Foto: Disney

Avatar: The Way of Water. James Cameron, acest Donald Trump al cinemaului liberal10 min read

De Mihai Tița 28.12.2022

Unul dintre filmele despre care s-a vorbit mult în acest secol a ajuns, finalmente, la al doilea capitol. Unul care seamănă prea mult cu primul. Și, de fapt, e chiar mai modest.

Recunosc că sunt dintre cei îngăduitori cu filmul regizat de James Cameron în 2009, care a provocat discuții politice, uneori, interminabile. Fără îndoială, Avatar a fost o realizare artistică bombastică (sau camp, dacă vrei), copleșită cu efecte speciale de ultimă generație și limbaj melodramatic, dar care, prin intriga sa, a excitat toate spectrele ideologice.

Conservatorii au spus că e propagandă liberală anticolonială, anticapitalistă și chiar antiamericană, liberalii de dreapta l-au lăudat tocmai pentru aceste lucruri, în timp ce stânga progresistă l-a tras de urechi pe Cameron: Avatar nu e nici mai mult, nici mai puțin, decât clișeul „salvatorului alb” (sau, să zic așa, cum ar fi fost ca Black Panther să fie Matt Damon?), iar asta îl face antipatic. De fapt, s-au încins discuții„James Cameron Is Under Fire for Past Comments—Why Some Are Boycotting Avatar”, yahoo.com chiar și despre faptul că, deși Na’vi sunt inspirați de poporul amerindian Lakota, în film nu prea apare niciun actor care să aparțină etniei respective și s-a strigat cuvântul magic al ultimei decade: #cancelavatar. Se poate argumenta și invers, că Jake Sully învață să fie tolerant? Se poate.

Ba mai mult, publicul a fost și el judecat. Ba că oamenii, în număr foarte mare, care au mers să-l vadă, ar fi prea slabi de înger să înțeleagă nuanțele politice, ba că, dimpotrivă, scopul scuză mijloacele: mesajul prețios a răzbit către mase. Dacă despre alte filme regizate de Cameron, Titanic, The Terminator sau Aliens, poți evita discuții politice casual, cu prietenii, despre Avatar nu poți face asta, pentru că Avatar, îți convine sau nu, e mai evident politic decât alte blockbustere, precum, să zicem, aleatoriu, The Matrix sau The Lord of the Rings.

Dar, să revin. Sunt îngăduitor cu Avatar, până la un punct, pentru că-l văd precum un basm. Legătura celor din tribul Na’vi cu natura și celelalte vietăți, care trăiesc pe o lună extraterestră, Pandora, e dincolo de principiile de bază ale ecologismului, e telepatie. Ei sunt forța binelui. Nu omoară la întâmplare animale, iar când o fac, din nevoie, spun o rugăciune, prin care mulțumesc Mamei planete. Dacă le domesticesc, dezvoltă o relație aproape familială cu acestea. Nu produc electricitate, n-au automobile, nici McDonald’s sau Zara, deci nu poluează și nici nu exploatează, nici resurse, nici mâna de lucru. 

Forța răului defrișează, caută metale prețioase în zonele populate (eventual, relochează băștinașii folosind forța), și, bineînțeles, au arme. Multe arme. E forța colonială, fără cele mai bune intenții.

Doar că James Cameron n-a ales calea poetică, suprarealistă, ale unor Terry Gilliam, Jean-Pierre Jeunet sau Michel Gondry, ci cealaltă, a 3D-ului și a emoțiilor elementare, unanime și categorice. Iar partea a doua a unuia dintre filmele marcante ale acestui secol a venit după, hăt, 13 ani, iar veștile nu-s deloc bune. 

Jake Sully și Neytiri au cinci copii, dintre care doi adoptați, Kiri, născută de avatarul lui Grace Augustine (personajul interpretat de Sigourney Weaver), și Spider, care, surpriză, e băiatul colonelului Miles Quaritch (soldatul ăla trigger happy și ras în cap ca pentru un meci de MMA, da). Spider s-a născut pe Pandora și a fost lăsat pe insulă pentru că copiii nu pot fi criogenați. Și, dacă-ți aduci aminte, echipajul de pe Pământ așa călătorește spre și dinspre „insula celor albaștri”. O explicație cât de cât rezonabilă pentru care copiii nu pot fi criogenați sper că ni se va oferi undeva în Avatar 5.

Ce să vezi? Quaritch are și el un avatar, „țiplă” și gata de luptă, căruia i s-au transferat memoriile lui Quaritch-omul. Acesta vrea să ducă mai departe ce nu s-a izbutit în prima parte. Jake Sully se panichează, deși Neytiri îi explică încă din primul sfert de oră că va trebui să lupte (uite așa, am fi salvat cel puțin o oră de stat pe scaun), și ia cu el nevastă, copii, câine și purcel (mă rog, păsări-dinozaur) și găsește azil în sânul tribului Metkayina, oameni ai apelor, care mi-au amintit, inevitabil, de talokanii din Black Panther: Wakanda Forever. Sună deja a aceeași intrigă? Da, pentru că este aceeași intrigă.

Jake Sully trebuie să învețe, de data asta, să trăiască și ca un metkayinian, pe care, la momentul potrivit, trebuie să-i mâne în luptă, conflictul central îl are cu același personaj, iar punctul culminant e, ai ghicit, o luptă mano a mano cu respectivul. Am văzut filme mediocre din Marvel Cinematic Universe cu intrigi mai consistente.

Firește, poți fi sedus, în mai multe momente, de plăceri vizuale frivole, în special în prima jumătate, când subacvaticul e explorat fie prin scene contemplative à la National Geographic HD, fie prin altele dinamice, în care niște indivizi cam rigizi se mișcă, paradoxal, foarte repede. Dar nimic nu poate „spăla” faptul că, spre deosebire de primul, al doilea Avatar e mult mai preocupat de tehnologie, decât de conținut. Cam la fel de obtuz precum mantra patriarhală repetată de Jake Sully de-a lungul celor trei ore: „A father protects; it’s what gives him meaning”. Atât s-a putut în 13 ani.

În cinematografe | Per total: 5/10 | Știință & Tehnologie: 5/10



Text de

Mihai Tița

Jurnalist de lifestyle și cultură, care a mai scris pentru Playboy, GQ, FHM, Sunete sau Scena9. 

CULTURĂ|POPCRAFT

M3GAN: „Criminală" pe TikTok

De
Pentru că n-ar fi avut nicio șansă în altă perioadă a anului, M3gan, o reinterpretare a clișeului păpușii psihopate, a reușit să fie cel mai viral personaj de la Wednesday încoace. 
CULTURĂ|POPCRAFT

The Last of Us: zombie, ideologie și ciuperci

De
După mai multe producții postapocaliptice apărute în ultimii ani, dar și după o pandemie cât se poate de reală, noul serial produs de HBO, paradoxal, nu te va plictisi.
CULTURĂ|SCIENCE OF FOOD

Bobul, leguma care a dispărut din bucătăriile românești

De
Bobul (Vicia Faba) este (aproape) dispărut din rețetele locale, fiind o apariție rară în bucătăriile românilor. Lucrurile n-au stat întotdeauna așa.
CULTURĂ|FILM&TV

The Last of Us ar putea sparge blestemul adaptărilor slabe după jocuri video

De
Un scenariu post-apocaliptic ar putea transpune în sfârșit un joc video într-o producție cinematografică de calitate înaltă.