Helldivers 2: Surpriza plăcută din mocirla live service38 min read

Un joc apărut aproape de nicăieri reușește ce n-au putut studiouri cu pedigree și bugete imense: o experiență live service care te face să revii.

De când Fortnite a transformat Epic Games într-o companie atât de bogată încât a început să se ia la harță legal și cu Apple, aproape toți publisherii giganți din gaming au alergat după himera numită „games-as-a-service” sau, mai simplu, jocuri live service – acele experiențe multiplayer aproape mitice pentru investitori și acționari, care țin un număr suficient de mare de jucători captivați pentru a aduce încasări imense din sistemele de monetizare integrate în jocuri.

Multe dintre aceste tentative au eșuat lamentabil, deși au înhămat la car studiouri cu renume, precum Bioware, Rocksteady, Arkane sau Crystal Dynamics, și IP-uri care ar trebui să se vândă singure, ca Marvel sau DC. Asta pentru că au ieșit niște jocuri care nu erau altceva decât un pretext pentru un marketplace care să-ți bage pe gât battle pass-uri, loot box-uri și obiecte cosmetice digitale la prețuri amețitoare. Părea că s-a pus mai mult accent pe psihologia adicțiilor, decât pe crearea unui joc interesant.

Sony nu a putut ignora trend-ul, însă până acum a avut o atitudine circumspectă, amânând sau chiar anulând proiecte care nu se întrezăreau a fi prea breze.// „Naughty Dog cancels its The Last of Us multiplayer game”, theverge.com // Și a mai avut și ideea, aproape pervers de logică, să finanțeze nu doar studiouri cu pedigree, ci și unele mai micuțe, dar cu experiență în zona de multiplayer.

Cum este  cazul lui Arrowhead Game Studios, o companie suedeză care, de vreo nouă ani, trăiește de pe spatele lui Helldivers, un joc de buget limitat care n-a avut cine știe ce succes, dar are o bază de jucători constantă. Așa a apărut și Helldivers 2, un titlu infinit mai ambițios și cu buget exponențial mai mare decât primul, dar care nu anunța mare lucru în peisajul ultra-aglomerat de jocuri mari din ultimele luni. Ei bine, în acest caz, buturuga mică nu doar că răstoarnă carul mare, ci îi și dă o lecție despre cum pot fi abordate jocurile live service fără a fi transformate în cazinouri online.

Cinema live service

Spre rușinea mea, mărturisesc că nu auzisem de primul Helldivers până să se lanseze sequel-ul. Și nu mică mi-a fost mirarea să văd că, de fapt, în 2015, fusese primul joc pe care Sony l-a publicat pentru Windows, cu ani buni înainte ca gigantul japonez să-și porteze titlurile mari de pe PlayStation pe PC. Este un twin-stick shooter// Un tip de joc de acțiune rapid care are camera fixată deasupra personajului și este denumit după schema de control: cu una din manetele controllerului miști personajul, iar cu cealaltă țintești sau tragi. //axat pe multiplayer cooperativ, cu poveste inspirată de Starship Troopers (filmul), în care jucătorii colaborau pentru a câștiga un război galactic dus de un regim pământean ultra-propagandistic, intrând în pielea titularilor Helldivers, unități (aparent) de elită aidoma trooper-ilor.

Contextul ăsta parcă creează și mai multă surprindere când vezi la cât de mult s-a înhăitat Arrowhead cu Helldivers 2, pentru că sequel-ul are parte de un facelift de obicei rezervat doar francizelor mari atunci când vin cu iterații noi pentru un hardware mult mai puternic.

Twin-stick shooter-ul cu grafică stilizată s-a transformat într-un shooter third person cu grafică de ultim răcnet. Nu e vorba doar de texturi, efecte sau sistemul de iluminare – toate arată excelent –, dar este de remarcat în special atenția la detaliu. Animațiile, atât ale helldiverilor, cât și cele ale inamicilor, sunt extrem de detaliate. Exploziile chiar sunt explozii și lasă cratere imense în urmă, iar majoritatea clădirilor sunt destructibile. Inamicii se dezmembrează extrem de satisfăcător, iar în zare mereu se văd tiruri de artilerie și explozii.

Prezentarea și atmosfera din Helldivers 2 e la nivelul celor mai bune jocuri din seria Battlefield, și câteodată aș zice că le și întrece. Din momentul în care începi o misiune, lansat cu o capsulă, pe muzică epică, până în momentul în care trebuie să aperi cu dinții zona de extragere pentru a termina misiunea într-un last stand hiper-dramatizat, Helldivers 2 este una dintre cele mai cinematice jocuri multiplayer lansate vreodată.

