Ilustrație de Andrea Nastac

De la sapă de lemn la încălzire globală. Cum a schimbat Revoluția Industrială cursul istoriei și clima planetei35 min read

De Alexandru Micu 03.10.2022, ultima actualizare: 24.10.2022

Actuala criză climatică își are rădăcinile în schimbările economice survenite acum 200-300 de ani.

Revoluția Industrială se referă la o perioadă din istoria umană care a durat, în linii mari, din 1760 până în 1860. În acești ani, țările din Europa și America de Nord au dezvoltat noi metode de producție și noi modele economice, prin etape succesive de industrializare. La baza acestor elemente a stat adoptarea la scară largă a unor noi surse de energie. Munca făcută înainte cu sudoarea a sute de frunți sau animale de povară putea fi îndeplinită, acum, de un singur motor cu aburi, alimentat cu turbă ori cărbune.

Termenul de „revoluție” este foarte apt folosit în denumirea acestei perioade; datorită schimbărilor survenite în această perioadă, modul de viață actual este profund diferit de cel al strămoșilor. Nu este exagerat a spune că, fără această Revoluție, lumea actuală ar fi complet diferită.

Din păcate, însă, una din cele mai semnificative moșteniri ale industrializării la scară largă a societăților moderne – o tendință care a început cu Revoluția Industrială – este actuala criză climatică. 

Legătura dintre industrie și emisii

Clima Pământului nu este statică. De-a lungul istoriei geologice, aceasta a variat semnificativ datorită unui cumul de cauze naturale. 

Schimbările climatice, de-a lungul istoriei Pământului au fost produse fie de cauze cosmice, precum schimbări ciclice în orbita planetei în jurul Soarelui (ciclul MilankovićDetalii pe wikipedia.org ori impactul unor meteoriți), fie din cauze biologice, precum apariția primelor plante tereste în Ordovician (acum 485,4- – 443.8 milioane de ani), care au secat atmosfera de dioxid de carbon, contribuind la formarea unei Epoci Glaciare.

Acum, schimbările climatice au însă cauze antropice. Principalul gaz de seră din atmosfera Pământului și principalul inculpat pentru schimbările climatice din prezent este dioxidul de carbon (CO2). Viața de pe Pământ este și a fost mereu strâns legată de emiterea și consumul de dioxid de carbon. Dar acest mic capitol din istoria umană, Revoluția Industrială, a distrus echilibrul format în jurul acestui gaz, cu consecințe imense.

În cartea sa Culegători, fermieri și combustibili fosili – Cum evoluează valorile umane,Foragers, Farmers, and Fossil Fuels – How Human Values Evolve, Princeton University Press, 2015, princeton.edu istoricul Ian M. Morris a clasificat istoria umană în trei perioade. Fiecare corespunde unei metode predominante prin care omenirea a extras energie din mediul înconjurător. 

Analiza lui a adus laolaltă date din arheologie, antropologie, biologie și istorie pentru a ilumina motivele și modul în care societățile adoptă sau abandonează anumite idealuri, seturi de valori și cum modul în care oamenii interacționează și se raportează la mediul înconjurător ghidează acest proces.

În această carte, Morris argumentează că prosperitatea unei societăți este direct proporțională cu capacitatea acesteia de a obține și de a întrebuința energia, într-un sens larg. 

Societățile umane întrebuințează energie în mod direct și indirect, explică acesta. În mod direct, energia este folosită de membrii societății pentru a se menține în viață și este reprezentată de aportul caloric al dietei specifice fiecărui grup de oameni. Excesul de energie poate fi folosit indirect, prin consumarea ei de către mușchi, pentru a altera mediul înconjurător într-o formă care servește mai bine unei persoane sau societății. 

De exemplu, un fermier și animalele lui de povară consumă hrană pentru a folosi un plug; această activitate transformă mediul natural pentru a crește productivitatea agricolă, generând, în final, mai multă energie decât cea investită în arat și semănat.

Din primele zile ale omenirii și până în 1760, acesta a fost principalul mecanism de extragere și întrebuințare a energiei.

Revoluția Industrială reprezintă momentul când omenirea a găsit o sursă mai eficientă – mult mai eficientă – decât forța mușchilor, umani sau animali. De aceea, este considerată ca fiind cel mai semnificativ moment din istorie după inventarea agriculturii și a domesticirii animalelor.

Această revoluție a declanșat o veritabilă „debandadă energetică”, explica Morris. Totul a început în Anglia, cu motoarele cu aburi alimentat cu cărbune. 

