DPA Picture Alliance/Getty Images
Albinele în pericol: jumătate dintre polenizatori dispar. Ce soluții există?29 min read
Un număr tot mai mare de specii de polenizatori cu rol-cheie pentru bunăstarea economiei și diversitatea ecosistemelor se îndreaptă spre dispariție. WWF România a lansat o campanie națională pentru conservarea lor.
La finalul lunii iunie am participat la evenimentul de lansare al proiectului Link: „WWF, Eco Ruralis și ROMAPIS lansează o petiție națională pentru salvarea albinelor și a altor polenizatori din România”, wwf.ro care își propune să obțină ajutorul cetățenilor pentru conservarea albinelor și a altor polenizatori din România.
Polenizatorii sunt o componentă vitală a ecosistemelor, iar declinul lor rapid reprezintă începutul unei crize pentru sănătatea mediului și securitatea alimentară în Europa și la nivel global. Țări precum Franța, Belgia, Luxemburg, Irlanda, Olanda și Spania au deja planuri de acțiune pentru protejarea polenizatorilor.
În România, însă, aceste insecte valoroase nu reprezintă un subiect pentru autorități, asta deși țara produce, în medie, 22.000 de tone de miere anual – ceea ce o clasează pe locul patru în Europa. Efectivele estimate în România sunt de aproximativ 1,47 de milioane de „Ziua Mondială a Albinelor”, agerpres.ro iar la nivel naţional sunt înregistraţi în jur de 40.000 de apicultori.
În petiția O poți semna aici: wwf.ro lansată de WWF, în parteneriat cu Eco Ruralis și ROMAPIS, și adresată Ministerului Mediului și Ministerului Agriculturii, inițiatorii pun accent pe urgența elaborării, adoptării și implementării unui plan național de acțiune pentru salvarea polenizatorilor, pe baze științifice și imparțiale, cu măsuri pentru fiecare domeniu de impact – agricultura, managementul spațiilor verzi din zonele urbane, educația și cercetarea.
Discuția a fost găzduită de Grădina Botanică „Dimitrie Brândză” din București, a fost moderată de Site: wwf.ro și i-a avut invitați pe Ramona Duminicioiu, Site: ecoruralis.ro Constantin Dobrescu, Site: romapis.org Diana Culescu, inginer peisagist, secretar general al International Federation of Landscape Architects Site: iflaeurope.eu și membră a Site: asop.org.ro Mihai Pop, entomolog la Facebook: facebook.com și Dr. biolog Petronela Comănescu, coordonatoare a unor proiecte de educație pentru mediu în cadrul Site: gradina-botanica.unibuc.ro din București.
Din dialogul dintre specialiștii invitați și presă am aflat mai multe despre situația polenizatorilor în România, despre importanța acestor specii, despre declinul lor alarmant, dar și despre proiectele-pilot și soluțiile testate deja cu succes în alte țări pentru protejarea și conservarea lor, care ajută, implicit, la menținerea biodiversității și a unui ecosistem funcțional.
Securitatea alimentară poate fi asigurată de salvarea polenizatorilor
Aproximativ trei sferturi din culturile agricole depind, cel puțin parțial, „How much of the world’s food production is dependent on pollinators?”, ourworldindata.org Culturile polenizate sunt cele care oferă fructe, legume, semințe sau ulei. Contribuția economică a polenizării în sectorul agricol din Europa a fost estimată la „Status and trends of European pollinators. Key findings of the STEP project”, researchgate.net
Dincolo de rolul în securitatea alimentară, polenizatorii sunt o componentă vitală a ecosistemelor, prin asigurarea reproducerii plantelor din flora sălbatică. La rândul lor, aceste plante intră în componența hranei animalelor domestice. Dacă polenizatorii ar dispărea, ar afecta în mod negativ lanțul alimentar. Diminuarea disponibilității resurselor alimentare pentru animale ar putea afecta în cele din urmă și producția de carne. Nu mai puțin de 75% din culturile alimentare ale lumii depind de polenizarea de către cel puțin una dintre cele 20.000 de specii de polenizatori.
Majoritatea culturilor agricole depind de polenizarea albinelor
Oamenii de știință estimează că „The Value Of Pollinators To The Ecosystem And Our Economy”, forbes.com de specii diferite de animale ajută la polenizare, de la păsări și lilieci la marsupiale și fluturi monarh. Dintre toți acești polenizatori, albinele sunt responsabile în cea mai mare proporție de bunăstarea culturilor agricole de pe glob.
