Românii sunt reticenți față de vaccinuri pentru că autoritățile nu știu să comunice29 min read
Mesajele confuze din partea statului îi fac pe români să creadă mai mult în conspirații decât în vaccinuri.
La finalul anului trecut, Site: forumprovaccinare.ro a organizat o discuție liberă despre vaccinuri și vaccinare, la câteva luni bune după ce pandemia, deși neîncheiată, a fost dată uitării brusc, așa cum a și început.
Însuși numele evenimentului – „Pe bune despre vaccinuri” – a reușit să sumarizeze bâlbele în comunicare cu privire la importanța vaccinării împotriva COVID-19. Practic, autoritățile n-au prea discutat „pe bune”, adică susținut, organizat, competent și coerent, pe limba publicului larg, despre importanța vaccinării.
La un moment dat, campania pro-vaccinare a statului român se compunea din câteva reclame care s-au vrut mai ales cool și mai puțin clare. Pentru că nu, vaccinurile nu conțin nopți lungi în Vamă, concertele de sâmbătă seara și dansatul până-n zori. De altfel, amănunte prea puțin relevante pentru o bună parte din populație. Vaccinurile conțin seruri sigure, care ajută organismul să lupte eficient contra formelor grave ale bolii. Vaccinurile nu te ajută să vezi lumea, ci să nu mori.
Sigur, au existat destule inițiative bune de comunicare pe tema vaccinurilor și vaccinării, mai ales private sau din partea presei. Însă niciuna din aceste surse – jurnalistice sau din societatea civilă – nu a avut puterea de a ajunge la un public suficient de mare încât să influențeze majoritar opinia publică.
Acesta a fost și scopul discuției despre vaccinuri – în general, nu doar vaccinul anti-COVID-19 –, la care au fost invitați atât specialiști în sănătate, cât și actori-cheie ai recentei campanii de vaccinare. Să discute ce e de făcut, ce este esențial de știut despre vaccinuri, cine sunt responsabilii pentru reputația proastă pe care vaccinurile – un instrument modern, facil și extrem de eficace pentru salvarea foarte multor vieți – au căpătat-o în România?
La discuția de la Forumulul Român Pro-Vaccinar au participat dr. Gindrovel Dumitra, coordonatorul Grupului de Vaccinologie din cadrul Societăţii Naţionale de Medicina Familiei), lt. col. dr. Valeriu Gheorghiță, fost coordonator al campaniei de vaccinare anti-COVID-19, Radu Gănescu, președintele Coaliţiei Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice din România, Dan Zaharescu, director executiv al Asociației Române a Producătorilor Internaționali de Medicamente, ARPIM și, nu în ultimul rând, prof. univ. Alina Bârgăoanu, decan al Facultății de Comunicare și Relații Publice SNSPA.
Alina Bârgăoanu este, printre altele, expert în cadrul grupului la nivel înalt pentru combaterea ştirilor false al Comisiei Europene și a fost consultant onorific al campaniei de vaccinare anti-COVID 19 pentru o scurtă perioadă, de câteva luni, între 2020 și 2021, în cadrul Ministerului Sănătății. Am discutat cu ea despre ce a mers bine, dar și despre sincopele din cadrul campaniei de vaccinare, despre cum se explică faptul că, la debutul campaniei, România era printre primele țări la numărul de persoane dornice să se vaccineze anti-COVID 19, după care a înregistrat o scădere abruptă, iar linia descendentă a continuat, despre cât de greu se construiește încrederea într-o campanie de vaccinare, cum poate fi menținută și motivul pentru care se poate pierde instantaneu.
Problemele campaniei de vaccinare nu au fost analizate ulterior
„România, în general, nu se prea pricepe să reflecteze asupra evenimentelor majore care s-au întâmplat. Indiferent de deznodământul lor, România ar trebui să învețe să cugete asupra lor, să caute să culeagă un tip de feedback care să o ajute să se descurce mai bine în cazul în care se va confrunta cu eventuale evenimente similare.
Totuși, comparativ cu alte campanii, cea pro-vaccinare împotriva COVID-19 a dus la înregistrarea unui număr record de persoane vaccinate. Problema este că orice campanie de comunicare, de orice fel, are loc într-un context, ea nu pornește niciodată de la zero, pe un teren virgin. Așadar, și rezultatele campaniei de vaccinare trebuie plasate în acest context al raportării la vaccinare, în general, în România, dar și al capacității sistemului de sănătate de a comunica, al capacității statului român de a comunica, în general, și de a comunica pe subiecte complexe, în special, pentru că vaccinarea anti-COVID 19 nu a fost (doar) un subiect medical.
