Ilustrație: Alec Pop, Sean Gladwell/Getty Images

Nu există o alternativă la Twitter, dar acum se schițează internetul viitorului44 min read

De Alin Răuțoiu 25.11.2022

Elon Musk și-a început stagiul de CEO la Twitter cu o gestiune atât de dezastruoasă încât mulți utilizatori își caută deja o nouă casă internautică. E prea devreme pentru a estima cine va câștiga după implozia platformei, dar deja pot fi învățate lucruri de la primii candidați.

Deja nu mai trebuie insistat asupra felurilor în care Elon Musk pare că gestionează Twitter de dă cu el de pământ, lovind prin ricoșeu atât în calitatea jurnalismului, cât și în celelalte rețele de social media. Mulți dintre utilizatorii platformei resimt lucrul acesta, fiind în căutarea unei alternative. S-au vehiculat numeroase site-uri care-i să-i preia locul, vechi și noi, dar alesul s-a schimbat de la o săptămână la alta. 

Așadar, mă îndoiesc că poate fi intuit va ieși câștigat din toată afacerea. Ca fapt divers, la momentul scrierii articolului, feblețea „emigranților” pare să fie Hive.O struțocămilă de Twitter și Instagram care nu are site web la momentul de față, cu o aplicație de Android care lasă multe de dorit.

CITEȘTE ȘI:Concedieri, parodii, procese: Twitter cu Musk; Musk vrea să revoluționeze jurnalismul, dar ar putea ucide social media

Însă, deși deja înfrânte, două dintre alternativele la Twitter merită studiate. În primul rând, se prea poate ca viitorul Twitter să aibă ceva din ele, iar în mod cert eșecul lor arată ce nu trebuie să lipsească unei rețele de socializare. Însă ceea ce mi se pare mie cel mai interesant este că fiecare, în felul ei, marchează câte un potențial uitat al internetului.

Cohost

Să încep cu cel mai mic și mai ușor de descusut. Cohost e proiectul unei găști de oameni care au trecut prin industria software din SUA, eșuând din circumstanței mai istorice, mai personale. Persoanele astea au înființat în 2019 anti software software club,„Part 1: Antisoftware Action”, antisofware.club o asociație care își propune să realizeze produse software fără patologiile care împânzesc industria.

Deși în practică, site-ul este o clonă de Tumblr,O platformă de blogging social, unde utilizatorii pot răspândi postările citite, lăsând comentarii mai lungi sau mai scurte, producând texte înșiruite foarte asemănătoare cu oracolele de pe vremuri. multe dintre situațiile sociale pe care creatorii vor să le descurajeze trimit mai degrabă spre Twitter. Până la urmă, felul în care o rețea software este folosită nu e determinat doar de designul acesteia, ci și de așteptările utilizatorilor sau de obiceiurile lor de a comunica, iar Twitter a ajuns pentru foarte mulți utilizatori standardul unei rețele de socializare. 

De exemplu, politica oficială împotriva abuzului menționează bombardarea unor utilizatori suferind de epilepsie cu imagini stroboscopice,„Malicious tweets targeting epilepsy charity trigger seizures” , theguardian.com lucru nu doar descurajat, dar mult îngreunat de comportamentul diferit al tagurilor, care nu notifică utilizatorul menționat. 

Întreg site-ul este conceput pentru a încuraja utilizatorii să ia conținutul ca atare, după propria sa valoare și nu după metrici: la momentul de față nici măcar autorul unei postări nu știe cu precizie câte aprecieri are aceasta sau de câte ori a fost dată mai departe. De asemenea, nu poți vedea nici câte persoane urmăresc un anumit cont, nici cine urmărește pe cine.

Timelineul este cronologic, nu există acel misterios „algoritm”, iar descoperirea de conținut nou se face fie prin urmărirea tagurilor, fie prin postări distribuite de conturi pe care deja le urmărești. Acestea sunt lucruri pe care toată spune că le vrea, atât pe Twitter, cât și pe Facebook, dar intuiesc că „algoritmul” există pentru că de fapt nu prea știm ce vrem. Apropo de asta, nu există reclame, iar site-ul este monetizat printr-un abonament lunar care nu oferă mare lucru și promite că nici nu va oferi.

