În căutarea episoadelor pierdute din Doctor Who40 min read

La 60 de ani de la debut, unuia dintre cele mai populare seriale SF din istorie încă îi lipsesc un număr mare de episoade din arhiva BBC. Vânarea lor, începută la sfârșitul anilor 1970, continuă și azi.

Ideea că o producție video care a fost văzută de milioane de oameni din toată lumea ar putea să nu mai fie de găsit este cum nu se poate mai străină pentru 2023. Oare care ar fi reacția dacă, brusc, HBO ar spune că 10% din episoadele din primele sezoane din Urzeala Tronurilor nu ar mai fi disponibile pe nicio platformă de streaming sau vândute doar pe DVD, și acelea alese aleatoriu din mai multe sezoane? În afara creșterii exponențiale a descărcării lor pe torrente, evident.

Și totuși asta este situația unuia dintre cele mai cunoscute și longevive seriale SF produse vreodată. Doctor Who a aniversat, la sfârșitul lunii noiembrie, 60 de ani de la difuzarea primului episod, perioadă în care, BBC a transmis nu mai puțin de 874 de episoade.

Însă, dacă chiar vrei să fii perfecționist și să le vezi pe toate în ordine, te vei lovi de faptul că 97 dintre acestea lipsesc. Este vorba de episoade din 26 de serii de povești,// În formatul original, episoadele din Doctor Who apărea în fiecare sezon ca mini-serii cu mai multe episoade care continuau aceeași sub-poveste. // (din care zece lipsesc integral) întinse pe primele șase sezoane, în care apar primii doi actori care l-au jucat pe extraterestrul călător în timp: William Hartnell și Patrick Troughton. Nu e o problemă de drepturi de autor, ci, pur și simplu, înregistrările originale nu mai există, din motive care astăzi sunt de neînțeles, dar țin de modul în care funcționa televiziunea în anii 1960 și 1970.

Vestea bună este că numărul a fost mult mai mare, dar în ultimele patru decenii a avut loc o adevărată vânătoare pentru a găsi și restaura episoadele lipsă. Și aceasta a fost purtată atât de BBC, dar și mai ales de fanii înrăiți ai seriei, în unul dintre cele mai fascinante cazuri de tip „lost media” care a avut loc vreodată.

Fotografie de la episodul special “The Five Doctors”, reprezentând primele cinci iterații ale lui Doctor Who. De la stânga la dreapta: Tom Baker, Peter Davison, John Pertwee, Patrick Troughton și Richard Hurndall (înlocuitor pentru William Hartnell, care decedase). Peter Stone/Mirrorpix/Getty Images

Cum se pierd peste 100 de episoade de SF clasic?

Atunci când William Hartnell a intrat în pielea primului Doctor Who, pe 22 noiembrie 1963, televizoarele încă erau alb-negru, posturile TV nu funcționau 24 de ore, iar modul în care gestionau conținutul nu putea fi mai diferit decât cel de astăzi.

Multe din producțiile TV timpurii erau pur și simplu transmise în direct și atât – exista desigur varianta de a înregistra pe film, însă pelicula era prea scumpă. În anii 1950 au apărut primele aparate care putea înregistra video pe bandă magnetică, pe casete video circulare mari.// A History of Videotape, Part 1 – Bitstreams: The Digital Collections Blog”, duke.edu //

Avantajul acestora, în special al sistemului de tip quadruplex folosit la acea vreme de televiziunile din Marea Britanie, inclusiv de BBC,// „All about… videotape”, bfi.org // era rentabilitatea. Nu numai că banda magnetică era mult mai ieftină , dar putea fi refolosită, pentru că puteai șterge filmarea anterioară și înregistra una nouă peste.

Însă, înregistrările de tip quadruplex puteau fi rulate din nou doar pe aparatele cu care au fost înregistrate inițial, iar unele elemente ale acestora, precum capul magnetic,// Transductorul care „scria” înregistrarea pe bandă // se puteau strica după doar câteva sute de ore de folosire. Așa că era, de obicei o bătaie prea mare de cap să redifuzezi o emisiune înregistrată pe casetă decât să înregistrezi una nouă pe aceeași bandă.

