Viața ar putea exista totuși în jurul piticelor roșii14 min read
Descoperirea vieții extraterestre ar fi cel mai important eveniment din istoria Umanității. Șansele să se întâmple cresc cu un nou studiu ce arată că stelele pitice roșii nu sunt atât de distrugătoare pentru planetele lor.
Până în prezent, a fost confirmată existența a puțin „Exoplanet Exploration: Planets Beyond our Solar System”, exoplanets.nasa.gov multe dintre acestea în jurul unor „Red dwarf”, wikipedia.org De asemenea, multe dintre exoplanetele de mărimea Pămânului orbitează tot în jurul acestor stele. Deci, studierea piticelor roșii este foarte importantă, dacă omenirea speră să descopere viață extraterestră în Univers.
Piticele roșii sunt cele mai numeroase stele din galaxie, așa că nu e deloc surprinzător că cea mai apropiată stea de Soare, Proxima Centauri, este tot o astfel de pitică roșie.
În jurul său există cel puțin două exoplanete: Proxima Centauri b și Proxima Centauri c. Detalii despre aceasta pe exoplanets.nasa.gov cea mai apropiată de stea dintre cele două, se află chiar în zona locuibilă, acea zonă din jurul unei stele în care temperatura i-ar permite apei să existe în stare lichidă pe planetă.
Imediat, oamenii au dat frâu liber imaginației, gândindu-se cam ce fel de forme de viață ar putea să existe pe suprafața acestei planete. Asta chiar dacă nu se cunosc multe informații legate de caracteristicile fizice ale acesteia.
Și e normală această fascinație față de Proxima b. La doar puțin peste patru ani-lumină depărtare, ar apărea ocazia, dacă proiectul „Breakthrough Initiatives”, breakthroughinitiatives.org ar fi pus în aplicare, de a studia îndeaproape eventualele forme de viață de pe suprafața sa. O mini sondă spațială legată de o velă solară propulsată cu ajutorul unui enorm laser ar putea ajunge acolo în 20 de ani de la lansare. Fulgerător, față de metodele actuale de propulsie, care ar ajunge la stea în câteva zeci de mii de ani.
Dar cercetătorii știu că unele dintre aceste pitice roșii pot fi foarte neprietenoase cu planetele din jurul lor. Acestea au fost catalogate de specialiști ca „Flare star”, wikipedia.org Așa cum sugerează și denumirea, aceste stele erup. Și o fac des și foarte puternic. Din acest motiv, viața pe planetele care le înconjoară ar putea avea mari dificultăți în a supraviețui. Asta dacă ar reuși să apară, în primul rând.
Proxima Centauri, o stea eruptivă
Parte a sistemului stelar triplu Alpha Centauri, Proxima este „Imagine the Universe”, imagine.gsfc.nasa.gov
Celelalte două stele ale sistemului, de mărimea Soarelui, Rigil Kentaurus și Toliman, formează ceea ce astronomi numesc o stea binară, două stele care orbitează în jurul aceluiași centru de masă. Cu ochiul liber, cele două stele par a fi una singură, steaua Alpha Centauri AB, a treia ca strălucire de pe cerul nocturn și cea mai strălucitoare din constelația sudică Centaurul.
În contrast, Proxima, deși situată puțin mai aproape de Pământ este atât de puțin strălucitoare încât nu se poate vedea cu ochiul liber, fiind nevoie de un instrument optic pentru a o putea observa.
Totuși, în ciuda dimensiunilor sale reduse (este mult mai mică decât Soarele), Proxima poate erupe foarte puternic.
În 2019, astronomii „Proxima Centauri shoots out humongous flare, with big implications for alien life”, space.com mult mai puternică decât erupțiile care au loc pe Soare. Asemenea mega-erupții ar putea distruge atmosfera unei exoplanetei, astfel că viața nu ar avea prea mari șanse să apară în asemenea condiții.
„Dacă ar exista viață pe planeta cea mai apropiată de Proxima Centauri, ar trebui să arate foarte diferit de orice de pe Pământ”, spune „Humongous flare from sun’s nearest neighbor breaks records”, colorado.edu astrofizician în cadrul Universității Boulder și autor principal al studiului care analizează erupția. „O ființă umană pe această planetă ar avea o viață extrem de grea”.
