Hiroshima și Nagasaki: cine supraviețuiește unui atac nuclear?

La peste trei sferturi de veac de la singurele atacuri nucleare din istorie, cercetătorii continuă să studieze ce au lăsat în urmă ciupercile atomice pentru supraviețuitori

În dimineața zilei de 6 august 1945, inginerul naval Tsutomu Yamaguchi se pregătea să termine o călătorie de afaceri. Era angajat în divizia industrială a Mitsubishi„A little deaf in one ear – meet the Japanese man who survived Hiroshima and Nagasaki”, theguardian.com și tocmai finisase designul pentru un nou vas petrolier. Pe drumul către gara din Hiroshima, a realizat că își uitase hanko-ul – o ștampilă de identificare personală folosită în general de cei care lucrau în domenii industriale sau în comerț. În timp ce se întorcea spre șantierul naval, a observat bombardierul american Enola Gay zburând deasupra orașului și, în urma lui, un obiect atașat unei parașute. La scurt timp după, cerul a fost înghițit de o lumină orbitoare, pe care a descris-o ca fiind similară cu „o flacără de magneziu gigantică”. Deși s-a pus instinctiv la pământ, suflul exploziei l-a ridicat și l-a aruncat într-un câmp adiacent de cartofi. Se afla la aproximativ trei kilometri de locul deasupra căruia a detonat Little Boy, prima armă nucleară folosită vreodată în război.

Cumva, după ce a supraviețuit cu arsuri semnificative și timpane sparte, a reușit să se urce în trenul către orașul de reședință, Nagasaki. A primit îngrijiri medicale de-abia după ce a ajuns, de la un fost coleg de școală care nu l-a recunoscut din cauza arsurilor. Bandajat din cap până în picioare, a ajuns la sediul Mitsubishi din oraș în dimineața zilei de 9 august, unde superiorii l-au luat la întrebări. În timp ce șefii se întrebau dacă e nebun, refuzând ideea că o bombă ar fi putut distruge un întreg oraș, a văzut din nou aceeași lumină învăluind încăperea și s-a aruncat instinctiv la podea. Credea că explozia de la Hiroshima l-a urmărit, dar în fapt fusese martor și la a doua – și până în prezent ultima – folosire a armamentului nuclear în cadrul unui conflict.

A supraviețuit și de data aceasta, dar și-a petrecut următoarele săptămâni aproape mort: vomita întruna, avea febră constantă și și-a pierdut tot părul. Și-a revenit încet-încet, dar a rămas acoperit de bandaje până prin 1960 și și-a pierdut auzul în urechea stângă. Ulterior, a suferit de leucemie și cataractă asociate expunerii la doze mari de radiații; și totuși, a trăit până la 93 de ani, când a fost răpus de cancer la stomac. În 2009, cu un an înainte să moară, guvernul japonez l-a recunoscut ca fiind dublu supraviețuitor al atacurilor atomice. E singurul recunoscut oficial, deși alți 164 au mai fost identificați în surse neoficiale. „Twice bombed, twice survived : the doubly atomic bombed of Hiroshima and Nagasaki”, worldcat.org

Loteria supraviețuirii

Cazul lui Yamaguchi e o raritate statistică. Cel mai probabil, a supraviețuit pentru că în ambele dăți clădirile sau relieful l-au protejat de expunerea directă la hipocentrul exploziilor, primind doze de radiații suficiente pentru a provoca sindromul iradierii acute, dar nu destul de puternice pentru a fi letale. Și totuși, este reprezentativ pentru loteria care urmează unui atac nuclear. Mai mult ca sigur, au existat persoane care au supraviețuit exploziei de la Hiroshima doar ca să moară la Nagasaki, în timp ce altele care au fost expuse la distanțe mai mari decât inginerul naval au murit după câteva săptămâni, luni sau ani. Marea majoritatea a celor aflați în vecinătatea zonelor deasupra cărora au fost detonate bombele nu au avut nicio șansă, fie că au fost eviscerați de explozii sau demolarea clădirilor, fie că au primit doze fatale de radiație; însă există persoane care încă trăiesc, deși s-au aflat la 900 de metri sau mai puțin de hipocentru. Precum în cazul lui Kunihiko Ida, care avea trei ani la momentul atacurilor și a supraviețuit deoarece se afla în casă la momentul exploziei de la Hiroshima, asahi.com

