Marvel Studios

Doctor Strange In the Multiverse of Madness: Curs de vrăjitorie pentru amatori8 min read

De Mihai Tița 28.06.2022, ultima actualizare: 04.07.2022

Au trecut șase ani de la primul „Doctor Strange”, ceea ce pare o veșnicie în lumea producțiilor Marvel. De data asta, însă, chakrele parcă nu s-au mai echilibrat.

Trebuie să mărturisesc încă din start: ideea universurilor paralele în benzile desenate și filmele Marvel (așa-zisul multiverse) nu mă intrigă. Ba chiar dimpotrivă, diminuează eforturile eroilor noștri (care, ce să vezi?, în alte lumi trăiesc bine mersi) și, în plus, din ce-am văzut în serialul Loki și, mai nou, în Doctor Strange In the Multiverse of Madness, care a fost pus la streaming pe platforma Disney+Disponibil aici pentru toată lumea care n-a apucat să ajungă la cinematograf, universurile, să le zicem, „celelalte” sunt mai degrabă făcute să nu intereseze. Loki întâlnește niște versiuni caricaturale ale sale, în timp ce Stephen Strange nimerește într-o adunare Illuminati cel puțin pestriță, cu Peggy Carter într-o ipostază Captain Great Britain, Reed Richards din Fantastic Four (de data asta interpretat de John Krasinski) sau, și mai bizar!, Charles Xavier. Ce vreau să zic: dacă Doctor Strange nu-l întâlnește pe Iron Man într-un univers paralel, mai bine nu mai facem niciun univers paralel, e inutil.

Dincolo de posibilele prejudecăți ale mele legate de fanteziile fizicii cuantice, noul Doctor Strange, după ce a rezolvat boacănele lui Peter Parker în Spider-Man: No Way Home, are niște probleme ceva mai serioase. Trebuie să aibă grijă de o puștoaică aptă să călătorească prin aceste universuri paralele (interpretată de Xochitl Gomez), iar Wanda Maximoff nu și-a potolit ambiția de a crea iluzia supremă: o lume imaginară, unde să trăiască fericită alături de niște copii la fel de imaginari și eventual un Vision „reprogramat” (parcă abia acum e trasă la răspundere cu adevărat pentru ce s-a întâmplat în WandaVision). Evident, ambiția asta a ei (enervant de neverosimilă, de altfel) implică niște compromisuri (grave, chiar) la care fostul nostru chirurg nu poate închide ochii și filmul regizat de Sam Raimi se transformă într-un civil war izolat. 

https://mindcraftstories.ro/images/2022/06/Mindcraftstories_Doctor-Strange-In-The-Multiverse-Of-Madness-Marvel-Univers-Disney_01_Marvel-Studios.jpg

Actrița Elizabeth Olsen, aka Wanda Maximoff. Foto: Marvel Studios

Și ceva mai mult de-atât. Atunci când nu bifează normele bombastice ale unei producții Marvel (bani aruncați pe fereastră pentru CGI care sfidează orice bun-simț al logicii, glumițe între Strange și Wong care deja seamănă cu alea făcute de unchii tăi la grătar, tensiunea amoroasă redundantă despre care oricum-știm-că-nu-se-va-întâmpla dintre Strange și Christine Palmer sau apariții surpriză ale unor personaje care tachinează imaginația fanilor în ceea ce privește viitoare proiecte), Raimi experimentează cu niscaiva horror (genul care l-a consacrat, de altfel, mai ales datorită filmului The Evil Dead, apărut la începutul anilor ’80), iar scenaristul Michael Waldron (care a scris și Loki) face un artificiu politic. Mai exact, pe puștoaica amintită mai devreme o cheamă America, iar de-a lungul filmului apar tot felul de apropouri retorice care, de fapt, miros strident a propagandă. Avem, astfel, încurajări ca în reclamele la automobile hibrid („Trust yourself, trust your power”), excepționalism („Should America give up her power?”, se întreabă la un moment dat cineva. Răspunsul e limpede: „No, she should use it!”) sau îngrijorări geopolitice dintr-un ghid de buzunar Digi24: „If she gets America’s power, she could enslave the entire Multiverse”.

Dacă ai citit până aici, nu m-ar mira să exclami iritat: „Ce shaorma!” Și nu referitor neapărat la text, deși pot accepta critica. Doctor Strange In the Multiverse of Madness chiar e o shaorma cu de toate. Ai politică progresistă (America e imigrantă și fiică a unui cuplu de lesbiene), dar și neoconservatoare (Captain America măcar avea luciditatea să problematizeze concesiile Unchiului Sam). Ai univers paralel în care apar actorii pentru care a mai rămas bani din buget. Ai o intrigă a lui Wanda (a zis cineva PTSD?) mai interesantă decât a lui Strange. Ai o Elizabeth Olsen captivantă. Ai activism de stânga („Food’s free in most universes, actually”, constată, culmea, America). Ai zombi și vrăjitorie. Ai misticism ca în momentele bune ale Lord of the Rings. Încă nu ai arte marțiale, pe care MCU ar fi păcat să nu le exploateze. Ai prim-planuri intense și unghiuri înclinate țais (mulțumim, Raimi). Ai o cădere în gol amețitoare, care durează câteva zeci de secunde, printre universuri. În fine, ai un al treilea act, care probabil salvează ce poate fi salvat din acest film, care pică în suprarealism à la Michel Gondry și camp horror cu frecvente (grunts) și (gasps). Ai chiar un Doctor Strange în „momentul Dracula” sau momentul „Pirații din Caraibe”. Dacă tot filmul ar fi fost „petrecerea” din ultima jumătate de oră, aș fi avut ceva despre care să vorbesc mai mult.

Disponibil pe: Disney+ | Per total: 5/10 | Știință & Tehnologie: 4/10



Text de

Mihai Tița

Jurnalist de lifestyle și cultură, care a mai scris pentru Playboy, GQ, FHM, Sunete sau Scena9. 

CULTURĂ|POPCRAFT

5 filme SF despre dictatură, totalitarism și alte neplăceri

De
Te uiți la alegerile prezidențiale și nu mai înțelegi nimic? Ia o pauză...
CULTURĂ|POPCRAFT

Dune: Prophecy. Urzeala măicuțelor

De
Dacă universul Dune nu avea nevoie de ceva, era de transformarea sa în telenovelă. 
CULTURĂ|POPCRAFT

Megalopolis: Și cu ce mă ajută Roma Antică pe mine, domnule Coppola?

De
Kitsch, fără să fie camp, experimental, fără să fie surprinzător, un eșec deloc înduioșător.
CULTURĂ|GAMING

3 jocuri video care te învață matematică de nota 10

De
Jocurile abstracte, ca șahul sau Go, solicită memoria și gândirea logico-matematică, în timp ce jocurile video duc arta ludică la nivelul următor. Dar pe lângă provocări și recompense diverse, pot oferi chiar lecții serioase de matematică.