Getty Images

De ce nu cunoaștem încă industria IT din România?35 min read

De Alin Răuțoiu 09.07.2021

În raportul „Excepția care confirmă regula: Evoluții în sectorul IT din România”, Ștefan Guga și Marcel Spatari își propun să confrunte realitatea din industria IT cu imaginea sa publică.

Sectorul IT&C din România este o sursă de mândrie națională, ținta aspirațiilor personale, dar în același timp sursă de paradoxuri și motiv de tensiuni sociale. Mitul că româna ar fi a doua cea mai vorbită limbă la Microsoft e omniprezent,  la fel și semi-mitul că am avea cea mai rapidă conexiune la internet din lume.Avem de asemenea și printre cele mai puține locuințe cu acces la internet din Europa: twitter.com Este răspândită, nu fără merit, ideea că „din programare se fac bani”.

Însă, în ciuda numărului de „ITiști” buni cu care se mândrește România, nu se remarcă foarte multe produse românești pe piață, iar digitalizarea serviciilor lasă de dorit. Scutirea de impozit acordată „ITiștilor” este adeseori un subiect controversat, din multiple perspective. Fie că e vorba de argumente legate de principiul liberal al egalității de șanse,În 2019, viitorul premier Ludovic Orban descria sistemul fiscal ca fiind discriminatoriu: startupcafe.ro de  impactul bugetarÎn primăvara deputatul PNL Florin Roman a interpelat Ministerul Finanțelor pentru a afla numărul beneficiarilor acestei scutiri, deschizând un nou ciclu de dezbateri asupra oportunității facilității fiscale: hotnews.ro sau de solidaritatea socială,„IT-iştii şi solidaritatea socială”, adevărul.ro subiectul reiese periodic la suprafață, aducând după sine replici din partea reprezentanților industriei. Astfel, ar trebui să devină clar că imaginea industriei IT&C e consecința acumulării unor tensiuni care produc mistificări, unele din necunoștință de cauză, altele din reflexe populiste.

În martie 2021, Friedrich Ebert Stiftung România, în colaborare cu Syndex, au publicat un raport intitulat „Excepția care confirmă regula: Evoluții în sectorul IT din România”.Puteți consulta raportul aici: fes.de Autorii studiului, Ștefan Guga și Marcel Spatari, pun în oglindă industria IT așa cum apare ea în discursul public față de cum reiese din statisticile oficiale. Rezultatele iluminează substanțial subiectul, dar lasă în continuare de dorit.

Cât de bine cunoaștem „ITiștii”?

Părți din studiu îmi confirmă din suspiciunile și intuițiile căpătate ca persoană ce lucrează în sector. Operând sociologic, autorii pornesc de la a încerca să identifice cine sunt totuși „ITiștii”. Din presă, din afirmațiile politicienilor sau pur și simplu din discuții libere, protagonistul principal al domeniului este „programatorul”, figură pe care autorii o compară cu „inginerul” din perioada comunistă sau cu „antreprenorul” din perioada tranziției și care, aș completa eu, nu este atât o tipologie originală, cât o sinteză a celor două, combinând expertiza tehnică a primului cu flexibilitatea și apetitul pentru inovație ale celui de-al doilea.

Totuși, realizarea de produse software este o activitate de mare complexitate, care necesită armonizarea a numeroase discipline, unele cu largi arii de acoperire, altele foarte restrânse și specializate. Autorii atrag atenția că atunci când Eurostat se uită la specialiștii IT&C, numără nu „programatori”, ci „manageri servicii IT&C, dezvoltatori software, analiști, specialiști în baze de date, administratori de sistem, tehnicieni, ingineri în electronică și telecomunicații, designeri grafici și multimedia, formatori, specialiști în vânzări, specialiști în mecanică electronică, instalare și  mentenanță IT&C”. ”ICT specialists in employment”. eurostat.eu  Recunoaștem aici aceeași diviziune a muncii pe care o găsim în celelalte procese industriale, nu un domeniu împins de o singură breaslă. Nu există un „ITist” bun la toate. Nu există nici măcar un dezvoltator de programe software bun la toate.

În această cheie, autorii trag concluzia că industria IT nu este o excepție în peisajul economic românesc, companiile de profil ocupând cam aceeași poziție în circuitul industrial care este ocupată și de firmele din industria auto, de exemplu. Anume, ele nu oferă pieței internaționale cine știe ce avantaj competitiv, ci mai degrabă vin cu un avantaj comparativ, dat de forța de muncă relativ ieftină, implicată în activități cu valoare adăugată scăzută. Conform studiului, „[î]n 2019, costul mediu orar al unui salariat din IT&C a fost de 14,3 euro, al doilea cel mai scăzut din Uniune”.

