Foto: Lucian Tudose

Arta bazată pe tehnologie e predispusă degradării și trebuie conservată. O discuție cu Andrei Tudose și Antoni Rayzhekov21 min read

De Daniela Vasilache 16.11.2023

 

Proiectul Tech Rider’s Dilemma aduce în discuție efemeritatea lucrărilor artistice care folosesc tehnologii new media și sublinează nevoia de conservare a acestora.

Trebuie arta să fie funcțională sau estetică pentru a putea fi numită „artă”? Ce se întâmplă cu operele care se strică? Sunt aruncate și uitate sau pot primi o a doua șansă? Sunt câteva dintre întrebările puse de expoziția Tech Rider‘s Dilemma,// Detalii pefacebook.com // organizată de Marginal// Site oficial: marginal.ro // și găzduită de Rezidența9 între 1 și 19 noiembrie.

„Faptul că putem arăta artă disfuncțională este ca și cum am arăta că oamenii îmbătrânesc. Nu cred că evităm să le facem poze oamenilor bătrâni doar pentru că sunt bătrâni”, spune curatorul Andrei Tudose. „Toți îmbătrânim, toți devenim disfuncționali. Suntem frumoși în continuare. Aceasta este ideea din spatele expoziției.” 

Proiectul reunește creații ale artiștilor români și străini care au devenit disfuncționale din cauza unor defecțiuni ale componentelor, a ieșirii din uz a tehnologiilor folosite sau pentru că au expirat materialele din compoziție. 

Am vorbit cu Andrei Tudose, curatorul expoziției, și cu artistul interdisciplinar bulgar Antoni Rayzhekov, pentru a afla mai multe despre arta disfuncțională. 

Andrei Tudose Foto: Sabina Suru

Dilema din spatele Tech Rider’s Dilemma

Povestea expoziției a început în februarie 2023, la Timișoara, când Andrei Tudose, curatorul expoziției și project managerul Marginal, a ajutat-o pe Suzana Dan, directorul de programe al Rezidenței BRD Scena 9, să organizeze o expoziție, care era, de fapt, una mai veche, de acum trei ani, ale căror opere urmau să fie aruncată din cauza unor componente stricate. 

„Nu e în regulă să faci lucrări de artă și apoi să le arunci la gunoi”, spune Andrei Tudose. „Este atât de frumos să ai aceste opere care au o istorie, au fost prezentate și acum nu mai sunt perfecte. Am început să vorbesc cu Sabina,// Sabina Suru, director artistic Marginal // în special despre creațiile new media care sunt complicate și pot întâmpina multe probleme. Conservarea și planificarea media este destul de nouă în Europa. Adică, este un lucru care a crescut aproximativ în ultimul deceniu. Așa că am ajuns să organizăm o expoziție de lucrări disfuncționale. Ele nu sunt opere stricate, doar nu mai funcționează corespunzător.” 

Lucrările din cadrul expoziției au fost expuse anterior și au devenit nefuncționale. Trei dintre acestea au fost selectate în urma unui call deschis la care artiștii se puteau înscrie cu propriile lor creații new media care nu mai sunt în starea inițială. 

Foto: Lucian Tudose

Poți planifica o lucrare de artă ca să reziste timpului?

Proiectul a avut trei componente: o premieră a expoziției, partea de cercetare și expoziția de la Rezidența9. Premiera a avut loc pe 29 septembrie, la Arad, în cadrul  MAFA – Media Arts Festival Arad.// Detalii pe mafa.ro //

„A doua componentă a fost partea de cercetare, pentru că nu am vrut doar să arătăm problema, ci să înțelegem și cum ar putea fi ea rezolvată. Așa că am făcut interviuri cu artiștii din proiect și cu unii cercetători de la Institutul Național pentru Lasere, Plasmă și Radiații, de la Măgurele”, a spus Tudose. „Ne-am gândit că au mai multă experiență decât noi în planificarea lucrurilor și în modul în care evoluează tehnologia, astfel încât să poată face un prototip care va funcționa în continuare peste zece ani.” 

Pe lângă aceștia, Andrei și Sabina au vorbit și cu Pip Laurenson, profesor la Colegiul Universitar din Londra și șefa departamentului de cercetare pentru îngrijirea colecțiilor la Tate London. Ea este persoana care a creat primul departament de conservare pre-media din Londra. 

Partea de cercetare s-a transformat într-o serie de podcasturi, lansate după săptămâna de deschidere, precum și trei articole de cercetare realizate de un cercetător în fizica cuantică.

