Cum îți dai seama dacă un tablou e fals?26 min read

Mai multe tablouri din colecția privată a familiei fostului premier Adrian Năstase au fost expuse la MNAR, într-o importantă expoziție dedicată pictorului Victor Brauner. Doar că există o problemă: acestea ar putea fi false.

Între 1 decembrie 2023 și 30 aprilie 2024, la parterul Galeriei Naționale din Muzeul Național de Artă al României (MNAR), poate fi vizitată expoziția Victor Brauner. Între oniric și ocult.// Despre expoziție, aici: mnar.ro // Scopul este de a face cunoscută contribuția artistului la mișcarea de avangardă din perioada interbelică, iar pretextul este împlinirea a 100 de ani de la debutul mișcării suprarealiste. 

Toate bune și frumoase, dacă printre cele peste 100 de exponate – lucrări de pictură, grafică, obiecte etnografice și documentare – nu s-ar fi strecurat și tablouri aparținând lui Adrian Năstase și familiei sale. Cel puțin două dintre acestea, Cleopatra și Trei nuduri feminine, sunt considerate false de cel puțin doi experți din România. 

Pavel Șușară, președinte al Asociației Experților și Evaluatorilor de Artă din România, care a cerut Ministerului Culturii, printr-o adresă publică, // O găsești pe facebook.com // să dispună constituirea unei comisii de experți, cu participarea unui expert internațional în opera lui Victor Brauner. Într-o altă scrisoare deschisă postată pe social media,// O poți citi integral pe  facebook.com // istoricul de artă Adrian Buga, cu expertiză în pictura românească din secolele XIX și XX, spune că tablourile „sunt cunoscute ca lucrări cu mari probleme de autenticitate”.// „Scandal la Muzeul Național de Artă: Acuzații privind falsuri provenind de la familia lui Adrian Năstase și incluse în expoziția Victor Brauner”, hotnews.ro // 

Ca răspuns, fostul prim-ministru al României, Adrian Năstase, a anunţat pe blogul său că retrage, „în semn de protest” și după „zile de linşaj mediatic”,// „Adrian Năstase, prima reacție în scandalul de la Muzeul de Artă. El acuză «linșaj mediatic» și anunță o decizie luată «dintr-un sentiment de revoltă»”, hotnews.ro // lucrările împrumutate MNAR. 

Deși tablourile problematice au fost scoase din expoziție, MNAR, prin vocea directorului său general, Călin-Alexiu Stegerean, „respinge cu fermitate insinuările privind complicitatea cu distorsiunile de pe piața de artă și emiterea unor acuzații fără dovezi”.// Comunicat de presă 25.01.2024, mnar.ro // 

Întrebarea totuși rămâne. Sunt acele tablouri autentice sau false? Și, până la urmă, cum poți ști dacă o pictură este un fals sau o operă de artă autentică? 

Cina de la Emaus, de Han van Meegeren, a fost inițială atribuită pictorului Johannes Vermeer. Foto: Museum Boijmans van Beuningen/Public Domain

Original sau copie? Opinia unui expert belgian

Pentru a evita orice urmă de subiectivism sau reținere de care ar putea fi suspectați specialiștii din România, am cerut opinia independentă a unui expert din străinătate. Am discutat cu dr. Steven Saverwyns, expert-chimist în cercetarea materialelor și tehnicilor de realizare a unei picturi și șeful Laboratorului de pictură al KIK – Institutul Regal pentru Patrimoniul Cultural// Site oficial: kikirpa.be // din Bruxelles. 

„Expunerea unor posibile opere de artă contrafăcute într-un context muzeal pare să fie un fenomen care se repetă”, spune dr. Saverwyns. 

„Determinarea autenticității unei picturi implică, de fapt, trei tipuri de analiză: verificarea provenienței, expertiza stilistică (opinia unui expert de artă) și cercetarea material-tehnică. Totuși, se întâmplă rar ca toate aceste investigații să fie efectuate pentru fiecare pictură în parte și adesea nu este necesar, mai ales când lucrările provin din colecții recunoscute.” 