Clădirile de birouri din centrele comerciale ale marilor orașe ale României ar putea fi împânzite cu firmele a reputate companii internaționale de IT, dar „ITiștii” care-și validează zi de zi (sau cel puțin o făceau înaintea epidemiei de COVID-19) cardul de acces în dreptul porților s-ar putea să fie mai degrabă personal de suport sau echipe care se ocupă de mentența unor proiecte legacy și nu dezvoltatori care scriu codul viitorului.

Comparația cu alte state europene, inclusiv din Europa Centrală și de Est, doar adâncește impresia conturată mai devreme. Ca procent din populația ocupată, România are cei mai puțin specialiști în IT&C după Grecia cu 2,3%, față de o medie europeană de 3,9%. Am putea să ne bucurăm că acest procent modest aduce o contribuție la PIB de 3.7%, dacă Bulgaria nu ar avea 3,1% din populație ocupată în IT, venind o contribuție de 6,1% sau Ungaria nu și-ar obține 6% din PIB cu 3,4% din populație. Autorii studiului mai atrag atenția și că aceste procente nu reflectă atât productivitatea deosebită a sectorului IT din țară, cât dimensiunea restrânsă a restului economiei. ITul din Germania nu ocupă o porțiune mai mică din PIB pentru că ar fi mai puțin productiv sau inovativ, ci pentru că alte sectoare ale economiei sunt mult mai puternice.

Industria IT

Skynesher/Getty Images

Dacă așa stau lucrurile, de ce salariile în IT sunt mai mari decât în restul economiei? Nu din cauză că productivitatea „ITiștilor” este atât de ridicată. Din contra, conform INS, productivitatea ajustată la salarii a lucrătorului din IT&C variază între 127,1% și 141,4%, față de productivitatea medie de 181,8%. Pur și simplu, salariile în IT, la nivel global, sunt mari, fiind un domeniu încă în creștere, cu penurie de angajați. O gâlmă în acest argument ar fi că, dacă în alte domenii decalajul dintre media europeană și nivelul salarizării din România crește, în IT acesta scade. Astfel, nivelul de convergență cu media europeană a crescut constant de la 23% cât era în 2008 până la 37% în 2019.

Totuși, nivelul salarial încă este competitiv, iar autorii consideră că domeniul IT este o excepție în tiparul evoluției convergenței remunerației din motive mai degrabă circumstanțiale. Mai exact, situația se datorează faptului că timpul necesar pregătirii de noi experți IT&C este prea mare pentru a acoperi cererea din țările vestice, iar investițiile în domeniu sunt minimale în comparație cu alte industrii, însumând în cea mai mare parte costurile cu angajații. În același timp, Guga și Spatari avertizează că dacă România nu-și schimbă modelul de dezvoltare, când industria IT mondială își va liniști creșterea galopantă, cea locală se va stabiliza într-o poziție modestă și vulnerabilă la ciclurile economice.

Printre alte subiecte demne de luat în vedere care nu fac neapărat obiectul tezei principale, prezentată mai sus, studiul pune și problema demografiei forței de muncă în IT, mai ales ce se întâmplă cu angajații care trec de 40-50 de ani, și propune o discuție destul de amplă asupra efectului controversatei scutiri de impozit. În cadrul acesteia din urmă, una dintre concluziile autorilor este că scutirea este acordată mai puțin „ITiștilor”, cât angajatorilor, care-și reduc astfel costul cu personalul. Concluzie care nu e insolită, nici partizană ideologic. În 2019, pe Contributors, Codrin Dinu Vasiliu afirma ceva asemănător: „[Nu] IT-știi sunt scutiți de la plata impozitului pe venit, ci firmele care, potrivit codului CAEN, dezvoltă programe sau aplicații informatice. IT-știi, dimpotrivă, ca angajați la astfel de firme, plătesc exact aceleași taxe ca și majoritatea salariaților din România.”„IT-stul și parcul” contributors.ro

Cu toate acestea, nu pot recomanda studiul fără rezerve și nu pot să-l văd decât ca deschizând un subiect care ar fi trebuit analizat în detaliu de mult mai multă vreme.

