Anca Stănescu
Efectele topirii ghețarilor. Nivelul apelor crește în Pacific, dar scade în Islanda25 min read
Unul dintre efectele încălzirii globale este creșterea nivelului mărilor. Însă în timp ce locuitorii din Insulele Marshall sunt amenințați de inundații, în Islanda oamenii observă opusul acestui efect: nivelul pământului crește în fiecare an. De ce se întâmplă asta?
La scară globală, nivelul mărilor crește ca urmare a schimbărilor climatice. Ultimele măsurători „Key Levels. Sea Level”, climate.nasa.gov cu ajutorul sateliților, în februarie 2022, arată o creștere cu 101 milimetri față de anul 1993. Valorile înregistrate în ultimii ani nu au precedent în ultimii 2.500 de ani, spun specialiștii agenției americane spațiale. Calotele de gheață și ghețarii care se topesc adaugă tot mai multă apă în oceane. În plus, pe măsură ce temperatura apei din oceane crește, acestea se extind. Încălzirea apei determină expansiunea sau dilatarea termică, un proces prin care volumul unui corp de apă crește.
„U.S. coastline to see up to a foot of sea level rise by 2050”, noaa.gov publicat în 2022 de o agenție guvernamentală din SUA, National Oceanic and Atmospheric Administration (NOAA), arată că, până în 2050, creșterea nivelului mării în SUA va ajunge la același nivel cu cea cumulată în ultimii 100 de ani. Cu alte cuvinte, ceea ce în trecut se întâmpla în decurs de un secol, acum se întâmplă în decurs de câteva zeci de ani. Raportul NOAA mai arată și că zonele de coastă ale SUA vor fi inundate mai des, chiar și în absența furtunilor sau a ploilor abundente.
Însă creșterea nivelului mării nu se observă peste tot în jurul lumii. În Islanda, de exemplu, apa se retrage de pe coaste.
Cum se întâmplă asta?
Islanda este locul în care se află cel mai mare ghețar din Europa, din afara zonei Arctice – ghețarul Vatnajökull. Ghețarii acoperă 11% din întreaga suprafață a Islandei, dintre care doar Vatnajökull acoperă 8%. Însă lucrurile se schimbă. Vatnajökull pierde cantități de gheață echivalente cu lungimea a aproape trei terenuri de fotbal pe an. Topirea ghețarilor nu face, însă, ca nivelul apei să crească pe coastele islandeze. Din contră, nivelul apei scade.
Explicația e următoarea: pe măsură ce se topesc, ghețarii pierd din greutatea cu care apasă pământul de sub ei. Devenind mai ușori, o parte din presiunea aplicată solului este eliberată. Consecința este că pământul se ridică în raport cu nivelul apei.
Deși pare a fi o rocă solidă, Pământul este compus din mai multe straturi. Scoarța planetei, denumită și crustă, este stratul de la suprafață și totodată cel mai subțire. Sub ea se află mantaua Pământului. Sub greutatea ghețarilor, crusta este apăsată înspre manta și se formează o adâncitură. Însă adâncitura nu este permanentă. Pământul are un „răspuns elastic” la topirea ghețarilor, explică specialiștii NASA. Dacă greutatea cu care este apăsată dispare, crusta Pământului se ridică.
Un alt motiv pentru acest fenomen este gravitația. Orice corp care are o anumită masă va avea propria gravitație. Un corp cu masă mare va avea și o forță gravitațională mare. Ghețarii mari exercită o atracție gravitațională asupra oceanului, adică atrag apa înspre ei. Însă pe măsură ce ghețarii se topesc, atracția gravitațională devine mai slabă. Apa nu mai este atrasă înspre ghețar.
Paradoxal, prin combinarea acestor două motive descrise mai sus, un loc va primi mai multă apă de la un ghețar care se topește cu cât e mai departe de acel ghețar. Apa lichidă rezultată în urma topirii ghețarilor din Islanda contribuie la creșterea nivelului mării în locuri precum Insulele Marshall, la o distanță de jumătate de glob.
Un raport al Băncii Mondiale arată că 40% dintre clădirile din Majuro, capitala Insulelor Marshall, vor fi inundate dacă nivelul mării crește „Adapting to rising sea levels in Marshall Islands”, storymaps.arcgis.com
Dacă emisiile de gaze cu efect de seră rămân ridicate, proiecțiile arată că nivelul creșterii mării la scară globală se va situa între 0,6 și 1,1 metri până în anul 2100. O creștere între 15 și 25 de centimetri este așteptată până în 2050, indiferent de nivelul emisiilor de gaze cu efect de seră care se va înregistra de acum înainte. Ceea ce se va întâmpla după anul 2050 depinde, însă, și de viitoarele „Anticipating Future Sea Levels”, earthobservatory.nasa.gov
Între timp, în orașul Höfn, aflat în partea de sud-est a Islandei, pământul se ridică cu un centimetru pe an, iar în unele zone chiar și cu până la 1,7 centimetri pe an. Pe măsură ce apele devin mai puțin adânci, navele mari de pescuit vor avea probleme la intrările și ieșirile din porturi. De industria pescuitului depind multe dintre familiile din Höfn, dar și din alte zone ale Islandei.
