Anton Petrus/Guliver/Getty Images

Rusia își folosește vaccinul în scop propagandistic

De Mihai Ghiduc 02.11.2020, ultima actualizare: 08.06.2023

Nu există nicio dovadă că vaccinul rusesc ar fi într-un stadiu mai avansat decât cele occidentale, însă ținta rușilor este cu totul alta.

Urmărim, de la începutul pandemiei, situația dezvoltării unui vaccin împotriva COVID-19. Sunt, în momentul de față, aproape 50 de candidați în teste pe oameni și câteva sute în studii pre-clinice, dar doar zece dintre acestea se află în faza cea mai avansată, a studiilor pe teren, dublu orb, controlate placebo, pe mii de participanți. Niciunul dintre vaccinuri a anunțat rezultatele finale ale acestei faze, care ar trebui să fie una de succes pentru a primi aprobarea de a fi utilizate pe scară largă.

CITEȘTE ȘI: Vaccinul anti-COVID-19. Situația la zi.

Cu toate acestea, nu se poate să nu observi că multă lume crede că „rușii au deja vaccinul”. Până și Traian Băsescu, un personaj altfel vehement anti-rus, spunea recent că ar trebui să cerem Rusiei vaccinul,„Traian Băsescu propune ca România să ceară Rusiei vaccinul împotriva COVID”, digi24.ro până vin cele de la Comisia Europeană. Confuzia vine din felul în care rușii aleg să împacheteze informațiile despre vaccin și să profite de ciclul în care funcționează media pentru a-și impune narațiunea. 

Adevărata situație a vaccinului rusesc

În realitate, nu știm prea multe despre vaccinurile dezvoltate în Rusia – trei, în momentul de față. Cel mai avansat pare a fi cel de la Institutul Gamaleya, echivalentul Institutul Cantacuzino de la noi, aflat în faza a treia a testelor. Vaccinul folosește doi vectori virali – câte unul pentru fiecare dintre cele două doze în care este administrat. Vectorii sunt adenovirușii care provoacă răceala obișnuită, Ad-26 și Ad-5. Aceștia sunt utilizați pentru a introduce în organism proteina-S – primul în prima doză și al doilea la 21 de zile – și, speră cercetătorii, pentru a crea un răspuns imun la aceasta.

Ce știm cu certitudine despre vaccin este că au fost publicate în The Lancet,„Safety and immunogenicity of an rAd26 and rAd5 vector-based heterologous prime-boost COVID-19 vaccine in two formulations: two open, non-randomised phase 1/2 studies from Russia”, thelancet.com rezultatele primelor două faze ale testelor, care arată că ar apărea un răspuns imun și că n-ar apărea probleme de siguranță. Testele au fost făcute pe doar 76 de persoane, dar acest lucru e relativ normal, iar publicarea în The Lancet dă respectabilitate studiului, nu că publicația n-ar fi scăpat și studii neverificate – și nu vorbim aici de celebrul caz Wakefield.Andrew Wakefield a publicat un studiu care făcea legătura între vaccinuri și autism, ulterior retras . „RETRACTED: Ileal-lymphoid-nodular hyperplasia, non-specific colitis, and pervasive developmental disorder in children”, thelancet.com 

CITEȘTE ȘI: De ce a retras The Lancet un studiu despre hidroxiclorochină? 

O mașină bine unsă

Dincolo de asta, începe propaganda. Dacă vaccinurile occidentale sunt dezvoltate de firme private, țările autoritare, precum Rusia sau China, preferă să încredințeze această sarcină unor instituții de stat, ceea ce presupune și un control politic asupra lor. Ca o paranteză, în China există totuși și vaccinuri-candidat dezvoltate de firme private de biotech, din zone ca Shanghai sau Hong Kong.

Încă de la primele știri despre vaccinul de la Gamaleya, lucrurile au luat-o un pic pe arătură. La finalul lui mai, directorul instituției se lăuda că a încercat vaccinul pe el și pe alți cercetători,„Russian Covid-19 vector vaccine unofficially tested on humans, experiment successful”, interfax.com un lucru care nu se face în cercetare, dar care sigur va da bine în biopic-ul pe care Mosfilm probabil îl are deja în producție.

Cel mai mare semnal de alarmă a venit însă atunci când, pe 11 august, însuși Putin a anunțat„Rusia face un salt în cursa pentru vaccin: Putin susţine că ruşii au dezvoltat deja vaccinul anti-Covid-19”, zf.ro că Rusia este prima țară care „a înregistrat” un vaccin anti-COVID-19, evident cel de la Gamaleya. Micul amănunt că vaccinul n-a început încă faza a treia a testelor nu mai conta. L-am înregistrat, suntem primii. Ce nu a spus Putin e cât de ușor este să înregistrezi un vaccin atunci când e produs de o instituție de stat, e verificat de o instituție de stat și șeful statului vrea să facă un anunț. Și a lăsat ascuns și faptul că documentul spune că vaccinul nu poate fi folosit pe scară largă decât după 1 ianuarie 2021, cu ceva excepții pentru categoriile vulnerabile.

