Hannibal Hanschke/Getty Images

Cel mai probabil, Rusia va pierde. Dar când?32 min read

De Mihnea Dumitru 15.03.2022

Războiul din Ucraina este departe de a se încheia. Scenariile pentru un posibil final par a indica un pariu mefistofelic între numărul victimelor și capacitatea lui Putin de a rezista la putere.

Conform datelor oficiale ale Ministerului Afacerilor Interne, România a fost tranzitată, din 26 februarie, de 400.000 de cetățeni ucraineni. Mai mult de 50.000 sunt încă aici. Aproape 4.000 de ucraineni au solicitat azil în România, de la începutul războiului. Un război se desfășoară la graniță, unul cu implicații globale.

Ca doctor în științe politice și analist politic, fără a fi un expert în Rusia sau în acest conflict, ofer viziunea mea asupra situației actuale – cum s-a ajuns aici și ce cred că urmează. Fac o analiză sumară a războiului, din perspectiva științelor politice și a relațiilor internaționale, concentrându-mă pe motivațiile lui Putin și ce va urma, mai ales după dictatura sa. Nu este „canapelismul” de pe Facebook, este rezultatul unei cercetări și a unor lecturi pe temă.

Recomand, pe lângă sursele din articol, The New Cold War al lui Edward Lucas,Disponibilă pe amazon.com acționar și fost publicist The Economist pentru Europa de Est.

Războiul nu a început acum

Acesta nu este un conflict început în februarie 2022, ci în februarie 2014. Probabil că invazia ar fi început chiar în aceeași zi, dacă nu era Olimpiada de Iarnă din China. Contextul politic este complex, dar se rezumă la o pendulare dramatică a Ucrainei între Vest și Rusia, din 2005 încoace.„From “pro-Russian” to “pro-European”: The Evolution of Ukraine’s Core Candidates Programs in the past 20 years (1999-2019)”, ukraineworld.org

În 2012, Viktor Ianukovici, fostul președinte al Ucrainei, dorind să servească Rusia și să arate aparenta neutralitate a țării sale, cerea reducerea armatei la 75.000 de profesioniști până în 2017. Ianukovici voia să integreze Ucraina decisiv din punct de vedere economic în siajul Moscovei. Rezultatul ar fi fost o țară tampon pentru Rusia, precum Belarus astăzi. Dacă nu venea un val de revoltă împotriva sa, mânată de dorința ucrainenilor de a aparține lumii libere, probabil că țara ar fi rămas în sfera rusă. Momentul anexării Crimeei, conflictul din Donbas și nici acest război nu s-ar fi întâmplat.„Operation Self-Destruct?”, ukrainianweek.com

Demonstrațiile pro-europene din Piața Maidan și revoluția care a urmat l-au făcut pe președintele Ianukovici să fugă în Rusia. În același timp, s-au derulat și demonstrații împotriva direcției europene a țării, în regiunea rusofonă Donbas (cel mai probabil organizate de Kremlin). Rusia a folosit momentul pentru a interveni și a creat cele două republici separatiste, Donețk și Luhansk, pe bază etnică. De asemenea, a anexat Crimeea.

Ca întotdeauna, Rusia a avut un modus operandi standard: a creat probleme pe care tot ea se oferă, apoi, să le rezolve. Ce se întâmplă acum este a doua fază a războiului pornit încă din 2014. De opt ani, ucrainenii să pregătesc pentru ceea ce era evident, pentru ei și mulți analiști de politică externă. Țările baltice și Polonia au avertizat în mod repetat asupra intențiilor ruse de acaparare a mai mult teritoriu ucrainean (și nu numai).„’We told you so!’ How the West didn’t listen to the countries that know Russia best”, politico.eu

războiul din ucraina

Sasha Mordovets/Getty Images

Oare dictatorii visează garduri electrice?

Rămâne totuși o întrebare perfect valabilă: de ce a Putin invadat Ucraina acum, având în vedere dezastrul în care și-a împins țara?

