Foto: Universal Pictures

5 filme SF & Fantasy de văzut pe SkyShowtime10 min read

De Mihai Tița 22.02.2023

Pe lângă o colecție generoasă din franciza „Star Trek”, seria „Transformers” sau hituri precum „Ex-Machina” ori „The War of the Worlds”, iată câteva titluri de văzut sau revăzut de pe cel mai noou serviciu de streaming venit în România.

SkyShowtime s-a lansat de curând în România, iar oferta de filme și seriale, chiar dacă nu se compară în cifre cu cea a gigantului Netflix, e suficient de versatilă încât să merite abonamentul de doar doi euro. Așadar, am câteva recomandări mai puțin populare din categoria SF & Fantasy, în caz că nu le-ai văzut sau vrei să le revezi.

MindcraftStories_1 Super 8

Scăldat în nostalgia anilor ’80, înainte ca asta să fie cool, filmul regizat și scris de J.J. Abrams și produs de Steven Spielberg e și un omagiu adus popularei pelicule apărute la mijlocul anilor ’60. 

În vara lui 1979, un grup de copii dintr-un orășel din Ohio se hotărăsc să facă un film cu zombies, folosind o cameră Super 8. În timp ce filmează pe peronul unei gări, aceștia sunt martorii unui accident bizar: profesorul lor de biologie își ciocnește automobilul, în mod deliberat, cu un tren, provocând deraierea acestuia. În zilele următoare, au loc tot felul de evenimente ciudate, iar localnici încep să dispară în moduri inexplicabile. 

Foarte bine interpretat, cu mult umor și suspans, dar și o poveste de dragoste adolescentină în plan secund, Super 8 a fost unul dintre filmele bune ale lui 2011.

Disponibil pe SkyShowtime | Per total: 8/10 | Știință & Tehnologie: 6/10

Cifre Articol MindcraftStories_2 Serenity

Înainte să-l cunoască toată lumea, datorită hitului la box office Avengers, Joss Whedon a mai regizat, printre altele, filmul ăsta, pe care nu-l vei găsi pe alte platforme de streaming și nici televiziunile noastre nu cred să-l fi difuzat vreodată. 

Intriga îți va aduce aminte de filme celebre ale genului: căpitanul Malcolm Reynolds (interpretat de Nathan Fillion, cu care Whedon a mai lucrat și cu ocazia serialului Fireflies), veteran de război intergalactic, primește la bordul navei sale, Serenity, doi pasageri urmăriți de Alianță, o formațiune politică dintr-un sistem solar descoperit de oameni cândva în secolul al 27-lea. Astfel, căpitanul și pasagerii săi rebeli, într-un film distractiv, cu multă imaginație, umor, acțiune și efecte speciale strașnice pentru un buget de 39 de milioane de dolari, de vreo trei ori mai mic decât al lui Batman Begins. Și cu niscaiva comentarii politice interesante, pe care te lași să le descoperi.

Disponibil pe SkyShowtime | Per total: 7/10 | Știință & Tehnologie: 5/10

Cifre Articol MindcraftStories_3 The World’s End

Colaborările dintre Edgar Wright și Simon Pegg trebuie bifate toate: Shaun of the Dead (cum ar fi Night of the Living Dead, cu umor britanic?), Hot Fuzz (cum ar fi Bad Boys, cu umor britanic?) și The World’s End (cum ar arăta o invazie extraterestră, dar cu umor britanic?), acestea două din urmă fiind disponibile pe SkyShowtime. 

Ultimul mă interesează în mod deosebit, pentru că ceea ce îți dă impresia că ar fi o comedie cu alcoolici, care vor să-și retrăiască tinerețile, printr-un pub crawl de pomină, se transformă, în a doua parte, într-o debandadă SF, în egală măsură amuzantă și palpitantă. Iar când îi mai pui la socoteală, în distribuție, pe lângă Pegg, pe Nick Frost, Paddy Considine, Martin Freeman, Eddie Marsan și Rosamund Pike, era greu să nu iasă ceva memorabil. 

