NASA
(Încă) 5 concepții greșite despre astronomie și spațiul cosmic20 min read
Astronomia, la fel ca și alte științe, are parte de miturile și concepțiile sale greșite. Și nu sunt puține deloc.
Anul trecut scriam un articol în care treceam în revistă cinci idei greșite pe care oamenii le au despre spațiul cosmic. Astfel, arătam că există gravitație pe Stația Spațială Internațională, că anotimpurile nu sunt produse de distanța față de Soare, că Steaua Polară nu e cea mai strălucitoare de pe cerul nopții, că telescopul nu e făcut doar pentru a mări sau că superluna nu e atât de super pe cât ai putea crede.
CITEȘTE ȘI: 5 concepții greșite despre astronomie și spațiul cosmic
În rândurile următoare voi trece în revistă încă cinci astfel de concepții foarte răspândite și voi arăta de ce nici acestea nu sunt corecte.
Meteor Crater. Foto: D. Roddy U.S. GeologicalSurvey/Wikimedia Commons
Luna e lovită mai des de asteroizi și comete decât Pământul
Văzută chiar și printr-un telescop mic, Luna apare plină de cratere. Unele Precum Mare Imbrium, wikipedia.org de sute, chiar mii de kilometri în diametru, altele mai mici, în timp ce altele sunt minuscule. Toate acoperă suprafața selenară în întregime.
Pământul, însă, nu prezintă multe semne evidente de impacturi cu obiecte din spațiul cosmic, acest lucru generând idea că ar fie lovit mult mai rar de asteroizi și comete decât Luna.
Dar lucrurile nu stau așa, ba chiar din contra, Pământul este lovit mult mai des decât satelitul său natural. Pământul este un obiect mai mare decât Luna, deci este mult mai ușor de nimerit de asteroizi și comete. Atunci,de ce nu există atât de multe cratere?
În primul rând, Pământul este înconjurată de o atmosferă. Iar acest strat gros de gaze face ca majoritatea corpurilor mici să nu ajungă să atingă suprafața planetei, arzând complet sau explodând mult deasupra solului. În aceste cazuri, aceste impacturi (da, astronomii le numesc tot impacturi, chiar dacă nu ating suprafața terestră) nu lasă în urma lor cratere. Așa s-a întâmplat, spre exemplu, în 1908, în cazul evenimentului Tunguska Detalii pe wikipedia.org sau, mai recent, în 2013, în cazul Care s-a produs tot în Siberia, wikipedia.org
Dar chiar și dacă obiectul cosmic supraviețuiește trecerii prin atmosferă și lovește solul, atunci, cel mai probabil, acest lucru se va întâmpla undeva într-un ocean, având în vedere că cea mai mare parte a Pământului este acoperită cu apă. Iar craterele de pe fundul oceanelor sunt destul de greu de observat.
Dar chiar și craterele care apar pe uscat pot fi greu de observat, mai ales dacă sunt vechi de milioane, sute de milioane de ani sau chiar mai mult. Dacă pe suprafața Lunii cratere apărute acum miliarde de ani există și în ziua de azi, pe Pământ lucrurile sunt mai complexe. Sute de mii, poate chiar milioane de ani de ploi și vânt vor eroda suprafața terestră, iar un crater de impact nu mai este ușor identificabil.
Chiar și așa, cercetătorii au identificat multe astfel de cratere de impact. Cel mai celebru este fără îndoială Detalii pe wikipedia.org din Arizona. Dacă acesta este unul relativ recent, altele sunt vechi, foarte vechi, așa cum este cazul craterului Chicxulub, Detalii pe wikipedia.org cel produs de asteroidul care a dus la dispariția dinozaurilor.
Eclipsă totală de Lună. Foto: Giuseppe Donatiello/Flickr
Partea întunecată a Lunii
Vreme de mii de ani, oamenii au privit spre Lună și nu au putut vedea decât o singură parte, cea cu toată luema e familiarizată Acest lucru se întâmplă deoarece Luna este blocată gravitațional de Detalii pe wikipedia.org având mereu îndreptată o singură emisferă spre acesta. Astfel a apărut concepția că emisfera care nu se poate vedea direct de pe Pământ este întotdeauna scufundată în întuneric.