Cele două lucruri, antiviralitatea și finanțarea ciudată, fac din Cohost o rețea de socializare care parcă refuză succesul. Ba mai mult, nici măcar nu lasă utilizatorii să i se alăture. La începutul lui noiembrie, coada de conturi care așteptau activarea ajunsese să numere 30.000 de noi potențiali membri,„Monday update”, cohost.org aproape de numărul utilizatorilor deja activați. Motivul nu e crearea impresiei de exclusivitate, ci menținerea unei creșteri stabile, care să poată fi susținută de resursele hardware pe care și le permit dezvoltatorii și de capacitățile echipei de moderare.

În ciuda unor idiosincrazii care nu contează atât de mult, Cohost este un exemplu de produs software dezvoltat după principii de bun-simț, care nu se aruncă nici în brațele publicității, nici ale investitorilor (care sunt oricum doar un tampon între reclamă și/sau faliment). De câte ori nu te-ai plâns ca utilizator de social media de „algoritm”, de reclame, de funcționalități introduse doar pentru a lua ochii unor investitori? Ei bine, cam așa arată un produs care răspunde doleanțelor.

Nu pot să neg că îmi place și că-mi doresc să reziste cât mai mult timp ca un loc cozy de pe internet, dar limitele sale sunt evidente: nu vor fi suficienți care să plătească pentru o rețea de socializare unde-s prea puțini oameni pentru a face ceva cu adevărat viral, mai ales în condițiile în care din ce în ce mai multă lume depinde de acea viralitate. Se poate pune întrebarea dacă dependența respectivă este sănătoasă și dacă societatea nu ar câștiga din întărirea, în afara spațiului virtual, a instituțiilor erodate pe care rețelele de socializare ajung să le înlocuiască.„Burger King Employee of 27 Years Who Went Viral With Mediocre Anniversary Gift Receives $275,000 on GoFundMe”, complex.com

Astfel, Cohost apare nu atât ca un produs, ci ca o critică adusă industriei software, întrebând dacă merită pactul faustic necesar dezvoltării unui produs cu adevărat de succes. Care success, după cum se vede chiar și acum cu Twitter, poate fi oricum efemer.

Înainte de a trece mai departe, vreau să mai evidențiez un aspect incitant legat de Cohost. Tot din motive financiare, utilizatorii nu pot încărca mai mult de o poză per postare. Cu niște cunoștințe de markdownUn limbaj de marcare cvasi universal pe internet, mai ales pe forumuri și site-uri de mesagerie, folosit pentru a stiliza textul introdus de utilizatori. pot fi introduse imagini externe în corpul postărilor, ceea ce mă face să mă simt ca în lumea bloggingului din anii 2000, când spațiul era scump. 

Dar asta nu înseamnă că postările sunt anoste grafice. Din contra! Utilizatorii au descoperit că site-ul încearcă să păstreze codul HTML introdus în editorul de text, inclusiv cu stilizările aferente. Ceea ce a dus la apariția conceptului de css crimes:„Committing CSS Crimes”, css-tricks.com postări care folosesc elemente HTML pe care dezvoltatorii nu prea s-au obosit să le ofere și stilizarea lor inlineAdică direct în codul HTML, prin atributul style, nu printr-un fișier CSS. pentru a face tot felul de drăcovenii: de la postări pline de gaguri vizuale,„important cohost information”, cohost.org animații geometrice„hey look its the Void”, cohost.org joculețe narative pe bază de textCSS crimes for text adventures and interactive fiction”, cohost.org până la jocuri video rudimentare.„Conquest”, cohost.org De la montajele de pe Vine, nu am mai văzut atât de multă creativitate dezlănțuită pe un site sau pe o aplicație prin instrumentele pe care le pune la dispoziție.