Tot din cercetare au rezultat și două opere de artă noi, create de o echipă transdisciplinară, condusă de Sabina Suru și Mara Oglakci, alături de cercetători științifici. Mara a creat lucrarea Subtitles for a Not-Now, iar Sabina, Reliquaries for the Fungible. Scopul lor este să realizeze o conexiune între partea teoretică și cea artistică și să critice consumerismul care îi face pe artiști să renunțe ușor la operele lor, în timp ce creează altele noi. Cele două opere au fost expuse alături de celelalte lucrări în cadrul expoziției. 

Antoni Rayzhekov Foto: Matthias Gruber

Cum a ajuns Antoni Rayzhekov în proiect?

„Ne-am întâlnit pentru prima dată în primăvara aceasta, prin aprilie”, spune Andrei despre colaborarea cu Antoni Rayzhekov. „Ne înțelegeam foarte bine și am început să îi povestesc despre acest proiect, iar Antoni a spus că are lucrarea perfectă pentru expoziție: SOMAPHONY”. 

Antoni Rayzhekov este un artist interdisciplinar bulgar, co-fondator al label-ului new media din Viena THIS.PLAY, axat pe tehnologii interactive și artă. El este și lector asociat în Media și Tehnologii Digitale la Universitatea pentru Științe Aplicate St. Pölten (Austria) și lector invitat la Academia Națională de Artă (program de masterat în Arte Digitale) din Sofia (Bulgaria). Ca artist, dezvoltă de aproape 20 de ani muzică generativă și lucrări audiovizuale bazate pe tehnologii interactive. 

„În 2015, eu și Katharina Köller am fost contactați de Intel să creăm un spectacol audiovizual folosind microcalculatorul Intel Edison”, povestește Rayzhekov despre începuturile lucrării. „Am fost de acord, pentru că nu te sună zilnic cei de la Intel. Trebuia să lucrăm cu departamentul lor de marketing, așa că am creat lucrarea de artă ca pe un produs. Un produs pe care nu-l vindem. Iar pe noi ne-am prezentat drept un start-up artistic.” 

SOMAPHONY este la bază un performance audiovizual, creat de Antoni Rayzhekov împreună cu Katharina Köller (interpreta), Dimiter Ovtcharov (care s-a ocupat de asamblarea setului și fotografie) și Nikola Malinov (care a făcut modelarea 3D a setului de instrumente). 

Setul de instrumente care însoțește spectacolul este format dintr-un controler wireless portabil de mișcare și biofeedback care utilizează Intel Edison și un mini dispozitiv de computer compact bazat pe kit-ul Intel Nuc, responsabil de sinteza muzicală și vizuală.

Controlerul se atașează de corpul interpretei, având senzori care captează ritmul cardiac, tensiunea corporală, orientarea corpului și mișcarea în spațiu. „Interpretul poate articula cu mâinile, poate sculpta literalmente sunete”, spune Rayzhekov. „Asta influențează în timp real compoziția, pentru că de fiecare dată corpul nostru este un pic diferit. De exemplu, poate ai fost la o petrecere și ai dormit puțin sau ai băut prea multe cafele într-o zi, ritmul tău cardiac, mișcările vor fi diferite.” 

„Ceea ce face lucrarea potrivită pentru o astfel de expoziție este tehnologia implicată. O parte a tehnologiei nu mai este produsă în prezent de Intel. Asta ridică întrebări atunci când creezi opere de artă: ce fel de tehnologie și software folosești, ce faci dacă nu se mai fabrică”, a mai spus artistul. 

Foto: Lucian Tudose

Artiștii păstrează o conexiune emoțională cu lucrările lor

Prima lucrare pe care o vezi când ajungi la Rezidența9 este cea Subtitles for a Not-Now a Marei Oglakci, formată din mai multe ecrane amplasate în holul de la intrare și în câteva dintre încăperi, pe care se derulează o serie de mesaje.

Pentru a realiza lucrarea, Mara a luat interviuri artiștilor implicați în această expoziție. Ea a vrut să realizeze, astfel, o documentare fictivă a viitorului pe care artiștii îl preconizează pentru lucrările lor. În cercetarea ei a fost puțin dezamăgită de faptul că artiștii se detașează de lucrările lor odată ce sunt finalizate. Chiar dacă artistul a terminat creația și o expune, încă există o conexiune emoțională acolo. 

Oglakci a vrut să evidențieze această idee, așa că a creat câteva subtitrări pentru o expoziție imaginară. Subtitrările înfățișează mesaje precum:

 „Mă gândesc la arheologii din viitor, care vor trebui să facă săpături digitale. Eu exist/am existat într-un moment în timp și spațiu. Arhivele ca fantome, active, care devin mai multe”

„Ce înseamnă să te schimbi?”

„Înghițit de ceva mai mare. Instinctele mele sunt sucite. Știu că există putere undeva înăuntru. Poate în plămâni. Poate în ficatul meu. Stomacul meu. Urechea mea stângă. Știu”. 