Pandemia nu a fost doar o criză medicală, ci s-a transformat imediat într-o criză politică, într-un eveniment politic, mai precis, unul geopolitic. Din acest punct de vedere, privind retrospectiv și plasând lucrurile în contextul societății românești, cred că rezultatele campaniei au fost relativ bune.”
Campania de vaccinare a avut neșansa să se suprapună peste campania parlamentară
„La finalul lui ianuarie 2021, România se situa pe un surprinzător loc întâi în rândul țărilor din Uniunea Europeană, la dozele de vaccin făcute în ultimele șapte zile, „România, pe primul loc în UE la dozele de vaccin făcute în ultimele 7 zile, raportat la populație”, digi24.ro Cam în aceeași perioadă, România a fost menționată în documentele interne ale Comisiei Europene ca model de bună practică pentru combaterea dezinformării. Evident că a existat un entuziasm, apoi s-a epuizat foarte repede bazinul hotărâților, dar asta nu explică faptul că România era pe primul loc, pentru că hotărâți erau în toate celelalte state membre.
Părerea mea că această campanie a debutat relativ bine, în condițiile în care nivelul de informație scrisă care să fie validat din punct de vedere științific era scăzut. Un plus a fost faptul că s-a creat un comitet transinstituțional, cu o abordare interinstituțională, transdisciplinară. Însă debutul campaniei pro-vaccinare s-a suprapus peste campanie electorală și, în mod evident, atenția multora era îndreptată spre ceea ce se întâmpla pe plan politic.
După luna ianuarie 2021, comunicarea a început să deraieze, deja informația începea să se adune și ar fi fost nevoie de o mai bună strategie de diseminare, de sondaje de opinie publică, pentru a înțelege cum se împarte lumea, câți ezită, câți sunt împotrivă, câți sunt hotărâți. Nu au existat cercetări concrete, deciziile s-au luat mai mult la nivel intuitiv.”
E nevoie de mai mult text scris pentru combaterea dezinformării
„În cele aproape două luni în care am ajutat voluntar la strategia de comunicare, am încercat să adunăm cât mai multă informație scrisă. Această muncă de informare pe baza unor informații scrise nu s-a continuat. S-a abandonat ideea de a stabiliza spațiul public cu fapte care să poată fi identificate într-un singur loc.
În România, atunci când e vorba despre comunicare oficială pentru combaterea dezinformării, de comunicare guvernamentală, pe subiecte complexe, nu s-a format încă reflexul de a pune la dispoziție informație scrisă. Informația scrisă nu înseamnă că trebuie să fie plictisitoare, să se întindă pe sute de pagini, astfel încât să nu o citească nimeni. Pe de altă parte, s-a abuzat de mersul pe la talk-show-uri, s-a făcut turul televiziunilor. Vorba zboară, scrisul rămâne.
În România nu prea există o cultură a textului scris, extrem de eficientă pentru comunicarea pe subiecte serioase, texte care să rămână, să lase urme, să fie trasabile, la care să se poată reveni. Spațiul comunicării pe astfel de subiecte ar trebui stabilizat, are nevoie de repere fixe. Ori, la televizor, fiecare vede altceva, cineva urmărește un post, altcineva, alt post, într-o emisiune cineva discută ceva, în alta, altcineva discută altceva, pe același subiect. În pandeme, s-a trecut direct la dezbateri televizate, videoclipuri, fără ca lucrurile să fie comunicate într-o limbă română corectă, simplă, accesibilă.”
Nu poți să faci comunicare fără informare
„Nu poți să combați dezinformarea fără a stabili care sunt faptele. Da, oamenii sunt mai ușor convinși de povești, de storytelling, dar acestea trebuie să vină după ce faptele există în spațiul public, stabilizate, bătute în cuie, validate. Nu te poți aștepta de la oameni să nu cadă pradă dezinformării din partea unui actor geopolitic recunoscut drept ostil, fără a stabili faptele. Ce se întâmplă, cum se întâmplă, s-a întâmplat sau nu s-a întâmplat și cum faci ca faptele, adevărul să fie mai credibil decât minciuna.