Poluarea de la începutul Revoluției industriale era vizibilă, dar contribuția Angliei la schimbările climatice încă era neglijabilă Foto: Print Collector/Getty Images

Începuturile revoluției industriale

Contextul istoric și evenimentele ce au decurs din această revoluție sunt interesante și importante, însă prea vaste pentru a le detalia.

În linii mari, Revoluția Industrială a reprezentat tranziția de la o societate agrară, care se baza aproape în întregime pe muncă manuală, la o societate industrializată, unde munca și producția de bunuri sunt predominant mecanizate. Odată cu această tranziție, societatea a trecut de la o economie predominant de subzistență la una caracterizată în principal de consum și acumulare de capital.

Mai mulți factori sociali, economici și tehnologici au contribuit la demararea Revoluției Industriale, dar cel mai important dintre toți a fost inventarea motorului cu aburi. Acesta a permis generarea unor cantități uriașe de energie rapidă, ieftină și fiabilă. La rândul ei, această energie a putut fi întrebuințată pentru a acționa mecanisme capabile să execute munca a zeci, sute, poate chiar mii de oameni și animale de povară. 

Primele motoare cu aburi au fost folosite pentru a drena minele de cărbune ale Angliei, ceea ce a crescut semnificativ producția de cărbune și i-a scăzut costul. Pe măsură ce cărbunele a devenit mai accesibil financiar, a crescut și numărul de motoare cu aburi utilizate în Anglia. Acestea au făcut posibile primele fabrici mecanizate, și, curând, întreprinderi de toate felurile utilizau noile motoare pentru a produce din ce în ce mai multe bunuri. 

Industriile necesare pentru producerea motoarelor și mașinăriilor industriale s-au dezvoltat în ritm cu acest boom economic. Furnale de rafinare a fierului, fierării, ateliere de mașini, precum și primele căi ferate cu primele locomotive, s-au dezvoltat pentru a susține producția și a distribui produsele spre piețele de consum. 

Toată această activitate, bineințeles, se baza pe energia obținută din arderea de cărbune. În consecință, dezvoltarea industrială din această perioadă a condus la o creștere a emisiilor antropice de gaze de seră. 

Efectul imediat al Revoluției Industriale asupra concentrațiilor atmosferice de CO2 este ilustrat în graficele de mai jos. Aceste grafice sunt bazate pe date înregistrate în timp real în prezent și pe mostre din trecutul planetei care au fost izolate în bule de aer prinse în calote glaciare.

În primul grafic poate fi observată ciclicitatea naturală a concentrației de CO2 din atmosfera Pământului în timpi geologici, de sute de mii de ani. Dar, de asemenea, se poate observa ușor cum concentrațiile înregistrate în prezent sunt imense – de 1,5 ori mai mari decât în orice alt maxim istoric și aproape dublu față de valoarea medie din grafic.

Totuși, în cel de-al doilea grafic se poate observa că în perioada 1750-1850 nivelul de CO2 din atmosferă a stagnat; în secolul următor, 1850-1950, s-a înregistrat o creștere constantă, dar modestă. Cea mai dramatică schimbare se observă din 1950 până în prezent.

Magnitudinea redusă a creșterii înregistrate până prin anii 1850 se datorează unui moratoriu impus de autoritățile britanice asupra exportului de „mașinării, metode de producție și muncitori calificați”.Detalii pe apworldipedia.com în afara țării. În consecință, până în acel moment, valul de industrializare și mecanizare nu s-a extins în Europa sau în restul lumii. Și deși Marea Britanie emitea semnificativ mai mult dioxid de carbon în 1850 comparativ cu un secol în urmă, această creștere nu a fost sesizabilă la nivel global.

Concentrația atmosferică de dioxid de carbon începe să crească odată cu industrializarea la scară largă a Europei de Vest (din 1850 până în 1880-1890) și cu începuturile Revoluției Industriale în America de Nord (în decada 1860) și Japonia (decada 1870).

A doua revoluție industrială

Înainte de anul 1800, oțelul era un material scump și rar întâlnit. Era folosit cu precădere în aplicații de nișă – pentru arme sau unelte. Centrele de producție aveau dimensiuni reduse și erau amplasate mereu în zone cu acces rapid la materia primă (cărbune și minereu de fier) și apă curgătoare. 

Doar 150 de ani mai târziu, industria oțelului era de nerecunoscut. Centrele de producție ocupau zone întinse și deschise în apropierea porturilor. Oțelul era întâlnit din abundență în societate, fiind folosit peste tot, de la jucării și conserve până la poduri și imense nave de luptă.

