se „lupte” cu schimbarea, similar modului în care site-ul refuză să se conformeze lumii online moderne.
Momentul perfect a venit atunci când o programatoare de jocuri video a fost acuzată în public de un fost iubit că ar fi oferit favoruri sexuale unui jurnalist pentru o recenzie pozitivă a propriului joc (acuzații care au fost ulterior retrase), dar s-a transformat rapid într-un atac generalizat „Gamergate: A Scandal Erupts in the Video-Game Community”, newyorker.com
Lista acțiunilor militante întreprinse în numele Gamergate e lungă, iar momentul este un punct de turnură important. E prima apariție semnificativă în online a conceptului de „How an Online Mob Created a Playbook for a Culture War”, nytimes.com ai cărui aderenți susțin că există o luptă pentru viitorul omenirii între ideologiile progresiste și conservatoare, că acestea sunt incompatibile între ele și că doar cea din urmă poate menține libertatea de exprimare. Gamergate a adus în mainstream termeni precum „social justice warrior”, menit să ridiculizeze persoanele care susțin sau promovează justiția socială, precum și un „The alt-right is creating its own dialect. Here’s the dictionary”, qz.com de multe ori ironic, la adresa variilor categorii de opozanți sau utilizatori obișnuiți. Și, în același timp, a arătat cât de departe pot merge o parte din cei care aderă la acest conflict în numele lui.
Până la Gamergate, chiar dacă 4chan a avut mai mereu reputația unui „Vest Sălbatic” online, părțile grotești și negative au fost totuși conținute în forum sau pe site-uri adiacente, iar acțiunile externe au fost fie inofensive în afara lumii digitale, fie incidente relativ minore. Deodată, însă, s-a trecut la campanii organizate de doxxing, atacuri informatice, cyber bullying și amenințări repetate cu violul sau moartea, care au început pe mai multe board-uri de pe site și s-au vărsat apoi în afara 4chan-ului.
Țintele erau persoane identificate ca opozanți ideologici, în mare femei din industria jocurilor video sau persoane care criticau public mișcarea. Acestora le-au fost publicate adresele și alte date personale online, au primit sute de mail-uri și apeluri telefonice amenințătoare și s-a ajuns chiar și amenințări cu bombe la variile evenimente la care participau. Incidentele au fost investigate până și de FBI, „The FBI has released its Gamergate investigation records”, theverge.com
Discuțiile s-au extins rapid pe întreg forumul, însă atenția legală nedorită pe care a generat-o l-a deteminat pe fondatorul site-ului, Christopher „moot” Poole, să interzică referințele la Gamergate. Poole era mai degrabă un simpatizant al acțiunilor anti-autoritate de tip Anonymous, neavând prea mult la inimă excesele de extremă dreaptă (deși nici n-a făcut prea multe pentru a le evita). Intrat în conflict direct cu aderenții mișcării și sătul de șirul interminabil de controverse, Poole a vândut forumul în 2015, angajându-se ulterior la Google.
Interdicția referințelor la Gamergate n-a avut prea mult efect; discuțiile legate de mișcare s-au mutat pe 8chan, o alternativă și mai puțin moderată, trecută periodic offline de către „Online providers knock 8chan offline after mass shooting”, apnews.com din cauza legăturilor cu incidente armate sau scandaluri de pornografie infantilă. Mișcarea Gamergate s-a stins treptat, din fericire fără ca cineva să fie rănit fizic, dar și fără ca cineva să fie tras la răspundere. Însă modul de operare a rămas și este găsit și în prezent în industria jocurilor video, unde scandalurile legate de jocuri ajung destul de des în teritoriul „Cyberpunk 2077 developers ask for basic human decency after receiving death threats over game delay”, theverge.com
Iar emulația creată de noul război cultural a fost absorbită și amplificată în interiorul 4chan-ului, în special pe un board făcut parcă special pentru acest scop.
De la gaming, în politică
Board-ul /pol/, prescurtare de la „politically incorrect”, fusese pornit în 2011 tocmai pentru a canaliza discuțiile cu tente politice, rasiste, antisemite sau neo-naziste de pe restul site-ului într-un singur loc. O tentativă inițială „“Dennis Erasmus” — Containment Breach: 4chan’s /pol/ and the Failed Logic of “Safe Spaces” for Far-Right Ideology”, boundary2.org după ce Poole a declarat că devenise similară cu stormfront.org, unul din cele mai vechi forumuri pentru suprematiști albi și pentru propagarea antisemitismului de pe internet.
