Ostracizarea virală – despre armele celor slabi în era digitală

De Radu Umbreș 18.08.2020

Lunile de pandemie petrecute în casă au însemnat și mult timp petrecut pe internet și social media, unde fenomenul de cancel culture a devenit parte din lumea în care trăim. Este el un instrument de distrugere a dialogului sau o armă a celor lipsiți de voce împotriva celor puternici?

La „cancel culture”, numai numele este nou, iar fenomenul e vechi de când omenirea. În Grecia Antică se practica ostracizarea, cuvânt derivat de la cioburile de ceramică pe care cetățenii puteau inscripționa numele unei persoane pe care voiau să o îndepărteze din cetate. Dacă se ajungea la un număr minim de voturi (peste 6.000), cel ostracizat trebuia să părăsească Atena timp de zece ani. Asemănările nu se opresc aici, pentru că exilul viza de obicei oameni importanți, lideri politici și militari, precum Tucidide (nepotul istoricului cu același nume), Alcibiade sau Temistocle. 

În zilele noastre, țintele „cancel culture” sunt oameni de știință – Steven Pinker„How Steven Pinker Became a Target Over His Tweets”, nytimes.com sau David Shor,„Stop Firing the Innocent”, theatlantic.com scriitori – J.K. Rowling,„Harry Potter and the curse of cancel culture — why JK Rowling was disowned by a generation”, thetimes.co.uk sau jurnaliști – James Bennet.„James Bennet Resigns as New York Times Opinion Editor”, nytimes.com Recent, Cristi Puiu și-a prezentat noul său film la TIFF cu o declarație criptică la adresa măsurilor de protecție împotriva COVID19 ce a născut un val de indignare publică.„Cristi Puiu a refuzat să poarte mască pe scena TIFF: “Suntem tratați ca vitele.” Discurs manifest al regizorului: “O să mergeți în mâini dacă vi se cere.” mediafax.ro

De ce oare a reacționat atât de rapid și de virulent spațiul public la un discurs ce putea fi interpretat în diverse moduri? Dacă angajatul ce ne împachetează shaorma la Dristor Kebap ne-ar fi ținut același discurs precum Cristi Puiu, probabil nimeni nu s-ar fi ultragiat sau s-ar fi simțit îndreptățit să se alăture unui cor de critici. Însă Cristi Puiu este unul dintre cei mai importanți regizori ai Noului Val al cinematografiei românești, o personalitate recunoscută pe plan național și mondial, cu o istorie de declarații controversate despre minoritățile sexuale„Regizorul Cristi Puiu va vota în cadrul referendumului pentru familie: „Ne vom pierde cu totul libertatea dacă renunţăm la libertatea de expresie“, adevarul.ro sau despre femei.„Cristi Puiu: Nu sunt regizor”, scena9.ro Combinația dintre poziția sa socială înaltă și ideile sale aparent conservatoare (sau excentrice, cum bine șade unui artist) îl transformă într-o țintă perfectă pentru un public cu viziuni liberale, îngrijorat de bigotism sau refuzul de a se supune unor măsuri sociale necesare prevenirii pandemiei COVID19. 

Cristi Puiu nu este singura țintă a „cancel culture”. Cu ceva timp înainte, ca reacție la o postare care asocia cel puțin nefericit violul și îmbrăcămintea adolescentelor, un mesaj mi-a atras atenția: „haideți să-l cancelăm pe idiotul ăsta”. Tradus liber din engleză, înseamnă să anulezi, să ștergi, să reziliezi pe cineva. Aparent, avem de-a face cu un import cultural, o practică născută în spațiul euro-american ce ajunge și pe meleagurile noastre cu ceva întârziere. Însă fenomenul este vechi și adânc înrădăcinat în natura umană. 

