Milvus Group
Unele păsări migratoare nu mai pleacă din România. De ce se întâmplă asta?26 min read
Modificările din comportamentul de migrație al păsărilor arată felul în care natura se adaptează la schimbările climatice și cele cauzate de activitățile omului.
Dacă faci iarna asta o plimbare la Marea Neagră sau în zona Deltei Dunării, s-ar putea să ai surpriza să întâlnești și alte păsări în afară de omniprezenții – și destul de enervanții – pescăruși. Cu un pic de noroc, ai putea prinde un cadru bun cu un stârc cenușiu, o egretă albă, ori o barză albă. Sau chiar mai multe.
CITEȘTE ȘI: Cum să interacționezi cu păsările: hrănirea păsărilor și birdwatching urban
În ultimii ani, ornitologii raportează tot mai des păsări – fie că e vorba de colonii întregi sau câteva exemplare – pe care, în mod normal, n-ar fi trebuit să le observi iarna în România. Pentru că s-ar fi aflat la mii de kilometri distanță. Cazuri similare sunt raportare și în alte părți ale lumii.
Care e explicația? Păsările rămân aici pentru că iernile sunt tot mai blânde. Riscurile de mortalitate sunt mult mai mari dacă ar pleca la sute sau mii de kilometri de locul de cuibărire.
Concediu întrerupt la jumătate de drum
Dacă totuși pleacă, nu mai ajung întotdeauna până în India sau în Africa, ci se opresc pe drum, în țări ceva mai calde, precum Grecia sau Spania.
Aceste păsări se vor întoarce mai devreme la cuib, unde vor avea un avantaj în a-și alege cuiburile cele mai bune, față cele care au riscat să parcurgă distanța completă. Cele care au rămas toată iarna, renunțând complet la călătorie, sunt cele mai avantajate din acest punct de vedere.
Cât de des întâlnit este acest nou comportament al păsărilor cândva migratoare? Ornitologul Attila Marton, membru al // Site oficial: milvus.ro // din 2010, spune că e destul de greu de estimat. Pentru a stabili cum și dacă păsările își formează în timp noi tipare comportamentale este nevoie de măsurători exacte, care se obțin prin monitorizarea unui număr cât mai mare de indivizi ai unei specii, // O metodă noninvazivă folosită în ornitologie pentru studiul migrației, longevității, comportamentului și a altor aspecte ale vieții păsărilor. //
Ornitologii capturează păsări și la atașează unui inel mic, înseriat cu un număr unic, de obicei din metal sau plastic, pe picior. Inelul poate conține și detalii de contact ale organizației care a realizat inelarea.
Dacă pasărea este recapturată, observată sau găsită mai târziu, inelul ajută la identificare. Cercetătorii folosesc aceste date pentru a înțelege mai bine modelele de migrație, răspândirea bolilor, ratele de supraviețuire și alte aspecte ecologice sau comportamentale ale păsărilor. De exemplu, prin urmărirea păsărilor inelate, ei pot determina cât de departe călătoresc anumite specii în timpul migrației și unde își petrec iernile sau verile.
Urmărirea păsărilor inelate are și un dezavantaj – este un proces de durată, care se poate întinde pe ani întregi.
Tabăra de migrație Grindul Chituc. Foto: Milvus Group
Tabăra de cercetare a migrației de pe Grindul Chituc
Un astfel de studiu se efectuează în Dobrogea și tocmai a împlinit // Detalii, aici: facebook.com //
Cercetările au început în 2014, pe Grindul Chituc, care separă apele Lacului Sinoe de cele ale Mării Negre. Grindul Chituc face parte din Rezervația Biosferei Delta Dunării și este una dintre zonele strict protejate din Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării. Zona are plaje cu nisip și ape curate, unde oamenii nu au intervenit prea mult. Tocmai din acest motiv, regiunea este un loc important pentru păsări. Multe specii se opresc din migrație și își petrec iarna pe grind.
Cei de la Grupul Milvus studiază aici păsările migratoare, pentru a determina dinamica de migrație de toamnă și a monitoriza efectivele speciilor marcate. Uneltele de capturare – plasele ornitologice – sunt montate an de an în aceleași locuri.
Plasele ornitologice montate de cei de la Milvus Group. Foto: Milvus Group
În 2023, oamenii de știință, cu ajutorul a 180 de voluntari, au atins un număr record de păsări inelate într-o singură zi – 1.106 –, dar și într-un sezon – 22.848.
Printre speciile rare inelate doar în 2023 se numără sturzul cu creastă galbenă (prima observație din România), pitulicea măslinie (prima observație din România), măcăleandrul albastru, pitulicea de Himalaya, pitulicea întunecată, presura cu creștet alb, presura mică și mărăcinarul siberian.
