Câți urși se vânează în România cu adevărat?

Datele publice sunt neclare, dar un raport nonguvernamental încearcă să aducă lumină asupra ultimei perioade. Între presiunea vânătorilor de trofee și cea a Uniunii Europene, urșii par să fi primit un mic moment de respiro.

Discuția despre urși a revenit în forță în acest an, când a devenit evident că vânătoarea pentru trofee a continuat în România, chiar dacă aceasta fusese, în teorie, interzisă. Un raport recent oferă o privire de ansamblu asupra felului în care a evaluat vânătoarea urșilor în ultimul deceniu. Datele statistice ne-au permis să realizăm o serie de grafice pentru a vizualiza mai ușor modul în care autoritățile protejează cel mai mare carnivor din Carpați. 

În România sunt între 6.450 și 7.200 de urși, distribuiți pe circa 100.000 de kilometri pătrați, în întreg lanțul carpatic, podișul intern și, parțial, în Subcarpați, conform unui raport al Asociației pentru Conservarea Diversității Biologice (ACDB)Site oficial: acdb.ro realizat pentru Humane Society International (HSI), filiala România, primit în premieră de Mindcraft Stories. Gestionarea celei mai mari populații de urși din Europa, cu excepția Rusiei, este, eufemistic vorbind, aproximativă și afectată, simultan, de dezinteres și interese.

Interesul este, în mod specific, cel al vânătorilor de a găsi metode legale pentru uciderea animalelor sălbatice, în principal urși, pentru trofee. Dacă acest lucru se poate face „legal”, cu atât mai bine. Practic, până în 2016, când Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Cristiana Pașca Palmer a făcut ilegală vânătoarea pentru trofee pentru animalele mari (urși, lupi, râși și pisici sălbatice), vânarea urșilor a fost (aproape) la liber, vreme de mai bine de 50 de ani.

Până la intrarea în Uniunea Europeană, când România a trebuit să respecte directiva habitatelor naturale,„Directiva privind conservarea habitatelor naturale și a speciilor de faună și floră sălbatică”, eur-lex.europa.eu vânarea urșilor a fost permisă, cu diverse restricții legale, cel mai adesea pe baza unor cote anuale. După 2007, când urșii au primit statutul de specie protejată, cotele au fost deghizate, vreme de un deceniu, în „derogări” pentru recoltarea urșilor (un eufemism pentru ucidere), cu justificarea că acestea sunt necesare pentru ținerea sub control a populației și sunt calculate după criterii științifice, spune raportul ACDB.

Când ar trebui vânat un urs?

Derogările de la restricția de a vâna specii protejate sunt necesare pentru situațiile în care apar conflicte între animalele sălbatice și oameni, când apare un dezechilibru între speciile prădătoare și pradă. Derogările ar trebui aprobate în condiții specifice, după metode științifice, și doar după ce sunt luate în calcul posibile metode non-letale. De exemplu, dacă un urs s-a obișnuit să vină la tomberoanele de la marginea unei localități, acestea ar trebui, mai întâi, să fie securizate sau mutate.

De fapt, reglementările europene sunt cuprinzătoare și prevăd toate cazurile în care un urs (sau alt animal carnivor mare) poate fi împușcat, relocat, însemnat pentru identificare etc. De exemplu, derogări se pot acorda: în interesul de a proteja fauna și flora și a conserva habitatele naturale, adică atunci când o specie devine periculoasă pentru alte specii protejate; pentru a preveni pagube serioase pentru culturi, animale domestice, păduri, pescării și alte proprietăți; în interesul sănătății și siguranței publice; pentru cercetare și educare și chiar pentru capturarea lor. 

Cele mai importante și presante derogări sunt însă cele pentru situații de urgență. Conform raportului ACDB, acestea se încadrează în două scenarii. În primul, există un istoric al incidentelor și animalul a fost identificat, în cel de-al doilea, incidentul apare subit, fără precedente. Un protocol pentru adresarea acestor situații a fost introdus abia în 2016, bazat pe proiectele LifeursusDetalii pe carnivoremari.ro și Life Connect Carpathians.Detalii pe connectcarpathians.ro

Vânatul pentru trofee, deghizat în „derogări”

Cu certitudine, stabilirea unor cote anuale, prin ordin de ministru, nu respecta criteriile impuse de Uniunea Europeană și nu părea a fi făcută după un calcul șțiințific, lucru care a fost observat și criticat ani la rând de activiștii de mediu. Însă, abia în 2016 aceștia au reușit să pună o serie de piedici acestei practici.

Acest lucru s-a întâmplat după ce ministrul Mediului din acea perioadă, Cristiana Pașca Palmer, a publicat un raport justificativ pentru derogările acordate în acel an, iar opinia publică a sesizat numărul nejustificat de mare al acestora.„O nouă victorie a intereselor vânătorești: Ministerul Mediului propune împușcarea a 1691 de animale sălbatice strict protejate”, wwf.ro În urma scandalului care a urmat, ministrul a retras propunerea și a propus schimbarea radicală a felului în care sunt gestionate populațiile de mamifere mari. În consecință, 2017 a fost anul cu cei mai puțini urși vânați, în timp ce în cazul lupilor cifrele au scăzut spre zero.

Însă, dacă, în teorie, prin acordarea derogărilor de la caz la caz ar fi trebuit să se păstreze un nivel scăzut, se observă că, în timp, numărul acestor derogări a început să crească din nou.  