Nu că astfel de teme nu s-ar fi regăsit și pe /pol/, unde postarea memelor cu caracter antisemit sau rasist e la ordinea zilei. Board-ul a fost asociat adesea cu „The Making of an American Nazi”, theatlantic.com o publicație de extremă dreapta lansată în 2013, care se folosește în mod similar de trolling-ul pe internet și răspândirea de meme, cu celebrul site conspiraționist „Alex Jones Testimony Exposes Pipeline Between Infowars And YouTube, 4Chan”, oklahoman.com și, mai târziu, cu publicații precum Breitbart, care au normalizat puntea între temele extremiste și conservatorism.
Candidatura lui Donald Trump a fost catalizatorul activismului online politic de pe /pol/. La prima vedere, ar putea părea paradoxal că un miliardar care a fost mai toată viața în atenția mainstream-ului și a mass-media și care nu s-a sfiit să susțină că „Donald Trump Says ‘Nobody Knows Exactly What’s Going On’ Because of Computers”, time.com sau că „Fact check: Trump suggests video games to blame for mass shootings”, nbcnews.com a atras o simpatie aproape religioasă din partea unor tineri utilizatori hardcore ai internetului, mulți dintre ei gameri, cu viziuni mai degrabă antisociale.
Dar opiniile puternice anti-imigrație și intoleranța, precum și discursul contondent și populist al lui Trump au atras simpatiile celor care aderau la ideologia extremei drepte, conspiraționiștilor care vedeau un război între popor și elite și a celor care credeau că alegerea lui ca președinte ar fi o farsă supremă făcută societății. Toate, grupuri extrem de vocale pe 4chan și majoritare pe /pol/.
Rezultatul a fost unul dintre „World War Meme”, politico.com În loc de lider suprem sau tovarăș conducător, Trump a devenit „God Emperor”. Nu pentru că s-ar fi autodenumit așa, ci pentru că pe 4chan se găseau și mulți simpatizanți ai seriei de board game-uri Warhammer (care preluase referința din Dune). Cei care aderau la noul cult erau considerați „redpilled”, aluzie la celebra scenă din Matrix, unde pilula roșie era sinonimă cu adevărul. Zilnic apăreau videouri cu Trump, editat ca protagonist în filmele Star Wars sau Rocky, câteodată chiar laborios. Alături de ele, imagini distribuite de mii de ori cu Trump reprezentat ca Pepe the Frog, un personaj animat care fusese adoptat de mult timp de comunitatea forumului ca o reprezentare a unui utilizator 4chan, (și al cărei autor încearcă în van „Pepe the Frog creator in copyright fight”, bbc.com cu mișcările de trolling de extremă dreaptă prin metode legale) semnificând faptul că era „unul dintre ei”. Practic, manifestări care, în mod tradițional, erau impuse de subiectul cultului personalității erau acum create direct de mulțimea adulatoare, folosind referințe culturale nerdish, exprimate în moduri specifice internetului.
Una din memele create pe /pol/, care îi suprapune pe Trump și mai mulți susținători sau membri importanți ai staff-ului de campanie unui poster din filmul The Expendables, distribuită de Donald Trump Jr. pe Instagram. Titlul e o aluzie la un comentariu electoral al lui Hillary Clinton, care a spus că jumătate din simpatizanții lui Trump fac parte dintr-un „coș al persoanelor deplorabile”.
E imposibil de spus câtă influență reală au avut acest tip de manifestări în campania prezidențială din 2016. Dar știm că și-au îndeplinit scopul de a atinge o audiență infinit mai largă decât nișa din care au pornit, la fel cum 4chan-ul a reușit în trecut cu lolcats sau rickroll. Simpatia revărsată către Trump de pe /pol/ a ajuns pe Reddit, acolo unde acum defunctul subreddit „The Hate-Fueled Rise of r/The_Donald—and Its Epic Takedown”, wired.com devenise una dintre cele mai largi comunități a platformei, în apropierea alegerilor din 2016, cu sute de mii de abonați și milioane de vizitatori. Un studiu efectuat de „On the Origins of Memes by Means of Fringe Web Communities”, acm.org pe zeci de milioane de imagini propagate în perioada electorală pe Twitter și Reddit arătat că cele două comunități au fost cele mai eficiente în ecosistemul memelor: /pol/ în crearea unui număr extrem de mare de meme cu substrat politic, iar the_Donald la răspândirea acestora către alte comunități mai largi.
