Foto: Relativity Space/Twitter
Terran 1, prima rachetă printată 3D (aproape în totalitate) care ajunge in spațiu10 min read
Primul zbor al unei rachete printate 3D în spațiu nu și-a atins obiectivul de a lansa o încărcătură pe orbită, însă a trecut cu bine de borne importante.
În data de 23 martie, ar avut loc o premieră în domeniul lansărilor spațiale: compania americană Relativity Space a lansat, într-un zbor test, racheta Detalii pe relativityspace.com primul vehicul spațial printat 3D în proporție de 85%.
În viitor, Relativity Space speră să ajungă să printeze 95% din rachetă.
La 5.25, ora României, micuța racheta și-a aprins cele nouă motoare Aeon 1 și s-a înălțat spre cer din complexului de lansare numărul 16, în cadrul Bazei Forțelor Spațiale Americane din Cape Canaveral, Florida. A ajuns cu bine în spațiu și a trecut cu succes de etapa separării celor două trepte din care este compusă.
Dar treapta a doua, cea care urma să insereze încărcătura pe orbită, a suferit o anomalie, iar încărcătura a fost pierdută, astfel că misiunea test, numită Good Luck, Have Fun, s-a încheiat cu un eșec.
Un eșec de succes
Știu că sună ciudat, dar în acest caz este o expresie cât se poate de potrivită.
Atunci când o rachetă este lansată pentru prima dată, oamenii (specialiștii din domeniu și cei din echipa care se ocupă de construcție și lansare) se așteaptă să apară anumite probleme în timpul misiunii. E ceva normal în cazul unui vehicul nou, pe care inginerii de abia încep să-l cunoască. Iar atunci când racheta este construită printr-o metodă nouă, apariția unor probleme este și mai probabilă.
Dar Terran 1 a trecut cu bine de două momente foarte importante ale misiunii. Primul astfel de moment a apărut la 1 minut și 24 de secunde după lansare și este numit de ingineri „Max q”, wikipedia.org Max q înseamnă că în acel moment racheta experimentează cea mai mare presiune aerodinamică la trecerea prin atmosfera terestră. Este un moment care poate distruge un vehicul spațial, astfel că toate rachetele reduc puterea motoarelor în preajma max q pentru a scădea stresul asupra fuzelajului. Iar motoarele Aeon ale Terran 1 au funcționat așa cum trebuia, au redus puterea, iar apoi, odată depășit max q, și-au crescut-o din nou.
Un alt moment foarte important trecut cu bine de racheta celor de la Relativity Space este cel al separării celor „Multistage rocket”, wikipedia.org Toate rachetele care vor să trimită o anumită încărcătură pe orbită sunt compuse din două sau trei trepte. Pentru a reduce masa totală a rachetei, aceste trepte se separă atunci când își epuizează combustibilul. Și la acest capitol, Terran 1 a funcționat nominal, iar treapta întâi și-a oprit cele nouă motoare Aeon 1 și apoi s-a desprins cu bine de treapta a doua.
Foto: Relativity Space/Twitter
Problema a apărut la momentul imediat următor, când motorul celei de-a doua trepte, Aeon Vac, nu a funcționat bine, ducând la pierderea încărcăturii. Dar încărcătura nu era una importantă. Fiind vorba despre zborul inaugural ala acestei rachete, Relativity Space nu a pus a pus în învelișul aerodinamic ceva important, ci doar un inel metalic, de 1,5 kilograme și acesta printat 3D.
Terran 1 a întrecut așteptările, funcționând mai bine decât mulți s-ar fi așteptat pentru un zbor inaugural. Iar inginerii de la Relativity Space vor analiza cauzele problemelor apărute la treapta a doua și, probabil, vor face din următoarea misiune un succes complet.
Printarea 3D nu este ceva nou în acest domeniu
Deși are o rachetă printată 3D aproape în totalitate, Relativity Space nu este prima companie care folosește această metodă în construcția vehiculelor spațiale.
SpaceX a deschis drumul acestei tehnologii în domeniul spațial, când, „SpaceX Kicks Off 2014 With Launch of Telecom Satellite”, space.com a folosit o piesă printată 3D într-unul dintre cele nouă motoare Merlin ale rachetei Falcon 9, în cadrul unei misiuni spațiale în care a plasat pe orbită satelitul thailandez Thaicom 6.
Apoi, în ianuarie 2018, Detalii pe rocketlabusa.com folosea primul motor de rachetă printat 3D în misiunea orbitală Still Testing, în cadrul căreia „Electron”, rocketlabusa.com trimitea mai mulți sateliți de mici dimensiuni pe orbita Pământului.
Iar acum, în ciuda acestui eșec, Relativity Space demonstrează că o rachetă printată 3D aproape în întregime poate reprezenta viitorul lansărilor spațiale.
Care sunt avantajele printării 3D? Ei bine, această metodă permite construirea de piese rezistente, în forme foarte complexe și la costuri mai mici decât metodele convenționale.
Foto: Relativity Space/Twitter
Câteva caracteristici ale rachetei Terran 1
Terran 1 are o înălțime de 35 de metri și un diametru de 2,3 metri. Este propulsată de zece motoare Aeon: nouă motoare Aeon 1 pentru zborul atmosferic și un motor Aeon Vacuum pentru zborul în vidul cosmic.
Terran 1 poate plasa pe orbita joasă a Pământului încărcături de până la 1.250 de kilograme. Chiar dacă acestă încărcătură poate părea mare, Terran 1 este considerat un lansator mic, deoarece sunt rachete care pot transporta încărcături mult mai mari pe orbita joasă. Spre exemplu, racheta Delta IV Heavy poate transporta o masă de 28 de tone.
Ca înălțime, în comparație cu alte rachete, Terran 1 este una mică. La 35 de metri poate părea pitică pe lângă racheta Falcon 9 care are o înălțime dublă. Dar Terran 1 este totuși mai mare în comparație cu racheta Electron a companiei Rocket Lab, spre exemplu, care are doar 18 metri.
