Gary Waters Collection Mix Subjects/RF via Getty Images
„Suntem foarte sensibili la emoții și, de aceea, ușor de manipulat prin povești”. Interviu cu Gaia Vince, jurnalistă de știință42 min read
Gaia Vince este interesată de modul în care interacționează sistemele umane și cele planetare. În carte sa, „Focul, limbajul, frumusețea, timpul. Cum au depășit oamenii legile firești ale evoluției”, explorează modul în care o maimuță inteligentă a devenit o forță care domină planeta.
Poți afla detalii despre munca ei pe site-ul personal: wanderinggaia.com este o cunoscută jurnalistă și realizatoare de emisiuni dedicate științei. Are dublă cetățenie, britanică și australiană, și a fost redactor la revistele O poți citi la acest link: nature.com și Detalii, aici: newscientist.com iar în prezent scrie pentru Spre articolele ei: theguardian.com și Detalii aici: bbc.co.uk Are diplome în chimie și inginerie, o diplomă postuniversitară în jurnalism și este cercetătoare senioară onorifică la Institutul Detalii, aici: ucl.ac.uk Prima ei carte, O poți cumpăra de aici: amazon.com apărută în 2015, a primit premiul Royal Society Winton Prize for Science Books Știrea, aici: royalsociety.org Gaia a fost prima femeie care a câștigat această distincție.
În cea mai recentă carte a sa, Focul, limbajul, frumusețea, timpul. Cum au depășit oamenii legile firești ale evoluției, O poți cumpăra de aici: humanitas.ro rescrie povestea ascensiunii umanității, felul în care omul a evoluat biologic, sub influența mediului și a culturii.
Gaia Vince s-a numărat printre invitații ediției de anul acesta a evenimentului Despre lumea în care trăim, o serie anuală de conferințe și dialoguri culturale și știinţifice pe teme de actualitate, susţinute de specialiști și oameni de cultură și organizat de Fundaţia Humanitas Aqua Forte în parteneriat cu Filarmonica „George Enescu”, Editura Humanitas și Asociația ARCCA.
Am profitat de vizita sa scurtă în România, pentru a discuta despre cum a ajuns omul, prin cultură, cea mai de succes specie de pe Pământ, despre cum este o forță a naturii care schimbă fața planetei, în timp ce cimpanzeii, rudele sale cele mai apropiate, aflați acum în pericol de dispariție, continuă să-și ducă viața așa cum au făcut-o vreme de milioane de ani. Până la urmă, dacă ambele specii au evoluat prin același proces, cum s-a îndepărtat omul atât de mult de ramura din care face parte?
Gaia Vince. Foto: Arhiva personală
Mindcraft Stories: Ce îi face pe oameni unici, până la urmă?
Gaia Vince: Suntem unici pentru că procesul nostru evolutiv este diferit de al celorlalte animale. Evoluția, așa cum știm, funcționează prin transfer genetic. Genele noastre conțin informații copiate de-a lungul timpului. Și, cu fiecare generație, sunt aduse mici schimbări. Constrânse de factorii de mediu, aceste schimbări sunt selectate și vor prolifera în rândul populației. În timp, pot duce la dezvoltarea diferitelor specii, dar noi avem un element în plus în acest proces. Nu doar genele noastre răspund la mediu, ci și viceversa. De asemenea, evoluția noastră culturală joacă un rol enorm. Informații despre cultura noastră sunt transferate de-a lungul generațiilor și, prin populații, de-a lungul timpului. E vorba de un cumul de factori.
Cultura ne transformă genele și mediul, care, de asemenea, ne transformă genele și cultura. Numesc asta triada evolutivă umană, toate trei lucrează împreună pentru a produce această specie extraordinară – noi, oamenii.
M.S.: Și, totuși, această unicitate caracteristică omului, este de bun augur și pentru planetă sau doar pentru noi?
