De ce nu poartă românii mască?16 min read

Pe măsură ce numărul de cazuri de COVID-19 crește îngrijorător, tot mai puțini oameni poartă mască în magazine și alte locuri unde ar trebui să poarte. Reticența de a contribui la binele comun și o viziune depășită despre masculinitate sunt câteva dintre explicațiile acestui comportament

Este greu să ne imaginăm vreun eveniment în istorie ce este trăit la fel de universal precum actuala pandemie. Oameni de pe toate continentele, indiferent de religie, educație, etnicitate, se confruntă cu acest risc nou și dificil de înțeles. Cercetări de opinie publică arată cum coronavirus este principala grijă globală„What Worries the World: 13 of the 27 surveyed nations cited COVID-19 as the top concern”, ipsos.com de mai multe luni la rând. Nu e nicio îndoială că suntem cu toții îngrijorați. Ce nu e mereu clar este ce putem face pentru a ne limita riscurile. Aici, specialiștii și guvernele au insistat pentru trei acțiuni de responsabilitate individuală: spălatul corespunzător pe mâini, distanțarea fizică față de alți oameni și purtarea de măști în afara casei.

Presa de peste tot din lume a relatat, uneori cu lux de amănunte, felul în care aceste recomandări nu au fost respectate. Deseori, această nerespectare a normelor a fost pusă în seama unui tip nou de conspiraționism legat de COVID-19. Știți teoriile, probabil, despre cum virusul se transmite prin 5G, cum acesta este doar o gripă obișnuită etc. Deși pare a avea sens, ideea asta nu explică de ce unele comportamente au fost adoptate aproape universal, pe când alte comportamente nu. De exemplu, toată lumea zice că acordă mult mai multă atenție distanței față de alți oameni sau spălatului pe mâini, dar subiectul purtatului de mască în afara casei este mult mai confuz. Cercetări peste cercetări arată că, din aprilie, 80% dintre oameni respectau distanțarea socială, 90% dintre oameni respectau recomandarea legată de spălarea pe mâini, însă abia 20-30% dintre oameni țineau cont de cea legată de purtarea de mască.„Results from Survey 1 – Behaviours and adherence to preventive measures, mbmc-cmcm.ca Cercetări mai noi arată că măștile au devenit ceva mai populare,„How are behaviours changing in response to COVID-19?”, public.tableau.com dar sunt în continuare cea mai ignorată măsură, chiar dacă au devenit recomandare oficială sau chiar lege în peste 130 de țări.„What Countries Require Masks in Public or Recommend Masks?, masks4all.co 

Să ne uităm pe rând. De ce facem lucrurile astea? Mă spăl pe mâini ca să nu iau virusul de pe suprafețe infectate și apoi să mă infectez singur când mă ating pe față. Mă țin departe de oameni sau mă feresc de oameni ce stau buluc pentru a evita să mă infectez de la ei; e decizia mea tot timpul să fiu sau nu pe lângă alți oameni. Ambele comportamente sunt investiții personale în folos personal, făcute de mine, pentru mine. Purtarea măștii este un comportament mai complex. Cercetările medicale„Face masks and coverings for the general public: Behavioural knowledge, effectiveness of cloth coverings and public messaging”, royalsociety.org arată că dacă eu port mască, reduc parțial riscul de a mă îmbolnăvi eu și reduc masiv riscul ca eu să îmbolnăvesc pe alții. Din acest punct de vedere, purtarea măștii este o investiție personală (să cumpăr mască, să suport neplăcerea de a o purta etc.) în primul rând pentru binele comunității, nu pentru binele meu personal.

Mai degrabă decât să reflecte relația dintre individ și boală, purtarea de mască reflectă relația individului cu societatea în care trăiește și în ce fel privește binele acestei societăți largi. Este, dacă e să privim în perspectivă, o problemă similară cu canalizarea. A-mi face o toaletă în casă cere un cost important pentru mine, dar a-mi face nevoile în public este gratuit. Dacă îmi instalez o toaletă, eu plătesc toate costurile, în timp ce beneficiile sunt resimțite de toți vecinii, pentru că străzile sunt mai curate pentru toți. Dacă, în schimb, folosesc banii pentru a cumpăra un smartphone, beneficiile sunt toate ale mele; pentru cei ce vor să mă sune este puțin important câți megapixeli are camera mea.

Societățile cu capital social scăzut tind să fie cele unde investițiile merg în special spre beneficiul propriu: oamenii cumpără mașini scumpe, chiar dacă nu au autostrăzi; cumpără smartphone chiar dacă nu au curent electric; aleg lideri politici ce organizează concerte publice sau cumpără floricele, chiar dacă ignoră zone fără canalizare sau spații verzi. În cazul de față, bunul comun este sănătatea publică, iar investiția personală este purtarea de mască, însă comportamentul de non-investiție în binele public e dintotdeauna.