Albinele sunt polenizatori de top pentru multe culturi agricole, inclusiv fructe (mere, portocale, căpșuni), legume ( roșii, dovleci), oleaginoase (migdale, caju) și culturi de semințe (floarea-soarelui). Absența sau scăderea numărului de albine poate duce la o polenizare inadecvată și, implicit, la scăderea randamentului și calității recoltelor. Datele arată că valoarea totală anuală a culturilor globale afectate direct de dispariția polenizatorilor este de „Overview of Bee Pollination and Its Economic Value for Crop Production”, ncbi.nlm.nih.gov
Nu doar albinele, ci și alte populații de polenizatori sunt în declin
Aproximativ 88% dintre plantele cu flori sunt polenizate de diferite specii de animale „How many flowering plants are pollinated by animals?”, onlinelibrary.wiley.com restul fiind polenizate de regulă cu ajutorul vântului. Plantele polenizate de animale sunt doar într-o mică măsură autofertile, adică pot produce unele semințe fără polenizatori.
Potrivit unui „40% of pollinator species face extinction, report finds”, weforum.org al Forumului Economic Mondial, 40% dintre speciile de polenizatori, cu precădere albinele și fluturii, se confruntă cu dispariția, în condițiile în care aproximativ 175.000 de specii de plante – jumătate din toate plantele cu flori – se bazează în cea mai mare parte sau complet pe contribuția polenizatorilor pentru a produce semințe și astfel, pentru a se reproduce.
Schimbarea utilizării terenurilor afectează polenizatorii
Conversia terenurilor naturale în terenuri agricole sau urbane duce la pierderea habitatelor originale ale polenizatorilor și implicit la scăderea populațiilor de polenizatori și pierderea biodiversității locale. În plus, fragmentarea habitatelor naturale poate duce la izolarea populațiilor de polenizatori și poate afecta capacitatea acestora de a se deplasa între diferite zone de habitat, ceea ce duce a reducerea diversității genetice și creșterea riscului de extincție locală.
Tipurile de culturi agricole și practicile agricole utilizate pot influența și ele biodiversitatea polenizatorilor. De exemplu, monoculturile extinse oferă o varietate mai mică de surse de hrană pentru polenizatori, comparativ cu sistemele agricole diversificate.
Agricultura intensivă implică utilizarea extensivă a pesticidelor și a altor substanțe chimice
Unele pesticide, cum ar fi neonicotinoidele, sunt cunoscute pentru efectele lor negative asupra polenizatorilor. Aceste substanțe chimice pot afecta sistemul nervos și sistemul imunitar al polenizatorilor, le pot slăbi sănătatea și afecta abilitatea de polenizare.
Din păcate, Ministerul Agriculturii din România emite periodic „Folosirea pesticidelor toxice în agricultura din România trebuie să înceteze” (asociații)”, rfi.ro pentru a permite tratarea semințelor de porumb, floarea-soarelui și sfeclă de zahăr cu substanțe chimice extrem de toxice pentru albine, mediu și om. Deciziile sunt luate fără consultarea părților afectate (apicultori, societate civilă), la cererea și în beneficiul unor mari organizații de fermieri. Aceste substanțe (neonicotinoide) sunt interzise în Uniunea Europeană din anul 2018, iar Curtea de Justiție Europeană a decis în ianuarie 2023 că aceste autorizații (derogări) sunt nu sunt legale, astfel că Statele Membre UE nu au voie să aprobe folosirea semințelor tratate cu neonicotinoide.
Substanțele în cauză sunt clothianidin, imidacloprid și thiamethoxam și sunt destinate combaterii anumitor insecte din sol care pot ataca semințele plantelor, însă problema majoră este că acestea rămân în plantă și afectează și alte insecte „benefice” – albinele și alți polenizatori –, prin faptul că se hrănesc cu polenul, nectarul și gutația contaminate. De asemenea, la semănatul semințelor tratate se produce praf încărcat cu pesticide care se dispersează în aer, constând într-o sursă suplimentară de stres atât pentru polenizatori, cât și pentru mediu în general și oameni.
Pentru a se reduce această problemă, există numeroase reguli și un anumit tip de echipament ce poate fi folosit la semănat, însă nerespectarea acestora duce doar la retragerea autorizației de folosire a semințelor tratate, iar societatea și mediul înconjurător rămân să suporte costurile de sănătate asociate cu prezența pesticidelor în plante, sol, apă, aer, Găsești aici un studiu românesc concludent: „Monitoring the Field-Realistic Exposure of Honeybee Colonies to Neonicotinoids by An Integrative Approach: A Case Study in Romania”, mdpi.com
Agricultura poate fi desfășurată într-un mod care să respecte și să sprijine polenizatorii. Fermierii pot adopta practici agricole precum cultivarea plantelor de acoperire, rotația culturilor și utilizarea sistemelor agroforestiere, care să creeze habitaturi favorabile pentru polenizatori.