G.V.: Suntem parte a naturii și, în același timp, suntem foarte diferiți. Așadar, nu facem lucruri care sunt naturale. Dar în prezent omul este pe culmi, se bucură de succes pe toate planurile, suntem animalul cel mai răspândit de pe Pământ. Iar după noi, numeric, urmează animalele pe care le-am crescut – care nu ar apărea în mod natural – pentru a ne hrăni și a ne servi. Toate animalele domestice nu au apărut în mod spontan, au fost create de noi din animale sălbatice. Ne aflăm acum într-o situație în care dominăm restul planetei și avem o putere extraordinară asupra ei. Suntem într-o eră geologică a oamenilor, Epoca Antropocenului este o unitate neoficială a timpului geologic, folosită pentru a descrie cea mai recentă perioadă din istoria Pământului, când activitatea umană a început să aibă un impact semnificativ asupra climei și ecosistemelor planetei. Mai multe, aici: education.nationalgeographic.org Acum, problema este că, așa cum am spus mai devreme, suntem un produs al genelor, culturii și mediului nostru. Așa că atunci când schimbăm radical una dintre aceste elemente, ne afectează. Dacă, de exemplu, schimbăm mediul fundamental, lucrul ăsta va influența în ce măsură ne putem hrăni sau nu, dacă putem supraviețui sau nu bolilor, dacă avem sau nu suficient oxigen și așa mai departe.
În prezent, împingem sistemele planetare într-un punct critic, pentru propria noastră supraviețuire, ca și cum planeta va fi bine, orice am face. Dacă oamenii dispar, planeta va ajunge la un nou echilibru. Momentan, însă, tocmai noi ne amenințăm supraviețuirea, pentru că depindem de mediul ecologic și de mediul natural. Și nu cred că mulți dintre noi ne dăm seama de asta.
M.S.: Dacă omul e atât de inteligent, de ce atât de puțini își dau seama de această autodistrugere? De ce nu înțelegem situația pe care noi înșine o creăm?
G.V.: Parțial, cred că este vorba de amploarea schimbării. La nivel individual, nu eu, personal, am schimbat temperatura atmosferei și nu eu am provocat un val de căldură masiv în India. Nu eu am provocat inundații teribile care au distrus un pod în Pakistan. Dar colectiv, ca specie, avem această putere uriașă. Așa cum distrugem colectiv, așa putem construi colectiv. Nu e suficient să îmi spun că nu-mi place această schimbare climatică, nu vreau să se mai întâmple. Nu este suficient să decid pentru mine, trebuie să acționăm împreună pentru a face schimbări, să colaborăm.
Ceea ce trebuie să facem acum este să accelerăm această schimbare. Și ne schimbăm, dar într-un ritm foarte lent. Este ceva ce nu am mai făcut până acum. Lucrurile necesită timp pentru a evolua ca specie. Dar acum nu avem timp. Asta este problema.
Coperta cărții Focul, limbajul, frumusețea, timpul. Cum au depășit oamenii legile firești ale evoluției, apărută în 2022 la Editura Humanitas
M.S.: Explică-ne puțin titlul cărții tale. Așadar, cum au evoluat ființele umane cu ajutorul focului, limbajului, frumuseții și timpului? Și aș mai avea o curiozitate: se poate spune că am început să poluăm planeta de când am descoperit focul?
G.V.: Da, cu siguranță. Dar este o chestiune care ține de proporții. Punem amprenta asupra mediului în care trăim și nu suntem singurul animal care face asta. Și furnicile sau termitele modifică mediul ambiant când își construiesc casele. Însă noi o facem la scară diferită.
Inițial, pe când oamenii erau vânători-culegători, schimbau mediul la scară mică, erau mereu în mișcare și locurile prin care treceau se puteau reechilibra, putea redeveni sălbatice. Dar acum suntem atât de mulți și atât de conectați la nivel global, încât, de fapt, schimbăm mediul la scară planetară. Asta e marea diferență. Dar nu ne-am dat seama de asta și credem că e în regulă. Ne gândim: „Ceea ce fac aici ar putea să-mi afecteze grădina”. Dar nu ne dăm seama că, de fapt, are un efect asupra Oceanului Pacific.