În spațiu, nimeni nu contestă propaganda

În ce fel interacționezi, însă, cu tot acest eye candy? Helldivers 2 este un extraction shooter// Un tip de shooter, de obicei online, în care jucătorul trebuie să îndeplinească obiectivele de pe harta de joc și apoi să se exfiltreze într-o anumită perioadă de timp, cu diverse resurse care îi devin atunci disponibile pentru upgradarea personajului. // co-op, de până la patru jucători, jucat în principal din perspectivă third person (dar cu posibilitatea de a trece la first person pentru a ținti armele).

Ești pus în pielea titularilor Helldivers, unități de elită care apară Super-Pământul într-un conflict galactic cu o rasă insectoidă, terminizii, și cu automatoni socialiști. Aparent. Am zis deja de influența puternică a Starship Troopers, iar lansarea jocului chiar a coincis cu o creștere în popularitate a filmului lui Verhoeven.// „‘Helldivers 2’ success leads to ‘Starship Troopers’ resurgence”, nme.com // Nu degeaba, pentru că e clar de la o distanță mare că oamenii sunt„ăia răi”; clipul de introducere are exact același ton de propagandă satirică precum filmul. Teoretic, Super-Pământul se laudă cu răspândirea democrației, însă ideea pe care o propune, „managed democracy” – care constă în desfășurarea alegerilor nu prin vot direct, ci prin chestionare ale căror răspunsuri sunt apoi folosite de un algoritm pentru a aloca posturile publice – e mai mult decât vădit fascistă.

Mesajele și clipurile scurte care spun o parte din povestea de fundal a jocului nu se sfiesc să vorbească despre „datoria patriotică”, despre cum cele mai mici luări de opinie împotriva oficialităților te pot face trădător pe motive de dezinformare și cum pedepsele variază de la tortură la execuție. Chiar și pe navă, ai un „ofițer al democrației” care se asigură că nu cumva comiți păcate grave, precum libertatea de expresie. Și, deși am auzit-o de sute de ori, cu greu mă satur să aud personajul meu urlând din toți rărunchii „How about a nice cup of LIBER-TEA?” înainte să arunce o grenadă.

Adrenalină și munți de cadavre

Toate acestea sunt elemente mai mult pentru fundal și atmosfera generală, pentru că, în mare, Helldivers 2 pune accentul aproape strict pe misiuni, lansate de pe navele-mamă asignate fiecărui jucător. Ele durează între 10-40 de minute și se desfășoară pe planetele active în războiul galactic la momentul respectiv. Ești aruncat pe o hartă generată procedural cu un obiectiv principal de rezolvat și mai multe obiective opționale, pe care le găsești dacă ai chef sau timp să o explorezi. După ce termini misiunea principală, sau după ce expiră timpul-limită, trebuie să te extragi de pe planetă – pas care nu e obligatoriu, iar misiunea este considerată îndeplinită odată ce rezolvi obiectivele principale, dar duce implicit la un scor și recompense mai bune la sfârșitul  misiunii.

Pe lângă prezentarea excepțională, principalul atu al misiunilor este că  sunt mereu antrenate și se desfășoară în moduri foarte diferite. Chiar dacă există un număr finit de obiective peste care poți da, în funcție  de facțiunea cu care te lupți, contextul lor este mereu altul, deci n-ai senzația de deja-vu. Tipul de planetă pe care te lupți în momentul respectiv schimbă radical harta generată, de la câmpii aproape deschise, unde nu prea ai unde să te ascunzi, la canioane înghețate în care te poți găsi ușor într-o fundătură, fiecare cu propriile elemente de vreme, precum furtuni electromagnetice sau tornade de foc, care afectează cursul jocului.

Ajută mult și faptul că mecanicile de bază sunt printre cele mai bune dintr-un shooter online, cel puțin din ultimii câțiva ani. Armele, de la shotgun-uri și pistoalele de bază la aruncătoarele de arcuri electromagnetice ultra-SF sau tunurile portabile, sunt extrem de satisfăcător de folosit, combinând chiar și câteva elemente din simulatoare militare mai hardcore (precum faptul că încărcătoarele aruncate pe jumătate goale sunt pierdute sau că ai o acuratețe semnificativ mai mari dacă tragi din poziție culcat sau îngenuncheat).