Unii oameni chiar se întreabă de ce ar face-o. De ce să plătească taxe, dacă banii sunt risipiți sau furați de guvern? De ce să țină curat în scara blocului dacă fac alții murdărie? De ce să fac pentru alții dacă ei nu ar face pentru mine? În termeni de interes personal, separat de latura normativă a recomandării, tranzacția propusă individului este „poartă mască, astfel îi protejezi pe necunoscuții din jurul tău, iar ei îi vor proteja la rândul lor pe cei care-ți sunt ție dragi și sunt vulnerabili”. Această tranzacție se bazează masiv pe încrederea individului că și ceilalți sunt interesați să protejeze necunoscuți sau să dea înapoi. Această încredere că, dacă ofer ceva societății, ceilalți vor face la fel și voi primi și eu ceva înapoi, face mecanismul să funcționeze in perpetuum. Din ce pare, sunt cel puțin doi factori mari ce blochează acest mecanism: 1. Înstrăinarea față de societate; și 2. Personalitatea machist-tradiționalistă, ce prioritizează relațiile de dominație în detrimentul celor de cooperare.

Din multe motive, România adună la un loc segmente mari de populație ce suferă de ambele afecțiuni. Tranziția dură de la comunism a modificat radical structura societății, ce în 30 de ani s-a mutat de la societate preponderent egalitară (în termeni relativi) în una din cele mai inegale societăți din Uniunea Europeană.„În 2018 a crescut inegalitatea economică și socială în Romania”, romaniacurata.ro Oameni obișnuiți cu un rol și un sens în interiorul societății comuniste, în structurile sale economice închise și incompatibile cu capitalismul modern, s-au descoperit fără sens sau direcție în România modernă. Pe deasupra, înstrăinarea a fost adâncită și mai mult de lipsa mobilității socialeStudiu despre tinerii din România 2018/2019, library.fes.de și a investițiilor publice„Investițiile publice și dezvoltarea economică”, consiliulfiscal.ro în educație, sănătate, infrastructură, ce ar fi putut compensa lucrurile. Pe acest fond, personalitatea machistă a fost unul din mijloacele principale de adaptare la modernizare. Beneficiarii status quo-ului, în general bărbați sub 50 de ani, de etnie majoritară, cultural ortodocși, deseori fără mijloacele de a se adapta complet societății occidentale, au făcut un lanț uman în jurul valorilor ce le confereau privilegii înainte de venirea globalizării. Chiar dacă economia României a crescut extraordinar în ultimii 10 ani„Nostalgii după comunism? După 30 de ani, cifrele sunt clar în favoarea capitalismului”, rfi.ro datorită globalizării, suntem și pe primele locuri în Uniunea Europeană la opinii anti-globalizare precum prezervarea rolurilor tradiționale de gen, acceptarea violenței domestice,Special Eurobarometer 449: Gender-based violence, data.europa.eu acceptarea corecțiilor fizice pentru copii,„În România, în fiecare oră doi copii sunt victime ale violenţei / Numărul cazurilor de abuz raportate creşte anual cu aproximativ 1.000”, hotnews.ro suport pentru pedeapsa cu moartea, opoziție pentru drepturile minorităților sexuale sau etnicePublic Opinion: Discrimination in the EU, ec.europa.eu sau varii forme de naționalism și anti-pluralism.

Pentru cei afectați de acești factori și ce nu posedă această încredere legată de binele comun, purtarea măștii este judecată exclusiv în termeni de investiție personală pentru binele personal – deci cel ce poartă mască o face pentru a se proteja pe sine de boală. Purtătorul de mască se arată vulnerabil față de boală, iar nepurtătorul de mască se arată suficient de viguros și puternic pentru a supraviețui bolii fără mari dificultăți. Faptul că boala afectează preponderent oamenii în vârstă consolidează această percepție, de fapt. Într-o lume unde semnalarea forței fizice este importantă pentru identitatea individului, a nu purta mască riscă să devină o probă de bărbăție.

Nu vorbim despre un grup nou-creat de cetățeni ce sunt anti-mască, ci despre oameni ce au fost mereu reticenți față de investiția în binele larg al comunității. Acum, neîncrederea în societate devine neîncredere în nevoia personală de mască. Singurul motiv pentru care situația pare diferită este tocmai faptul că urmările acestei neîncrederi riscă să fie mult mai dramatice. Acest gen de comportament nu ține exclusiv de clasa socială, de educație sau de venit. Prin natura felului în care aceștia folosesc orașul, oamenii anti-mască săraci vor fi mai vizibili pe stradă sau în transportul public. Reticența la investiții în binele public este mai greu de văzut în birouri corporate sau mașini personale, dar contribuie cel puțin la fel de mult la răspândirea bolii.