Schimbările climatice și valurile de căldura extremă, o problemă pentru polenizatori
Încălzirea globală afectează momentul în care plantele înfloresc, ducând la un dezechilibru între momentul în care albinele sunt active și disponibilitatea resurselor alimentare. Dacă albinele se trezesc mai devreme în primăvară din cauza temperaturilor mai ridicate, dar plantele nu au înflorit încă, vor avea dificultăți în găsirea hranei, ceea ce poate duce la o alimentație necorespunzătoare și o slăbire a coloniilor.
Criza climatică favorizează și răspândirea unor boli și paraziți care afectează albinele, cum ar fi acarienii Varroa, care cauzează daune semnificative coloniilor de albine.
CITEȘTE ȘI: Spaima apicultorilor: Varroa, acarianul care trăiește pe spatele albinelor
Pe măsură ce clima se schimbă, și distribuția speciilor de albine polenizatoare suferă modificări. Speciile care sunt adaptate la anumite condiții climatice pot fi influențate negativ de creșterea temperaturilor sau schimbările de precipitații, ceea ce afectează echilibrul general al ecosistemelor de polenizatori.
Modificările din comunitățile de polenizatori crește competiția pentru resurse alimentare între diverse specii de polenizatori. Din această cauză, unele albine au dificultăți în a obține suficientă hrană pentru a supraviețui și pentru a susține coloniile. Nu în ultimul rând, chiar și cu suficientă apă, căldura poate deteriora polenul și poate împiedica fertilizarea la rapiță și la multe alte culturi, inclusiv porumb, arahide și orez.
Gazonul este considerat „deșertul albinelor”
Peluzele de iarbă nu sunt locuri primitoare pentru albine și alți polenizatorii în căutate de hrană și odihnă, pentru că, de obicei, gazonul constă dintr-o singură specie de iarbă tunsă la o înălțime uniformă. Într-un peisaj cu gazon, flora este limitată, ceea ce înseamnă că există o varietate mică de flori cu nectar și polen disponibile. Astfel, albinele și alte polenizatoare nu au acces la suficiente resurse alimentare pentru a-și satisface nevoile nutriționale.
În contrast, zonele cu biodiversitate crescută, cum ar fi grădinile cu flori sălbatice, tufișurile sau terenurile agricole neîntreținute oferă o varietate mai mare de plante și flori, ceea ce creează un habitat mai bogat și sustenabil pentru polenizatori.
Răzoarele, de exemplu, acele brâiele de tufărișuri și plante ierboase care delimitează sau împart parcelele agricole sau mărginesc drumurile, funcționează ca adevărate „autostrăzi” pentru albine și fluturi. Aceste benzi de vegetație joacă un rol important în sprijinirea polenizatorilor și în conservarea biodiversității și sunt un refugiu pentru polenizatori. Răzoarele sunt adesea compuse dintr-o varietate de plante ierboase și flori sălbatice, ceea ce le transformă într-un habitat prielnic pentru albine, fluturi și alte insecte.
Răzoarele pot acționa ca adevărate autostrăzi pentru biodiversitate, permițând animalelor să se deplaseze între diferite habitate și ecosisteme. Ele facilitează mișcarea polenizatorilor între zonele agricole și habitatele naturale, permițându-le să se hrănească și să se reproducă în diferite medii. Aceasta ajută la menținerea unei populații sănătoase de polenizatori și contribuie la polenizarea plantelor sălbatice și cultivate, ceea ce este esențial pentru asigurarea resurselor alimentare pentru animale și oameni.
Polenizarea artificială, o soluție costisitoare
Polenizarea artificială (sau polenizarea manuală) este o tehnică prin care polenul este transferat manual de pe o parte a plantei pe alta, pentru a asigura fertilizarea florilor și producerea de fructe sau semințe. Metoda este utilizată atunci când polenizatorii naturali, printre care și fi albinele, nu sunt suficient de prezenți sau nu pot efectua polenizarea în mod eficient.
Procesul de polenizare artificială este însă complicat și costisitor. Ar putea fi nevoie chiar de oameni calificați pentru a efectua operațiunea. Unele tehnici necesită utilizarea de unelte și echipamente speciale, cum ar fi pensule sau perii sterile, ceea ce poate implica costuri suplimentare.