Apoi ai stratagemele, abilități care pot fi chemate de la nava mamă prin diverse combinații de taste și sunt deblocate gradual prin resursele adunate în urma misiunilor. Ele variază între arme sau unelte speciale, precum aruncătoare de flăcări, drone care te urmăresc și trag în inamici cu laser sau turete, la o gamă largă de atacuri aeriene, bombe de jumătate de tonă sau bombardamente și lasere orbitale care mătură un sfert de hartă. Acestea din urmă, mai ales, sunt motorul principal care susțin adrenalina generată constant de o misiune de Helldivers 2, nu numai pentru că au un feedback audio-vizual excelent, dar și pentru că pot să te măture la fel de ușor pe tine laolaltă cu hoardele de inamici.

Helldivers 2 are parte de friendly fire// Posibilitatea unui jucător de a-și răni coechipierii // implementat complet – o mecanică de care multe shootere se feresc, de teama griefing-ului,// Uciderea intenționată a coechipierilor dintr-un joc, de obicei ca formă de trolling. // aici este parte integrală a experienței. Nu e nevoie de grieferi, pentru că vei muri de multe ori din cauza helldiverilor aliați, în haosul provocat de acțiune constantă – fie că  cineva cheamă un câmp de mine sau un bombardament aerian fix în jurul tău, fie că te interpui fix între jucătorul cu drona laser care trage neîntrerupt și inamicul pe care s-a fixat. Și, cumva, nu e foarte des frustrant, pentru că sistemul de respawn e unul generos – un alt jucător te poate readuce în luptă instant, iar un grup de patru jucători are 20 de respawn-uri care pot fi folosite într-o misiune –, ci e un alt sistem care adaugă la senzația antrenantă a unei misiuni.

Cât de haotică este o misiune depinde și de nivelul de dificultate selectat – sunt numai puțin de nouă. Spre deosebire de o majoritate largă a jocurilor, Helldivers 2 nu umblă la statisticile de bază ale inamicilor – un tanc al automatonilor are la fel de multă viață pe dificultatea cinci cât are și la nouă –, ci diferența este că, în nivelele mai ridicate, aruncă numere mai mari de inamici și în special variante de elită sau cei cu armură aproape completă, care pot fi neutralizați doar cu anumite stratageme sau prin tragerea în puncte vulnerabile. De la nivelul 5-6 în sus, deja ai nevoie de o echipă destul de bine coordonată pentru a face față, mai ales pentru că este foarte ușor să fii atras în lupte interminabile cu valuri peste valuri de inamici care năpădesc pe tine din toate direcțiile.

E o rețetă aproape fără cusur pentru un joc care poate fi jucat la infinit, cu risc minim de plictiseală, aproape ca un roguelite// Un gen de jocuri singleplayer în care nivelele sunt generate procedural de fiecare dată și tot ce se păstrează între misiuni sunt diversele resurse pe care le găsești. // multiplayer și poate singurele probleme ar fi că misiunile cu automatoni sunt ceva mai grele decât cele cu terminizi, având mai multe unități care te pot omorî dintr-o singură lovitură de la distanță, și că nu mai poți face nimic cu resursele strânse după ce cumperi și upgradezi tot ce se poate.

Jocul din afara jocului

Dacă Helldivers 2 s-ar rezuma doar la misiuni jucate la infinit, tot ar fi un joc extrem de bun. Dar poate că ar plictisi jucătorii interesați de partea narativă, mai ales pentru că nu are o campanie propriu-zisă, precum multe jocuri live service. Aș zice că aceasta a fost înlocuită cu o idee semnificativ mai interesantă: întreg jocul este o campanie de tip wargame la care orice jucător de Helldivers 2 contribuie, prin fiecare misiune reușită (sau eșuată).

Mecanic, asta se traduce prin faptul că harta galactică – aceeași pentru toată lumea – e împărțită pe sectoare, fiecare cu mai multe planete aflate sub controlul vreunui facțiuni. Pot fi jucate misiuni doar pe planetele care se află, în acel moment, în sectoarele contestate. Atunci când helldiverii atacă o planetă, fiecare misiune efectuată cu succes contribuie la scorul de eliberare al acesteia, care, din oficiu, scade constant cu câteva procente pe oră, pentru a marca rezistența inamică. Așa că e nevoie de un efort concentrat al comunității pentru a captura sau apăra o planetă.

Mergând mai departe, Arrowehead susține chiar că ar avea o poziție specială de GM // Game Master, termen pentru jucătorul care ia rolul de povestitor și conduce o campanie în jocurile pen & paper. // dedicat, care controlează constant flow-ul războiului galactic, setând obiective majore pentru jucători și controlând mișcările inamice.