Höfn se află în partea de est a ghețarului Vatnajökull, pe malul oceanului Atlantic. Cu cât terenul este mai aproape de locul în care un ghețar se topește, cu atât se ridică mai mult. Călătorind dinspre malul oceanului către interiorul țării, la doar 20 de minute distanță de Höfn, pământul se ridică chiar și „A drop in the ocean”, edition.cnn.com
Schimbările sunt vizibile în decursul unei generații. Și în Islanda, și în Insulele Marshall
„Gudmundur Ögmundsson, manager al teritoriului de nord din Parcul Național Vatnajökull a pozat Skaftafellsjökull, un braț din ghețarul Vatnajökull, din același loc, timp de șase ani”, arată un articol din „As glaciers melt, Land of Fire and Ice watches its history seep away”, reuters.com Părți din acest braț de ghețar, care erau vizibile în pozele din 2012, aproape că nu se mai vedeau deloc cinci ani mai târziu. „Toți ghețarii din Islanda se retrag într-un ritm fără precedent”, declară în același articol Oddur Sigurðsson, geolog la Biroul Meteorologic din Islanda. Chiar dacă emisiile gazelor cu efect de seră ar fi oprite imediat, ghețarii din Islanda ar dispărea oricum, crede Sigurðsson. Ghețarii conțin mii de ani de istorie despre climă și despre activitatea vulcanilor din Islanda. Odată cu ei, se pierde și toată istoria insulei, adaugă geologul.
Într-un articol publicat în New York Times, Steinthór Arnarson, un fost avocat din Islanda, declară că a renunțat la job-ul lui de birou ca să petreacă mai mult timp în prezența ghețarilor și ca să ajute și alți oameni să-i observe, cât timp ei încă mai există. Arnarson organizează acum tururi cu bărci gonflabile în jurul bucăților de ghețar care ajung în laguna glaciară Fjallsárlón, despre care își amintește că era mult mai mică „What Worries Iceland? A World Without Ice. It is Preparing.”, nytimes.com
Lagunele glaciare se formează la baza unui ghețar atunci când ghețarul se retrage, iar apa topită umple golul lăsat în urmă.
Un braț din ghețarul Vatnajökull/Anca-Stanescu
Dacă vizitezi partea de sud a Parcului Național Vatnajökull, poți să stai în locul în care în 1890 era o parte din ghețar. Acum, în același loc se află Jökulsárlón, o lagună glaciară care s-a format din gheața topită a unui braț din ghețarul Vatnajökull, numit „Changes of southeastern Vatnajökull”, vatnajokulsthjodgardur.is
Laguna glaciară Jökulsárlón/Anca Stănescu
Laguna e acum cel mai adânc lac din Islanda și continuă să crească pe măsură ce ghețarul se retrage. De pe malul lacului se pot vedea bucăți de diferite dimensiuni desprinse din ghețar, care plutesc la suprafața lagunei.
Bucăți desprinse din ghețar/Anca Stănescu
Unele dintre ele ajung pe o plajă din apropiere, unde în contrast cu nisipul negru arată ca niște diamante. De aici și numele plajei: Diamond Beach.
Diamond Beach/Anca Stănescu
Dacă Islanda poate încă să transforme în motiv de turism un fenomen spectaculos, dar totodată trist, Insulele Marshall se află pe primele locuri în topul celor mai puțin vizitate „Why you should go to the world’s least-visited countries”, edition.cnn.com
Din cauza pericolului creșterii nivelului mării, locuitorii din Insulele Marshall iau deocamdată în considerare migrația internă către atoli, unde apa va ajunge mai târziu. În raportul Băncii Mondiale menționat mai sus, Hones Nenam, un locuitor în vârstă de 71 de ani, își amintește că în trecut experimenta inundații o dată la câțiva ani. În prezent, însă, inundațiile se întâmplă anual. Nenam locuiește de 40 de ani în capitala Insulelor Marshall, însă se gândește acum să se întoarcă în atolul Namo, acolo unde s-a născut, dacă lucrurile continuă să se înrăutățească. Un alt locuitor, citat în același raport, povestește că valurile sunt mai mari și mai puternice în prezent.
Un alt raport publicat de NOAA menționează printre scenariile posibile faptul că, până în 2035, părți din Insulele Marshall ar putea să fie complet scufundate, iar mare parte dintre locuitori să rămână fără apă potabilă, pentru că rezervele de apă vor fi contaminate cu „The Impact of Sea-Level Rise and Climate Change on Department of Defense Installations on Atolls in Pacific Ocean”, serdp-estcp.org
Pe lângă afectarea vieților oamenilor, mai există o problemă. Insulele Marshall ar putea chiar să își piardă statutul de țară. „Un element esențial în felul în care legea internațională face diferența între o insulă și o stâncă este dacă acel teritoriu e capabil să susțină viața oamenilor și economia de unul singur”, spune într-un articol în The Guardian, unul dintre consultanții raportului publicat de „Rising sea levels threaten Marshall Island’s status as a nation, World Bank report warns”, theguardian.com
Ce soluții există?