Însă, în cazul în care există îndoieli, aceste demersuri devin esențiale. Ordinea în care se efectuează aceste analize poate varia în funcție de mai mulți factori. Trebuie ținut cont de faptul că fiecare metodă are propriile limitări, motiv pentru care abordarea combinată este cea mai eficientă.

„În mod ideal, cercetarea provenienței urmărește să stabilească istoricul deținerii operei, de la proprietarul actual până la artistul creator. Pentru lucrările clasice, acest lucru este adesea dificil, în timp ce pentru operele moderne este uneori posibil, deși nu întotdeauna simplu, mai ales în perioadele tulburi când anumite înregistrări pot fi pierdute”, spune expertul. În plus, există cazuri în care și proveniența este falsificată, ceea ce face ca această pistă să nu fie întotdeauna fiabilă.

Mai departe, o evaluare efectuată de un expert în opera artistului va lua în considerare informații stilistice și istorice. „Aceasta este întotdeauna, cel puțin în parte, subiectivă, iar în cazul unor falsuri bine executate (sau chiar al lucrărilor autentice), experții nu cad întotdeauna de acord. Cu toate acestea, în cazul falsurilor mediocre, există de obicei un consens.” Problema este că, uneori, experții nu sunt disponibili sau se află în altă parte a lumii și, cum arătam mai sus, evaluarea lor poate fi subiectivă, ceea ce poate duce la dezbateri aprinse. Din acest motiv, e de așteptat ca „inteligența artificială să joace un rol important în acest domeniu, atât în prezent cât și în viitor”, adaugă dr. Saverwyns.

Ultima parte a expertizei, domeniul în care dr. Saverwyns, în calitate de chimist, este și cel mai mult implicat, este cercetarea material-tehnică. „Aceasta include analiza compoziției vopselei, adesea a pigmenților și, uneori, a lianților. Utilizarea pigmenților a evoluat de-a lungul timpului, mai ales în secolul al XX-lea, odată cu introducerea pigmenților sintetici.” Pe baza brevetelor, se poate determina momentul disponibilității unor pigmenți noi, stabilindu-se astfel cele mai timpurii date posibile pentru realizarea unei picturi.

„Dacă, de exemplu, se descoperă Pigment Blue 15 (PB15, un pigment de ftalocianină), atunci pictura nu poate fi mai veche de 1935, momentul când acest pigment a fost introdus pe piață (presupunând că nu se iau în considerare retușurile ulterioare). Lianții sintetici, cum ar fi alchidele și acrilicele, au fost de asemenea introduși în secolul al XX-lea și pot oferi informații valoroase, deși adesea este necesară prelevarea unei probe, spre deosebire de analizele pigmentare care sunt din ce în ce mai des efectuate în mod neinvaziv”, explică expertul. 

Limitările acestei metode de cercetare a autenticității sunt că poate necesita mult efort pentru a caracteriza paleta de culori a picturii și, chiar dacă toți pigmenții și lianții sunt corecți, nu înseamnă neapărat că opera poate fi atribuită artistului menționat. „Pictura ar putea aparține unui artist contemporan sau pigmenții adecvați ar fi putut fi folosiți de un copiator. Pe de altă parte, dacă se identifică pigmenți prea moderni, opera poate fi clasificată ca o copie mai recentă. De aceea, adesea începem cu analizele material-tehnice, pentru că sunt obiective și de multe ori mai ușor de realizat decât un studiu de proveniență. Cu toate acestea, dacă paleta este autentică, este necesară totuși opinia unui expert pentru a autentifica pictura.”

Sculptura despre care se presupune că Michelangelo a învechit-o intenționat. Foto: Public Domain/Wikipedia

Se întâmplă și la case mai mari. Cazurile unor falsificatori celebri

Tocmai pentru că tehnicile de falsificare sunt atât de rafinate, în istoria artei au fost identificate mai multe falsuri celebre, iar unul dintre precursorii acestor obiceiuri a fost nimeni altul decât marele Michelangelo. 