Chiar și acum, supraviețuitorii de la Hiroshima și Nagasaki sunt încă studiați parte a celei mai longevive cercetări din istorie, singura care ne oferă valori de referință despre efectele unei detonări nucleare. Dar în ciuda unor numere și durate-record de persoane observate, în fiecare an se mai află câteva aspecte noi despre șansele pe care le-au avut victimele de a supraviețui atacul, despre modul în care norul atomic le-a marcat viața și, încet-încet, apar întrebările despre potențialele efecte asupra urmașilor.

Vedere din avion asupra Hiroshimei la puțin timp după detonare. US Navy National Museum of Naval Aviation

La început a fost explozia

Cele mai multe morți în urma unui atac nuclear au loc în primele secunde de la detonare; în funcție de puterea bombei, o rază în zona imediat de sub detonare – numită hipocentru – va fi distrusă în proporție de 99%. În cazul Hiroshima, această zonă avut diametrul de 1,6 km, pe raza căruia doar aproximativ 50 de clădiri au rezistat măcar parțial. „Revealed: What happened, physically, to the city of Hiroshima after the A-bomb”, japantimes.co.jp O parte semnificativă dintre persoanele prinse în această zonă sunt ucise aproape instant de temperaturile ridicate sau de distrugerea structurilor în care se află, iar supraviețuitorii primesc doze foarte ridicate de radiație.

Oficial, numărul morților directe combinate ca rezultat al celor două atacuri e estimat a fi între 120.000 și 250.000. „Hiroshima and Nagasaki Death Toll”, ucla.edu Dar estimările se bazează pe procente din populația cunoscută a orașelor, care sunt practic imposibil de verificat; o parte din victime, aflate chiar lângă hipocentru, nu au lăsat în urmă cadavre, iar numărul persoanelor aflate în cele două orașe pe 6 și 9 august este imposibil de calculat, având în vedere că starea de război a rezultat atât în evacuări ale unor părți a populației civile, cât și în aducerea de muncitori din împrejurimi pentru șantierele vitale industriei și efortului militar.

Nu se știu prea multe nici despre victimele care au murit în perioada următoare. Au fost efectuate studii în acea perioadă„Latest Knowledge on Radiological Effects: Radiation Health Effects of Atomic Bomb Explosions and Nuclear Power Plant Accidents”, jst.go.jp  pe mai mult de 6.000 de persoane în fiecare oraș, din care între 2-4% ar fi murit într-un interval de 20-50 de zile de la explozie. Se estimează că 99% din victimele de la Hiroshima și 91% de la Nagasaki se aflau într-o rază de 2.000 de metri de la centrul deflagrației.

Studiile de amploare au început de-abia în noiembrie 1946, după ce Statele Unite au înființat Atomic Bomb Casualty Commission (ABCC), o comisie care era bilaterală mai mult în acte, Au existat multe controverse asupra faptului că mai toate pozițiile de decizie ale comisie erau deținute de cercetători americani, în același timp mult mai bine plătiți decât colegii lor japonezi, pnas.org ce avea scopul de a cerceta efectele pe termen lung ale radiației asupra supraviețuitorilor. Rebranduită în 1975 ca Radiation Effects Research Foundation (RERF), instituția își continuă cercetările în prezent.