Povestea de fundal a războiului avansează prin reușita sau eșecul unor astfel de obiective majore, transmise tuturor jucătorilor și care trebuie efectuate într-un timp limită pentru a nu fi eșueate. Ce este foarte interesat este modul în care cursul poveștii influențează, câteodată, și tipul de misiuni disponibile. La un moment dat, ordin major a vizat activarea în masă a unor facilități imense de pulverizare a unui insecticid pe patru planete invadate de terminizi; în consecință, majoritatea misiunilor de pe acestea s-au transformat, temporar, fix în obiective de pornire a unor astfel de facilități.

Iar Arrowhead se și joacă cu posibilitățile unui astfel de sistem pentru a face update-urile și conținutul nou parte a poveștii. În timpul misiunilor cu insecticid, un număr foarte mic de jucători a început să întâlnească, pentru prima dată, terminizi zburători. Raportările au creat o mini-isterie în spațiile online, cu tot felul de teorii că ar fi vorba de hackeri sau gameplay falsificat, iar raportările au fost infirmate în glumă chiar de către CEO-ul companiei,// „Helldivers 2 Just Quietly Added Flying Bugs, CEO Insists ‘Bugs Can’t Fly’”, ign.com // înainte că următorul patch să-i transforme într-un nou tip de inamici care pot fi întâlniți de toți jucătorii.

E o poveste fluidă care dă impresia că se întâmplă în timp real, mai ales atunci când, fiind pe navă, auzi NPC-urile anunțând noi ordine La acest capitol, Helldivers 2 pare că se aseamănă, mai degrabă, cu promisiunile făcute de MMO-urile// Jocuri Massively Multiplayer Online, precum World of Warcraft // de acum mulți ani, care voia să creeze adevărate lumi online persistente, cu povești dictate de jucători – înainte ca fenomenul live service să adopte soluția mult mai simplă a sistemelor de progresie de tip battle pass, cuplate cu ceva misiuni noi odată la câteva luni.

Consecința este că s-a creat o întreagă cultură online în jurul lui Helldivers 2 și a evenimentelor din războiul galactic, de la meme despre modul satiric în care setting-ul jocul abordează fascismul până la discuții acerbe pe Discord și pe subredditul oficial despre ce planete și fronturi ar trebui prioritizate. Planete precum Malevelon Creek – numită mai în glumă, mai în serios „Space Vietnam” pentru hărțile tropicale și faptul că a rămas disputată, fără succes, de la începutul războiului între helldiveri și automatoni – au atins, mai în glumă, mai în serios, reputații aproape mitice, cu pungi de jucători chitiți să ignore ordinele majore pentru a încerca să cucerească planeta odată pentru totdeauna și alții care îi acuză pe aceștia din urmă că ar avea parte din vină pentru eșecul ordinelor majore.

E clar că indiferent de ce se va întâmpla cu Helldivers 2 pe viitor, e o formulă de meta-gaming care prinde la scară largă mult mai bine decât orice sistem de tip FOMO// „Fear of missing out”, o atitudine compulsivă, manifestată în special în comunitățile online, de frică a ratării unor evenimente care ar putea fi percepute drept importante. Ea este exploatată, în jocuri video, prin sisteme de joc sau practici de vânzare a microtranzacțiilor care sunt disponibile pentru o perioadă limitată, punând presiune pe jucător să le cumpere sau măcar să intre în joc regulat, pentru a nu pierde definitiv șansa de a le experimenta. // menit să țină jucătorii cu potențial de adicție captivi și, totodată, ar putea ușor să fie subiect de studii sociologice.

Microtranzacții cu chip mai uman

Un aspect al jocurilor live-service pe care Helldivers 2 nu îl  ignoră, în schimb, sunt controversatele microtranzacții. Vestea bună este că sistemul implementat de Arrowhead este unul mult mai puțin agresiv decât în majoritatea jocurilor online contemporane; ai o singură monedă, Super Credits, cu care poți cumpăra fie cosmetice care se reînnoiesc zilnic, fie acces la cele (până acum) două battlepass-uri premium, prin care poți debloca noi armuri și arme.

Vestea și mai bună este că monedele premium pot fi obținute și în joc, fie din battlepass-ul de bază disponibil tuturor, fie prin descoperirea lor în timpul misiunilor. În 60 de ore de joc, am strâns suficiente Super Credits cât să deblochez unul din battlepass-uri și  jumătate din cele necesare pentru al doilea, ceea ce e un ritm mult mai uman decât propun multe alte jocuri care oferă această soluție.