„Proiectul este foarte important pentru România, cu rol crucial în plasarea țării pe harta studiilor de migrație”, spune Attila Marton. „Locația pe malul mării este ideală și funcționează ca un punct strategic. Grindul adună păsările cântătoare în migrație pentru că se situează între Marea Neagră și lacul Sinoe. Aceste păsări se adună în stuf și tufăriși să se hrănească ziua în migrație și să se odihnească, făcându-l perfect pentru studiul nostru.”
Graficul arată dacă o specie sau alta migrează mai devreme sau mai târziu în perioada 2014-2023. R2 indică cât de puternice sunt statistic aceste tendințe. Grafic: Attila Marton/Milvus Group
Egretă mare. Foto: Milvus Group
Fug păsările migratoare din calea războiului?
Observațiile din tabăra de cercetare de la Grindul Chituc par să sugereze că speciile care cuibăresc în habitate semideschise ar putea fi afectate de perturbări, cum ar fi războiul dintre Ucraina și Rusia. Totuși, au existat și dezbateri dacă acest declin este cauzat de război sau de alți factori, de pildă, seceta severă din ultima perioadă.
Attila Marton spune că s-a observat cum, în zonele de conflict, păsările pot fi influențate de zgomot și alte distrageri, ceea ce le-ar putea afecta cuibăritul și, prin urmare, ar duce la modificarea numărul de exemplare observate în migrație. În aceste cazuri, este posibil ca păsările să abandoneze cuiburile sau să nu găsească suficientă hrană pentru pui.
În anii marcați de războaie sau cu alte evenimente perturbatoare, păsările adulte care nu cuibăresc cu succes pot începe migrația mai devreme, ceea ce poate duce la schimbări în modelele de migrație. Totuși, aceste schimbări nu sunt neapărat permanente, iar comportamentul păsărilor poate reveni la normal după terminarea evenimentului care le deranjează obiceiurile.
Schimbările climatice afectează migrația păsărilor
La Grindul Chituc, rezultatele modelărilor bazate pe datele de migrație devin mai clare pe măsură ce se acumulează informații. Pentru unele specii, există deja suficiente informații pentru a modela mișcările din timpul migrației, inclusiv numărul indivizilor care pleacă și al celor care rămân.
Deși rezultatele sunt încă preliminare, datele acumulate pe parcursul a zece ani permit cercetătorilor să identifice tendințele în tiparele de migrație. Pentru că habitatul de la Grindul Chituc nu este (încă) alterat de investitori imobiliari, aceiași indivizi dintr-o specie de păsări frecventează zona de la an la an. Așadar, datele colectate sunt precise, te poți baza pe ele, spune Attila Marton.
„După un deceniu de colectare a datelor, se observă acum schimbări semnificative în modul în care anumite specii migrează”, mai spune el. „Studiile au început să evidențieze impactul schimbărilor climatice și alte variații în comportamentul migrației la diverse specii, cum ar fi sfrânciocul roșiatic, codroșul de pădure, muscarul mic, lăcarul mic etc.”
Stârc-cenușiu. Foto: Milvus Group
Aceeași specie, obiceiuri diferite. De ce unele păsări rămân și altele migrează?
Deși nu își planifică migrația în mod conștient, păsările și-au dezvoltat tot felul de tertipuri pentru supraviețuire.
O ipoteză interesantă spune că femelele ar influența migrația puilor încă din momentul depunerii ouălor. Aceasta sugerează că ouăle pot avea anumiți hormoni care determină dacă puii vor migra sau nu. „În anumite cazuri, ar putea fi mai avantajos ca puii să rămână în locul de origine pe timpul iernii, deoarece și-ar crește șansele de supraviețuire comparativ cu puii care aleg să migreze”, spune Attila Marton.
Și perioada ecloziunii pare să influențeze migrația. „Speciile care depun mai multe cuiburi pe an prezintă diferențe: păsările născute din prima cuibărire sunt mai predispuse să rămână în locul de origine pe timpul iernii, în timp ce cele din cuibăririle ulterioare sunt mai înclinate să migreze.”
// „Avian migration phenology and global climate change”, pnas.org // inclusiv cele din taberele de inelare, arată însă că perioadele de migrație de primăvară și toamnă se modifică deja la unele specii. Unele sosesc mai devreme sau pleacă mai târziu, în timp ce altele vin mai târziu și pleacă mai devreme. Aceste variații în perioadele de migrație pot influența succesul cu care păsările își cresc puii.
Barză. Foto: Milvus Group
Păsările, inclusiv cele călătoare, se adaptează la condițiile de mediu
Așadar, unele specii de păsări par să fi evaluat că, atunci când rămân într-un loc, „prețul” plătit este mai mic decât dacă ar migra și ar fi nevoite să se confrunte cu numeroase pericole. Prin urmare, aceste specii au început să rămână în zonele lor pe timpul iernii.