Înainte de a deveni unul dintre cei mai apreciați sculptori ai Renașterii, Michelangelo a creat mai multe falsuri de opere de artă. În 1496, la vârsta de 21 de ani, a sculptat o figură a lui Cupidon dormind, pe care a învechit-o artificial pentru a părea o statuie romană antică. Lucrarea, vândută unui cardinal, i-a adus faimă lui Michelangelo, în loc să-i dăuneze reputației​​​​.//„4 Art Forgers in History You Should Know”, medium.com //

Și artistul Shaun Greenhalgh și familia sa au fost implicați în crearea și vânzarea de falsuri artistice timp de aproape două decenii, dintr-un oraș industrial din Marea Britanie. Deși au câștigat aproximativ 1,6 milioane de dolari din aceste activități ilicite, falsurile lor au fost descoperite doar după ce au oferit British Museum trei reliefuri asiriene cu inexactități istorice​​.// Mai multe detalii pe en.wikipedia.org //

Un alt falsificator faimos este Han van Meegeren, cunoscut pentru lucrările sale care îl imitau pe Johannes Vermeer, inclusiv una achiziționată de Hermann Göring în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Van Meegeren a fost inițial acuzat de trădare pentru vânzarea unui patrimoniu cultural olandez naziștilor, dar și-a salvat viața mărturisind că tabloul era de fapt un fals realizat de el​​.// Mai multe, aici: en.wikipedia.org // 

Cunoscut ca unul dintre cei mai prolifici falsificatori de artă, cu lucrări care au păcălit experți și au fost incluse în albume cu pretenții,  Elmyr de Hory a devenit subiectul filmului lui Orson Welles, F is for Fake​​.//  „Elmyr de Hory – The Story of the Most Famous Forger in Art History”, widewalls.ch //

Însă de departe unul dintre cei mai de succes falsificatori a fost Wolfgang Beltracchi, descoperit în 2010, după ce a falsificat lucrări de artă timp de 40 de ani. Beltracchi a câștigat milioane de euro din falsurile sale și, deși a fost condamnat la închisoare, după eliberare și-a continuat cariera de artist sub același nume​​.// „The husband-and-wife forgers who fooled the art market — and made millions”, edition.cnn.com //

În fine, unul dintre cele mai notorii cazuri recente de galerii care au adăpostit falsuri este scandalul Galeriei Knoedler din New York.// „The Big Fake: Behind the Scenes of Knoedler Gallery’s Downfall”, artnews.com // Fondată în 1846, galeria s-a închis în 2011 în urma acuzațiilor că a vândut opere de artă falsificate în valoare de aproximativ 60 de milioane de dolari, atribuite unor mari expresioniști abstracți precum Mark Rothko, Jackson Pollock și Willem de Kooning. Lucrările au fost aduse la galerie prin intermediul dealerului de artă Glafira Rosales, care pretindea că operele proveneau din colecția privată a unui colecționar elvețian fictiv, supranumit „Mr. X”. În realitate, lucrările au fost create de artistul chinez Pei-Shen Qian, stabilit în Queens, pe care Rosales l-a plătit cu sume cuprinse între câteva sute și câteva mii de dolari pentru fiecare fals, în timp ce lucrările erau vândute pentru milioane de dolari​​​​​​.

Situația a dus la numeroase procese, inclusiv unul inițiat de Trustul de Familie Hilti din Liechtenstein, care a cumpărat un Rothko fals cu 5,5 milioane de dolari de la Knoedler în 2002. După ce au apărut rapoarte despre autenticitatea îndoielnică a unui tezaur de picturi expresioniste abstracte vândute prin intermediul Knoedler, trustul a trimis o mostră de vopsea din lucrarea lor pentru analiză, iar confirmarea că era un fals nu a întârziat să apară. 