Poate e doar biasul meu ca dezvoltator de soft web, dar ce se întâmplă pe acea platformă arată pe de-o parte cât de expresiv a ajuns limbajul nativ al internetului, iar pe de altă parte cât de dispuși sunt utilizatorii să învețe și să folosească acel limbaj. Fără plug-ins, ca răposatul Flash, sau biblioteci de JavaScript care ar introduce vulnerabilități și ar interfera cu funcționalitatea platformei, utilizatorii produc niște lucruri foarte ingenioase, distractive, iar uneori estetice. 

Dacă următoarea mare rețea de socializare va insista, la fel ca cele de până acum, să își țină utilizatorii cât mai mult în interiorul său, descurajând accesarea site-urilor externe unde tehnologiile web sunt descătușate, ar putea măcar să ofere utilizatorilor posibilitatea să se exprime altfel decât prin text simplu, poze și emoji.

Mastodon

Am început să folosesc Mastodon foarte aproape de lansarea sa, prin 2016. Am încercat chiar să scriu prima aplicație de Android pentru platformă, abandonând-o din varii motive motive (ieșea prost). Dar nu de aceea voi începe discuția despre acest software cu niște detalii mai tehnice, ci pentru că nu poate fi explicat felul în care funcționează Mastodon fără să îi fie înțelese mizele tehnologice.

Astfel, dacă Cohost este un proiect aproape intenționat defetist ce își propune mai degrabă să critice societatea care permite dezvoltare de produse software doar la pachet cu anumite practici considerate nocive, Mastodon încearcă să depășească limitele dezvoltării sustenabile, făcând cunoștință publicului cu niște concepte dragi tare studenților de calculatoare care nu s-au săturat de facultate după licență: sistemele distribuite.

Există câteva clișee despre Mastodon, anume că e plin de furries anarhiști și că este imposibil de utilizat. Înțelegând ce e de fapt proiectul, devine clar nu atât că-s nefondate, cât că nu prea se poate vorbi în acești termeni despre proiect. Mastodon nu poate fi caracterizat, pentru că Mastodon nu există în același fel în care există Twitter sau Facebook.

În primul rând Mastodon, dezvoltat de tânărul Eugen Rochko din Germania, este un software open-source care permite crearea de platforme de micro-blogging asemănătoare Twitter și asocierea acestora în federații. Poate nu este clar ce presupun aceste două concepte, mai ales că explicațiile oferite uzual nu sunt mereu cele mai fericite.

Ideea de open source este asociată adeseori cu gratuitatea, dar asta din urmă este mai degrabă un epifenomen al licențelor permisive de utilizate.Și este mai puțin puțin relevantă după ruperea mișcării pentru software licențiat permisiv în mișcarea Free and Open Source Software și în cea pentru Open-source software. Codul pentru Mastodon stă pe Github, de unde poate fi accesat și descărcat de oricine. Oricine poate contribui cu modificări la el sau poate crea un fork, un proiect alternativ care să îl ducă în altă direcție decât cea decisă de actualul dezvoltator responsabil cu întreținerea sa.

Dependency, Randall Munroe

Acest caracter este valorizat în sine și prezentat ca un punct în favoarea lui Mastodon în comparație cu Twitter sau Hive. Într-adevăr, lumea este mult mai bună acum cu din ce în ce mai puțin soft proprietar, baricadat și foarte scump, dar asta nu înseamnă că abordarea open source nu trebuie privită critic. Iar un aspect al modelului care trebuie scos mai des la suprafață este că se muncește mult, adeseori din pasiune sau bani publici,Dezvoltarea lui Mastodon a fost susținută de Patreonul lui Rochko, un grant de la Samsung, precum și unul de la Uniunea Europeană, cba.ca pentru a se crea un bun comun folosit apoi, în completă legalitate și legitimitate, pentru profitul altcuiva, uneori chiar cu scopuri diametral opuse creatorului proiectului original.