Antropologul Christopher Boehm a propus o diferență fundamentală între Homo Sapiens și rudele noastre apropiate, cimpanzeii. La aceștia din urmă, indivizii puternici din punct de vedere fizic și social devin tirani, exploatând prin brutalitate și viclenie pe cei inferiori, în special pentru a-și crește șansele reproductive (adică accesul la femele). Și la oameni există ierarhii sociale bazate pe violență sau alte forme de dominație, însă există și un proces contrar numit de Boehm „reverse dominance” („dominație inversă”).„Egalitarian Behavior and Reverse Dominance Hierarchy [and Comments and Reply”, unl.edu Cei slabi dar mulți au capacitatea de a-și controla superiorii prin diferite mecanisme, de la critică, ironie sau insubordonare până la măsuri extreme cum ar fi pedeapsa capitală. Aceste practici sprijină tendința spre egalitarianism a societăților umane, în ciuda diferitelor forme de ierarhie de putere sau status. Bancurile despre Ceaușescu, memele despre Trump sau execuțiile regilor Carol I al Angliei sau a lui Ludovic al XVI-lea al Franței sunt exemple din istoria recentă, însă fenomenul apare și în societățile tribale sau în comunitățile de vânători-culegători. 

Pretutindeni, așadar, cei puternici vor fi trași în jos de cei slabi, imaginea lor va fi denigrată iar autoritatea subminată sau contestată iar. O coaliție a celor mulți va putea dărâma de pe soclul ierarhiei orice lider ce se dovedește despotic sau ineficient. Însă modul în care se întâmplă acest lucru diferă de la o societate la alta. O bandă de vânători-culegători se va reuni în jurul focului pentru a decide că un individ violent trebuie alungat. Cetățenii din Grecia Antică se adunau în Agora pentru a ostraciza un politician. Procesul devine însă mult mai dificil în societăți cu milioane de oameni care nu se cunosc și nu se întâlnesc în viața reală decât cu un număr limitat de alți indivizi. Sistemul politic și de justiție preia multe dintre funcțiile ostracizării administrate în numele „corpului politic”, al statului și al societății în ansamblul ei. 

Dar apoi au apărut Internetul și social media. Oameni care altfel n-ar fi știut unii de ceilalți, nu și-ar fi cunoscut ideile sau pozițiile, au găsit pe Twitter sau pe Facebook o platformă unde se întâlnesc cu teme controversate care le provoacă ultragiu moral și le stimulează dorința de a acționa pentru a remedia nedreptatea resimțită. Orice om se poate face auzit și îi poate auzi pe ceilalți – un sat global unde vocea și prezența celuilalt este la un click distanță, la fel și scandalul zilei. În fiecare zi, Internetul ne oferă cu rapiditate un nou exemplu de comportament reprobabil sau opinie ce contravine propriilor principii, urmată de o reacție rapidă din partea unei coaliții a celor indignați. În timp ce ostracizarea ateniană se întâmpla o dată pe an, cea contemporană apare zilnic, alimentată de succesul unor campanii de decredibilizare precedente și de atracția pe care ultragiul moral îl are pentru sentimentele noastre de justiție și echitate. Poate că un nume mai corect pentru „cancel culture” ar fi acela de ostracizare virală, o intersecție dintre mijloacele de comunicare digitală cvasi-instantanee și mecanismele coalizării împotriva unor personaje semnificative al căror comportament este considerat ofensator. 

Criticii „cancel culture” vorbesc despre linșaj, însă comparația e greșită. Victimele linșajului erau afro-americanii aflați în poziții inferioare, iar practica era menită să îi țină într-o poziție de subordonare prin teroare și violență. Direcția fenomenului actual este inversă, de jos în sus. La fel ca în Kalahari sau în Atena, țintele ultragiului sunt cei puternici, indivizii cu statut social ridicat, iar „cancel culture” este arma celor slabi.„Weapons of the Weak”, yalebooks.edu Ce aduce nou „cancel culture” este capacitatea celor lipsiți anterior de voce și de putere de a se coaliza rapid și de a sancționa public comportamente considerate imorale. Pe fondul abuzului de putere transformat în agresiune sexuală, victimele și cei care îi sprijină reușesc să facă lucruri de neimaginat acum câteva decenii. Kevin Spacey s-a transformat din unul dintre cei mai apreciați actori ai generației sale într-o imagine a abuzatorului sexual ce nu mai poate fi acceptat în societatea civilizată a artei, la fel ca Woody Allen sau Roman Polanski. Atacul la adresa reputației este una dintre cele mai puternice forme de agresiune. Individul devine izolat social și poate pierde oportunități profesionale deoarece asocierea cu acesta este blamabilă. Cei apropiați trebuie să își explice legăturile cu cel vinovat (problema relațiilor dintre Jeffrey Epstein și nenumărați oameni de știință, printre care Steven Pinker).„Private jets, parties and eugenics: Jeffrey Epstein’s bizarre world of scientists”, theguardian.com