În cazul lui Doctor Who, episoadele erau filmate direct pe casetă, iar cele folosite pentru difuzare erau cunoscute drept „casete master”.// „Why are some Doctor Who episodes ‘missing’?”, doctorwho.tv // După transmisiunea originală, filmările de pe casetele master erau apoi transferate pe pelicule de film de 16 mm. Acest pas era necesar pentru a putea vinde ulterior seria difuzorilor din întreaga lume, care în multe cazuri nu aveau încă acces la tehnologia casetelor video.

După ce acest proces era încheiat, nu existau multe motive comerciale de a păstra înregistrările. Exista și o opoziție a actorilor  – sindicatul principal al actorilor din Marea Britanie negocia clauze în contractele membrilor prin care producțiile acestora puteau fi redifuzate fie de un număr limitat de ori, fie la prețuri exorbitante.//„Nothing at the End of the Lane – Doctor Who Reconstructed”, pag. 39, disponibil pe endofthelane.co.uk //

Actorii se temeau de posibilitatea ca televiziunile să redifuzeze programe deja înregistrate la infinit, ceea ce ar fi redus cererea pentru programe noi. Seriile originale din Doctor Who s-au lovit de o problemă similară, dar cu scenariștii: conform contractelor cu aceștia, drepturile de redistribuire puteau fi comercializate doar pe o perioadă de cinci ani.

Prin urmare, numărul de programe originale creștea, iar odată cu acesta și numărul de casete și copii pe film, în timp ce spațiul de arhivare era limitat. Situația era complicată și de faptul că, timp de multă vreme, BBC nu a avut o arhivă centrală. Înregistrările erau păstrate în Librăria de Film, dar casetele video erau stocate separat, într-un spațiu dedicat al Departamentului de Inginerie (care a devenit repede neîncăpător).

Din 1960, când s-a înființat BBC Enterprises – subsidiarul care se ocupa cu redistribuirea comercială a programelor BBC –, toate înregistrările pe film făcute pentru distribuția internațională erau păstrate în birourile sediului BBC „Villiers House” din Londra. Iar unele din episoadele mai importante din Doctor Who, precum prima mini-serie, erau ținute în diversele sedii ale Librăriei de Film.

Unde mai pui că, încet-încet, televizoarele color începeau să devină tot mai populare, iar companiile se gândeau că, după adoptarea lor, nu va mai exista cerere pentru programele înregistrate în alb-negru. Așa că, începând cu 1967, BBC a început să șteargă o mare parte din arhiva de producții vechi, păstrându-le pe cele care erau considerate viabile din punct de vedere comercial sau de importanță generală. Casetele erau șterse pentru refolosire cu un aparat special, iar copiile pe film erau incinerate.

Nu exista însă o procedură clară. Departamente specifice decideau ce era de șters și ce trebuia păstrat. Câteodată, BBC vindea direct copiile unui colecționar privat,  dacă acesta negocia pe cont propriu cu sindicatele actorilor și scenariștilor.// „Missing Dr Who found”, bbc.co.uk // Dar, în general, odată ce era decisă distrugerea unui program, ordinul trebuia dus (cel puțin în teorie) până la capăt.

William Hartnell (centru) jucând prima iterație a lui Doctor Who în seria „The Chase” din 1965. Mirrorpix/Getty Images

Cum să faci curățenie într-o arhivă

După ce a început operațiunea de „curățenie”, toate casetele master ale primelor 253 de episoade din Doctor Who au fost distruse de Departamentul de Inginerie, de multe ori la doar câteva luni de la difuzare. BBC Enterprises a păstrat o arhivă a înregistrărilor pe film până în 1972, însă multe dintre ele au fost distruse în următorii cinci ani.

Practica „junking-ului”, cum i se spunea, a fost oprită oficial de BBC de-abia în 1978. Deoarece videocasetofoanele începuseră să se răspândească, brusc, emisiunile înregistrate prezentau un nou potențial comercial. Așa că BBC a început să-și inventarieze pentru prima dată serios arhivele și să ia măsuri pentru păstrarea lor în condiții rezonabile.