Vladimir Putin se vede om providențial de stat, un patriot, liderul care a întors Rusia din sărăcia și umilința anilor 1990, după dezbinarea URSS-ului. În viziunea sa, un hibrid între puterea URSS și romantismului perioadei imperiale ar fi scenariul ideal pentru Rusia astăzi. Prin negarea dreptului de autodeterminare al Ucrainei și a existenței legitime a statului vecin, revizionistul Putin și-a dorit, în fapt, să lase o moștenire, o dostoianie sau legacy, probabil ca act final al timpului petrecut la putere. A vrut să aibă un ultim moment de glorie, înainte să se retragă în cărțile de istorie.

La fel de probabil, lansarea războiului poate fi o consecință a dorinței lui Putin de a-și întări poziția internă, asta presupunând că ar fi condus agresiunea în mod eficient, într-un război de „eliberare” pentru etnicii ruși din (măcar) republicile separatiste și punitiv pentru alții, care s-ar fi considerat alt neam.

Mai mult, din 2014 era clar că Ucraina privea spre Vest, spre UE și NATO, deci, pe termen lung, ar fi putut deveni un adversar redutabil, militar și economic pentru Rusia. Cum să lase Putin să se întâmple așa ceva? Un blitzkrieg de succes ar fi întărit suveranitatea Rusiei asupra întregii regiuni, dar și poziția la nivel global, mai ales după eșecurile SUA din Afganistan și Irak. Cum fusese deja dat semnalul că America își îndreaptă ochii spre China și Pacific, după fiascoul din Afganistan, Putin a simțit că Rusia poate face mai mult în ceea ce vede drept sfera sa de influență.

Scenariile pentru evoluția războiului ruso-ucrainean sunt multiple„Tell Me How It Ends: Analogies and Scenarios for the Ukraine war”, institutmontaigne.org și nu exclud anexarea Ucrainei, deși, în condițiile rezistenței eroice a populației, această idee acum pare imposibilă. Ucrainenii au arătat o forță și un patriotism incredibil și emoționant, iar reacția lor a fost multiplicată de rețelele de socializare pe scena internațională.

Divizarea Ucrainei în mai multe republici, cu Rusia deținând Kievul și teritoriul la Est de Nipru, este o altă posibilitate, din nou presupunând o reușită a ostilităților. În momentul de față, pare tot un scenariu improbabil. Fără a mai discuta de rezistența ucrainenilor, chiar dacă doar 10% din toate știrile legate de soldații ruși (că nu știu unde se află și orbecăie fără ordine prin Ucraina, că sunt prost pregătiți sau echipați) sunt adevărate, Putin nu are cum să controleze un teritoriu atât de mare.

Al treilea scenariu este cel al „finlandizării” Ucrainei, adică țara să ia o decizie suverană și deliberată de neutralitate față de NATO (și, sanchi, Rusia). Scenariul a mai fost încercat, așa cum scriam, pe vremea lui Ianukovici și este la fel de improbabil, dată fiind situația din teren și enormul ajutor oferit Ucrainei de SUA și aliații săi.

În momentul de față războiul se desfășoară între Rusia (pe fondul unui pact tacit de neagresiune și susținere cu China) și o Ucraină susținută de țările lumii libere, într-un reflex de ajutor și solidaritate. După o perioadă de pace rece,„Cold Peace”, csis.org s-a ajuns la cea a poziționărilor globale și geostrategice de dinaintea unui nou Război Rece, jucate pe teritoriul unui stat terț. De aceea, în ciuda distrugerii și a suferinței umane provocate de conflictul armat, este puțin probabil ca situația să escaladeze în război nuclear, tocmai pentru că sunt implicate cel puțin două puteri cu astfel de arme.

războiul din ucraina

Vehicul militar distrus în apropiere de Harkiv, pe 26 februarie. Ukrinform/depositphotos.com

Realismul unui război prost gândit

Pentru pasionații de relații internaționale, lumea a luat o turnură bruscă spre realism.„An International Relations Theory Guide to the War in Ukraine”, foreignpolicy.com Teoria realistă definește rolul statului ca actor rațional și consideră că interesul național e piatra de temelie a ordinii globale. Chiar și alianțele dintre state sunt construcții de oportunitate, cu o suma de interese individuale ale fiecărui stat.