O explicație destul de bună ar fi presiunile informale care se fac pentru vânătoarea de trofee – evident, greu de dovedit, chiar și în cazuri notorii, cum e cel al ursului Arthur, vânat în această primăvară de prințul Emanuel von und zu Liechtenstein.„Agent Green: Cel mai mare urs din România, Arthur, a fost ucis de un prinț din Austria”, digi24.ro Doar „întâmplător” Arthur era unul dintre cele mai mari exemplare de urs brun din Carpații românești.

România, principalul exportator de trofee (și un importator minor)

Însă, un raport HSI„​Trophy Hunting by the Numbers: The European Union’s role in global trophy hunting”, hsi.org arată că, între 2014 și 2018, România a fost principalul exportator de trofee în afara UE, cu un total de 151 (o medie de 31 pe an). Și, dacă, după 2017, apare o scădere bruscă (de la aproape 50 în 2014), tot există opt, respectiv 15 trofee exportate în ultimii doi ani acoperiți de raport. Raportul nu precizează speciile reprezentate în aceste exporturi, însă se poate presupune că o proporție semnificativă sunt urși bruni, în condițiile în care acesta reprezintă 40% din exportul de trofee al Uniunii. Restul sunt, cel mai adesea, lupi.

Același raport arată că România este și importator de trofee, e drept, unul minor (locul 18 în UE). În aceeași perioadă, țara noastră a importat 101 trofee, față de cele aproape 4.000 ale Germaniei. Printre trofeele importate împușcate de vânători din România între 2014-2018 se află leoparzi africani, elefanți, lei, pantere, hipopotami, rinoceri și, în mod surprinzător, 36 de urși burni. 

Apetitul vânătorilor români pentru urși bruni din alte zone a început, subit, în 2016, fix anul în care vânarea acestora în România a început să devină mai complicată.

Raportul HSI evidențiază și care sunt principalii suporteri și lobbyiști ai intereselor vânătorești în Europa, Federația Asociațiilor pentru Vânătoare și Conservare (FACE) și Consiliul Internațional pentru Vânătoare și Conservarea Vieții Sălbatice (CIC). De remarcat că ambele asociații au învățat limbajul „politic corect” și au inclus conceptul de „conservare”, în timp ce militează pentru „vânătoarea cu reguli”. În schimb, o organizație americană, Safari Club International, printre principalii promotori ai vânătorii pentru trofee, a lăsat ipocrizia deoparte și militează direct pentru „libertatea de a vâna”.

În România, urșii ajung adesea la marginea drumului. Foto: Claudiu Maxim/EmEye via Getty Images.

Ce spun cifrele?

Revenind la situația din România, cifrele extrase din raportul ACDB sunt relevante, dar neclare, așa cum observă și autorii. Acest lucru se datorează, în principal, modului total lipsit de acuratețe în colectarea datelor de către autorități, „care n-au reușit să organizeze o bază de date solidă care să conțină informațiile cerute de Comisia Europeană”. Prin urmare, cifrele sun incomplete, unele date despre numărul de urși vânați sunt bazate pe simulări (făcute de minister), dar, chiar și așa, o serie de trenduri pot fi observate cu ușurință.

De exemplu, în ultimul deceniu, județele campioane la derogări au fost Harghita, Covasna și Brașov, urmate de Mureș, Bistrița Năsăud, Argeș și Sibiu. Harghita și Covasna rămân în fruntea județelor cu cele mai multe derogări aprobate chiar și după 2017. Conform unor declarații făcută la începutul anului de Ministrul Mediului, Tanczos Barna,„Ministrul mediului schimbă regulile, după cazul ursului Arthur: Nu mai pot veni străini să vâneze pentru un trofeu”, digi24.ro cele mai multe dintre dosarele de derogare depuse sunt, totuși, respinse. 

De remarcat faptul că există o discrepanță majoră între numărul de derogări aprobate și cel al urșilor „recoltați”. Dincolo de lipsa unor date (2013 și 2017 n-au fost incluse în grafic) și a raportărilor inexacte ale ministerului, e clar că nu toți urșii aprobați sunt vânați. Până în 2016, inclusiv, faptul că nu se atingeau cotele poate fi pus pe seama caracterului relativ arbitrar al felului în care au fost stabilite acestea. După 2017, însă, când derogările ar fi trebuit date pentru cazuri individuale, se observă că, adesea, criza identificată de cei care au cerut dreptul de a vâna un anumit urs nu era chiar atât de mare (sau, poate, că cineva a informat ursul să se ascundă mai bine). Desigur, Harghita și Covasna rămân județele în care au fost vânați cei mai mulți urși.  

Urmărirea evoluției pe ani și județe a cotelor și vânătorii arată felul în care aceasta a scăzut brusc, din 2017, și, mai ales, județele în care s-au găsit tot mai multe motive pentru a se cere (și primi) derogări. Se poate observa și dispariția unor județe, cu puține derogări, de pe listă.

Din nou, există o discrepanță între derogările alocate și urșii vânați și la nivel de județe, chiar și ținând cont de lipsa unor date.

Concluzia, destul de evidentă, este că, din 2016 există un sistem care să țină cât de cât sub control vânătoarea făcută de dragul vânătorii, dar că se observă printre cifre că există o presiune pentru creșterea numărului de urși care ar putea fi vânați. Pentru alte animale protejate cererile de derogare sunt inexistente sau nu sunt aprobate vreodată (la râs și pisică sălbatică) sau foarte puține (în cazul lupului). Ursul rămâne cel mai mare și impunător animal din Carpați și, în consecință, cel mai căutat.