CITEȘTE ȘI:Creative Commons vs NFT: o utopie impotentă lasă loc unei distopii neglijente

Mastodon, care nu este singura alternativă la Twitter, nu sparge tiparul. Dacă în imaginarul public am menționat că opera lui Rochko pare ideologic de stânga, platforme precum Gab și TruthSocial sunt replicile de extremă dreapta la platforma ciripitoare. Întâmplarea face că amândouă sunt construite peste Mastodon. Niciuna nu face parte din așa-numitul fediverse, dar ambele promit că au cam același număr de utilizatori cât are întreaga rețea de federații a Mastodon. 

Dar ce sunt acele federații? Caracterul federativ presupune că Mastodon nu a fost gândit pentru o existență monolitică, cum sunt aproape toate site-urile și aplicațiile actuale, ci ca un software care să fie instalat de către diferiți administratori pe propriile servere și să comunice între ele prin protocolul ActivityPub. De aceea numele de utilizatori de pe Mastodon au două componente, ca o adresă de email, după formatul @numeUtilizator@numeleInstanței.

Această descentralizare are un obiectiv economic și unul politic. Viziunea ideală ar fi ca oricine cât de cât interesat de gestionarea unei comunități online să instaleze Mastodon pe un Raspberry Pi proprietate personală sau pe o instanță foarte ieftină de Digital Ocean, cât să țină câteva zeci de utilizatori, și să se lege cu alte astfel de persoane în rețele foarte dense. Asta ar distribui foarte mult costul menținerii unei asemenea rețele de socializare și nu ar mai face necesar apelul la investitori sau publicitate. 

Pentru că ar presupune achiziționare a zeci sau sute de mii de entități juridice, o astfel de rețea ar fi imposibil de cumpărat și controlat, de exemplu, de un miliardar cu viziuni de extremă-dreapta care s-a îmbogățit mulțumită implicării sale în PayPal. În 2016, Rochko nu se gândea la Elon Musk, ci la Peter Thiel, dar istoria are o anumită ciclicitate.

În realitate, Eugen Rochko a picat în plasa în care pică aproape toate proiectele care pledează pentru descentralizare, în care viziunea general libertară face pereche cu o miopie specifică persoanelor care se simt bine în mediul academic, în zona de științe ale calculatoarelor, imaginându-și nu numai că cei mai mulți oameni pun preț pe descentralizare ca principiu în sine, ba au și dubla disponibilitate de a gestiona atât un server, cât și o comunitate. Lucrul acesta nu se întâmplă, majoritatea utilizatorilor, urmând tiparele din alte rețele de socializare: fie își fac cont pe mastodon.social, serverul administrat de Rochko, pe care îl consideră versiunea oficială a Mastodon, fie își fac un cont pe un server dedicat unui hobby, unor afinități culturale sau unui interes profesional. 

De aceea, Mastodon este uneori comparat cu Reddit sau Discord și descris ca o combinație între acestea și Twitter, mai degrabă spre confuzia utilizatorilor care își imaginează că dacă se înscriu pe un server dedicat artelor plastice sunt excluși, să zicem, conținutului dedicat știrilor mondene, ca și cum dacă ți-ai deschide o adresă de email la Google nu ai mai putea primi mailuri de la Hotmail.

Însă un server de Discord sau un subreddit (sau un board de 8chan) este în continuare administrat de Discord, respectiv de Reddit, pe infrastructura lor, cu un corp de moderare suplimentar, peste cel al creatorului unei anumite comunități. În cazul unui sistem descentralizat, extinderea unei comunități înseamnă automat intensificarea resurselor hardware și de timp necesare menținerii acelei comunități, iar odată ce această investiție depășește un prag modic, scade vertiginos numărul celor dispuși să se implice în administrarea și moderarea unor astfel de spații virtuale. 