Între anii 1800 și 1950 a avut loc o creștere exponențială a industriei siderurgice. Oțelul a devenit, dintr-un un material specializat, un bun de larg consum, adesea menit să fie utilizat și aruncat (o risipă de neconceput cu un secol în urmă). Acest proces ilustrează evoluția incredibilă a industriei și cum a modificat aceasta fundamental modul de viață al întregii omeniri. Datorită schimbărilor incredibile din această perioadă, mulți istorici o consideră ca fiind „a doua Revoluție Industrială”.

„Prima” revoluție s-a desfășurat în Marea Britanie pe baza energiei aburilor, a căilor ferate și a fabricilor mecanizate. Descoperirile științifice care au stat la baza acestor schimbări s-au datorat unor cercetători care au lucrat preponderent singuri, precum Maxwell, Faraday sau James Watt.

Cea de-a doua revoluție (cunoscută și ca „Revoluția Tehnologică”) a fost globală, pornind din Europa de Vest și SUA, de unde s-a extins pe tot restul globului. Aceasta s-a bazat pe dezvoltarea și industrializarea curentului electric, a sistemelor de comunicare și adoptarea la scară largă a producției în masă. Automobilele, atât personale cât și industriale, au luat locul trenurilor. Rata progresului tehnologic și științific a crescut simțitor. Cercetătorii-vedetă și marii industriași din secolul al XIX-lea au dispărut treptat; progresul tehnologic și științific, precum și majoritatea noilor invenții, au fost făcut și patentat (deținut) de corporații.

Din graficele de mai sus, se poate observa că perioada 1850-1950, care corespunde primului val de industrializare din afara Marii Britanii, a fost caracterizată de o creștere mai rapidă a concentrației de gaze de seră din atmosferă decât intervalul 1750-1850. Însă, magnitudinea acesteia nu a fost semnificativă – cu alte cuvinte, a existat o creștere vizibilă, dar mică.

După 1950, consumul de energie la nivel global a crescut la o rată mult mai mare decât în deceniile precedente. Tehnologii dezvoltate sau rafinate în cadrul celor două războaie mondiale precum calculatoarele, motoarele cu reacție, agricultura mecanizată și transportul internațional de mărfuri au percolat în societatea globală. Datorită acestor îmbunătățiri, populația globală a crescut exponențial și nivelul de trai din țările bogate a crescut considerabil. Ambii factori au condus la creșterea cererii de hrană, bunuri și de energie pentru utilizatorii casnici și industriali.

Cantități tot mai mari de hidrocarburi au fost arse pentru acoperirea acestei nevoi de energie. Cărbunii, petrolul și gazele naturale au alimentat termocentrale, motoarele din vehicule, utilaje, nave maritime, au servit la prelucrarea materiilor prime și la încălzire. De aceea, se poate observa o creștere accelerată a cantității de dioxid de carbon în atmosferă după anii 1950.

Odată cu revoluția industrială, creșterea economică și emisiile de gaze cu efect de seră au devenit interconectate. Societățile moderne se bucură de un nivel de trai ridicat, de o abundență de resurse și posibilități de neconceput pentru orice generație de oameni de dinainte, dar această abundență este posibilă exclusiv datorită abilității omenirii de a genera și folosi cantități imense de energie. Iar cea mai mare parte din această energie, atât istoric, cât și în prezent, a fost produsă prin arderea combustibililor fosili, un proces care emite gaze de seră.

Graficul de mai jos este un fragment dintr-un set de date care arată PIB-ul global din ultimele două milenii. Am exclus din grafic perioada dintre anul 0 și 1700 pentru că, până la Revoluția Industrială, PIB-ul global a rămas, în esență, neschimbat timp de secole – graficul era o linie orizontală. 

Creșterea începe odată cu revoluția industrială, dar, după cum se poate observa, cea mai mare parte a acesteia a fost înregistrată începând cu anii 1950.

 

 

Comparând aceste date cu graficul care descrie cantitatea totală de energie folosită de societatea umană, precum și sursa acestei energii, se observă că la jumătatea secolului al XIX-lea, când lumea din afara Marii Britanii făcea primii pași spre industrializare, combustibilii fosili au început să aibă o pondere vizibilă, chiar dacă încă minusculă, în mixul energetic global. În același an, pe graficul PIB-ului, se observă începutul unei tendințe ascendente.

Prin anii 1920-1930, pe graficul energetic, cărbunele ajunge să producă mai multă energie decât biomasa. Biomasa reprezintă prima sursă de energie folosită din punct de vedere istoric – adică lemnul de foc, materie vegetală sau excremente animale folosite pentru încălzire, gătit sau procese industriale, prin ardere.