Din nefericire, lucrurile stau mai degrabă invers. Zvonurile se viralizează mai repede, minciuna circulă mai repede, atrage mai mult, creează mai mult engagement, mai ales pe „USC study reveals the key reason why fake news spreads on social media”, news.usc.edu Dintr-un anumit punct de vedere, lupta este inegală, o minciună se viralizează în trei ore, iar pentru a o demonta sunt necesare câteva zile. Și atunci, în acest interval dintre momentul în care se se propagă o dezinformare până în momentul în care faptele sunt stabilite, se creează un vid, care creează un avantaj foarte mare pentru actorii ostili.”
De la un punct încolo, mesajul pro-vaccinare a început să polarizeze
„La un moment dat, cu totul genuin, discursurile unora dintre susținătorii vaccinării au început să fie moralizatoare, superioare, să împartă lumea în buni și răi. Asta și pentru că mesajul de vaccinare a fost transmis de mai mulți comunicatori, inclusiv oficiali – o variantă suboptimală. La un moment dat, a existat un mesaj neinspirat la nivelul Florin Cîțu a fost primul-ministru al României între decembrie 2020 și noiembrie 2021, perioadă care a inclus primele luni ale pandemei care a spus că antivacciniștii sunt precum teroriștii.
Aceste tipuri de mesaje, când devin prea viscerale, ar putea să influențeze ezitanții, care să înceapă să se considere antivacciniști. După ce s-a epuizat acel lot de persoane hotărâte, cred că următorul pas era să ca antivacciniștii să fie menținuți într-o zonă mai restrânsă, iar munca de convingere să aibă în vizor persoanele ezitante.
În locul unor astfel de discursuri, ar fi mers mai degrabă o informare strategică, lipsită de visceralitate, liniară, care să demonteze sistematic și prompt dezinformarea. Demonizarea informației false nu este suficientă, pentru că polarizează. Pentru o campanie de succes, ar fi trebuit să se creeze un fel de embrion de consens la nivel social, dar nu s-a întâmplat asta.”
Mesajele antivacciniste au devenit aproape instantaneu mesajele antioccidentale
„Pe de altă parte, cred că s-a subestimat sursa unora dintre mesajele antivacciniste, pasiunea pe care o pot manifesta anumiți oameni în legătură cu acest subiect. E de constatat cum discursul antivaccinare a migrat aproape instantaneu pe războiul din Ucraina, ideea că o ocultă a creat invazia, că presa minte.
Lumea se confruntă în prezent cu ducerea în derizoriu ca formă de propagandă. Deși amuzamentul ieftin, chiar și cel care se ocupă cu fabricarea știrilor false, poate părea inofensiv și superficial, cred că cei care sunt la originea acestor mesaje își cunosc foarte bine publicul. Iar faptul că, de obicei, românii nu verifică din reflex sursa informației, nu face decât ca propaganda să prospere. Ea nu trebuie neapărat să convingă, ea umblă și cu minciuni, și cu jumătăți de adevăruri, generalizează și relativizează, iar scopul final este să creeze îndoială și confuzie, suspiciune, derută și nesiguranță. Este o armă redutabilă, îndreptată spre un public ușor de manevrat.
Mai important decât să arăți cu degetul, este să poți scoate la suprafață retorica, vocabularul, mai puțin persoanele, ele vor deveni apoi, lesne recognoscibile. În procesul de debunking al unor știri false, trebuie stabilit care sunt faptele, care sunt informațiile false, trebuie aflate informațiile de context și mai ales rațiunile pe care anumite conținuturi le alimentează.”
România nu face notă discordantă, conspiraționismul este transnațional
„Principalele idei false care circulă în prezent în spațiul public se referă la faptul că o ocultă ne vrea răul, că se dorește reducere a populației, că mass-media globaliste mint, că elitele locale sunt manevrate de niște păpușari invizibili.