Raportul Băncii Mondiale prevede măsuri de adaptare pentru locuitorii Insulelor Marshall în fața efectelor crizei climatice. Ridicarea unor ziduri maritime, care să împiedice apa să înainteze înspre clădiri și înspre infrastructură, ridicarea clădirilor deasupra solului, sau, în cele din urmă, migrația internațională sunt soluțiile propuse. Dimensiunea și eficiența măsurilor depinde, însă, de ajutorul primit din exterior. Iar gradul de afectare al insulelor din Pacific depinde de măsurile de atenuare a schimbărilor climatice pe care alte state le vor implementa.
Din 2017, Islanda are o prim-ministră, Katrín Jakobsdóttir, care a promis că va face o prioritate din măsurile de atenuare a schimbărilor climatice. Una dintre măsuri este reîmpădurirea țării.
„Acum un secol, cei mai mulți dintre islandezi nu văzuseră vreodată un copac și știau că în Islanda nu pot crește copaci”, arată un material publicat pe site-ul unei instituții guvernamentale din Islanda care se ocupă de silvicultură. În Islanda existau păduri înainte ca vikingii să colonizeze țara. Copacii au fost tăiați pentru lemn și ca să facă loc agriculturii și pășunilor pentru animalele pe care colonizatorii le-au adus cu ei. Cele mai multe dintre pădurile islandeze aveau o singură specie de copaci: mesteacănul. O specie pe placul oilor și bovinelor aduse de vikingi în Islanda. Așa că lăstarii care ar fi putut să formeze păduri noi în locul celor tăiate au fost mâncați de „Forestry in Iceland by the numbers”, skogur.is
De exemplu, în 1836, existau doar doi copaci în orașul Akureyri, aflat în nordul țării, cel mai mare oraș din afara zonei de sud-vest a Islandei, care e cea mai populată. Între timp, prin eforturi de reîmpădurire, 2% din suprafața Islandei e acoperită de păduri.
Pe lângă plantările de păduri, Planul de Acțiune cu privire la Climă 2018 – 2030, publicat pe site-ul guvernului din Islanda, prevede și renunțarea la „Iceland’s Climate Action Plan for 2018 – 2030”, government.is Căldura și energia electrică provin deja în cea mai pare parte a Islandei doar din surse regenerabile – hidroenergie și energie geotermală. Casele din Islanda se încălzesc folosind apa geotermală încă din 1930, arată Planul de Acțiune. Însă combustibilii fosili sunt folosiți în continuare pentru transport rutier și naval, în industrie și în agricultură. Planul guvernului prevede mai mult sprijin pentru infrastructura dedicată mașinilor electrice, concomitent cu interzicerea înregistrării de mașini care folosesc combustibili fosili începând cu anul 2030.
Tot în Islanda a fost construită Orca, cea mai mare instalație de captare a dioxidului de carbon direct din aer. Dioxidul de carbon este apoi stocat permanent în subteran, sub formă de rocă. Pe scurt, cu ajutorul unor ventilatoare, Orca atrage aer într-un recipient. Un filtru din interiorul recipientului colectează dioxidul de carbon. Cu ajutorul căldurii, dioxidul de carbon colectat este amestecat apoi cu apă, iar amestecul este injectat în rocile de bazalt din jur, la o adâncime de 1.000 de metri. Procesul prin care dioxidul de carbon amestecat cu apă se transformă în rocă durează aproximativ doi ani. Orca urmează să capteze până la 4.000 de tone de dioxid de carbon pe an, adică echivalentul emisiilor a aproape 900 de autoturisme. Instalația a fost pusă în funcțiune în „World’s biggest machine capturing carbon from air turned on in Iceland”, theguardian.com
Anul acesta, Climeworks, aceeași companie care a construit Orca, a început construcția unui nou proiect, Mammoth, care funcționează pe același principiu. Noua instalație ar urma să capteze 36.000 de tone de dioxid de carbon „Climeworks is building a bigger carbon removal plant – and getting some new competition”, grist.org
Tehnologiile de captare a dioxidului de carbon direct din aer au nevoie de cantități enorme de energie ca să funcționeze. Cele două instalații construite de Climeworks sunt plasate strategic în Islanda, unde pot folosi din plin energia regenerabilă.
E nevoie, însă, de mult mai mult. Specialiștii cred că proiecte precum Orca și Mammoth sunt cel mult „proiecte demonstrative” ale unei tehnologii care are nevoie să crească, dar care are mai întâi nevoie de suficientă energie regenerabilă.
Între timp, efectele încălzirii globale sunt tot mai vizibile. Iar afectarea, așa cum se vede în cazul Insulelor Marshall și în cel al Islandei, se întâmplă în feluri diferite.
