Foto: Wenmei Zhou / Getty Images
Telefonul fără fir – ce se pierde în discuțiile despre tehnologie?19 min read
La jumătatea lui septembrie, în județul Mureș, va avea loc o școală de vară unde tehnologia se întâlnește cu critică socială. Bazată pe discuții, seminarii și ateliere, participanții vor putea reflecta asupra modului în care tehnologia le impactează viața de zi cu zi.
Între 14 și 20 septembrie, la Câmpu Cetății, în Județul Mureș, are loc tabăra de vară Telefonul fără fir, un proiect care își dorește să creeze o punte între pasionații de tehnologie, cercetătorii sociali și artiști. Ideea proiectului a început în urma unei tabere de vară organizată de Asociația tranzit.ro Cluj din 2022, unde au participat Irina Dumitru și Alexandru Evanghelidis, dar s-a solidificat pe trenul de întoarcere, pe ruta Sibiu-București.
Am vorbit cu cei doi, deveniți coordonatori ai noii școli de vară, iar ei mi-au menționat în repetate rânduri importanța comunicării, dar și a parteneriatului interdisciplinar, pe care Alexandru l-a comparat cu „niște piese de lego pe care le îmbini ca să-ți iasă ceva”.
„Alexandru Evanghelidis – Research Assistant”, researchgate.net „Irina Dumitru”, linkedin.com pasionată de filosofia științei și, în particular, de fenomenul de tehnologizare a fizicii cuantice.
Conversația a pornit de la subfinanțarea cercetării în României și de la lipsa de cunoaștere pe care oamenii o au în legătură cu ce se întâmplă în institutele de cercetare. „Institutele de cercetare neperformante din România riscă desființarea. Unii directori au salarii de până la 20.000 de euro lunar”, euronews.ro Asta în condițiile în care România alocă deja cel mai mic procent din PIB, „RTD – New Eurostat R&D expenditure”, ec.europa.eu
La Măgurele doar laser-ul contează?
Alexandru a insistat să clarifice ce se face de fapt la Măgurele și că acolo nu totul este despre laserul care nu reușește să facă testele pentru care a fost construit: „În primul rând, când zic că lucrez în Măgurele, deși sunt în Institutul de Fizică a Materialelor, lumea mereu mă întreabă «Ce mai faceți cu Laserul ăla?». Ce se știe despre Măgurele este strict despre laser, nu se știe de altceva. Adică, nici măcar o împărțire așa vagă pe domenii nu se știe că există. Nu, iată, eu fac fizica materialelor, în timp ce mai există fizică nucleară, fizica laserelor, etc.”
Irina s-a întors recent în țară după ce s-a specializat în exterior ca fizician și-și dorește, precum Alexandru, să ofere participanților un nivel mai ridicat de înțelegere față de cercetarea din România: „Vrem să nu mai creadă lumea că este totul la un nivel superficial sau apocaliptic. De asemenea și să luptăm cu scenariul acesta megaoptimist care spune că tehnologia sau inginerii ne vor rezolva toate problemele.”
Alexandru a menționat că experiența plăcută de anul trecut, de la Câmpu Cetății, conversațiile intense pe care le-a avut cu oamenii și dezbaterile până dis-de-dimineață l-au încurajat să creeze un proiect similar și să aplice pentru un grant de la Administrația Fondului Cultural Național: „Pentru mine a fost șocant cât de mult am putut să stau de vorbă cu oamenii timp cinci zile. Am observat atunci nevoia de a avea o comunicare între zona STEM și domeniul umanist. Află lumea deodată că există cercetare în România sau că există oameni de știință. Am întâlnit și profesori universitari care n-au habar despre ce se face în România pe zona asta sau nu prea au legătură atât de mare cu domeniul.”
De unde a început totul și de ce ideea de telefon fără fir?
„La început ideea era să luăm telefonul mobil sau altă bucată de tehnologie zilnică și să se uite mai multă lume la ea din mai multe perspective, atât sociologice, cât și științifice” , spune Irina. „Mai apoi ne doream să explice și tehnologia dinăuntrul lui. Acum, avem în continuare conceptul tehnologiei comunicării, ca temă generală, dar la unii temele sunt despre protocoalele de securitate, în timp ce la alții sunt despre programare. Titlul este ales ca să facă referire la jocul «telefonul fără fir», unde se comunică de la unul la celălalt, iar mai pe urmă se observă că se pierde ceva pe parcurs.”
„Noi suntem interesați de ce se pierde pe parcurs, de la nivelul cel mai de jos până la cel mai de sus, la interacțiunea utilizatorului cu tehnologia”, completează Alexandru. „La mine, dorința a început în urma observării vieții de zi cu zi. Când merg cu mijloacele de transport în comun,văd o grămadă de oameni ce folosesc TikTok-ul. Dacă stai să te gândești, este o chestie destul de complexă, adică pe mine m-a lovit puternic prima dată când am instalat TikTok-ul și am văzut interfața și toate astea. Totuși, nu toți se gândesc la paradigmele de programare, la colectarea datelor, iar mulți, poate cea mai mare parte sunt care folosesc TikTok-ul și telefoane de ultimă generație fără să înțeleagă aproape niciun proces din spate.”.