Toate astea pot duce la o polenizare mai redusă și la o producție mai mică de fructe sau semințe. În plus, în timpul procesului de polenizare manuală există riscul de contaminare a polenului cu polen de la alte plante sau cu diferite boli, lucru care poate duce la hibrizi nedoriți sau la apariția unor plante de calitate inferioară.
Prezența polenizatorilor asigură diversitatea genetică a plantelor
În timp ce se hrănesc cu nectarul și polenul din flori, polenizatorii transferă involuntar polenul de la o floare la alta. Procesul, numit polenizare încrucișată, facilitează amestecul de material genetic între diferite plante individuale din aceeași specie, lucru care duce la o variabilitate genetică în descendența lor. În plus, plantele rezultate din fecundarea încrucișată prezintă mai multe variante ale aceluiași gen, ceea ce crește diversitatea genetică în cadrul populației de plante.
Polenizarea încrucișată facilitează și formarea de hibrizi – plante rezultate din încrucișarea a două specii sau varietăți diferite. Acest proces adaugă noi combinații genetice în populație și poate duce la apariția de trăsături și caracteristici noi.
Diversitatea genetică rezultată permite unei populații de plante să aibă o capacitate mai mare de adaptare la schimbările de mediu, cum ar fi modificările climatice sau apariția de noi dăunători și boli.
O lume mai prietenoasă cu albinele și alți polenizatori
Orașele pot fi amenajate pentru a oferi o varietate de flori și plante care atrag polenizatorii. Parcurile, grădinile publice, zonele verzi din cartiere sau chiar acoperișurile verzi pot fi concepute pentru a sprijini biodiversitatea și pentru a oferi hrana necesară pentru albine, fluturi și alte insecte.
Un exemplu de succes este Oslo, capitala Norvegiei. Administrația a implementat un plan strategic pentru conservarea polenizatorilor în oraș. Măsurile adoptate includ plantarea a peste 1.000 de noi flori pentru a sprijini polenizatorii, reducerea utilizării pesticidelor în spațiile publice și educarea comunității cu privire la importanța protejării polenizatorilor.
În spațiile urbane și rurale se pot instala așa-numitele „hoteluri pentru albine”. Acestea sunt structuri speciale cu spații adecvate pentru cuibărit și odihnă pentru albinele solitare, fluturi și alte insecte polenizatoare.
Un hotel pentru insecte. Foto: Mihai Ghiduc
Și folosirea plantelor native și a speciilor locale de flori în aranjamentele peisagistice urbane este benefică pentru polenizatori. Acest tip de floră oferă o hrană mai specifică și mai adaptată nevoilor polenizatorilor indigeni și poate îmbunătăți eficiența polenizării.
Conviețuirea cu polenizatorii este la îndemâna tuturor. Mai multe plante sălbatice, mai multe peluze cu flori tunse mai rar și la înălțime mai mare sau chiar ghivecele din balcoanele deschise pot crea un mic colț verde și plin de flori care să atragă și să susțină polenizatorii din orașe.
Cadrul legislativ european pentru protejarea polenizatorilor
Pentru a stopa declinul polenizatorilor, Comisia Europeană a adoptat în 2018 prima Inițiativă UE privind Polenizatorii, cu obiective strategice până în 2030. În ianuarie 2023, aceasta a fost relansată și redenumită „Revision of the EU Pollinators Initiative”, eur-lex.europa.eu cu trei priorități-cheie: îmbunătățirea cunoștințelor referitoare la declinul polenizatorilor, la cauzele și consecințele acestuia, îmbunătățirea conservării polenizatorilor și combaterea cauzelor declinului acestora și, în fine, mobilizarea societății și promovarea planificării strategice și a cooperării la toate nivelurile.
În cadrul celei de-a treia priorități, Comisia stabilește că Inițiativa trebuie transpusă de Statele Membre în strategii la nivel național care ar trebui să coordoneze și să stimuleze eforturile la nivelul tuturor sectoarelor și politicilor relevante pentru a inversa declinul polenizatorilor până în 2030.
De asemenea, Strategia De la fermă la furculiță prevede reducerea utilizării și riscurilor asociate pesticidelor chimice cu 50% până în 2030, iar Strategia privind Biodiversitatea pentru 2030 stabilește ca 25% din terenurile agricole din UE să fie gestionate ecologic, față de 8,5% în prezent. România are doar 2,9% din suprafața agricolă gestionată „Eurostat: Doar 2,9% din suprafaţa agricolă a României reprezintă culturi ecologice”, green-report.ro
Însă tranziția de la intenție la practică nu e atât de ușoară pentru că, aproape ca de fiecare dată, interesele economice pe termen scurt vin în contradicție și primează în fața celor cu bătaie lungă.