Echipa de campanie a lui Trump a îmbrățișat din plin mișcarea, mai ales după aducerea lui Steve Bannon, care cunoștea puterea de influență a memelor din „Memes trump articles on Breitbart’s Facebook page”, cjr.org Trump însuși și apropiați ai acestuia au distribuit materiale create pe /pol/ sau the_Donald, iar membrii importanți ai staff-ului său de campanie au spus că monitorează zilnic forumurile pentru a vedea care sunt tendințele online.
În alte cazuri, ideologia propagată de pe 4chan s-a dus și în cercurile tradițional conservatoare, creând o punte între aceștia și grupările alt-right. De exemplu, forumul a popularizat folosirea termenului „’Cuckservative’: the internet’s latest Republican insult hits where it hurts”, theguardian.com – venit de la „cuckold”, termen folosit pentru a descrie un bărbat înșelat de soție – pentru a-i ridiculiza pe republicanii care îl criticau pe Trump sau nu voiau să adopte limbajul acestuia anti-imigrație sau anti-corectitudine politică. Termenul a fost preluat aproape imediat de Rush Limbaugh, una dintre cele mai cunoscute portavoci conservatoare din Statele Unite, și a devenit atât de răspândit încât îl poți găsi Definiția accesibilă aici.
Dar, dacă la început, emulația se baza în principal pe distribuirea temelor comunicate intens de campania Trump – celebrul zid cu Mexicul sau e-mailurile lui Hillary Clinton – și pe o opoziție față de mentalitatea progresistă, ea s-a transformat într-un adevărat focar de conspirații, pe măsură ce Trump însuși obținea victorii peste victorii în parcursul electoral. Multe dintre acestea au pornit de pe /pol/, combinau elemente din conspirațiile clasice cu o presupusă luptă a lui Trump cu establishmentul de la Washington și se bazau în principal pe utilizatori ce susțineau că erau Aveau acces la informații clasificate din spectrul politic, judiciar sau de securitate și dezvăluiau board-ului informații de culise.
„How three conspiracy theorists took ‘Q’ and sparked Qanon”, nbcnews.com au apărut conspirațiile Pizzagate – un „scandal” care presupunea că exista un cartel de pedofilie legat de Partidul Democrat și un lanț anume de pizzerii, care a dus inclusiv la „Man Motivated by ‘Pizzagate’ Conspiracy Theory Arrested in Washington Gunfire (Published 2016)”, nytimes.com FBIAnon – un utilizator care susținea că are „detalii din interiorul” unei investigații împotriva Fundației Clinton sau HLIAnon (de la „high level insider”) – un alt utilizator care susținea sesiuni de Q&A în care propaga conspirații mai tradiționale. După alegeri, au mai apărut și CIAAnon și CIAIntern, care susțineau că sunt membrii ai agenției, sau WHInsiderAnon, care promitea acțiuni legale legate de informații din mail-urile sparte ale membrilor Partidului Democrat.
Având în vedere modurile de răspândire ale acestui tip de știri false, care s-au propagat în principal pe site-uri specifice de fake news, există o posibilitate destul de mare ca acestea să fi fost influențate de activitățile cibernetice ale Rusiei, țară despre care mai toate agențiile de securitate din SUA „8 U.S. Intelligence Groups Blame Russia for Meddling, but Trump Keeps Clouding the Picture”, nytimes.com că a încercat să influențeze rezultatul alegerilor. E greu de dovedit acest lucru, din cauza naturii bazată pe anonimitate a forumului, dar există probe circumstanțiale ale unei coordonări. De exemplu, Pizzagate „Dissecting the #PizzaGate Conspiracy Theories”, nytimes.com după ce WikiLeaks a publicat mail-urile hackuite ale mai multor oficiali ai Partidului Democrat, despre care s-a aflat ulterior că au fost sparte de hackeri asociați Kremlinului.
Susținători QAnon la un miting al lui Trump din august 2018. Getty Images
De ce a reușit QAnon?
Toți acești „insideri” au dispărut, însă, aproape la fel de rapid cum au apărut, fără ca previziunile sau leak-urile pe care le-au distribuit să se adeverească. Apoi, cam la un an după alegerile din 2016, a apărut QAnon. Părea Q probabil se referă la un tip de autorizare din partea Departamentului de Energie din Statele Unite care oferă acces la informații extrem de confidențiale despre arme și materiale nucleare doar că de data asta era o salată a tuturor conspirațiilor precedente, cu topping făcut de Michael Bay.