Nu protocoalele de comunicare ori arhitectura software sau hardware sunt cele care duc la sisteme monolitice, ci economia de scară a celor consolidate și lipsa disponibilității utilizatorilor, de altfel de înțeles, de a se ocupa de fiecare chichiță tehnică. Până la urmă, SMTPul este un protocol cât se poate de descentralizat, pe arhitectura cât se poate de descentralizată a internetului, însă mai nimeni nu are un server de mail personal.„On Emergent Centralization”, fieldnotes.resistant.tech Iar cele care rămân, se confruntă cu aceleași probleme de care se lovește orice alt proiect asemănător: de unde să facă rost de bani?

Ceea ce rezultă nu este o sumă de rețele dense cu noduri firave, ci câteva trunchiuri cât se poate de monolitice, legate între ele. Practic apar aceleași dileme și patologii cu care se confruntă produsele software convenționale, cărora li se mai adaugă câteva în plus, prin alipirea administrării tehnice cu moderarea conținutului. Un prim motive este evident: e o treabă foarte obositoare, sunt două sarcini diferite.„mastodon.technology Shutdown”, ashfurrow.com Dar, în mod paradoxal, descentralizarea poate veni și cu o concentrare nedemocratică a puterii.

Mai toată lumea a trecut prin diferite comunități virtuale, fie că-s grupuri de Facebook, servere de Discord sau subreddituri, unde moderatorilor li s-a urcat puterea la cap. Imaginează-ți acum că acei moderatori nu puteau doar să dea afară membri și să șteargă comentarii, dar și să te blocheze din a te alătura altor grupuri folosind contul curent sau că puteau să îți citească mesajele personale date către alți utilizatori.Există propuneri pentru criptarea mesajelor astfel încât să poată fi citite doar de participanții unei conversații (end-to-end encryption), dar la momentul scrierii articolului nu este dată în producție o astfel de implementare. Sau poate moderatorii nu au păcătuit cu nimic, însă au fost copleșiți de campanii organizate de hărțuire, pierzând controlul asupra unui spațiu. Nimic din premisele tehnice și instrumentele oferite de Mastodon nu îngreunează astfel de tactici.„Mastodon and the challenges of abuse in a federated system”,  nolanlawson.com

De asemenea, pe Twitter există comunități informale, unele construite pe bază de identitate, altele de interese sau ocupație. Se face referire la ele pe tiparul film twitter sau black Twitter și sunt constituite din constelații de utilizatori care se urmăresc unii pe alții, abordează aceleași subiecte, folosesc aceleași coduri de comunicare sau hashtaguri. Dar nimeni nu poate bloca întregul black Twitter sau sex-worker Twitter sau film twitter că nu le mai tace gura despre cât de proaste sunt filmele de la Marvel. Mastodon, în schimb, prin formalizarea acestor comunității în servere specifice, fix asta permite.„The Whiteness of Mastodon”, techpolicy.press

Un bun studiu de caz poate fi serverul journa.host. Cel mai important serviciu adus de Twitter, și paradoxal primul atacat de Musk, a fost oficializarea legăturii dintre un cont de pe platformă și persoana reală din spatele său. Anume acea bifă albastră care marchează un cont ca verificat, adoptată apoi de Facebook și Instagram, legitimând platformele drept canale de comunicare pentru jurnaliști, firme, vedete și instituții publice. 

Pe Mastodon Adam Davidson de la The New Yorker a avut o tentativă de a crea din proprie inițiativă un server unde să invite doar cunoscuți, iar adresa acelui server să țină locul verificării.„Mastodon’s Moment”, themarkup.org Rezultatele au fost inițial promițătoare, însă, dintr-o eroare de administrare, Davidson a trimis o invitație prea permisivă care a ajuns în mâinile unor antisemiți ce au început să-i hărțuiească. După care, serverul a căpătat reputația că ar găzdui conturi transfobeAcest thread de Twitter prezintă pe larg situația, twitter.com și a fost defederat de multe alte servere importante, devenind inutil pentru scopul inițial.