În anul 1950, se poate vedea cum rata de generare a energiei începe să crească dramatic, din cauza utilizării tot mai accentuate a petrolului și derivatelor sale. În același an, se vede cum și rata de creștere a PIB-ului global urmează o direcție similară. 

Paralelele dintre consumul de energie și creșterea economică sunt izbitoare. Aceste două elemente sunt interdependente, merg mână în mână în asemenea măsură, încât se consideră a fi „cuplate”. Combustibilii fosili au fost și rămân principala sursă de energie până în prezent, deși economiile moderne încep să se decupleze de acestea.

 

 

O altă fațetă a acestei discuții o reprezintă distrugerea habitatelor naturale. Industriile moderne consumă cantități imense de materii prime, dar au nevoie și de spațiu. Aceste necesități duc la distrugerea mediului înconjurător prin defrișări și schimbarea peisajelor naturale cu unele construite. Creșterea populației determină, de asemenea, distrugerea habitatelor pentru construirea de locuințe, zone comerciale, infrastructură de transporturi, dar și pentru producția de hrană, prin expansiunea zonelor agricole. 

Pe lângă arderea combustibililor fosili, și degradarea produsă de acești factori contribuie la încălzirea globală. Distrugerea mediilor naturale reduce capacitatea vegetației de a elimina gazele de seră din atmosferă și face sistemele naturale mult mai fragile în fața efectelor cauzate de schimbările climatice.

Care este situația actuală?

După anii 1950, industrializarea a devenit globală. Zone ale globului deja puternic industrializate, precum SUA sau Europa de Vest, au continuat să crească, dar mai ales să-și diversifice bazele industriale. Tehnologia informațiilor, electronica, industria chimică și a materialelor, biotehnologia, industria aeronautică și aerospațială, în special, au fost dezvoltate în mod special în aceste state. La rândul lor, acestea au produs cerere de materiale rare și energie, dar au dus și la creșterea ariei de bunuri de consum oferite publicului. Europa de Vest, care a resimțit cea mai mare parte din tulburările industriale, economice și politice cauzate de Al Doilea Război Mondial, a trecut în această perioadă printr-o „epocă de aur” a creșterii economice.„The Golden Age of European growth reconsidered”,  jstor.org 

O altă țară puternic afectată de război, Japonia, a trecut printr-o experiență similară, continuând să se dezvolte pe baza industrială construită înainte de acest conflict. Coreea de Sud și alte țări din estul și sud-estul Asiei au crescut și ele, chiar dacă n-au avut baze industriale semnificative înainte de război.

În fapt, zone ale globului care până în acest moment nu au adoptat mecanizarea industriilor și a transporturilor la scară largă (sau deloc) au înregistrat o tranziție puternică și rapidă înspre mecanizare după anii 1950. Spre exemplu, Europa de Est, inclusiv România, a trecut printr-o perioadă de industrializare bruscă și pronunțată în perioada în care au fost sub controlul Uniunii Sovietice. De la state predominant agrare, țările Europei de Est devin economii puternic industrializate. Această perioadă a fost caracterizată și de o tranziție puternică de la rural la urban în aceste zone, și chiar o creștere relativă a nivelului de trai și consum. 

După 1990, statele din sfera de influență a fostei Uniuni Sovietice au trecut la modelul economic occidental și au observat o creștere substanțială a nivelului de trai, dar și de consum de bunuri și energie, atât cantitativ, cât și ca grad de varietate.

China este un alt stat care a suferit o transformare puternică, fără a trece însă printr-o schimbare de regim. O țară predominant agrară în anii 1950, astăzi este una dintre cele mai mari economii la nivel global, cu o bază industrială pe măsură – ceea ce o face și cel mai mare emițător de gaze cu efect de seră la nivel global.

Statele din Peninsula Arabă au câștigat imens din producția de petrol, în timp ce multe teritorii care fuseseră colonizate de statele europene înainte de sau la începutul Revoluției Industriale au devenit independent și au început să investească și ele în industrie, dar și în exploatarea diverselor resurse naturale pe care le vând pe piețele globale. 

Ponderea diferitelor zone de pe glob în totalul emisiilor de CO2 din prezent (2017). Sursa: Our World In Data

Industrializarea întregii lumi a dus la o creștere pe măsură a cererii de energie. Și creșterea de aproape patru ori a populației, de la 2,5 miliarde în 1950 la peste opt miliarde în 2022, pune presiune pe zona energetică. Progresul medicinei duce la creșterea speranța de viață, iar lărgirea plajei produselor de consum duce la un consum energetic mai ridicat pentru fiecare persoană. Societatea umană consumă din ce în ce mai multe resurse și energie pentru a-și satisface nevoile și poftele, iar cererea e în continuă creștere.