Revenind la întrebare, aceste patru elemente – focul, limbajul, frumusețea și timpul – cred că sunt definitorii pentru evoluția noastră și toate au de-a face cu energia. La fel ca orice alt animal, orice altă sursă de viață, și pentru om a trăi înseamnă să exploateze cât mai multă energie, pentru a crește și a se reproduce. Dar oamenii au devenit mai buni la asta față de toate celelalte animale, valorificăm cea mai multă energie. Și o modalitate prin care facem asta este să ne externalizăm energia, nu mai trebuie să ne producem deloc propria energie. Așa că ne-am putea petrece întreaga viață stând pe o canapea, să nu ne mișcăm niciodată și doar să comandăm mâncare, să sunăm pentru orice, să nu facem nimic, niciodată. Și am supraviețui. Nu există alt animal care poate face așa ceva.
Odată ce am învățat cum să creăm foc, am putut să ne externalizăm aprovizionarea cu energie. Asta însemna că ne putem găti mâncarea și asta înseamnă externalizarea energiei necesare pentru a digera alimentele și a obține nutrienții din ea, ceea ce este cu adevărat important. Pentru că, odată ce am reușit să facem asta, înseamnă că din aceeași cantitate de mâncare am primit mult mai multă nutriție, mult mai repede. Și astfel ne-am putea dezvolta creierul.
CITEȘTE ȘI: Despre arhitectura subtilă a creierului
De asemenea, focul ne oferă protecție împotriva prădătorilor, a întunericului, a frigului, a tuturor acelor lucruri de care alte animale trebuie să se îngrijească singure. Acum, ne externalizăm energia prin tehnologie și alte instrumente care ne ușurează și mai mult munca, fără să cheltuim energie. Toate acestea sunt trucuri de supraviețuire.
M.S.: Și cu limbajul, cum stă treaba? Cum l-am dezvoltat și de ce nu vorbesc oamenii aceeași limbă?
G.V.: Limba este despre transmiterea de informații culturale. Așadar, ADN-ul este modul în care transmitem cópii foarte fidele ale informațiilor noastre genetice de la mamă la copil, într-un mod foarte stabil, de-a lungul generațiilor. Limba este modul în care suntem capabili să transmitem informații într-un mod specific, în care putem vorbi despre ceva cu altcineva fără să trebuiască să fim acolo, să ne vedem unul pe altul. Putem transmite informații de genul „întoarce-te la stânga, treci pe lângă copacul mare, ai grijă la leu, acolo este un stup mare de miere”. Și asta reduce imediat energia necesară pentru ca altcineva să nu fie nevoit să rătăcească fără scop și să găsească același lucru pe care l-am găsit eu. Prin limbaj putem transmite aceeași informație către 50 de oameni în două secunde. Oamenii pot transmite informație foarte fidel prin limbaj, care ajunge la nepoți, iar aceștia pot avea acces la modul de gândire al generațiilor trecute, fără să fie nevoie să experimenteze ceea ce au aflat.
Mai e ceva. Prin limbaj, oamenii nu doar transmit informație, ci o și încarcă de sens și îi acordă valoare subiectivă. Omul decide ce are valoare și semnificație și ce nu. Iar asta e un mod foarte important de a lega oamenii împreună. Lucrul unic, care permite acestei populații să crească atât de mult, este că oamenii colaborează foarte strâns și nu doar cu cei cu care sunt înrudiți genetic. Și alte animale sociale, cum ar fi furnicile sau albinele, lucrează foarte strâns, cooperând unele cu altele. Dar o fac dintr-un motiv biologic, pentru că sunt identice genetic. Dacă îi salvează viața fratelui lor, își salvează propriile gene. Există un imperativ acolo. În timp ce oamenii cooperează cu alți indivizi complet străini. Suntem un fel de familie culturală. Iar asta ne dă o putere uriașă, pentru că, apoi, suntem capabili să ne conectăm în grupuri mult mai mari și să ne împărtășim resursele, cunoștințele culturale, informații despre tot felul de lucruri, genele, astfel încât să nu fim limitați. Asta ne oferă o rezistență uriașă și ne permite să tot creștem, să formăm grupuri, comunități, să facem comerț unul cu celălalt. Frumusețea de care vorbesc în carte este dată de toate aceste valori subiective.
