Foto: Nick Wall / Netflix
Black Mirror, sezonul 6: „End task” și de la capăt10 min read
Au trecut poate prea mulți ani de la ultimul episod Black Mirror (unul de pomină, cu vocea lui Miley Cyrus împrumutată unei păpuși AI). Suprinzător, în al șaselea sezon nu e niciun episod despre pandemie sau dificultățile economice actuale, ci escapism și nostalgie.
Serialul care se laudă, printre altele, cu „imaginea” unui prim-ministru britanic într-o partidă de sex cu un porc („The National Anthem”) și una dintre cele mai mișto povești de dragoste („San Junipero”), s-a întors, după o pauză de patru ani, cu al șaselea sezon. Detalii pe esquire.com Brooker. Cum era la fel de firesc, primul episod e, încă o dată, unul dintre cele mai spectaculoase (vezi „Nosedive”, în al treilea sezon, sau „USS Callister” în al patrulea). „Joan Is Awful” e, în primul rând, meta. Joan (Annie Murphy, într-un rol remarcabil), CEO al unei companii de tehnologie, află, într-o seară, că evenimentele din viața ei sunt adaptate, în timp real, cu ajutorul inteligenței artificiale, într-un serial produs de Streamberry, o platformă de streaming al cărei logo seamănă izbitor cu logoul Netflix, compania care, de altfel, produce, irl, născocirile lui Brooker.
Iar Netflix, pardon, Streamberry, au tot dreptul să facă asta, pentru că, după ce acceptă „Termenii și condițiile” platformei, atunci când își fac cont, utilizatorii acceptă, printre nenumăratele clauze, și faptul că compania le poate folosi imaginea în astfel de producții. Evident, Joan e revoltată. La fel e și Salma Hayek, a cărei imagine e folosită de inteligența artificială pentru a interpreta rolul lui Joan. Probabil că în vreo zece ani, ce-i drept, tehnologia deep fake va evolua atât de mult, că nici nu va mai fi nevoie de actori. De fapt, s-ar putea să fie prea mulți, pentru că Netflix ar putea face, să zicem, chiar și un reboot la House of Cards cu Humphrey Bogart.
E o discuție importantă vizavi de acest episod. Brooker e critic vizavi de abordarea superficială a celei mai populare platforme de streaming când vine vorba despre propriile producții, care trebuie să bifeze anumite clișee populare, semnalate de algoritm, asemenea platformelor de conținut care urmăresc orbește călăuza așa-zisului SEO, și plasează în plan secund calitatea regiei și a scenariului (personal, cred că multe dintre filmele mediocre sunt mediocre din cauza acestor doi factori – intepretările așa-zis „slabe” ale actorilor, de asemenea, sunt discutabile. Cea mai bună dovadă e Ben Affleck, care poate face roluri insipide, dar și roluri puternice, în funcție de regie și scenariu). Tocmai de aceea, criticii de film apreciază foarte rar producțiile originale Netflix, în vreme ce utilizatorii sunt tot mai conștienți de faptul că sunt păcăliți cu reciclări.
Și Brooker merge până la capăt. Adevărata Joan, sau „sursa”, cum îi zice programatorul din birourile Streamberry, programator care înlocuiește, de altfel, toată echipa unui film, ajunge ilicit la computerul-mamă din birourile Streamberry și îl pălește de câteva ori cu un topor, într-un gest care se poate confunda cu anarhism de către cei mai centriști dintre noi. Doar că nu e chiar așa. Joan suferă personal din cauza păcălelii celor de la Streamberry. Dacă ești suficient de atent, învățătura e limpede: corporațiile profită de noi, iar inteligența artificială le va ajuta și mai mult în acest sens. Așadar, +1, încă o dată, pentru Brooker.
Altă frustrare apăsătoare e că Black Mirror trăiește din trecut. Că e repetitiv. Că se folosește de aceleași „fente”. Bineînțeles că face asta, doar că nu e un handicap. Asta pentru că dezbaterile au rămas cam aceleași ca în 2011, anul în care a debutat. Sau ca în 1959, anul în care a debutat The Twilight Zone. Spaimele vizavi de evoluția tehnologiei au rămas întocmai. Va influența alegerile? Ne va monitoriza excesiv și/sau abuziv? Ne va crea anxietate? Ne va înlocui? Va deveni problematică (salut, Instagram și TikTok) din punct de vedere moral? În același timp, în mod paradoxal, ne va epuiza în nostalgie? În cele din urmă, ne va uniformiza? De vreo 25 de ani, de când tehnologia a devenit tot mai prezentă și performantă, societatea a devenit tot mai conformistă și anostă? Sunt aceleași întrebări pe care ți le-ai fi pus fie cu ocazia inventării televizorului sau mașinilor lui Turing, fie a internetului sau smartphone-ului. „Cârligele” din Black Mirror păreau inedite acum zece ani, dar, în mare, sunt aceleași și astăzi sau în anii 1960 – The Twilight Zone (și nu numai) a avut multe dintre preocupările de astăzi, precum automobilele autonome sau înlocuirea oamenilor de către roboți.
Foto: Netflix
Chiar dacă celelalte patru episoade nu au impactul primului, două dintre ele sunt poate mai lungi decât ar fi fost cazul, iar fanii mai inflexibili ar putea fi iritați din cauza faptului că nu sunt atât de preocupate de tehnologie, acest al șaselea sezon e (încă) o colecție eclectică de stiluri și subiecte. „Loch Henry” e un thriller de provincie, „Beyond the Sea” e un SF șaptezecist cu astronauți, în vreme ce ultimele două, „Mazey Day” și „Demon 79”, sunt neașteptat de, ei bine, fantasy. Toate au de-a face, în schimb, cu sentimente incontrolabile și păguboase, precum vanitate, invidie sau furie, care stau la baza exceselor umane. Și de care inteligența artificială se va folosi, la un moment dat?
Disponibil pe Netflix | Per total: 8/10 | Știință & Tehnologie: 8/10