Fake-uri valoroase

Între timp, Galeria Courtauld din Londra a organizat în toamna lui 2023 o expoziție inedită, Art and Artifice: Fakes From the Collection,// Site oficial: courtauld.ac.uk // cu scopul de a explora valoarea artei contrafăcute. Inspirată de o descoperire făcută acum 25 de ani, când un apel anonim a dezvăluit că 11 dintre picturile maeștrilor galeriei erau de fapt falsuri create de faimosul falsificator britanic Eric Hebborn, expoziția cuprinde exclusiv falsuri, multe dintre ele nefiind expuse public până acum. Curatoarele expoziției, Rachel Hapoienu și Karen Serres, ridică astfel întrebări despre importanța numelui artistului în aprecierea unei opere de artă și despre valoarea estetică a falsurilor care reușesc să îi păcălească pe experți.

Expoziția a inclus o gamă variată de opere – de la desene și picturi până la sculpturi – unele cunoscute ca falsuri și donate galeriei în scopuri educaționale, altele descoperite ca atare după achiziționare. Printre lucrările expuse se numără un peisaj maritim inițial atribuit lui John Constable și o pictură care îi înfățișează pe Fecioara Maria și pruncul Iisus, pretinsă a fi opera lui Sandro Botticelli. Autenticitatea primului tablou a fost pusă sub semnul întrebării după descoperirea unui filigran care indica o dată ulterioară morții artistului, în timp ce cea de-a doua a fost demascată ca fals după ce s-a constatat că Fecioara Maria era inspirată de o starletă de cinema din anii 1920 și că pictura conținea pigmenți moderni.

Curatorii subliniază că, deși aceste creații nu sunt lucrări ale unor maeștri consacrați, ele au o valoare educativă deosebită și ajută la aprofundarea cunoștințelor despre tehnici artistice și despre modul în care galeriile pot fi înșelate de falsificatori extrem de pricepuți. 

În imagine sunt și cele două tablouri (primul și al treilea din stânga) suspectate de a fi falsuri. Foto: Mihai Ghiduc

Tablourile problematice atribuite lui Brauner nu dețin certificate de expertiză atestate internațional

Revenind la scandalul din țară, va mai trece ceva timp până când situația autenticității celor două tablouri se va clarifica. 

Într-o altă postare pe Facebook,// Postarea inițială, aici: facebook.com // Adrian Buga spune că picturile suspecte – Cleopatra, ulei pe lemn, datată 1937, și lucrarea Trei nuduri feminine, ulei pe carton, datată 1929 – ar trebui supuse unor serii de teste, printre care fi analize nedistructive (fără prelevări de materie picturală), cercetarea provenienței și a trasabilității, analize ale suportului de pânză (microscop și UV), determinări de pigmenți și lianți pentru stratul de culoare și difracție de raze X, reflectografie de IR, pentru stratul de culoare subțire, dar și radiografie și foto UV. 

Sunt analize și teste care, potrivit lui Buga, se realizează cu ușurință, fiind esențiale pentru experții în domeniul picturii și pentru credibilitatea unei lucrări de artă. Și sunt cu atât mai necesare cu cât, până în prezent, decizia curatorului de a include cele două tablouri în expoziție s-a bazat exclusiv pe documente validate de experți români, nu pe analize tehnice. 

De altfel, Călin Stegerean, directorul Muzeului Național de Artă din România, declara pe 23 ianuarie, în emisiunea Tema zilei de la TVR Info,// Emisiunea e aici: youtube.com // că a decis să includă cele două tablouri în expoziție bazându-se mărturii ale unor persoane apărute în presa vremii de acum 20 de ani. Însă niciuna dintre aceste persoane nu are expertiză în domeniul picturii. După cum scrie Spot Media, tablourile ar fi fost validate de Amelia Pavel//„Victor Brauner la centenar”, observatorcultural.ro // scriitoare, eseistă și critic de artă, Sarane Alexandrian, filosof francez preocupat de curentul literar și artistic suprarealist și Elena Constante, rudă a lui Victor Brauner. 

Deocamdată, ce este sigur este că operele suspecte de a nu fi autentice nu dețin niciun fel de certificate de expertiză din partea unor specialiști internaționali atestați în domeniu. Și, cum Adrian Năstase le-a luat din expoziție și, cel puțin până acum, a refuzat atât să le prezinte unor experți internaționali, cât și orice fel de expertiză tehnică, suspiciunea va plana în continuare asupra celor două tablouri.