După ce un recensământ japonez din 1950 a identificat peste 284.000 de supraviețuitori ai celor două atacuri, ABCC a început un studiu pe durata vieții a aproximativ 94.000 dintre aceștia,  Life Span Study,„Life Span Study (LSS)”, rerf.or.jp concomitent cu un grup de control de 27.000 de perosane care nu au fost expuse radiației. Au fost aleși supraviețuitorii care încă locuiau în cele două orașe și se aflau într-o rază de până la 10 km de hipocentrele exploziilor respective. 20.000 dintre aceștia au fost invitați să participe la o cercetare mai cuprinzătoare, Adult Health Study,„Adult Health Study (AHS)”, rerf.or.jp care includeau două examinări medicale anuale. Studiul din urmă a fost controversat, deoarece comisia oferea doar examinări, fără tratament, chiar și în cazurile în care acesta era necesar, pentru a nu da impresia că Statele Unite își asumă responsabilitatea pentru efectele atacurilor.„How a secretive agency discovered the A-bomb’s effect”, politico.eu Adițional, au fost efectuate cercetări mai specifice pe gravide și copiii iradiați in utero, precum și pe 77.000 de urmași ai supraviețuitorilor născuți după atacuri.

Satul japonez în miniatură construit în zona de teste nucleare din Nevada, cu scopul de a studia măsura în care locuințele i-au protejat pe rezidenți de expunerea la radiații. Library of Congress

Ce stă în calea radiațiilor?

Pentru calcularea efectelor, trebuia stabilit nivelul de iradiere al fiecărui individ în funcție de factori precum distanța, posibilele obstacole și poziția relativă față de hipocentru. Grupuri de control specifice au fost stabilite în urma unor interviuri extinse cu supraviețuitori surprinși la diverse distanțe de centrul exploziilor, care au reconstruit circumstanțele„The New Radiation Dosimetry For The A-bombs In Hiroshima And Nagasaki”, osti.gov în care se aflau la momentul detonării (de exemplu, dacă se aflau în case sau pe stradă, în ce camere, în ce poziție etc.) Doza de radiații este măsurată într-o unitate de măsură numită Gray (Gy), echivalentul absorbției a un joule de energie radioactivă per kilogram de materie.

Calcularea dozelor încasate s-a bazat inițial pe măsurători imediate ale nivelelor de radiații reziduale efectuate pe rămășițele structurilor din apropierea hipocentrelor. Dar odată cu creșterea numărului de teste nucleare în Nevada din anii ’50,  programul nuclear american a inclus pentru o perioadă„Japanese Village Houses”, sah-archipedia.org în zonele de test reproduceri ale clădirilor din lemn specifice celor două orașe, pentru a studia protecția oferită rezidenților în fața radiației ionizante. Dozele de radiații primite variază în funcție de expunerea directă la valul inițial; cineva care se află afară, dar în spatele unei clădiri va primi o doză inițială mult mai mică decât o altă persoană aflată la aceeași distanță, dar în câmp deschis. De exemplu, rămășițe umane de la aproximativ un kilometru de hipocentrul de la Hiroshima au fost măsurate cu 9,46 Gy,„A single jawbone has revealed just how much radiation Hiroshima bomb victims absorbed”, washingtonpost.com în condițiile în care expunerea la 5 Gy este considerată fatală,De la 4,5 Gy în sus mor 95% din celulele stem, crescând semnificativ riscul de hemoragii fatale sau infecții în timp ce alți supraviețuitori aflați la distanțe mai mici, dar ecranați, au primit sub 1 Gy.

Zona de iradiere fatală sau de moarte provocată direct de explozie a fost în raza a 500 de metri; Precum se poate vedea în următoarea imagine, care suprapune locurile în care se aflau supraviețuitorii cu doza de radiații estimată pe o hartă a orașului: nih.gov foarte puține persoane aflate atât de aproape de explozie au supraviețuit după 1950. „Latest Knowledge on Radiological Effects: Radiation Health Effects of Atomic Bomb Explosions and Nuclear Power Plant Accidents”, jst.go.jp Sistemul de dozimetrie a fost îmbunătățit de-a lungul anilor până s-a ajuns la varianta folosită în prezent, sub numele de DSO2, care poate estima iradierea la nivelul a 15 organe diferite.