Un soft nu e o mașină

Citind raportul am identificat trei vicii care mă fac să nu mă încred pe deplin în analiza autorilor. În primul rând remarc o lipsă de familiaritate cu domeniul. De exemplu, aceștia afirmă despre „salariații din grupa 631 (procesare date, hosting și portaluri web)” că „nu au nimic de-a face cu ceea ce înțelegem popular prin IT”. Sunt foarte puține referințe la literatura din domeniu, iar cele care apar vin din partea reprezentanților industriei și ai consultanților privați, nu articole tehnice sau măcar de popularizare a subiectelor tehnice. De asemenea, pe alocuri, autorii apelează la realități care nu mai sunt de actualitate, cum ar fi că activitatea sucursalei Ubisoft din România este concentrată pe zona de testare, când e de ajuns să fie privite numele din genericele jocurilor recente pentru a identifica destui români pe toate rolurile (inclusiv foști colegi dintre ai mei de facultate).

CITEȘTE ȘI: Jocurile românești au săptămâna lor pe Steam

Al doilea viciu se sprijină de primul. Autorii, fiind mult mai familiarizați cu industria auto,Se face de două ori referință directă la un studiu anterior al lui Ștefan Guga „Industria auto, încotro? Tendințe globale, perspective periferice”: fes.de o tratează deseori pe cea IT prin analogie cu această.

În final, aproape că aș acuza raportul de căderea în eroarea trăgătorului texan.O eroare logică comisă atunci când diferențele dintre informații sunt ignorate și similaritățile accentuate, ceea de poate duce la o concluzie falsă. Fie că e vorba despre clasificarea problematică de către ONRC a activităților economice, despre firme care nu își fac publice datele sau despre obsfuscarea activității economice reale de pe teritoriul României în cadrul companiilor multinaționale, apar niște lacune însemnate în datele disponibile. În loc să lase deschise multiple ipoteze asupra cărora se va reveni în studii ulterioare, în cazul unui belșug de date, autorii se opresc asupra acelor tipare care deja le sunt familiare.

Aceste trei carențe se împletesc, determinând puternic direcția raportului. De exemplu, studiind sectorul IT ca o industrie tradițională, autorii creează un eșantion de firme reprezentative, alegând drept criterii numărul de salariați, cifra de afaceri, profiturile și capitalurile proprii. Folosind aceste criterii, nu este de mirare că au ajuns să studieze firme care există încă din 2006, care se remarcă printr-o activitatea de tip outsourcing în nearshoreAdică zone unde comunicarea dintre client și subcontractor se poate face ușor din cauza proximității geografice și a fusurilor orare ușor de sincronizat. și care nu inovează.

Situația amintește de memoul„Watson Jr. memo about CDC 6600”, computerhistory.org scris de Thomas Watson Jr., CEO-ul IBM, în 1963 în care se întreba cum de un laborator de la Control Data Corporation care avea doar 34 de angajați, incluzând personalul sanitar, din care numai 14 erau ingineri și 4 programatori, au reușit să întreacă IBM în dezvoltarea unui supercalculator, sistemul CDC 6600. La fel de celebru este anecdoticul răspuns date de Seymour Cray, creatorul sistemului 6600, în care spune că „se pare că domnul Watson și-a răspuns la propria întrebare”.

Se știe de asemenea că, din a doua jumătate a anilor 2000, profilul și traiectoria firmelor de IT&C s-a modificat, cel puțin în Vest. E vorba mai degrabă de companii mici, care nu au activitate profitabilă ani de zile, cât timp își dezvoltă produsul, fiind finanțate pe piețele de capital de investitori care speră să prindă mult-râvnita creștere de forma unui băț de hockey. Iar de multe ori, înainte chiar ca acea creștere să se adeverească, aceste firme ajung să fie cumpărate de unul dintre giganții IT.

Pentru autori, această realitate a sectorului IT pare mai mult o anomalie, fiind tranșată într-o notă de subsol unde explică de ce nu consideră Softvision o firmă românească și justifică excluderea UiPath din analiză. Este posibilă o întreagă discuție asupra oportunității unui asemenea model în România, a stabilității sale și chiar a realității sale, în afara a două-trei companii, a comunicatelor de presă și a slide-urilor frumoase prezentate investitorilor. Dar discuția aceasta trebuie să vină și cu critica unor criterii după care studiul judecă negativ industria IT din țară, cum ar fi caracterul inovației în domeniu sau natura activităților care aduc valoare adăugată.