M.S.: Cât privește timpul?
G.V.: Timpul este despre găsirea adevărurilor obiective. Despre posibilitatea de a experimenta și de a căuta adevăruri reale și de a construi pe baza acestora. Transmitem lucrurile pe care le-am înțeles, lucru ce ne-a condus la crearea unor tehnologii mult îmbunătățite din punct de vedere științific. Ne-a determinat să mergem până la Lună, să creăm vaccinuri anti-COVID. Toate lucrurile pe care ne bazăm acum au o legătură cu focul, limbajul, frumusețea și timpul. Sunt definitorii pentru noi.
Biologia noastră evoluează, mediul se schimbă sub influența noastră, cultura se diversifică. Tot ceea ce facem și tot ce credem că este singurul adevăr este ceva pe care cultura noastră l-a creat pentru noi. Și, astfel, medii diferite ajută la producerea de limbi diferite. Și limbile înseși se diversifică și evoluează tot timpul în care oamenii trăiesc acolo, sunt o creație vie a noastră. Așadar, atunci când o populație este destul de izolată, ea se raportează la lucrurile din jur diferit față de alte comunități. Chiar și acum un secol, în Europa, oamenii vorbeau alte dialecte ca în prezent. Mă gândesc, de exemplu, la România și Moldova, care au un accent diferit și multe cuvinte diferite, pentru că au trăit în medii diferite. Dar, pe măsură ce ne mișcăm și vorbim unul cu celălalt, limbile încep să împrumute una de la alta, să se contopească. Așa au ajuns engleza, chineza, spaniola, să fie cele mai vorbite limbi din lume. Dar e vorba de variantele internaționale, care sunt foarte diferite de engleza, chineza și spaniola care se vorbesc în țările de baștină.
M.S.: Dar ce le răspunzi celor care văd în globalizare un fel de uniformizare a informației culturale, a identității individuale?
G.V.: În anumite privințe, da, pierdem puțin din variație, dar în alte moduri, de fapt, creăm din ce în ce mai multe variații. Apar multe alte cuvinte, schimbarea este continuă și generează diversitate. Internetul, de exemplu, a dat naștere unui limbaj comun, pentru că este folosit de atât de mulți oameni, așa că țările cu alfabete diferite, cum ar fi Rusia sau China, au recurs la limbaje simplificate, folosite doar pentru internet și pentru mesaje text. E interesant cum o astfel de tehnologie a creat o nouă versiune a unor limbi vechi.
Deși se produce un fel de omogenizare, cred că limbile vor continua să se îmbogățească, chiar dacă, din păcate, unele vor dispărea. Însă apar noi variații, cum ar fi dialectul turco-german care, inițial, era vorbit de imigranții turci, dar acum este la modă printre tineri să vorbească astfel – chiar și printre copiii nativi germani.
Problema cred că este mai degrabă cu mâncarea pe care oamenii o omogenizează, preferând să consume lucruri cu adevărat nesănătoase, cum ar fi burgeri și cartofi prăjiți. În locuri precum Thailanda, care are o bucătărie bogată, delicioasă, foarte sănătoasă, acum devine la modă ca oamenii să mănânce junk food. Și, astfel, începe să apară obezitatea și în astfel de locuri. Este păcat, dar sper că este doar o fază.
M.S.: Să facem un exercițiu de imaginație: cum ar fi arătat Pământul dacă oamenii nu ar fi ajuns niciodată să-l stăpânească?
G.V.: Ar fi fost, în mare parte, acoperit de pădure. Terenurile pe care le-am creat pentru locuit sunt relativ puține în comparație cu suprafața planetei.