Dacă ostracizarea servește intereselor celor vulnerabili de a-i trage la răspundere pe cei puternici, avem oare motive să fim sceptici cu privire la metodele și efectele acesteia? Recent, o listă impresionantă de intelectuali a semnat o scrisoare colectivă„A Letter on Justice and Open Debate”, harpers.org ce avertizează asupra tendinței de a înăbuși puncte de vedere controversate, de a distruge capacitatea societății de a accepta dialogul dincolo de viziuni morale particulare. Nick Cave a asemănat „cancel culture” cu o formă negativă de religie.„Nick Cave compares cancel culture to ‘bad religion’”, bbc.com

Ostracizarea alimentată de social media se hrănește și dintr-o altă trăsătură umană, nu doar din cea pentru sancționarea justițiară a celor puternici: înclinațiile noastre pentru gândire și comportament coaliționar. 

Avem nevoie de sprijinul celorlalți pentru a ne atinge scopurile și ne organizăm sau ne alăturăm unor grupuri de oameni cu interese comune. De la formarea triburilor sau a partidelor politice până la galeriile de fotbal sau cercurile de lectură feministă, căutăm indivizi care să ne împărtășească valorile și cu care să luptăm solidari împotriva altor coaliții în competiția pentru resurse și dominație.„Groups in Mind: The Coalitional Roots of War and Morality”, sites.oxy.edu Nick Cave a atins exact această latură a „cancel culture” prin care ostracizarea devine un vehicul pentru organizarea ad-hoc a unei coaliții a celor drepți împotriva celor greșiți, la fel cum un grup religios se coalizează împotriva păcătoșilor, a ereticilor sau a celor de altă credință. Valorile morale devin dogmă, contestarea sau reformularea acestora devine o încălcare a normelor sociale și poate duce la eliminarea individului din grupul social. Dat fiind pericolului ostracismului, indivizii își pot ascunde propriile păreri pentru a nu-și pierde statutul sau privilegiile care vin împreună cu calitatea de membru acceptat de comunitate. Devine mai comod să îți exprimi acordul (sau să nu îți exprimi dezacordul) cu majoritatea morală pentru a avea de câștigat din interacțiuni sociale, chiar dacă opiniile personale sunt divergente. Spirala tăcerii ce rezultă din această dinamică poate face ca părerile cele mai vocale să pară dominante, deși foarte mulți dintre cei care, aparent, le susțin nu sunt în totalitate convinși de justețea poziției majoritare. 

Un alt efect pervers al ostracizării este tendința de a construi o altă tabără opusă celor ce ostracizează, o coalizare a celor ce se simt excluși din rândul societății celor ce se erijează în campioni ai moralismului intransigent. Monismul moral transformă o masă amorfă de „vinovați” într-un grup ce își va apăra interesul comun de a recâștiga câmpul de luptă pierdut chiar dacă îi unesc prea puține lucruri în rest. Dualismul „cine nu este cu noi este împotriva noastră” elimină pozițiile centriste, dispuse la dialog și conciliere a unor puncte de vedere diferite. În căutarea purității morale, contribuitorii la „cancel culture” ajung să transforme critica socială într-un semnal de apartenență sau neapartenență la „adevăr” sau „bine” ce nu acceptă nuanțe, dileme sau ambiguități. În final, intransigența și tribalismul ostracizării virale pot ajunge să-și saboteze bunele scopuri inițiale de a chestiona comportamente abuzive și de a facilita coaliția celor slabi într-o societate liberală modernă.   