Acum, rămâne la latitudinea fiecăruia să decidă dacă chiar și o astfel de formă de microtranzacții este acceptabilă într-un joc pentru care un oricum plătești (e drept, un preț de doar 40 de euro, față de standardul de 60-70 al jocurilor de bază). Personal, nu m-a deranjat foarte tare, mai ales pentru că poți încerca armele din battlepass-uri dacă un jucător care le are echipate moare în timpul misiunii, moment în care scapă tot ce are pe jos.

Este de menționat și că Helldivers 2 folosește o soluție de anti-cheat care funcționează în layer-ul de kernel al sistemului de operare.// Porțiunea de cod a unui sistem care este mereu activă în memoria unui PC și are o autoritate aproape completă asupra celorlalte straturi de aplicații; de obicei, aici funcționează driverele prin care software-ul face uz de resursele hardware. // E o soluție tot mai des folosită în jocurile multiplayer, pentru că este eficientă, dar vine la pachet și cu potențiale probleme de privacy pentru utilizator.// „Redefining the Risks of Kernel-Level Anti-Cheat in Online Gaming”, ieee.org //

Democrația versus revizii tehnice

Există, însă, un aspect în care se vede că Helldivers 2 prima experiență a studioului suedez cu un joc de asemenea anvergură – partea tehnică. Culmea, nu pentru că jocul n-ar fi optimizat bine – cu toată grafica dată la maxim, FPS-ul a fost constant și pe un RTX 3070, chiar și pe dificultățile mari, unde apar numere imense de inamici. Și nici lag nu am avut

Însă, chiar și la mai bine de o lună de la lansare, persistă tot felul de alte dificultăți tehnice. Cele mai sâcâitoare sunt crash-urile jocului sau deconectări aleatorii de la misiuni. Nu sunt suficient de dese ca să fie o problemă foarte mare, iar marea majoritate a misiunilor au decurs cu brio, dar mai apar fix când ți-e lumea mai dragă. A fost și o situație în care, după un patch relativ minor, mulți jucători s-au plâns de crash-uri constante, mai ales dacă foloseau  arme sau stratageme pe bază de electricitate, ceea ce a dus la recomandarea oficială de a evita folosirea lor.

În misiuni s-au mai întâmplat bug-uri în care obiectivul principal pur și simplu nu putea fi atins sau situații în care cazi prin hartă. Un alt bug, mai semnificativ pentru meta-poveste, a constat în perioade în care progresul pe anumite planete nu era înregistrat în jocsau în care jucătorii și-au primit cu mare întârziere recompensele pentru un ordin major.

Verdict: De cumpărat

Tot cumulul de idei din care a ieșit Helldivers 2 pare, în retrospectivă, o combinație care funcționează atât de bine, încât te întrebi de ce nu l-a mai încercat nimeni până acum pentru un joc live service. Răspunsul aproximativ e că Arrowhead probabil că nu va avea încasări similare ca Fortnite, FIFA sau Grand Theft Auto V, din simplul motiv că nu împinge microtranzacții abuzive care stau undeva la limita gri a jocurilor de noroc, nici nu încearcă să influențeze jucătorii psihologic către cumpărarea celor care sunt în joc.

Și tocmai de-asta e Helldivers 2 o experiență online atât satisfăcătoare, parcă o reminiscentă a jocurilor multiplayer online pre-2010, în care scopul principal e să atragă jucătorii pur și simplu printr-o experiență distractivă și un gameplay satisfăcător. Iar meta-jocul construit în jurul lui e suficient de interesant gestionat cât să te facă să revii pe termen lung și să creeze o comunitate frenetică în jurul jocului care face tot marketingul necesar pentru Arrowhead.

Notă: 8,5/10 | Disponibil pe: Windows (Steam, Epic Games Store), PlayStation 5

Detalii tehnice

Testat pe: NVIDIA RTX 3070/i5 11400F/32 GB RAM DDR4/SSD Samsung 980 NVMe M2.

Nivel grafică: Ultra/1080p

Probleme tehnice: Crash-uri și deconectări sporadice în timpul misiunilor. Glitch-uri în care jucătorul se poate bloca în elemente de mediu. Patch-uri care au adăugat temporar bug-uri noi. Misiuni foarte rare în care obiectivul principal nuj poate fi rezolvat dacă gazda inițială părăsește misiunea. Probleme pentru jucătorii aflați pe platforme diferite de a-și trimite cereri de prietenie și invitații pentru misiuni.