The World’s End are, de asemenea, multe referințe la filme horror și SF celebre, iar uneori e suficient de meditativ asupra conceptului de maturitate, încât să fie chiar mai mult decât o comedie.

Disponibil pe SkyShowtime | Per total: 8/10 | Știință & Tehnologie: 5/10

Cifre Articol MindcraftStories_4 Lucy

Lucy (Scarlett Johansson), o studentă americană în Taipei, e păcălită de iubitul ei, Richard, să transporte o valiză cu patru pachete care conțin un drog experimental, însă lucrurile iau o întorsătură violentă. Richard e ucis, iar Lucy obligată să transporte, în stomac, unul dintre pachete în Europa. După ce e prinsă, câteva lovituri în stomac fac punga să se spargă, iar Lucy dobândește, astfel, calități mentale și fizice mai extraordinare chiar și decât cele pe care le are Black Widow. Urmează răzbunare, bineînțeles, dar și o ultimă parte a filmului care schimbă perspectiva, dinspre acțiune, către o pastișă, simpatică, de altfel, la 2001: A Space Odyssey. De fapt, ăsta e și unul dintre manierismele regizorului francez Luc Besson, să mixeze locuri comune cu altele profunde, iar Lucy, chiar dacă nu e la fel de coerent și seducător, e cel mai bun film al său de la The Fifth Element încoace.

Disponibil pe SkyShowtime | Per total: 6/10 | Știință & Tehnologie: 6/10

Cifre Articol MindcraftStories_5 Children of Men

Cel mai popular și titrat din listă, filmul regizat de Alfonso Cuarón (vezi și Y tu mamá también, Gravity sau Roma) pornește de la o premiză inedită: din motive necunoscute, femeile de planetă suferă de infertilitate, iar după o criză financiară și o pandemie virală, omenirea se află în pragul colapsului. Doar Marea Britanie a rămas printre puținele locuri civilizate, dacă se poate spune așa, transformată într-o dictatură militară. Miracolul se întâmplă, totuși, o adolescentă rămâne gravidă, iar o mână de oameni vor trebui să facă cumva să o protejeze de diverse grupuri de interese, mai mult sau mai puțin teroriste. Children of Men e unul dintre filmele preferate ale criticilor și amatorilor de film deopotrivă, intens dezbătut, atât stilistic, cât și ideologic, pe care, cu siguranță, în caz că ți-a scăpat, îl vei trece în lista cu filme favorite.

Disponibil pe SkyShowtime | Per total: 9/10 | Știință & Tehnologie: 7/10



Text de

Mihai Tița

Jurnalist de lifestyle și cultură, care a mai scris pentru Playboy, GQ, FHM, Sunete sau Scena9. 

CULTURĂ|GAMING

Lego Stories

De
Am stat de vorbă ce trei jucători de Lego pentru a vedea ce-i determină să petreacă zeci de ore pentru a construi puzzle-uri tridimensionale.
CULTURĂ|POPCRAFT

5 filme SF cu inteligență artificială pe care probabil nu le-ai văzut

De
La aniversarea a 25 de ani de la lansarea The Matrix, iată o listă cu alte cinci filme despre inteligența artificială nu la fel de populare, dar suficient de interesante.
CULTURĂ|POPCRAFT

25 de ani de la The Matrix: E această „simulare” în aceeași cameră cu noi?

De
La o privire mai atentă, după atâta vreme, pare tot mai evident că The Matrix și-a ratat propria miză, aceea de a fi o critică a societății capitaliste.
CULTURĂ|BOOK CLUB

Alte 14 cărți gastronomice recente. De la vinuri la leurdă și de la mămăligă la shaorma în versuri

De
Anul 2023 a fost atât de generos cu volumele despre gastronomie încât a fost nevoie de două articole (și două luni), pentru a le prezenta pe toate.