Ei bine, nu, Luna nu are aceeași emisferă constant întunecată. Faptul că este blocată gravitational nu înseamnă că nu se rotește și în jurul propriei axe. O face exact în același timp în care se rotește în jurul Pământului.
De fapt, dacă Luna nu s-ar roti și-n jurul axei, atunci, în drumul său în jurul Pământului, și-a dezvălui și cealaltă emisferă.
Ca să-ți fie și mai ușor să înțelegi, gândește-te la o Detalii pe wikipedia.org Cum are loc un astfel de fenomen? Simplu, Luna se interpune între Pământ și Soare, blocând o anumită parte din lumina solară. Dar dacă Luna este în dreptul Soarelui înseamnă că în momentul acela, emisfera pe care nu se vede niciodată de pe Pământ este luminată de Soare.
Deci, în drumul ei în jurul Pământului, ambele emisfere ale Lunii vor primi la fel de multă lumină de la Soare, întrucât în orice moment din orbita sa, Luna are luminată de Soare o jumătate din suprafața sa.
Eclipsa totală de soare din 1999. Foto: Luc Viatour/Wikimedia Commons
Eclipsele de Soare au loc mai rar decât cele de Lună
De fapt, și eclipsele de Soare, și cele de Lună se produc în general cam cu aceeași frecvență.
Orbita Lunii Detalii pe wikipedia.org este înclinată cu cinci grade față de planul orbitei terestre în jurul Soarelui. Din acest motiv, în faza de Lună nouă, de pe suprafața Pământului, de cele mai multe ori, Luna se va afla ori puțin deasupra, ori puțin sub discul solar, ceea ce înseamnă că o eclipsă de Soare nu este posibilă . La fel stau lucrurile și-n cazul fazei de Lună plină când aceasta va trece puțin deasupra sau puțin sub umbra Pământului, de această dată fiind imposibilă o eclipsă de Lună.
Dar, uneori, se întâmplă ca la faza de Lună nouă, spre exemplu, aceasta să treacă prin fața discului solar, producând o eclipsă de Soare. În acest caz, alinierea celor trei obiecte se va menține și două săptămâni mai târziu, când Luna va ajunge la Lună plină și va trece prin umbra Pământului, producând o Detalii pe wikipedia.org Deci eclipsele de Soare și cele de Lună au loc cam cu aceeași frecvență.
Dar chiar dacă apar cu aceeași frecvență, mecanismul de producere a eclipselor de Soare și celor de Lună face ca unele să fie mai greu observabile decât celelalte dintr-o anumită regiune de pe glob.
Atunci când Luna trece prin fața Soarelui, umbra și penumbra pe care aceasta le proiectează pe sol acoperă doar o anumită regiune. Dacă ai norocul să te găsești în interiorul acesteia, vei vedea eclipsa, dacă ești în afara ei, nu. În cazul în care eclipsa este una totală, dacă ești exact pe banda de totalitate (o fâșie de doar 100 – 200 de kilometri lățime), atunci vei vedea Luna acoperind întreg discul solar, iar ziua se va transforma într-o seară timpurie.
Dacă, însă, nu ești pe banda de totalitate, atunci, din perspectiva ta, Luna va acoperi doar o anumită parte din Soare. Cu cât te îndepărtezi de totalitate, cu atât Luna va acoperi mai puțin din discul solar. Dacă te îndepărtezi destul de banda de totalitate, atunci nu vei vedea niciun fel de eclipsă, din perspectiva ta, Luna fiind ori puțin deasupra, ori puțin sub Soare.