Pe scurt, „What Is QAnon, the Viral Pro-Trump Conspiracy Theory?” nytimes.com susține că Trump luptă împotriva unei cabale sataniste care gestionează o rețea globală de trafic de copii. Periodic, un utilizator sau o identitate colectivă sub numele Q postează mesaje criptice, numite „Q Drops”, pe care adepții conspirației se străduiesc să le descifreze.
Gruparea a venit cu tot felul de acuzații care de care mai bizare – cum ar fi că firma de mobilă Waifair e o acoperire „Wayfair: The false conspiracy about a furniture firm and child trafficking”, bbc.com – și a reușit să-și creeze un grup puternic de urmăritori în SUA după ce aproape că „How ‘Save the Children’ Is Keeping QAnon Alive”, nytimes.com Adepții grupării se și numesc „patrioți”, pentru a-și semnaliza atât atașamentul de tip naționalist față de SUA, cât și aparenta disponibilitate de a pune mâna pe arme – nu-i vreo mirare că sunt și mari fani ai celui de-al doilea amendament. Al doilea amendament al Constituției americane este cel care le dă dreptul americanilor să dețină și să folosească arme de foc.
Un slogan specific QAnon, „Une merge unul, mergem toți” (Where we go one, we go all), prescurtat WWG1WGA, a fost distribuit de milioane de ori, „Trump just retweeted a ‘QAnon’ conspiracy-theory hashtag to his 68 million followers”, businessinsider.com sau de apropiați ai acestuia, ca „Michael Flynn posts video featuring QAnon slogans”, cnn.com spre încântarea adepților conspirației.O mare parte din conspirație s-a bazat pe predicții, prima fiind că membri de nivel înalt ai cabalei, printre care se numărau Barack Obama și Hillary Clinton, urmau să fie arestați în urma unei operațiuni de amploare în noiembrie 2017. Evident, nu s-a întâmplat nimic, așa că părea destul de probabil ca această poveste să se sfârșească acolo.
Doar că anonimul Q a continuat să posteze, incluzând multe alte predicții care nu s-au adeverit. Stilul s-a schimbat gradual într-unul criptic, oferind crâmpeie de informații aparent incoerente „We analyzed every message ever posted by ‘Q,’ the enigmatic persona that started the QAnon conspiracy theory”, businessinsider.com dând impresia unui puzzle pe care „patrioții” ar trebui să-l rezolve.
Mișcarea „Reddit Squashed QAnon by Accident”, theatlantic.com și apoi pe „1 in 4 Social Media Users Who Have Heard of QAnon Say Its Conspiracy Theories Are at Least Somewhat Accurate”, morningconsult.com unde milioane de utilizatori au devenit membri pe „QAnon groups have millions of members on Facebook, documents show”, nbcnews.com Au apărut „A forum previously known for hosting mass shooters now gets most of its referral traffic from QAnon websites, data shows”, insider.com dedicate strângerii tuturor informațiilor postate sub umbrela Q și dezlegării enigmei pe care o prezentau. În special de la începutul pandemiei, mișcarea s-a internaționalizat rapid, și a ajuns chiar și în România.
Succesul acesta improbabil poate fi explicat doar în afara logicii pe o care o propune conspirația în sine. Scriitorul și criticul american Walter Kirn a analizat în 2018 postările Q „The Wizard of Q”, harpers.org declarându-se intrigat de modul în care autorul sau autorii înțeleg publicul de internet și reușesc să îl țină în priză, prin intermediul firelor narative pe care cititorul trebuie să le lege și a mizelor de viață sau de moarte.
Publicul de internet nu vrea să citească, vrea să scrie. Nu vrea să-și găsească răspunsurile, vrea să le caute. Nu vrea să stea și să fie amuzat, vrea să fie trimis într-o misiune.