În restul lumii, în momentul „înregistrării”, șase vaccinuri se aflau deja în faza a III-a a testelor clinice, deci erau mult mai avansate, și nici măcar studiul din The Lancet nu fusese publicat. Nu contează, presa a preluat declarația, iar lumea a înțeles că rușii au fost primii. Rețelele de propagandă pro-ruse s-au pus și ele în mișcare, iar pagina oficială a vaccinului„Sputnik V – the first registered vaccine against COVID-19”, sputnikvaccine.com – da, există – titrează mare că e primul vaccin înregistrat. Mai contrazice-i, dacă poți.

Un semn suplimentar că mișcarea este una de propagandă e redenumirea vaccinului, din Gam-COVID-Vac în Sputnik V (în care V vine de la vaccin, nu înseamnă cinci). Mesajul e clar: „V-am bătut în spațiu, vă batem și în cursa pentru vaccin”. Pentru ruși, lansarea primului satelit în spațiu rămâne un moment-cheie în disputa cu Occidentul, nu degeaba și-au numit și principalul canal de propagandă externă tot Sputnik.

Faza a III-a a început, însă, la ceva vreme după „înregistrare”, în septembrie.„First volunteers in Phase 3 trials to be vaccinated this week”, tass.com

O unealtă de soft power

De ce disperarea asta de a fi primii? Crearea unui vaccin anti-COVID-19 aduce prestigiu, dar poate deveni și un instrument de soft power. Rușii încearcă acum să-și găsească și cumpărători pentru vaccin, ba chiar se laudă că își asumă răspunderea pentru orice complicații apărute, „nu ca occidentalii”.„Exclusive: ‘We’re confident’ – Russia to share legal risks of COVID-19 vaccine”,  reuters.com Există discuții cu state din Brazilia, cu Vietnam„Vietnam to buy Russian COVID-19 vaccine”, indiatimes.com sau Egipt.„Russia to supply Egypt with COVID-19 vaccine in expansion push”, reuters.com De fapt, rușii se laudă că ar fi chiar vreo 27 de țări, deși printre exemple apar fix statele la care te-ai aștepta – Belarus, Kazakhstan, Venezuela, Azerbaijan.„At Least 27 Countries to Buy Russian Coronavirus Vaccine”, russiabusinesstoday.com 

Bun, și ce contează asta? La urma urmei statele occidentale n-o să cumpere vaccinul rusesc, au deja discuții cu firme care par mult mai serioase. Însă experții spun că apariția unui prim vaccin va pune mari presiuni pe celelalte aflate în dezvoltare. Asta pentru că testele din faza a III-a au nevoie de zeci de mii de voluntari – și cine riscă de bună voie să fie injectat cu un placebo când ar putea să aibă acces la un vaccin activ? 

Mai există și problema, cât se poate de reală, a disponibilității. Experiența de la gripa H1N1 arată că țările occidentale vor încerca, într-o primă fază, să-și vaccineze propriii cetățeni, așa că multe alte țări vor fi nevoite fie să apeleze la Organizația Mondială a Sănătății (OMS), fie să accepte mâna întinsă de Rusia (și, cu siguranță China).„Seeking to expand their influence, China and Russia market coronavirus vaccines around the world”, latimes.com Aici, statele occidentale, care se specializaseră în acțiuni de soft power, ar putea să intervină și să elimine, de exemplu, pe perioada pandemiei licențele de producție – iar apoi țări ca India să-și pună în mișcare capacitățile de producție –, însă, din păcate, cum SUA s-a reorientat spre protecționism, această sarcină a rămas mai ales pe umerii Uniunii Europene.„EU countries, UK and Saudis lead on fair vaccine access”, universityworldnews.com

Graba strică treaba

Apariția unui vaccin care chiar să fie administrat, fie el și produs de ruși, poate crea și alte probleme. Printre îngrijorările specialiștilor se numără și faptul că sunt mari șanse ca primele vaccinuri care apar să nu fie neapărat cele mai bune,„What if the First Coronavirus Vaccines Aren’t the Best?”,.nytimes.com dar că alte vaccinuri, mai bune, să nu mai ajungă să fie produse vreodată. Și nu doar pentru că dispar voluntarii, ci pentru că, dacă de exemplu primul vaccin are o eficiență de 60%, un vaccin cu o eficiență de 70% apărut ulterior nu mai e comparat cu 0, ci cu vaccinul precedent – o îmbunătățire de 10 procente nu mai pare așa spectaculoasă. 