CITEȘTE ȘI: Cum tratezi dezinformarea? Simptome, susceptibilitate, prevenție
Din păcate, această retorică s-a instalat foarte confortabil în spațiul public românesc. Orice subiect apare, este interpretat și încurajat. România trece și ea printr-o fază care este caracterizată de suspiciune, de neîncredere maximă în instituții, în autorități, este prinsă în acest vocabular conspiraționist care este unul transnațional. România nu face notă discordantă, dar ceea ce o diferențiază puțin de alte state este nivelul de neîncredere în autorități, și nu mă refer neapărat la politicieni, ci la ideea de autoritate, în general. Cotele de neîncredere pe care le înregistrează în mod sistematic sondajele de opinie publică sunt absolut alarmate și sunt „Analiză | România fără lideri. Cum s-a prăbușit încrederea cetățenilor în politicienii de la vârful statului”, romania.europalibera.org
În pandemie, autoritatea a fost identificată (mai ales) cu medicii și oamenii de știință, de aici ideea că doctorii mint, că sunt vânduți, că sunt plătiți de guvern și de Big Pharma. Profesioniștii dezinformării au capitalizat în pandemie sentimentul antiinstituție, antiexperți, antipolitică și l-au revărsat asupra medicilor, portretizându-i ca fiind figurile de autoritate. Această abordare antiintelectualistă, antiexpert vinde mult.”
Educația media lipsește în România
„Faptul că educația media, educația digitală, mai ales adaptată la modul în care funcționează rețelele sociale, este făcută profesionist în câteva instituții școlare, nu este suficient. Ea lipsește la nivel sistemic, ar trebui introdusă ca materie obligatorie în curriculum. Sunt voci care se plâng că materia învățată în școli e deja stufoasă și că introducerea uneia noi doar ar complica lucrurile. Dar nu e vorba de a încărca, ci de a simplifica, nu de a adăuga, ci de a transforma.
O consecință directă a faptului că România este deficitară la educație media este lipsa managementului crizelor de comunicare. În România, orice criză de comunicare, fie din zona politică, de sănătate sau din alt domeniu, a fost aproape ignorată, pe principiul că trece. Din punctul de vedere al comunicării, nu există momentul zero. Comunicarea începe întotdeauna de la răni, de la urmele lăsate de celelalte evenimente proeminente de comunicare. Rănile lăsate de evenimente de amploare, precum Colectiv sau Caracal, nu au fost vindecate nici până în prezent. Orice criză de comunicare negestionată are impact. Iar următoarea criză va fi și mai mare, și mai greu de gestionat. Iar de o astfel de criză de comunicare ar trebui să se ocupe experții în comunicare în colaborare strânsă cu experții de conținut.”
Transmiterea datelor despre vaccinuri este îngreunată pentru că nu se realizează defalcat
„În pandemie au existat mai multe etape în care publicul larg ar fi trebuit să afle informații de la autorități. Etapa în care a izbucnit pandemia în lume, cea în care a ajuns în Europa și, implicit, în România, perioada de lockdown, cea în care au început să apară știri despre lucrul la formulele de vaccinare, momentul în care variantele de vaccinuri au ajun în țară, au fost distribuite și apoi administrate, campania aferentă, apariția noilor variante și eficiența vaccinurilor împotriva lor.
Toate aceste etape ar fi trebuit (și trebuie, pentru că pandemia nu s-a încheiat oficial) să fie comunicate distinct, clar și concis. Însă demersurile de comunicare despre vaccinare au preluat tot bagajul creat deja de primele nouă luni de comunicarea despre pandemie, în general. Acest tip de comunicare dezordonată pe tema vaccinurilor are o istorie veche în România.
Discursul oficial ambiguu, incomplet, inconstant și sincopat nu se limitează doar la vaccinurile anti-COVID-19, ci la toate tipurile de vaccinuri existente pe piață: de la cele împotriva rujeolei, rubeolei și a altor boli ale copilăriei, care ar trebui administrate în primii ani de viață, la cele împotriva gripei sezoniere sau cele care țintesc un anumit grup de populație, cum ar fi vaccinul împotriva HPV.”
Comunicarea pe subiectele mari ar trebui complet depolitizată
„Ca să fi reușit, miza campaniei de vaccinare anti-COVID 19 ar fi trebuit să reabiliteze ideea de vaccinare în general, să aibă un impact pe atitudinea pro-vaccinare, în general. Din păcate, pandemia nu a restabilit încrederea în știință și experți. Ca să se întâmple asta, pe subiecte complexe trebuie stabilit un tip de pact. Subiectele de acest gen trebuie scoase complet în afara zonei politice, iar bătălia pe cine culege laurii în cazul unui succes trebuie să treacă pe planul al doilea. Politizarea, polarizarea și personalizarea sunt dușmanii comunicării, mai ales pe subiecte complexe. În astfel de cazuri, rolul Guvernului este să catalizeze forțele din societate, pentru că este evident că nu le poate face singur pe toate.”