Un alt aspect contestabil e încercarea de a vedea sectorul IT ca un monolit, o industrie de sine-stătătoare, care oferă produse și servicii așa cum Dacia vinde automobile. În contextul imposibilității de a obține un număr clar al angajaților în sector, autorii studiului fac o remarcă care merită prezentată izolat. O parte incertă, dar fără îndoială substanțială, a specialiștilor în IT&C lucrează de fapt în departamentele de IT ale altor industrii, în special în auto, în sectorul bancar și servicii suport, Descrierea acestor servicii: caen.ro afirmă ei. Subiectul este expediat mult prea repede din punctul meu de vedere, iar asta mai mult pentru a justifica coerența setului de date folosit. De aceea autorii susțin că aportul adus de către IT este încă prea mic în România pentru aceste firme, iar acolo unde crește, „întreprinderile înființează entități separate, care sunt clasificate ca atare”. Deci ce nu pot număra nu prea contează, iar acolo unde contează, ajung să numere.

Autorii nu explică de ce este dezirabil pentru o companie să-și separe departamentul de IT într-o entitate separată, iar exemplele date nu sunt convingătoare. Este oare Emag singura firmă de comerț unde ITul joacă un rol suficient de mare încât departamentul să poată fi mutat în propria companie? Este apariția acestor entități-anexe pur și simplu o funcție a mărimii lor în firmă sau e și rezultatul unor negocieri interne între diferite departamente și nivele ale organizației? De exemplu, dacă aș fi interesat de problema sindicalizării, cum sunt autorii studiului, m-aș întreba care ar fi impactul asupra angajaților din departamentul IT al unei companii mari, care are sindicat (sau dintr-un domeniu unde măcar există sindicat), când aceștia vor face parte dintr-o companie de jure de IT, domeniu slab sindicalizat, nu doar la noi în țară, ci în toată lumea. Merită pusă întrebarea dacă se contabilizează în primul rând contribuția în economie a firmelor cu codul CAEN 62 și 63 ori contribuția per total a lucrătorilor în IT, chiar dacă aceștia se află în departamentul unei bănci, a unei firme de telecomunicații, a unui studio de televiziune sau a unei companii din domeniul energetic.

Continuând cu numărarea a ce e ușor de numărat și tratarea prin analogie a sectorului cu altele familiare, mi se pare că autorii îmbrățișează mult prea ușor ideea că rolurile de suport, de testare sau activitățile de mentenanță aduc prea puțină valoare adăugată. Poate nu o aduc contabil, dar asta este o cu totul altă chestiune. Spre deosebire de produsele fizice, produsele software rareori sunt definitivate cu adevărat, ci suferă constant modificări pentru a răspunde cerințelor clienților, pentru a integra noi tehnologii sau pentru a repara bugurile care invariabil apar din cauza complexității sistemelor. Într-un cunoscut articol din 2005, Tim O’Reilly „What is Web 2.0”: oreilly.com introduce termenul de „fază beta perpetuă” pentru a descrie acest fenomen. El se referea la servicii utilitare adresate publicului larg, cum ar fi Gmail sau Google Maps, dar termenul se poate aplica întregului spectru de produse și servicii software, de la soluții enterprise, suite media și aplicații guvernamentale până la jocuri video. Ceea ce duce la schimbări și în forma de monetizare.

Evoluția valorii acțiunilor Adobe, care au crescut exponențial în ultimul deceniu.

Soluțiile enterprise au fost mereu oferite sub forma unor abonamente informale, din cauza perioadelor lungi de desfășurare, a clauzelor de mentenanță incluse și a costurilor mari de a migra la sisteme complet diferite. Acest lucru doar s-a intensificat și formalizat cu popularizarea soluțiilor de cloud și a conceptului de software-as-a-service. Au urmat suitele de programe utilitare, cum ar fi cele din familia Adobe sau Microsoft Office, cu trecerea la Office 365. Efectul financiar pentru companii este însemnat. Un exemplu elocvent e dat de valoare acțiunilor Adobe. Acestea au crescut exponențial după abandonarea suitei Creative Suite, câte un program nou lansat cam odată pe an cu varii îmbunătățiri, achiziționat cu o licență de folosire în perpetuitate, și înlocuirea ei cu Creative Cloud, un program care se îmbunătățește continuu, care poate fi folosit în baza unui abonament.

Complexitatea din ce în e mai mare a jocurilor video a făcut ca multe dintre ele să fie lansate în stări deplorabile. Exemple ar fi  Assassin’s Creed: Unity,„The long road to fixing Assassin’s Creed Unity”: polygon.com  No Man’s Sky,„Looking At How Far No Man’s Sky Has Come”: gameinformer.com Dishonored 2„The Dishonored 2′ PC launch is a mess”: inverse.com și, cel mai recent, Cyberpunk 2077. „What the Heck Is Going On With Cyberpunk 2077?”: vulture.com Lucrul la jocurile acestea a continuat luni, chiar ani, după lansare. De aceea nu e de mirare că și jocurile video ajung la modelul de software-as-a-service, cu servicii ca XBox Games Live, PlayStation Plus, cu includerea unor abonamente în titluri ca Fallout 76 sau prin mult-urâtele micro-tranzacții.Posibilitatea de a cumpăra obiecte virtuale, de multe ori cosmetice.  De fapt, jocurile video au inovat conceptul cu MMORPGurile, iar acum doar îl redescoperă.

