Orange România folosește panouri solare pentru centre de date pentru a-și crește procentul de energie verde utilizată7 min read
Unul dintre marii operatori de telecomunicații din România a început derularea unui program de creștere a eficienței energetice prin care speră să atingă neutralitatea climatică până în 2040
Orange România a anunțat lansarea unui program, care va fi derulat pe parcursul următorilor patru ani, cu scopul de a crește procentul de energie verde utilizată în rețeaua sa, și de a reduce impactul companiei asupra mediului, prin utilizarea surselor alternative de energie.
Prima etapă a inițiativei, care va avea loc până în 2024, vizează dotarea cu panouri solare a 300 de siteuri de rețea Orange, precum și a patru centre de interconectare comunicații și centre de date. Numărul acestora va urma să crească în etapa a doua, programată să dureze până în 2026.
Peste 200 de panouri solare pe un centru de interconectare comunicații
Ca parte a programului vor fi instalate panouri solare, în premieră, pe un centru Orange de interconectare comunicații din județul Constanța. Pe acoperișul acestuia vor fi montate 216 panouri solare cu o putere maximă totală de 118 Kilowatt peak sau vârful kilowattului este unitatea de măsură folosită pentru a estima output-ul panourilor fotovoltaice, reprezentând cantitatea maximă de energie electrică care poate fi generată la o temperatură standard și în condiții de cer senin ceea ce reprezintă echivalentul consumului anual al 110 gospodării cu un consum standard de 100 kWh.
În total, soluția ar putea reduce cu până la 80% consumul orar de energie, pe parcursul zilei, al centrului de interconectare. Însă soluția va fi combinată și cu alte măsuri de eficientizare a energiei în locațiile Orange, precum creșterea temperaturii la care vor fi pornite sistemele de climatizare în locațiile tehnice sau implementarea tehnologiei free cooling, în care aerul ambiental sau apa folosite în sistemele termice sunt răcite fără folosirea agentului frigorific.
„Centrul de interconectare comunicații din Constanța este începutul unui program important care ne va permite să avem o rețea performantă, dar și mai eficientă energetic”, a declarat CTO-ul Orange România, Marius Maican. „La această inițiativă se adaugă și alte măsuri pentru reducerea consumului de energie, precum creșterea punctului de temperatură la care acționează sistemele de climă în locațiile noastre tehnice, migrarea progresiva a tuturor instalațiilor climatice din rețea la tehnologia «free cooling», activarea tuturor mecanismelor de reducere a consumului în rețeaua radio, decomisionarea unor tehnologii și echipamente vechi, utilizarea soluțiilor de iluminat de tip LED și automatizarea funcționării iluminatului în prezență umană.”
Alte 300 de siteuri de rețea din zona sudică a României, unde condițiile meteo sunt prielnice pentru maximizarea eficienței sistemelor fotovoltaice, vor beneficia de instalații cu câte 12 panouri solare, însumând fiecare o putere de 6,4 kWp. Apelând la aceeași măsură a consumului de de electricitate dintr-o gospodărie standard, siteurile vor produce energie solară echivalentă consumului a aproximativ 450 de gospodării.
Orange România își propune neutralitatea climatică până în 2040
Inițiativa face parte din strategia Engage 2025 a Orange România, axată pe mediu, incluziune digitală, diversitate, egalitate de șanse și transformare. În materie de mediu, este vorba de un efort mai amplu de a implementa soluții care vor alimenta rețelele Orange cu surse regenerabile, în paralel cu reducerea amprentei de CO2 asociată activităților operaționale.
Pe termen mai lung, Orange și-a propus să atingă neutralitatea în privința emisiilor de dioxid de carbon ale operațiunilor din România până în 2040, printr-o strategie care combină creșterea eficienței energetice din rețea și clădiri, reducerea flotei de mașini cu combustie internă și creșterea utilizării de energie din surse regenerabile.
Articol susținut de Orange România.