Mai mult decât atât, Proxima nu doar că erupe foarte puternic, dar o face și foarte des, în comparație cu Soarele. „Planetele Proximei Centauri sunt lovite de așa ceva nu o dată într-un secol, ci cel puțin o dată pe zi, dacă nu de câteva ori pe zi”, declară MacGregor.
Zona locuibilă nu e neapărat un loc bun
„Circumstellar habitable zone”, wikipedia.org din jurul unei stele reprezintă regiunea în care temperatura i-ar permite apei să existe în stare lichidă pe suprafața unei planete.
Această zonă depinde de temperatura stelei. Dacă steaua este fierbinte, zona locuibilă trebuie să fie mai departe de ea, altfel apa s-ar evapora din cauza temperaturii prea mari. Dacă steaua este mai rece, zona locuibilă trebuie să fie mai aproape de ea, pentru ca planeta să aibă parte de temperatura necesară existenței apei ca lichid.
Soarele, spre exemplu, are o temperatură la suprafață de 5.500 de grade Celsius. Pământul orbitează în interiorul zonei locuibile, la o distanță medie de aproximativ 150 de milioane de kilometri.
Proxima Centauri, însă, este o stea mai rece decât Soarele, având doar 2.700 de grade Celsius la suprafață, ceea ce înseamnă că zona locuibilă trebuie să fie mai aproape. Proxima Centauri b orbitează steaua la o distanță de aproximativ 7,5 milioane de kilometri, completând o orbită în 11 zile terestre.
Având în vedere puterea erupțiilor și distanța mică la care se află planeta față de stea, ar putea însemna că Proxima Centauri b ar fi foarte afectată de erupții, lucru care i-ar putea distruge atmosfera și totodată eventualele forme de viață.
Există totuși speranțe
„Giant white-light flares on fully convective stars occur at high latitudes”, arxiv.org (PDF) arată că aceste erupții ar putea să nu prea afecteze planetele din jurul piticelor roșii.
Astfel, Ekaterina Ilin, de la Institutul de Fizică și Astronomie al Universității Potsdam din Germania, și colaboratorii săi au studiat patru stele pitice roșii din relativa apropiere a Pământului și au reușit să observe pe fiecare dintre acestea câte o megaerupție.
Erupțiile au loc în momentul când liniile de câmp magnetic încâlcite plesnesc, atunci când se descurcă brusc, aruncând în spațiu vaste cantități de materie și radiații. Și Soarele erupe, doar că nu o face atât de puternic și nici atât de des, ceea ce e foarte bine pentru viața de pe Pământ.
Ilin și colaboratorii săi au descoperit că cele patru megaerupții au avut loc toate la latitudini de peste 55 de grade, apropiate de polii stelelor, și deci sunt îndreptate departe de planul în care ar orbita planetele. „Dacă megaerupțiile ar fi fost distribuite uniform pe suprafața stelară, probabilitatea de a le găsi pe toate cele patru la latitudini de peste 55 de grade ar fi de aproximativ 0,1 la sută, adică foarte mică”, se arată în studiu.
Pe Soare erupțiile se produc mai aproape de ecuatorul stelei, ceea ce le face să fie îndreptate spre planul în care sunt situate planetele.
Rezultatele cercetării, deși îmbucurătoare, nu reprezintă o certitudine că toate piticele roșii erup în acest fel. Studiul s-a concentrat doar asupra a patru stele pitice roșii, dar în galaxia noastră astronomii cred că există în jur de 100 de miliarde de astfel de stele, cele mai multe dintre ele orbitate, probabil, de cel puțin o planetă. Oamenii de știință vor observa în viitor și alte astfel de stele pentru a vedea dacă se păstrează și în cazul acestora tendința de a erupe aproape de poli sau dacă cele patru stele reprezintă excepția de la regulă în galaxia noastră.
CITEȘTE ȘI: În căutarea vieții extraterestre