Asta se aplică în mod specific publicului de pe /pol/, 4chan, 8chan și din toate locurile frecventate de cei mai împătimiți fani ai culturii internetului, care au petrecut destui ani „antrenându-se” în căutarea adevărurilor ascunse, ca parte a Anonymous sau Gamergate sau prin intermediul pleiadei de conspirații ulterioare. Ceea ce a asigurat, practic, o bază de mesageri fervenți motivați să o răspândească în afara propriei nișe. Alte analize susțin că structura mișcării e similară „How QAnon works like a video game to hook people”, axios.com precum MMORPG-urile, în care jucătorii trebuie să coopereze pentru a progresa, sau cele adventure, bazate pe rezolvarea unor puzzle-uri de multe ori obscure și aparent ilogice.
Faptul că a prins și în mainstream, în schimb, ține de o înțelegere a modului în care diferitele bucăți ale narațiunii pot fi compartimentalizate pentru a fi vândute și unui public mai puțin fanatic, după modelul Gamergate. Un exemplu e accentul pus pe aparenta luptă împotriva pedofiliei și folosirea unor sloganuri precum „QAnon’s ‘Save the Children’ morphs into popular slogan”, apnews.com care a profitat de scandalul real de pedofilie la nivel înalt din jurul fostului afacerist Jeffrey Epstein, al cărui deces a devenit, la fel, „Almost half of Americans now believe the conspiracy theory that sex offender Jeffrey Epstein was murdered”, businessinsider.com Sondajele făcute pe simpatizanții teoriei au arătat că o parte semnificativă din aceștia „QAnon Supporters Aren’t Quite Who You Think They Are”, wired.com chiar și preceptul principal despre cabala satanistă mondială.
Un post al lui Q de pe 8chan, așa-numit „QDrop”
Cât despre faptul că predicțiile pe baza căreia a început mișcarea nu s-au adeverit, aspectul acesta e irelevant. În general, mulți dintre adepții teoriilor conspiraționiste nu se răzgândesc în urma eșecului unor predicții sau „The Mueller investigation is over. QAnon, the conspiracy theory that grew around it, is not.”, vox.com ci caută să adere la altele. În acest caz, n-au neapărată nevoie de o alta, pentru că conspirația Q e atât de cuprinzătoare încât au mereu la dispoziție material nou. Și, oricum, cei/cel care postează sub acest pseudonim deja au motivat în mod criptic că „ A New Wave Of ‘QAnon’ Activists Emerge From The Cult Of MAGA”, rightwingwatch.org pentru a continua mișcarea.
Epilog, și nu prea
Donald Trump a pierdut alegerile din Statele Unite fără să aresteze vreun pedofil, dar doi susținători QAnon au fost „QAnon goes to Washington: two supporters win seats in Congress”, rollcall.com Mișcarea Q pare totuși să „Shocked by Trump’s Loss, QAnon Struggles to Keep the Faith”, nytimes.com însă se propagă „QAnon goes European”, politico.eu
În România, QAnon a intrat pe filieră protestantă, unul dintre liderii locali ai grupării fiind „Cine e în spatele QAnon România, mișcarea extremistă care îl iubește pe Trump”, vice.com care este baptist. Și Nașul TV „QAnon, o mișcare din SUA care a convins mii de români că Donald Trump e salvatorul lumii. Își trimit copiii cu măști false la școală și se pregătesc de distrugerea ocultei mondiale satanice”, buletin.de/bucuresti iar Radu Moraru, patronul televiziunii, este și el baptist.
Între timp, adepții care au luat-o cel mai în serios „QAnon: a timeline of violence linked to the conspiracy theory”, theguardian.com ridicând semne de alarmă asupra potențialului terorist al acesteia și al inevitabilelor mișcări care îi vor succeda. 4chan încearcă să rămână neschimbat, însă /pol/ deja are competiție. Platforme precum Parler sau Gab propun aceeași mentalitate de libertate absolută de expresie, dar într-un format mai atractiv pentru web-ul din 2020, și au fost deja adoptate de alt-right.
Drumul de mai bine de un deceniu de la un forum pentru pasionații de anime-uri la conspirații despre cabale mondiale de sataniști pedofili cu milioane de adepți nu e doar o poveste moralizatoare. E o demonstrație despre cum poți „îmblânzi” internetul și cum te poți folosi de modul în care a schimbat acesta interacțiunile umane. E un manual despre cum poate o mișcare politică să-și recruteze o armată virtuală, pornind de la glume și tipuri de comportament pe care mulți încă le consideră neserioase sau nesemnificative. Și, nu în ultimul rând, dovada faptului că disputa dintre online și viață reală legată de care mediu apucă să-l influențeze pe celălalt e, de fapt, extrem de înclinată într-o singură parte.