În cazul eclipselor de Lună, ea este cea care intră în umbra Pământului, ceea ce face să nu conteze foarte mult unde te vei afla pe suprafața Pământului. Dacă Luna e pe cer, vei vedea eclipsa. Dacă eclipsa e una totală, atunci vei vedea una totală, indiferent unde ești, atâta timp cât aceasta nu are loc după ce apune sau înainte ca Luna să răsară în zona ta.
Din aceste motive, ai șanse mai mari să vezi mai multe eclipse de Lună dintr-o singură zonă de pe glob decât eclipse de Soare.
Inelele lui Jupiter văzute de sonda spațială Voyager 2. Foto: NASA/JPL
Saturn este singura planetă cu inele
Atunci când vezi planeta Saturn Detalii pe wikipedia.org printr-un telescop destul de mic, o să o vezi înconjurată de un inel. Asta pentru că are un system de inele foarte mare și foarte strălucitor. Dacă te vei uita cu același telescop la Detalii pe wikipedia.org însă, vei vedea că aceasta nu are un inel în jurul ei. La fel stă treaba și cu Detalii pe wikipedia.org și cu Detalii pe wikipedia.org
Dar asta nu înseamnă că Saturn este singura planetă care are inele în jurul ei. De fapt, toate cele patru planete gigante din sistemul solar au inele în jurul lor, dar cele din jurul lui Jupiter, Uranus și Neptun sunt destul de greu de observat, fiind necesare cele mai mari telescoape de pe Pământ sau sonde spațiale care să le fotografieze din apropiere.
În cazul lui Jupiter, inelele au fost descoperite de Detalii pe wikipedia.org în 1979, la trecerea pe lângă planetă. Detalii pe wikipedia.org au fost descoperite indirect de pe Pământ, în urma ocultației unei stele pe care astronomii au observat-o și în timpul căreia steaua a dispărut de mai multe ori, lucru care i-a făcut să deducă prezența unui sistem de inele în jurul planetei. Detalii pe wikipedia.org au fost confirmate de sonda spațială Voyager 2, în anul 1989, când a trecut pe lângă planetă.
Fragmentele cometei Shoemaker-Levy 9. Foto: NASA ESA H_Weaver & E.Smith STScI
Jupiter protejează Pământul de asteroizi și comete
Planeta Jupiter este uriașă. În interiorul ei ar putea încăpea 1.000 de planete ca Pământul, iar de-a lungul diametrului ei am putea fi înșirate unsprezece. Dar Jupiter nu are doar volum și diametru uriașe, ci și o forță gravitațională enormă. Iar această forță gravitațională poate modifica orbita unei comete care s-ar apropia destul de mult de planetă.
În 1993, astronomii Carolyn Shoemaker, Eugene M. Shoemaker și David Levy, descopereau Detalii pe wikipedia.org care orbita în jurul planetei Jupiter. Oamenii de știință au calculat că gravitația joviană capturase cometa în urmă cu două-trei decenii de pe o orbită heliocentrică. Un an mai târziu, fragmentele cometei (se fragmentase în 1992, când trecuse foarte aproape de Jupiter, iar gravitația planetei o rupsese în bucăți) au început să cadă pe Jupiter.
În anii următori, astronomii au observat mai multe urme ale altor impacturi dintre Jupiter și diverse corpuri cosmice de mici dimensiuni.
Având în vedere acest lucru, unii oameni de știință au tras concluzia că gravitația planetei Jupiter protejează Pământul de comete. Și au dreptate, partial. Pentru că da, o cometă care s-ar îndrepta spre un impact cu Pământul, dar ar trece suficient de aproape de Jupiter și-ar modifica traiectoria sub efectul gravitației joviene și nu l-ar mai lovi.
Dar Jupiter nu știe ce face. Nu e pus acolo pentru a proteja proteja omenirea. Așa că aceeași gravitație salvatoare ar putea face și opusul. O cometă care nu ar avea nicio treabă cu Pământul, dar care ar trece prin preajma lui Jupiter și-ar putea modifica suficient traiectoria pentru a deveni periculoasă pentru Pământ în viitor.