CITEȘTE ȘI: Cum răspunde TikTok îngrijorărilor legate de protecția utilizatorilor și a datelor acestora
„Noi ne gândim că în orice mod abordezi problema, indiferent de background-ul tău, poți să vezi și vei putea să-l înțelegi și pe celalalt”, spune Irina. „Noi credem că nu trebuie să te limitezi și să zici OK, nu știu cum afectează tehnologia sau nu mă interesează cum afectează oamenii, că nu sunt sociolog sau că nu știu cum funcționează rețelele neuronale, că nu sunt neurolog. Vrem să vedem ce se pierde pe parcurs, unde sunt limitele înțelegerii pentru un sociolog, pentru un artist și pentru un om de știință, iar acolo să oferim calea dialogului.”
Care este miza acestei școli de vară?
„Se pare că ne îndreptăm într-o zonă în care oamenii iau telefonul ca o cutie neagră sau iau tehnologia și o folosesc pentru că interfețele sunt făcute să fie intuitive și se opresc acolo, nu se mai duc mai departe”, spune Alexandru. „Nu pun întrebări, nu află ce este în spate, nu vor să afle sau poate nu au acces. Îmi doresc prin dialog, dar și prin workshop-uri și lecturi, să le arătăm oamenilor că indiferent de unde vin în relația cu tehnologia, pot să învețe de la ceilalți și că analiza lor critică este necesară.”
„Un punct bun de pornire este să vezi că poți să înțelegi, chiar dacă nu ai un background tehnologic, cum funcționează, suficient de mult ca să îți dai seama care limitări vin din constrain-urile tehnologice, de ce arată tehnologia într-un anumit fel”, spune Irina. „Și întrebarea de ce arată tehnologia într-un anumit fel are răspunsuri, atât pe partea științifică, cât și pe cea umană.”
„Iar miza mai mare este să discutăm un pic despre atitudinile anticipative despre tehnologie și cum ele pot să înșele”, continuă ea. „E un self fulfilling prophecy sau, de fapt, un mod prin care tot acest proces de a anticipa ce se va întâmpla este de fapt un proces de a determina ce se va întâmpla. Tu contribui activ la construcția ei și atunci când te gândești, când încerci să anticipezi. Nu doar inginerii construiesc, nu doar proiectanții proiectează.” „Eu pornesc de la întrebarea «cum se produce un smartphone»?”, spune Alexandru. „Evident că n-o să mă duc până în toate punțile, dar vreau să discutăm despre microcipuri, despre semiconductori. Am o experiență pe acest subiect, mai ales după ce am intrat într-un rabbit hole acum câțiva ani (n.red. – legat de China și Taiwan).”
„În particular a Doua Revoluție Cuantică este puternic legată de tema comunicării, e conectată de securitate și criptografie”, continuă Irina. „Vedem calculatoarele cuantice sau sistemele de computație cuantică, dar încă nu le înțelegem bine și ar trebui să ne întrebăm cum ne afectează viața de zi cu zi. Un sistem cuantic va avea impact asupra securității și atunci trebuie să anticipăm ceva ce nu există, ceva care nu încă nu a arătat limitările sistemelor informatice actuale. Una dintre perspective este să ne facem sistemele actuale quantum proof și alta este să apelăm tot la cuantică ca să construim și securitate cuantică care acum este privită ca un ‘super power’.”
Cercetarea științifică din România
Spre finalul conversației, Alexandru și Irina au tins să se întoarcă la nevoia de a stabili căi de comunicare între cercetătorii din științele reale și cele umane. Am discutat despre modul în care sunt împărțite discipline la liceu, despre cum se face o separare clară între analiza socială și treburile inginerești, care „rămân ale inginerilor”.
Alexandru a spus că e surprins să vadă că discuțiile sociale ale unor proiecte inginerești mari, precum ar fi mini reactorul nuclear de la Doicești, sunt aproape absente.
„Din start oricum poți să te uiți la un reactor d-ăla nuclear mic și o să vezi că, tehnic vorbind, din punct de vedere ingineresc, este mai ineficient decât unul mare”, spune Alexandru. „Și atunci de ce ai nevoie de ele dacă sunt automat mai ineficiente? De ce nu putem să facem un singur reactor mare sau câteva reactoare mari și o rețea de distribuție suficient de OK, care ca resurse ar fi mai ieftine? Când îți pui aceste întrebări și intri în zona de economie și social, atunci observi cu adevărat răspunsul.” Irina crede că despre factorii social în domeniul cercetării științifice se vorbește doar ca „ca simple bariere, iar, din ce observ, ne gândim doar cum să le depășim și nu ținem cont de ei. Cred că lipsește înțelegerea felului în care societatea impactează schimbarea tehnologică și determină direcția prin politici, prin comportamente sociale”
După școala de vară din septembrie, pentru care te poți înscrie aici, organizatorii își propun să lanseze o serie de podcast-uri în care să aducă în discuția publică „Telefonul fără fir”, facebook.com Alexandru și Irina doresc să invite publicul larg la dialog și să încurajeze comunicarea dintre cercetătorii și restul populației.