Reziliența lor și modul în care, într-un timp relativ scurt, au putut să-și modifice comportamentul este demnă de atenție.
„Este important de înțeles ce anume din genetica lor permite adaptarea rapidă la schimbările climatice rapide, de origine antropică, din ultimii ani”, spune Marton. „De exemplu, la pitulicea fluierătoare, o specie întâlnită și în România, doar două gene trebuie să se activeze pentru ca pasărea să migreze. Asta sugerează că migrația poate fi determinată de un număr mic de factori genetici.”
Însă nu totul e dictat de genetică. La unele specii, migrația poate fi influențată de lungimea zilei. Pe măsură ce zilele devin mai lungi primăvara, unele păsări încep să migreze. La altele, decizia de a migra este învățată de la părinți sau din comunitate. Chira de mare este specia la care tații arată drumul, la berze păsările tinere sunt călăuzite de adulți, dar fiindcă migrează în stoluri, pot fi ghidate și de exemplare neînrudite.
Însă s-ar putea să vezi tot mai rar berzele plecând – este una dintre speciile care începe să renunțe parțial la migrație. „În Spania și Portugalia berzele albe nu mai migrează deloc. Aproape toată populația de păsări din aceste zone rămâne acasă pe tot parcursul anului”, spune Attila Marton.
Mierlă. Foto: Milvus Group
Migratoarele, mutate la oraș sau pierdute în tranziție
Există diferite moduri în care păsările se adaptează la schimbările climatice și la urbanizarea pe alocuri excesivă.
Unele specii, precum mierla, măcăleandrul, codroșul de casă, care nu erau considerate sedentare în trecut, au început să rămână în orașe pe timpul iernii. În orașe, păsările pot începe cuibăritul mai devreme datorită temperaturilor mai ridicate.
În alte cazuri, în mediul urban, masculii și femele au un comportament diferit. Dacă primii tind să rămână în orașe pe timp de iarnă pentru a proteja locurile de cuibărit, exemplarele feminine migrează pe distanțe scurte și sunt văzute în jurul Mării Mediterane. Totuși, observarea păsărilor dintr-o specie în orașe nu înseamnă neapărat că acestea sunt aceleași exemplare pe tot parcursul anului.
Unele păsări, precum insectivorele, n-au încotro și trebuie să migreze pe distanțe lungi, până la sud de Sahara, pentru că hrana lor specifică nu le oferă alte opțiuni. Altele, cum ar fi măcăleandrul albastru din Asia, cuibăresc acum și în Finlanda și ajung în perioada migrației în regiunile sudice ale Europei, inclusiv România.
Noile tipare de migrație pot duce la „rătăcirea” unor exemplare, care ajung în zone neobișnuite pentru ele. Specii care nu erau comune în România în trecut, cum ar fi păsările flamingo sau speciile de silvii mediteraneene, pot fi acum observate tot mai frecvent și pot intra în competiție cu cele locale pentru resurse și habitat.
Pitulice mică. Foto: Milvus Group
Soare cu dinți
În România, ornitologii pot avea sute de observații care arată că unele migratoare rămân aici pe timpul iernii. Pentru că nu întotdeauna găsesc hrană cu ușurință, unele dintre aceste păsări ajung slăbite la centrele de reabilitare și, probabil, ar muri dacă ar fi lăsate în sălbăticie.
Există însă și exemplare care supraviețuiesc iernii fără probleme și continuă să trăiască până primăvara – o adaptare la condițiile locale. Pentru că, până la urmă, de ce să zboare până-n Africa, de unde să se întoarcă cu o boală care să-i pună în pericol existența sau să-și găsească cuibul ocupat de rivali, când e mult mai lejer să dea o tură prin oraș și să se hrănească cu resturi de burgeri și șaorme care să-i asigure supraviețuirea până la sosirea primăverii?
Ce nu știu bietele păsări e că, în ciuda încălzirii globale care le-ar putea scuti, aparent, de efortul unor călătorii istovitoare și pline de neprevăzut, iarna continuă să nu fie ca vara. Asta înseamnă că schimbările climatice aduc cu ele un tipar meteorologic imprevizibil, predispus la fenomene extreme. Trecerea bruscă de la o perioadă caldă la un episod de ger puternic poate avea efecte cât se poate de neplăcute asupra păsărilor.
Toate aceste situații trebuie luate în considerare în strategiile de conservare. E nevoie ca migratoarele care rămân aici în sezonul rece să fie atent monitorizate și ajutate, la nevoie, să treacă peste iarnă – adică să primească hrană și adăpost. Altfel, ceea ce, la prima vedere, ar putea fi un semn de supraviețuire și adaptare, s-ar putea transforma ușor într-o capcană ecologică de proporții.