Corelația între identitate socială și valori morale indiscutabile a fost o constantă a societăților umane pentru marea parte a istoriei sale. Lumea contemporană este, însă, organizată pe alte principii decât banda de vânători-culegători sau polisul atenian. Pluralitatea valorilor, acceptarea contestării oricărei ideologii, discuția liberă pe teme dificile și controversate stau la baza societăților deschise. Mai mult, omul modern este multiplu. Complexitatea vieții sociale face ca Steven Pinker să fie un lingvist extraordinar, un intelectual public marcant, un ateu militant și să joace multe alte roluri sociale. Reputația vine însă ca un pachet integrat. Ne vine foarte greu, cognitiv, dar și social, să separăm diferitele roluri pe care le joacă un individ. Deși mintea noastră reunește toate aceste calități (sau defecte, depinde de privitor), ele sunt analitic distincte. Ateismul lui Pinker poate fi analizat separat de psihologia evoluționistă pe care o susține, chiar dacă există o afinitate electivă între aceste poziții. Teoriile sale științifice nu depind de religiozitatea acestuia, la fel cum filmele lui Cristi Puiu nu depind de discursul său despre purtarea măștilor sau rolul femeii. 

Ostracizarea virală continuă o lungă istorie de coalizare a celor mulți, dar relativ mai slabi, împotriva celor puțini, dar puternici – o formă de rezistență naturală împotriva opresiunii. Însă transformarea ei în cruciadă morală și semnal de apartenență coaliționară produce o contra-rezistență ce îi va limita puterea și răspândirea în anii ce urmează. O parte din această reacție va veni din partea celor ostracizați, care vor lupta împotriva excluderii, uneori prin alăturarea la coaliții reacționar-conservatoare. O altă parte însă va veni din tabăra centrismului radical, a celor care împărtășesc multe dintre scopurile morale ale celor ultragiați, dar nu și mijloacele acestora de atingere a obiectivelor. Deși încărcată cu mai puțină emoție morală, poziția deschisă la dialog perpetuu și la includerea tuturor în conversația despre ce este bine și ce este rău poate restabili punțile dintre tabere separate uneori mai mult de etichete coaliționare decât de divergențe morale de adâncime. Poate așa vom trăi într-o lume în care nu există ostracizarea „în afara cetății”, pentru că cetatea îi cuprinde pe toți, fără excepție. 



Text de

Radu Umbreș

Este antropolog specializat în abordări cognitive. A studiat la Universitatea București, Oxford și UCL iar în prezent este lector la SNSPA. Cercetările sale studiază (ne)încrederea, cooperarea, credințele aparent iraționale, și rolul evoluției naturale în formarea minții și a societăților umane.

SOCIETATE|SOCIAL MEDIA

Frauda cu sugar daddy e prințul nigerian pentru generația internet

De
Înainte de toate: dacă ai primit un mesaj în care cineva se oferă să-ți fie sugar daddy și să-ți dea bani săptămânal doar pentru conversație, cel mai probabil e țeapă.
SOCIETATE|BS DETECTOR

Cum au ajuns banii cash noua conspirație preferată a conservatorilor?

De
De la Costi Ioniță la Diana Șoșoacă, tot mai mulți influenceri și politicieni încearcă să te convingă că guvernul vrea să te controleze și soluția e să-ți ții banii la saltea. Cât de mult adevăr e în această nouă conspirație de import?
TEHNOLOGIE|HOT TAKE

TikTok’s enshittification. Despre cum mor platformele digitale.

De
La un an de la prima publicare, „enshittification” este un termen tot mai actual. Iată articolul de la care a pornit totul.
SOCIETATE|SCIENCE OF SPORT

Olimpiadă pe steroizi? Visul libertarian al Enhanced Games se bazează pe o știință dubioasă

De
O organizație finanțată de miliardari tech libertarieni propune o alternativă la Jocurile Olimpice în care dopingul să fie legal. O viziune disruptivă, ca lumea tech, dar și distopică.