Însă, dată fiind creșterea ponderii surselor regenerabile în mixul energetic global din ultimul deceniu, se poate spera că această creștere se va baza energie curată, ceea ce ar limita efectul nefast pe care l-ar putea avea asupra climei.

De asemenea, se fac progrese în domeniul tehnologiilor de captare a dioxidului de carbon. Deși este puțin probabil ca astfel de tehnologii să poată rezolva problema emisiilor în viitorul apropiat, ele au potențialul de a contribui la reducerea poverii asupra climei.

Însă situația de moment nu este deosebit de încurajatoare. Guvernele lumii sunt reticente în a face schimbări majore, rapide, pentru a reduce emisiile de carbon, deoarece combustibilii fosili încă reprezintă cea mai importantă sursă de energie la nivel global. Iar reticența aceasta este de înțeles dintr-o perspectivă pur economică: industriile sunt complet dependente de combustibili fosili. Orice efort de decuplare ar necesita costuri suplimentare pentru a dezvolta și implementa noi infrastructuri industriale de producere si livrare a energiei. Și orice schimbare de acest fel făcută pripit ar trimite unde seismice în economie, ceea ce ar reduce bunăstarea generală și ar nemulțumi alegătorii – iar politicienii, în ultima instanță, nu caută să facă alegerea corectă pentru mediu și generațiile următoare, ci orice este necesar pentru a fi aleși și realeși.

A apărut însă o situație foarte potrivită pentru a învăța de ce este necesară decuplarea economiilor de combustibilii fosili, nu doar pentru sănătatea climei, ci și pentru cea a societății.

Situația actuală din Europa – criza energetică – arată cât de dependent este modul de viață actual de energie. Din cauza limitării importului de gaze naturale și petrol din Rusia, Uniunea Europeană se confruntă cu perspectiva unor lipsuri masive de energie și are dificultăți în a o acoperi. Deși efectele acestei lipse sunt încă reduse ca mărime, creșterea facturilor la curent electric și gaze naturale, a prețurilor bunurilor din magazine (din cauza costului energiei necesare producerii lor), scăderea potențialul economic al UE, prin devalorizarea monedei euro în comparație cu dolarul, pe măsură ce Europa crește importurile de gaz lichefiat de peste ocean, sunt efecte vizibile.

Prin extensie, dacă întreaga lume s-ar confrunta cu o lipsă de combustibili fosili, asta ar duce la un colaps economic global. Pe lângă problemele cauzate de schimbările climatice, evitarea acestei situații prin dezvoltarea unor surse alternative de energie – ideal, nepoluante – reprezintă un argument extrem de convingător pentru reducerea emisiilor de carbon. 


În seria Climate 101, analizăm pe larg problema schimbărilor climatice și care este știința din spatele afirmațiilor despre încălzirea planetei. Sperăm că la finalul acestei serii de articole să fie mai clar de ce este problema cea mai importantă cu care se confruntă omenirea în secolul XXI.



Text de

Alexandru Micu

Jurnalist cu un background in stiintele Pamântului, sunt pasionat de tot ce înseamă cunoaștere.


Ilustrație de

Andrea Nastac

Derulează pixeli de imaginație în grafică și fotografie. Soundtrack-ul de lucru e mereu muzica dată la maxim, chestie care incurajează culorile să pice armonice pe ecran.

MEDIU|QUICK QUESTION

De ce e mai bine să lași frunzele sub copaci decât să le strângi?

De
Covorul arămiu de frunze care se așterne peste pământ la începutul toamnei devine maroniu în timp și trebuie rulat și ascuns undeva, cred unii. Însă noțiunea de frumos e flexibilă și poate fi învățată. 
MEDIU|QUICK QUESTION

De ce nu e șacalul o specie invazivă?

De
Chiar dacă a ajuns să se înmulțească necontrolat, există o explicație simplă pentru care șacalul auriu nu e pe lista speciilor invazive. 
MEDIU|BIODIVERSITATE

Turbăriile pot fi mai eficiente în lupta contra schimbărilor climatice decât copacii

De
Mlaștinile în care s-a acumulat un strat de turbă sunt mai eficiente în captarea dioxidului de carbon decât copacii. O echipă de cercetători restaurează acum acești plămâni din România.
MEDIU|BIODIVERSITATE

Cele mai agresive 10 specii invazive din România

De
Specialiștii români au făcut recensământul speciilor invazive din țară și au venit cu propuneri pentru ținerea lor sub control prin realizarea unui sistem național de supraveghere.