Dacă atacul împotriva Ucrainei pare irațional, pentru mulți, logica Kremlinului e explicată de contextul istoric. Atenție, nimic nu justifică acest război, dar din perspectiva lui Putin, extinderea NATO spre Est nu trebuia să se întâmple. Simțindu-se încolțită de extinderea unei alianțe militare îndreptate împotriva URSS, o Rusie resurgentă ar fi acționat, rațional, întâi în Donbas și apoi în Ucraina, folosindu-se de absolut orice tactică sau tertip posibil pentru a-și asigura interesele strategice. Teoria revanșismului rus față de extinderea NATO este împărtășită și de nume mari din domeniul relațiilor internaționale, precum John Mearsheimer sau George Kennan.

Dar, în afară de felul în care Kremlinul justifică invazia și războiul (printr-o „operațiune militară specială”), argumentul că extinderea NATO a dus Rusia aici este invalidă, spune Stephen Kotkin, profesor de istorie la Princeton. Desigur, lărgirea Alianței nu este în interesul strategic ale Rusiei, care ar fi preferat un cordon de siguranță și neutralitate.

Însă, spune profesorul emerit, într-o țară care se extinde, statistic, cu o rată de 155 de kilometri pătrați pe zi, din secolul al XVI-lea, de pe vremea lui Ivan cel Groaznic, agresiunea e generată de procesele interne din Rusia, care duc repetat la autocrație, represiune și militarism. Nu extinderea NATO a adus Rusia aici, ci modul în care continuă să ceară un statut global mai înalt decât puterea pe care este în stare să o proiecteze. Pentru toată suprafața sa, Rusia rămâne o „mare putere” slabă, care are nevoie de acel cordon de siguranță.„A Scholar of Stalin Discusses Putin, Russia, Ukraine, and the West”, newyorker.com

Și dezastrul…

În ultimele săptămâni, o mare putere, a cincea armată a lumii, se împiedică și împotmolește în urmărirea intereselor sale strategice, dând dovadă de slăbiciuni sistemice. Ucraina nu este o țară mică sau fără putere militară. Armata sa crescuse înapoi la 196.000 de soldați, la începutul războiului (și acum se bucură și de mobilizarea generală a tuturor bărbaților de până la 60 de ani). Anexarea Crimeei și separatismul din Donbas au forțat Ucraina să-și modernizeze și reformeze armata, cu larga susținere a americanilor.„In 2014, the ‘decrepit’ Ukrainian army hit the refresh button. Eight years later, it’s paying off”, theconversation.com În așteptarea conflictului, armata ucraineană a devenit mai mare decât armata Franței, iar partea activă a fost dotată corespunzător.

Forțele invadatoare ruse sunt cam de aceeași mărime cu armata profesionistă ucraineană și mai bine echipate, per total (deși acest avantaj scade acum și este înlocuit de volumul violenței). Ucrainenii au plusuri tactice și tehnologice, acolo unde este nevoie de ele, dar au de dus și un război de protejare a civililor, nu doar de contraatac. Rusia are în total o armată profesionistă activă de 900.000 de oameni, din care 280.000-350.000 (cifrele diferă de la o sursă la alta)„Russia’s Soldier Shortage: Here’s Why It’s Recruiting Foreign Fighters”, forbes.com reprezintă forțele terestre, dar nu toată e în Ucraina.

Rusia a folosit acum toți cei 190.000 de soldați pe care-i masase la granița Ucrainei, înainte de război. Practic, are mai mult de jumătate din forțele militare terestre active în Ucraina, lăsând la o parte forțe specializate, garda națională etc. Unii experți estimează că Rusia ar avea nevoie de aproape toate pentru a ocupa și controla mai mult de jumătate din Ucraina (peste Nipru și Kyiv, până la Delta Dunării), într-un „L” gros. Aceștia cred că pentru a realiza acest lucru ar fi necesari 168.000 de militari în serviciu activ și încă pe atâția din rezervă.„Updated: Russian Occupation of Ukraine Troop-to-Task Estimate”, realcleardefense.com

Doar că, după două săptămâni de conflict. Rusia are pierderi imense. Estimările vorbesc de între 2.000 și 6.000 de soldați uciși și de trei ori mai mulți răniți. Câțiva generali și ofițeri superiori ruși și-au pierdut viața în Ucraina. Chiar și să-i fi murit doar 4.000 de soldați în acest conflict, Rusia a pierdut mai mulți oameni decât SUA și Marea Britanie în 20 de ani de Afganistan, estimează Financial Times.„’A serious failure’: scale of Russia’s military blunders becomes clear”, ft.com