Problema principală sunt terenurile agricole. Jumătate din terenul locuibil al lumii este folosit acum pentru a ne produce hrana. Acesta este impactul principal pe care l-a avut agricultura comercială, industrială.
Este o problemă uriașă și trebuie să schimbăm felul în care mâncăm, felul în care ne producem mâncarea și modul în care ne gândim la mâncare. Am reușit aproape sistematic să distrugem planeta pe care trăim.
M.S.: Ce mai putem îndrepta pe viitor?
G.V.: O mulțime de lucruri. Și, deși am început să luăm măsuri, ne decarbonizăm economiile prea încet. Dar se întâmplă. Ne îndepărtăm de combustibilii fosili și trecem la surse de energie cu emisii scăzute de carbon. Însă dacă vrem să îndreptăm lucrurile cât mai e timp, agricultura este ceva ce trebuie neapărat schimbat. Și asta înseamnă să trecem la o dietă pe bază de plante, practic, să mâncăm mult mai puțină carne și mult mai puține lactate. În prezent, 75% din terenurile agricole sunt folosite pentru a crește animale sau pentru a produce hrana pentru animalele pe care le consumăm. Este ineficient și nesustenabil, pentru că populația noastră crește încontinuu, trebuie să hrănim mai mulți oameni, trebuie să dublăm aprovizionarea cu alimente. Cu siguranță nu putem face asta dacă toată lumea mănâncă burgeri în fiecare zi. Este imposibil.
Nu cred că trebuie să ne transformăm complet sistemul economic, dar trebuie să-l reglementăm în mod corespunzător pentru a-l face mai durabil. Când vom găsi alternative mai bune la proteinele din carne, probabil că oamenii nu vor mai muri de foame. Și știm că prin biotehnologie putem folosi propria noastră microbiotă pentru a produce proteine din carne, care arată, se simt și au exact același gust precum carnea naturală.
M.S.: Dar nu tocmai această colaborare dintre oameni, ajutată de tehnologie, care a permis înflorirea omului, este prețul pe care îl plătește restul planetei?
G.V.: Există o problemă legată de justiția socială. Unii dintre noi suntem într-o poziție mult mai bună pentru a beneficia de colaborări și deplasări, iar unii dintre noi suntem blocați într-un loc, fie din cauza pașaportului, fie pentru că suntem prea săraci. Din nou, este o politică internațională proastă. Dacă asta se schimbă, toată lumea poate beneficia. Sunt o mare susținătoare a eliminării restricțiilor la frontieră, pentru ca oamenii de pretutindeni să poată călători liber, să migreze și să se mute unde sunt locurile de muncă. Dacă s-ar întâmpla asta, globalizarea ar funcționa ca un sistem, iar sistemele produc mai mult decât suma părților lor.
M.S.: Dar, în acest caz, cum rămâne cu securitatea țărilor? Cu violența și invaziile care s-ar putea isca dacă lumea ar putea să circule fără restricții dintr-o parte în alta a globului?
G.V.: Da, mă gândesc la ce au făcut rușii cu acest război incredibil pornit în Ucraina. Lumea nu a crezut că acest tip de război tradițional ar mai putea apărea în Europa, a fost un șoc imens. Și încă mai există și alte zone sensibile în restul lumii, cum ar fi Coreea de Nord, cărora nu le-am răspuns, lumea nu a luat în serios aceste amenințări foarte reale ale regimurilor autoritare, cu adevărat distructive. Am lăsat garda jos, pentru că am avut această eră neobișnuită de pace, ne-am relaxat și nu ar fi trebuit. Repercusiunile acestui război este că milioane de oameni din țările sărace sunt acum pe punctul de a muri de foame.
M.S.: Călătorești mult. Ce ai descoperit despre lume și despre oameni din perspectiva de globetrotter?
G.V.: Nu există o țară în care să fi fost și care să nu mă impresioneze cu ceva. Și ce m-a frapat este că, oriunde am fost, cu cât erau oamenii mai săraci, cu atât erau mai generoși și mai îngăduitori. Suntem o specie atât de diversă, este incredibil. Din punct de vedere biologic, suntem cu toții la fel. Dar din punct de vedere cultural, deosebirile dintre noi sunt fascinante.