Dar nimic din ce am discutat până acum nu este evident pentru utilizatorul obișnuit. Utilizatorul obișnuit vede un site foarte asemănător cu Twitter înainte să introducă funcția de citări, cu o limită ceva mai mare de semne, un sistem de avertizări pentru postări cu conținut posibil dăunător și cu un control foarte fain pentru încărcat poze, care îi permite să aleagă ce zonă din imagine va fi focalizată când apare în timeline. 

Totuși, utilizatorul se va lovi de un sentiment de uncanny valley. Anumite lucruri nu se comportă chiar cum se așteaptă, altele par pur și simplu stranii sau apar ca niște dificultăți tehnice sau interacțiuni sociale pe cât de neplăcute, pe atât de bizare. Iar faptul că nu găsește anumite persoane sau grupuri de persoane cu care s-a obișnuit de pe Twitter e pus pe seama faptului că nu s-au alăturat rețelei sau că nu-s active, nu că au fost blocate complet din federația de care aparține.

Pentru că am fost cam abstract până acum, voi încerca să descriu cum se vede „pe teren” situația. Mastodon are patru timelines. Home arată utilizatorului postările conturilor urmărite, din întreaga federație, în ordine cronologică. Local afișează tot în ordine cronologică postările tuturor utilizatorilor de pe serverul unde și-a făcut utilizatorul contul. Federated, bănuiesc că se intuiește, afișează în ordine cronologică postările din întreaga federație.

În teorie, Federated și Local ar fi moduri de a descoperi conținut nou. Doar că teoria presupune acea topologie rizomatică în care nu există un singur Fediverse, ci multe federații. Mai mult, mi se pare că presupune și un utilizator a cărui rețea socială se identifică perfect cu rețeaua de socializare, fără prieteni și cunoștințe cu care comunică prin alte canale și de la care poate afla lucruri noi, care să-l intereseze.

Feed-ul instanței toot.community la un moment aleator

În practică, timeline-ul serverului local este dezamăgitor. În cazul unui server cu miză generală, acesta e plin de postări de la conturi complet necunoscute, fără contextul necesar aprecierii lor, iar în cazul unui server cu subiect mai țintit, apare ca un server de Discord mai greu de urmărit și clar inferior unui subreddit sau unui forum în privința organizării informației. Timeline-ul întregii federații este imposibil de citit, pentru că se actualizează de câteva ori pe secundă. De aceea, la un moment dat, a apărut timeline-ul Explore, care afișează utilizatorilor acele postări din întreaga federație care „prind tracțiune în acest moment”. Nu este chiar temutul „algoritm”, măcar pentru că natura open source nu îi permite să fie obscur, dar nu-i nici foarte departe de așa ceva.

Știu că este anecdotic, însă urmăresc peste o mie de conturi de Twitter și sunt ceea ce este cunoscut drept terminally online,„Terminally Online”, urbandictionary.com așa că observațiile mele personale se pot acumula într-un mic set de date. Iar ceea ce am văzut a fost că povestea de dragoste cu Mastodon ține aproximativ o săptămână. Cam atât durează ca cineva cu adevărat interesat să-și mute prezența de pe o platformă de socializare pe alta să fie biruit de particularitățile bizare ale lui Mastodon și de dificultățile tehnice nerezolvate prin descentralizarea care nu prea e. Aceleași conturi au sărit cu entuziasm spre Hive, cum de au aflat de el. Toate discuțiile întâmplându-se pe Twitter, evident.

Înseamnă asta că descentralizarea este un proiect mort? În versiunea sa maximalistă, probabil că da. Dar pare o soluție rațională pentru niște probleme dacă nu presante, atunci măcar interesante. Pare greu de crezut că o aplicare critică a conceptului nu are cum da roade. Până la urmă, de ce să existe un singur Twitter, un singur Facebook, de ce diferitele rețele de socializare să comunice atât de greu între ele? 