Foto: Lucian Tudose

Nici măcar tehnologia nu poate rezista fără natură

Într-una dintre încăperi, se aude încet murmurul apei acompaniat de un cântec slab de greieri. Pentru a identifica sursa sunetelor trebuia să te apropi de o lucrare formată din trei frunze înfășurate în jurul unor piese metalice și conectate între ele prin cabluri. Această lucrare era Thermofrunzus a artistei Ioana Vreme Moser, aflată în degradare din cauza frunzelor care s-au uscat în timp. „Ea a creat această sculptură sonoră, dar în loc de boxe a folosit niște frunze foarte specifice, suculente, care amplifică sunetul la fel de bine ca un difuzor. Frunzele au îmbătrânit și au devenit fragile, nu mai scot sunetul inițial”, a explicat Andrei Tudose. 

Ioana a prezentat alte două instalații în cadrul expoziției: Arboreal Receptors N1 și Timid Sporophyte. Aceasta din urmă a devenit nefuncțională pentru că o parte din componentele ei au fost utilizate pentru crearea altor instalații.  

Update-urile din tehnologie fac arta disfuncțională

În cadrul expoziției, kinema ikon, colectivul organizator al MAFA – Media Art Festival Arad, a prezentat Survival ki, o serie de trei hard disk-uri care conțin întreaga lor arhivă, dar care au depășit durata estimată de viață, informația de pe ele fiind într-o stare nesigură. 

kinema ikon este un atelier de multimedia fondat în 1970 de George Sabau, care a produs peste 120 de filme experimentale și documentare. Din 1990 a devenit parte a Complexului Muzeal Arad, unde s-au produs lucrări mixed media și instalații video, devenit ulterior unul din principalii promotori ai artei digitale din România.

„Toate materialele și produsele video ale atelierului erau în format analog, nu digital și abia din 2013 au început să digitalizeze toată arhiva”, spune Tudose. „Dar a apărut întrebarea: cum ne asigurăm că totul e în siguranță? Așa că au pus materialele și pe hard disk-uri care au date de valabilitate. Când se apropie data de expirare, ei cumpără un hard disk nou, iar pe cele vechi le transformă în artă.” 

Foto: Lucian Tudose

Unele tehnologii își pierd relevanța în fața noilor generații

La Rezidența9 a fost prezentată și hartă interactivă care ilustrează cenacluri SF pe orașe, pe baza informațiilor oferite de Aurel Cărășel, Mircea Opriță și Dan Popescu. Instalația a fost realizată de gH și Mihai Sava pentru expoziția TIMPURI NOI – Xenogeneze ale SF-ului.

Relevanța lucrării în cadrul expoziției este dată nu doar de starea parțială de funcționare în care a ajuns, dar și de modul în care poți interacționa cu ea – prin rotirea discului de telefon, în prezent un gest la fel de necunoscut precum floppy disk-ul pentru generația Z și proaspeții gen Alpha.

Expoziția Tech Rider’s Dilemma este mai mult decât o expoziție, este o nouă abordare în producția, expunerea, arhivarea și conservarea lucrărilor new media, este o colaborare între artiști și cercetători. „Colaborarea este cheia. Un artist nu poate face totul singur și chiar dacă ar putea, s-ar limita”, a spus Andrei Tudose pentru Mindcraft Stories.



Text de

Daniela Vasilache

Danielei îi place să testeze limitele „imposibilului”, nu se ferește niciodată de complexitate și e mereu pregătită pentru o nouă provocare. Și-a început cariera scriind articole despre artă, dar mai târziu s-a îndrăgostit de lumea științei. A scris timp de un an de zile pentru ZME Science, iar unele dintre articolele ei au fost preluate de presa italiană și ungară.

CULTURĂ|BOOK CLUB

8 cărți gastronomice din 2023 care merită citite

De
O primă partea a aparițiilor editoriale despre mâncare dintr-un an destul de generos cu gastronomia. Plus o scurtă recapitulare a ultimului deceniu.
CULTURĂ|POPCRAFT

40 de ani de la The Terminator: Skynet se întoarce?

De
„I'll be back” e una dintre replicile iconice al cinemaului, dar, astăzi, e și o metaforă pentru reîntoarcerea temei principale: cât de periculoasă e, de fapt, inteligența artificială?
CULTURĂ|GAMECRAFT

Prince of Persia: The Lost Crown. Renașterea unui clasic

De
Prințul tău se află într-o altă anomalie temporală, dar măcar a ieșit din hibernare.
CULTURĂ|POPCRAFT

Poor Things: Bella și bestia

De
Unul dintre regizorii însemnați și inconfortabili ai ultimelor decade încearcă să fie mai abordabil, într-o satiră pastelată despre Dumnezeu, autonomie corporală, misoginism și câte și mai câte.