CITEȘTE ȘI: Xbox Game Pass: Microsoft își creează, treptat, adevăratul Netflix al jocurilor video

Ori, în aceste condiții, rolurile de suport, testare și mentenanță nu mai sunt ultimii pași din circuitul valoric al produsului, căci circuitul nu se mai încheie la client, doar trece prin acesta și se reia imediat. De aceea, acele activități devin esențiale, pentru că acumulează feedback, asigură retenția clienților, mențin produsul într-o stare mulțumitoare cât mai mult timp și pregătesc următorul ciclu de dezvoltare. Cum ziceam, ele pot apărea în continuare contabil ca fiind neînsemnate, dar asta nu înseamnă că nu merită analizate în detaliu contribuțiile aduse de aceste roluri, din moment ce forma procesului este alta.

Trăgând linie

Atunci când în Planul Național de Redresare și Reziliență cuvinte ca digital sau digitalizare apar de 1836 de ori,„Planul Național de Redresare și Reziliență”, gov.ro (PDF) trebuie să ne punem problema capacității specialiștilor în IT de a realiza acest „upgrade”. Atunci când un asemenea proiect nu dă roadele sperate, trebuie să ne întrebăm cine sunt acești specialiști, dacă sunt doar programatori sau și manageri de proiect, analiști, dar și experți pe testare sau personal de suport. Nu putem să ne mulțumim știind că avem o țară cu „ITiști” buni.

Studiul lui Guga și Spatari este sobru, indică o serie de probleme cu o precizie și claritate care poate fi dată numai de statistici, nu de impresii și intuiții. Merită citit de lucrători în domeniu, de jurnaliști, de decidenți politici și nu numai. Este scris într-un limbaj destul de accesibil, iar datele sunt prelucrate astfel încât să poată fi înțelese și în absența cunoștințelor de statistică, sociologie sau econometrică.

În ciuda semnelor de întrebare pe care mi le-a ridicat, nu pot contesta că rămâne o analiză corectă a situației celor mai mulți lucrători în IT. De aceea mi se pare un punct bun de plecare, dar numai un punct de plecare, pentru înțelegerea unui domeniu important, care va fi doar din ce în ce mai important, afectând nu numai nivelul de trai al celor care activează în el și indicatorii macro-economici, ci pe al tuturor cetățenilor. Cred că prea mult timp ne-am mulțumit cu mituri și glumițe.



Text de

Alin Răuțoiu

Utilizează ziua tehnologii .Net și-și zice programator, seara citește benzi desenate, teorie critică sau încearcă să învățe să facă jocuri video. În weekend își terorizează pisica cu aspiratorul.

TEHNOLOGIE|SCIENCE OF SPORT

Tehnologie sau tehno-doping? Cum sunt schimbate Jocurile Olimpice de gadgeturi și algoritmi

De
La Jocurile Olimpice de la Tokyo, atleții nu vor avea voie să folosească anumite tipuri de pantofi sport. Este prima oară când încălțările sunt interzise la Olimpiadă, dar e un caz care arată că tehnologia intră tot mai mult în lumea sportului.
TEHNOLOGIE|SECURITATE

Pegasus: spionul cibernetic care poate infecta orice telefon din lume

De
17 publicații din întreaga lume au dezvăluit că sute de jurnaliști, activiști și politicieni din întreaga lume au fost ținta unui program spyware dezvoltat de o firmă privată israeliană. Iată ce se știe până acum.
TEHNOLOGIE|HOT TAKE

„I Should Buy a Boat”  

De
Meme, glume și lume pe o poză random de pe Internet, dar mai ales implicațiile sale periculoase pentru societate
TEHNOLOGIE|WOMEN IN TECH

Raluca Negulescu-Balaci: „Tehnologia e aici să ne simplifice viața, nu să ne-o complice”

De
Am vorbit cu Raluca Negulescu-Balaci, director executiv UiPath Foundation, despre impactul social pe care alfabetizarea digitală îl are asupra comunităților vulnerabile unde fundația își desfășoară programele educaționale.