M.S.: De ce crezi că oamenilor le plac atât de mult poveștile?
G.V.: Am evoluat astfel încât să ne placă poveștile și să înțelegem lumea prin povești, iubim poveștile. Și motivul este că informațiile sunt codificate în povești în modul cel mai precis și cel mai ușor de memorat. Evoluția noastră culturală depinde în mod fidel de informații, care se transmit de la un individ la altul și de la o generație la alta, dar avem nevoie de ceva în care să încadrăm această informație.
Însă aceste povești pot fi, de asemenea, manipulatoare. Ne spunem unii altora povești, dar Rusia vorbește despre o poveste – neadevărată, desigur – în care liderul evreu al Ucrainei este nazist, iar rușii invadează țara pentru a-i salva pe ucraineni. Iar rușii cred această poveste prin care sunt foarte ușor de manipulat.
CITEȘTE ȘI: „Rusia nu va câștiga războiul din Ucraina.” Interviu cu istoricul Mark Galeotti
Până la urmă, nu putem vorbi de adevăr, ci despre cât de credibilă putem face o poveste. Ne putem crea propriile noastre adevăruri despre ce este bine și ce este rău. Mă aflam pe aeroportul din Londra, așteptam avionul și cineva lângă mine vorbea în rusă la telefon. Imediat am simțit o ostilitate irațională pentru acea persoană. Probabil că nu avea nimic de-a face cu acest război. Dar în ultimele luni m-am hrănit cu o poveste despre lucrurile groaznice care s-au întâmplat din cauza rușilor. Și acea poveste este suficientă ca să simt animozitate. Dar am avut și puterea de-a o raționaliza și de a spune: acesta este un individ care, poate, nu are nimic de-a face cu această situație. Nu cunosc această persoană, trebuie să mă calmez. Toți suntem înconjurați de jur împrejur de povești care ne spun: fă asta, urăște asta.
Suntem foarte sensibili la emoții și, de aceea, ușor de manipulat de povești. Poveștile pot fi foarte puternice și trebuie să ne folosim propria forță, ca ființe umane raționale, pentru a căuta adevărul obiectiv mai degrabă decât adevărul subiectiv.
Trebuie să ne chestionăm neîncetat: este adevărat că ar trebui să urăsc această persoană? Este adevărat că această cremă mă va face mai tânăr? Din păcate, adesea nu o facem.
M.S.: Ai spus într-un articol din The Guardian că pandemia de COVID-19 nu ar fi trebuit să se întâmple niciodată, că era complet prevenibilă. De ce s-a întâmplat?
G.V.: Pentru că oamenii au invadat un ecosistem natural. Dacă oamenii ar fi invadat un ecosistem natural acum 100.000 de ani, chiar și acum trei sau patru sute de ani, nu ar fi avut un impact atât de mare. Dar pentru că am făcut-o acum, când suntem atât de globalizați și atât de conectați în rețea, motiv pentru care avem atât succes, a însemnat că acest agent patogen provenit de la un liliac dintr-o peșteră îndepărtată, din China, a putut să se răspândească în jur, ucigând milioane de oameni, perturbând sistemele noastre sociale, economice, atât de fragile.
Facem parte dintr-un sistem și sistemele sunt destul de rezistente până când nu mai sunt. Ceea ce fac sistemele este că au o stare stabilă, apoi se prăbușesc. Am văzut asta cu sistemul economic, în anii 1990. Și apoi se trece la un alt sistem stabil și riscăm să ne prăbușim din nou. Iar acum, cu schimbările climatice galopante, următoarea pandemie nu e departe. De fapt, nici aceasta nu a trecut. Încă nu am vaccinat mari părți ale lumii, ceea ce înseamnă că variantele pot veni și se pot răspândi destul de ușor. Trebuie să încetăm să insistăm că pandemia s-a încheiat.