Primul efect observat pe termen lung a fost o creștere observabilă„Leukemia Risks among Atomic-bomb Survivors”, rerf.or.jp a numărului de cazuri de leucemie în exces (cazurile care peste media înregistrată în condiții normale). Per total, cei care o primit o doză de radiații la nivelul măduvei osoase de cel puțin 0,05 Gy au avut un risc suplimentar de 46% de a dezvolta o variantă a bolii, iar copiii și bătrânii iradiați la momentul impactului au avut rate mai mari de deces. Totuși, fiindcă leucemia e în general o boală rară, asta a însemnat doar creșterea incidenței cazurilor de la șapte cazuri per 1.000 de locuitori la 10.

Ulterior, a fost observată o creștere a incidenței multor tipuri de cancer, „Solid Cancer Risks among Atomic-bomb Survivors”, rerf.or.jp în special celor de stomac, colon, ficat, plămâni sau sân. La o expunere între 1 Gy, sau doza considerată medie pentru o persoană aflată înăuntru la aproximativ 1,1 km de hipocentru, riscul de a muri de cancer crește cu 34,8%, fiind mai ridicat la femei din cauza incidenței crescute a cazurilor de cancer la sân. La o expunere de 2 Gy, de aproape 1.000 de ori mai ridicată decât nivelul mediu de radiație pe care îl primește o persoană din surse naturale, medicale sau ocupaționale într-un an, riscul de a dezvolta condiții fatale necanceroase (probleme cardiace, tiroidiene, atacuri cerebrale) crește de asemenea cu 16%.

O expunere la doze 2-3 Gy provoacă și pierderea temporară a părului„Long-term follow-up of atomic bomb survivors”, maturitas.org (efect observat și în chimioterapie).  În ceea ce privește gravidele, aceeași doză de un 1 Gy crește riscul de mortalitate la naștere sau de dezvoltare a unor deficiențe mentale ale copilului cu până la 20 de cazuri adiționale per 1.000 locuitori. Altfel, studiul continuă să ofere date noi despre particularități ale expunerii la anumite vârste; studii publicate în 2018 și 2019 susțin că fetele iradiate în perioade primei menstruații au un risc crescut„ Incidence of Breast Cancer in the Life Span Study of Atomic Bomb Survivors: 1958–2009 ”, allenpress.com de a dezvolta ulterior cancere uterin sau de sân.

Trebuie notat, totuși, că deși datele RERF sunt cele mai complexe pe care le avem despre efectele pe termen lung ale iradierii, și au influențat semnificativ normele internaționale de protecție radiologică,„How atomic bomb survivors have transformed our understanding of radiation’s impacts”, sciencemag.com ele nu sunt necontestate. De exemplu, un studiu publicat la începutul anului în jurnalul Genes and Environment„Black rain in Hiroshima: a critique to the Life Span Study of A-bomb survivors, basis of the linear no-threshold model”, biomedcentral.com susține că modelul de estimare a dozimetriei este inexact, deoarece nu ia în calcul contaminarea cu radiație reziduală, răspândită în special prin intermediul ploii radioactive (numită și ploaie neagră). Aceasta are potențialul de a iradia persoane din împrejurimile zonelor de detonare care nu au fost afectate de atacul inițial. De altfel, în premieră, un tribunal japonez a acordat recent titlul de supraviețuitori „Court recognizes ‘black rain’ victims as atomic bomb survivors”, asahi.com unui grup de 84 de persoane care susțineau că au fost iradiați prin intermediul ploii, bazându-se pe un studiu din 1945 care susținea că aceasta s-a revărsat pe o distanță  de 29 de km (N-S), respectiv 15 km (E-V) de hipocentrul exploziei.

Doi supraviețuitori din Hiroshima se identifică, după mulți ani, într-o poză făcută după atac. Sygma via Getty Images

Ce se întâmplă cu copiii supraviețuitorilor?

În ceea ce privește urmașii supraviețuitorilor, studiile RERF încă nu au găsit dovezi„Genetic Effects of Radiation in the Offspring of Atomic-Bomb Survivors”, rerf.or.jp că efectele iradierii s-ar putea transmite în defecte la naștere sau preluarea unor riscuri ereditare sporite de a dezvolta cancer sau alte tipuri de boli. Dar problema că deocamdată nu s-a făcut un studiu genetic comparativ între ADN-ul supraviețuitorilor și urmașilor acestora, deși există un număr mare de mostre păstrat, unele datând încă din anii ’50.