Apoi, de ce ai folosi superprocesoarele cu npșe core-uri doar să te joci câteva ore pe săptămână ultimul God of War și conexiunile prin fibră optică doar ca să primeși câte un serial în 4K la care oricum te uiți cu un ochi, că celălalt e în telefon? De la întrebări asemănătoare a pornit blockchainul Bitcoin cu minerii săi, dar și programele Seti@Home și Folding@Home.„The coronavirus pandemic turned Folding@Home into an exaFLOP supercomputer”, arstechnica.com Iar mulțumită noului interes pentru Mastodon, descentralizarea pare să devină un subiect și mai puțin ezoteric, cu dezvoltatorii de la Tumblr„interop and activitypub are ASAP”, twitter.com și Flickr„Was just discussing ActivityPub earlier this week internally.”, twitter.com explorând implementarea protocolului ActivityPub în platformele la care lucrează.

Ce urmează?

La momentul de față, drept fie spus, aerul apocaliptic de pe Twitter s-a cam dus. În regim de avarie și cu o echipă de dezvoltatori aproape sechestrați, platforma încă se ține pe picioare. Eu personal primesc mult mai mult spam în mesageria aplicației. Alții înțeleg că au probleme recurente cu afișarea mesajelor. Este clar că ceva trebuie să se întâmple, dar ritmul schimbării poate nu este atât de alert cum părea la începutul lunii noiembrie. Iar lovitura fatală trebuie să vină chiar de la Twitter, pentru că niciun produs concurent nu va putea convinge nenumărate conturi să-și abandoneze rețelele de zeci sau sute de mii de urmăritori cultivate de-a lungul anilor.

Nu știu dacă va veni ceva după Twitter. Mi se pare foarte plauzibil scenariul ca, în cazul căderii sale, mai lente, mai bruște, utilizatorii să se disperseze pe platformele deja existente. Dar șocurile acestea care îi scutură fațada te invită să privești web-ul așa cum există el infrastructural, să vezi tehnologiile peste care e construit, care sunt costurile dezvoltării și întreținerii unor asemenea platforme, care sunt comportamentele încurajate de variile tehnologii. 

Nu este important să vezi aceste aspecte doar pentru a ști de ele, ci pentru că, odată familiarizat cu ele, ai putea chiar să participi informat la construirea unor noi platforme sau măcar la consolidarea celor deja existente, nu să accepți ceea ce îți servesc miliardarii aterizați la butoanele canalelor care mediază atât de mult din existența contemporană.



Text de

Alin Răuțoiu

Utilizează ziua tehnologii .Net și-și zice programator, seara citește benzi desenate, teorie critică sau încearcă să învețe să facă jocuri video. În weekend își terorizează pisica cu aspiratorul.

TEHNOLOGIE|SLOW FORWARD

Noi tendințe: telefoane cu senzor mare și abonament pentru opțiunile mașinii

De
Plus: concedieri și fraude în lumea tech, semiconductori americani pentru Apple, imagini generate de AI pe Shutterstock.
TEHNOLOGIE|OVERVIEW

Tehnologiile noi de la Cupa Mondială nu spală încălcările drepturilor omului din Qatar

De
Tehnologiile noi propuse de cel mai atipic Campionat Mondial de Fotbal din istorie sunt umbrite de faptul că acesta este organizat de un stat autoritar
TEHNOLOGIE|OVERVIEW

Concedieri, parodii, procese: Twitter cu Musk

De
Musk a preluat Twitter la finalul lui octombrie, iar de atunci a concediat mai bine de 50% dintre angajați. Rețeaua de socializare este instabilă, iar o parte semnificativă dintre companii și-au oprit reclamele pe site.
TEHNOLOGIE|HOT TAKE

Musk vrea să revoluționeze jurnalismul, dar ar putea ucide social media

De
Printre concedieri, taxe pe bulină și bătălii interne cu inginerii Twitter, Musk mai duce și o luptă cu presa, încercând să-și poziționeze noua achiziție drept o platformă de jurnalism cetățenesc