Desigur, în succesul unui vaccin, pe lângă eficiență, sunt implicate și alte lucruri: capacitatea de producție, problemele de transport pe care le ridică – un vaccin care nu trebuie ținut la temperaturi foarte scăzute va fi mai apreciat decât unul care cere temperaturi precise –, numărul de doze necesare – ar fi de preferat să fie doar una –, de câte ori și la cât timp ar trebui administrat, felul în care se administrează – aici ar câștiga vaccinurile orale etc. 

Situația geopolitică va influența și ea cine la ce vaccin va avea acces, iar Rusia știa acest lucru și încearcă să profite cât poate de asta. Nu degeaba, între timp, a început să mai dezvolte două vaccinuri, unul făcut de Institutul Vector din Koltsovo, Novosibirsk, și un al treilea de Centrul Chumakov al Academiei Ruse de Știință. Mai miră pe cineva unul dintre ele a fost deja „înregistrat” înaintea testelor?„Russia approves second Covid-19 vaccine after preliminary trials”, cnbc.com

Realitatea bate politica

Între timp, faza a III-a are „un succes imens”, rușii lăudându-se cu 40.000 de voluntari – ceea ce chiar e un număr sănătos pentru acest tip de testare –, dar, să vezi ghinion, a fost oprită până pe 10 noiembrie.„Russia ‘temporarily’ stops COVID-19 vaccine phase III trial, says report”, livemint.com În general, testele de faza a III-a se opresc dacă apare o reacție adversă severă sau un deces – AstraZeneca a pățit asta –, însă în Rusia acest lucru nu se poate întâmpla, nu-i așa. Oficial, cererea e prea mare și producția nu mai face față.

Noua direcție în care propaganda rusă a început să se miște este înregistrarea vaccinului la OMS.„Russia Seeks Accelerated Registration For Vaccine”,  theaseanpost.com În principiu, OMS a lansat acum câteva luni niște cerințe minimale pentru cum ar trebui să arate un vaccin anti-COVID-19 și își propune să fie intermediarul care să ajute la distribuția acestuia în țările mai puțin dezvoltate, prin intermediul programului COVAX.„COVAX: Working for global equitable access to COVID-19 vaccines”, who.int Pentru aceasta, a creat o procedură de aprobare accelerată, în care urmărește testele în timp real – lucru pe care-l fac și agențiile americane și europene ale medicamentelor, nimic în neregulă aici –, iar Rusia se laudă că a intrat în această procedură. 

De fapt, și alte vaccinuri aflate în faza a III-a sunt studiate și de OMS, însă totul este confidențial, de aceea nimeni nu s-a mai lăudat cu asta, iar Rusia iar a luat prim-planul. Chiar și așa, n-au mai îndrăznit să spună că sunt primii care au aplicat, ci doar „una dintre primele țări”. Între timp, cum propaganda nu poate bate chiar tot timpul realitatea, anunțata începere a vaccinării în masă în octombrie„Mass vaccination against coronavirus to start in Russia in late October, expert says”, tass.com a trebuit, iată, să fie amânată.



Text de

Mihai Ghiduc

Redactor-șef. A oscilat între print (Opinia studențească, Men's Health, Maxim, Marie Claire) și online (Vice, Glamour, Slow Forward) până l-a prins din urmă revoluția tehnologică.

SOCIETATE|BS DETECTOR

Cum au ajuns banii cash noua conspirație preferată a conservatorilor?

De
De la Costi Ioniță la Diana Șoșoacă, tot mai mulți influenceri și politicieni încearcă să te convingă că guvernul vrea să te controleze și soluția e să-ți ții banii la saltea. Cât de mult adevăr e în această nouă conspirație de import?
ȘTIINȚĂ|BS DETECTOR

Dâre pe cer. Cum a fost reactivată o conspirație veche de decenii în era Covid

De
Conspiraționiști de la noi și de aiurea cred din nou că liniile albe lăsate de avioane pe cer provoacă boli și poate chiar au răspândit pandemia.
CORONAVIRUS|STUDII

Sindromul post-Covid: încercarea de după pandemie

De
Doctorii din Europa îi țin sub supraveghere pe pacienții infectați cu Covid-19 pentru a găsi tratamente pentru o afecțiune prelungită, care este deopotrivă istovitoare și enigmatică.
SOCIETATE|BS DETECTOR

Cum a ajuns „orașul de 15 minute” ținta conspiraționiștilor?

De
Un concept din urbanism care urmărește decongestionarea orașelor s-a transformat într-o conspirație despre elite din umbră și guverne mondiale.