În momentul de față, Rusia nu și-a îndeplinit obiectivele și nu-și va putea aduce toți cei 900.000 de soldați activi să lupte în Ucraina din motive logice. Nu ar putea controla tot teritoriul său imens într-un mod eficient și să susțină și invazia, mai ales că se confruntă cu probleme economice majore și cu o disidență din ce în ce mai evidentă în centrele urbane.

Tot ce s-a întâmplat până acum arată că planificatorii invaziei au făcut greșeli imense și s-au bazat doar de estimări extrem de optimiste, poate chiar cerute de Kremlin ca să justifice războiul. Îi poți spune războiului și picnic, dacă știi că un copil ți-a murit într-o țară străină, nicio propagandă posibilă nu te va face să îți iubești liderul. Iar Putin cred că s-a grăbit și a cerut prea mult de la ruși când a declanșat acest război grăbit, ridicol și inutil.

războiul din ucraina

Clădire din Kiev avariată de un bombardament rusesc. Palinchak/depositphotos.com

Autoritarism, dar post-modern

Mark Galeotti afirmă că Vladimir Putin a evoluat în timp într-un dictator. Din punct de vedere rusesc, și luând în considerare propaganda continuă a Kremlinului în ultimii ani, se pare că o majoritate a rușilor apreciază acest lucru. Rușii sunt obișnuiți cu dictatura putinistă, o văd ca pe o viață normală. Plus că,  Galeotti mai spune că Rusia oricum n-a fost niciodată o democrație.„Is Russia becoming a dictatorship?”, spectator.co.uk

Părerea lui Galeotti completează discuția despre ciclicitatea cu care Rusia cade în despotism și militarism. Pentru această țară, problema pare să fie mai degrabă cum să se ajungă la o alternanță (pașnică) la putere, decât cum să devină democratică. Se întrevede deci posibilitatea ca Putin să se fi gândit la o ieșire de la putere, pe termen lung, și să fi dorit războiul din Ucraina ca un ultim mare gest pentru istorie.

Personal, nu văd Rusia ieșind din acest conflict victorioasă. Nu îl poate câștiga și nici amplifica. Nu are soldații care să-i aducă un beneficiu important, pe termen scurt, iar moralul trupelor este aproape de zero. Rusia nu-și dorește un conflict cu NATO sau un război nuclear, așa că, eventual, îl poate târî pe acesta până se plictisește lumea și alege o negociere în niște condiții din care Rusia să aibă un oarecare câștig.

Până la un punct (aș zice iunie), timpul se scurge în favoarea lui Putin. Războiul se măsoară, cinic vorbind, în viețile pierdute ale ucrainenilor și în dezastrul umanitar creat de migrația lor spre țări din Vest care nu aveau chef de o nouă problemă, după un aparent sfârșit la pandemie. Însă, cât timp Ucraina primește susținere din partea SUA și a partenerilor săi, inclusiv a României, a Poloniei, a flancului NATO din vecinătatea sa, războiul devine unul despre cine are resursele cele mai mari. Iar răspunsul e clar: UE și NATO. Așadar, Putin nu poate face altceva decât să blufeze la masa de poker, să mai arate arsenalul nuclear sau să genereze crize false, sperând că distrage atenția și că aliații pierd impulsul original.

Așa cum scrie și Francis Fukuyama,„Previziunile lui Fukuyama despre războiul Rusiei în Ucraina. Cine va câştiga? Consecinţele acestei victorii se vor simţi în toată lumea”, adevarul.ro Putin riscă să-și piardă scaunul în urma poveștii ăsteia. Aș fi mai interesat de cine ar fi ce urmează după el (aș estima că prin septembrie, în contextul actual).