Se pare că dilema ar fi de natură legală, conform experților jurnalului Science.În cadrul unui podcast săptămânal al cărui transcrip poate fi accesat aici Mostrele ADN au fost prelevate, mai ales la început, sub înțelegeri de utilizare care nu includeau secvențierea genetică, procesul fiind descoperit și aplicat pe oameni la decenii bune după începutul studiului. Iar acum, aproximativ 70% din cei care au fost observați în cadrul studiului sunt decedați, lăsând în urmă o problemă de etică și legislație pentru că nu își mai pot oferi acordul. Subiectul este în continuare marcat ca o prioritate pe site-ul RERF, iar cercetătorii speră să poată rezolva impasul în viitorul apropiat pentru a putea oferi un răspuns în problema potențialelor mutații ereditare.

Cu toate acestea, dușmanul mai puternic decât radiația pentru supraviețuitori și urmașii lor a fost de multe ori reprezentat chiar de semeni. Discriminarea față de hibakusha, termenul desemnat supraviețuitorilor bombei, a fost un fenomen răspândit„Nagasaki hibakusha recalls struggle to dodge discrimination”, japantimes.co.jp mult timp după atacurile din 1945. Supraviețuitorii au avut probleme în a-și găsi parteneri de viață, deoarece genele lor erau văzute ca fiind „stricate” sau indezirabile, în special din cauza unei lipse de informații despre efectele iradierii în primii ani de după atacuri. Asta s-a transmis în anumite cazuri și la copii, care încă au de-a face cu stigmatizare de teama unor potențiale defecte genetice. Iar subiectul a fost reînvigorat în urma accidentului nuclear de la Fukushima,„6 years after the Fukushima disaster, its victims are still suffering”, washingtonpost.com care a produs un nou val de victime ale radiațiilor.

Cât de relevante sunt însă datele de la Hiroshima și Nagasaki, în contextul în care forța distructivă a marilor puteri a crescut exponențial din 1945 încoace? Răspunsul simplu este nu prea, iar cel complet ar fi „depinde cine atacă”. Little Boy a provocat o explozie estimată în raza a 15 kilotone, în timp ce Fat Man a distrus Nagasaki cu o forță de 21 de kilotone. Între timp, majoritatea focoaselor nucleare au ajuns la încărcături capabile de megatone (1 mt = 1.000 kt), recordul fiind atins de bomba sovietică Tsar, al cărei potențial distructiv a atins de 50 de megatone. Cu toate acestea, puteri nucleare mai recente precum India sau Pakistan au testat arme care nu sunt cu mult mai puternice„Rapidly expanding nuclear arsenals in Pakistan and India portend regional and global catastrophe, sciencemag.org decât primele bombe americane (12-40 kt).

Puterea încărcăturii nucleare este importantă deoarece, de la un anumit punct, raza de distrugere provocată de explozia bombei depășește suprafața pe care va răspândi radiația letală.  De exemplu,„The Hiroshima/Nagasaki Survivor Studies: Discrepancies Between Results and General Perception”, nih.gov  o bombă de 20 kt detonată la 540 de metri înălțime va iradia în doze mari o zonă de 1,4 km în jurul hipocentrului, și are potențial de distrugere de 2 km. În schimb, un focos de 1 mt detonat la 2 km înălțime va iradia letal 2,3 km, dar crește zona de distrugere totală sau cvasi-totală la 10 km – majoritatea persoanelor din această rază vor fi ucise înainte de a primi doze neletale de radiație.

Dar indiferent de calcule, urmările atacurilor de la Hiroshima și Nagasaki ne aduc dovezi suficiente împotriva oricăror argumente de folosiri viitoare ale armelor nucleare. Au fost cele mai distructive episoade generate de om, au eradicat sute de mii de vieți fără posibilitatea de a se apăra în câteva secunde și au lăsat generații întregi cu traume adânci și vieți incomplete, a căror gravitate a fost decisă doar de locurile și contextele în care se aflau în diminețile de 6 și 9 august 1945.