La ce societate a creat acest nou țar, este improbabil ca, după retragerea sa, întregul complex plutocratic din jur să stea la coadă la pașapoarte (pardon de paralelă). Opoziția nu va lua instantaneu puterea, cu torționarii lui Navalnîi oprindu-se și spunându-i că doar glumeau colegial și „haideți că vă așteaptă elicopterul spre Kremlin, dom’ președinte”. Va exista o tranziție de putere, probabil nu pașnică, în care eșaloane inferioare din Rusia vor prelua ce rămâne, vor organiza alegeri mai mult sau mai puțin libere, pentru a simți și direcția populației, iar pe final își vor asigura garanții de siguranță personală. Abia apoi, după niște ani, situația din Rusia s-ar reseta într-una mai democratică, propice colaborării globalizate.

Cert este că, odată acceptată situația războiului, din naționalism sau pură frondă, niciun rus nu va accepta pierderea acestui război doar ca pe o chestiune strict legată de nebunia lui Putin. Niciun politician care vine după el nu va putea să i-o explice coerent electoratului îndobitocit de propagandă. Există o anumită paralelă valabilă cu Germania din timpul Primului Război Mondial, când nemții și-au văzut trupele întoarse de pe front și n-au înțeles de ce au pierdut, pentru că nu știau cum a decurs războiul, ei primind doar știri despre victorii.

Dacă Putin pierde, ce faci cu Rusia? Nu va fi în interesul nimănui din Vest să pună în cârca opoziției democratice, momentan spărgând pietre mari în pietre mici prin gulaguri, costul moral și economic al războiului. Așadar discuția este, mai degrabă, nu despre cine are puterea să-l dea jos pe Putin, ci despre cine își asumă apoi semnarea unei păci umilitoare. O posibilă soluție de „salvare a feței” este păstrarea cenzurii în Rusia și semnarea unui acord cu multe note de subsol secrete, dar asta nu va fi pe placul ucrainenilor, decimați după luni de război.

Nu că mi-aș face griji de ruși, dar există și posibilitatea să vină un nebun mai mare decât Putin la putere, cu toate implicațiile acestui scenariu.

Între timp, Ucraina arde. A devenit mai mult decât o țară. Este frontul pe care, din păcate și cu durerea care sădește din ce în ce mai adânc pâmântul ei și sufletele oamenilor, se joacă un joc global cu mize enorme pentru libertate și pentru evoluția lumii libere. Așa cum spunea Kennedy, în Berlinul anului 1963,Discursul e disponibil pe youtube.com libertatea este indivizibilă, iar atunci când un singur om nu este liber, niciunul, nicăieri nu se va putea bucura de ea.

Închei cu o enormă tristețe și cu speranța păcii, adaptând cuvintele președintelui american: nu știu nicio țară, nicio națiune care trăiește cu forța și vitalitatea și speranța acestui popor ucrainean.

CITEȘTE ȘI: Unitatea Ucrainei se naște din război 



Text de

Mihnea Dumitru

Analist politic și scriitor de SF-uri. Este specialist în imagine, auto-declarat „anticonsultant” politic prin presă. Are studii în Coreea de Sud, Canada, Marea Britanie și un doctorat în științe politice la Universitatea din București. S-a întors în țară în 2005.

ȘTIINȚĂ|UCRAINA

România vrea să sprijine cercetătorii ucraineni. Dar nu prea are cu ce

De
Aproximativ 40% dintre cercetătorii ucraineni apți de muncă au fost afectați de război. Unii primesc ajutor și joburi în străinătate, dar mulți rămân să lupte cu invadatorii ruși.
TEHNOLOGIE|UCRAINA

Pe urmele digitale ale grupării Killnet

De
Hackerii ruși care au atacat site-uri și instituții din România în ultima săptămână nu sunt subtili, însă probabil nici nu-și propun să fie
SOCIETATE|FUTURE-PROOF CITIES

Cum să modelăm orașele din România. Sau despre fața viitorului urban

De
Grațian Mihăilescu, inițiatorul ONG-ului UrbanizeHub, vorbește pe larg despre cartea sa proaspăt lansată, ce trebuie înțeles prin dezvoltare, de ce regionalizarea prin reforma administrativă este o soluție pentru România și cum implicarea produce calitatea vieții.
SOCIETATE|OVERVIEW

Propaganda care dacă nu te convinge, te obosește

De
Ca un truc de magie, dezinformarea are nevoie de atenția ta ca să-ți distragă atenția.