Doctor Who avea însă să devină un simbol al acestei redresări, parțial pentru că show-ul devenise foarte popular în anii 1970, iar fanii au reacționat vehement când au aflat despre distrugerea fostelor episoade. Ian Levine, ulterior DJ și producător muzical, dar la acea vreme fan înrăit Doctor Who, a fost cel care a dezvăluit practica și a început o campanie pentru a presa BBC-ul pentru a face un inventar serios al episoadelor rămase.

În 1977, Levine a primit acces la arhivele BBC pentru a cumpăra programe vechi pentru arhiva sa personală. Atunci când a căutat însă episoade de Doctor Who, a observat situația haotică a acestora în arhivă, numărul mare de serii lipsă – doar 47 de episoade din peste 250 erau inventariate – și a găsit documente care atestau practica distrugerii acestora. De atunci, s-a transformat practic în primul activist pentru recuperarea episoadelor-lipsă.

Reputația lui Levine în fandomul Doctor Who este una relativ dubioasă;// Detalii pe tardis.fandom.com // el a susținut ulterior că ar fi devenit, în anii 1980, chiar consultant pe probleme de continuitate ale serialului și că ar fi scris chiar și câteva dintre miniseriile acestuia, dar informația asta nu a fost confirmată de vreo persoană implicată în producțiile Doctor Who de atunci. Ce se știe mai clar este că el a fost printre primii „vânători” de episoade pierdute, reușind chiar să recupereze câteva de la colecționari privați, și că a ajutat BBC-ul să găsească un număr mare de episoade vechi în propriile arhive – „cu o zi înainte de a fi distruse”, susține el.

Aici intră în scenă un alt personaj important, Sue Malden. Odată cu ordinul de a înceta distrugerea producțiilor vechi, BBC și-a reorganizat arhiva și a început să facă un audit al materialelor pe care le mai avea. Malden a fost prima titulară a funcției de  „selectoare de arhivă”, postură din care trebuia să facă ordine prin acestea, să investigheze starea diverselor programe și, ulterior, să recupereze cât mai multe din cele pierdute.

După ce a prelua funcția, Malden a făcut din catalogarea episoadelor din Doctor Who o prioritate. După ce a verificat arhivele Librăriei de Film, Malden a găsit doar 106 din cele 381 de episoade ale primelor 11 sezoane. O singură serie din primele două sezoane era completă – An Unearthly Child –, chiar prima care a fost difuzată vreodată.

Arhivista a fost înștiințată de către Levine despre colecția mare de negative aflate la BBC Enterprises pe care o observase într-o vizită; de acolo, ea a recuperat zeci de episoade din primele șase sezoane și aproape toate episoadele cu al treilea Doctor Who, John Pertwee, până la sezonul 11, ultimul filmat înainte de încetarea junking-ului.

Oarecum ironic, acestea nu erau toate episoadele de Doctor Who din clădire. După 10 ani, când radiodifuzorul britanic își muta sediul, negativele pentru încă trei episoade din seria The Ice Warriors, din sezonul al cincilea, au fost descoperite într-un dulap.

Malden a observat, însă, un detaliu important la episoadele arhivate de la BBC Enterprises: o parte din episoade erau cu dublaj în arabă sau spaniolă. În acea perioadă, radiodifuzorii străini care cumpărau producțiile BBC erau obligați, tot din cauza drepturilor de autor, să trimită înapoi filmele după perioada de difuzare sau să le distrugă pe cont propriu. Copiile din Villiers corespundeau comenzilor primite din diferite zone ale lumii pentru Doctor Who, așa că probabil au fost printre cele retrimise – deschizând potențialul ca multe copii ale episoadelor pierdute să se afle în străinătate.

Al Treilea Doctor, John Pertwee, prezentând interiorul TARDIS-ului unor elevi de liceu în 1972. Mirrorpix/Getty Images

Vânătoarea de episoade

În 1981, Doctor Who Magazine a anunțat un prim bilanț al episoadelor lipsă: 137.// „Why are some Doctor Who episodes ‘missing’?”, doctorwho.tv // De atunci, a început un efort pe mai multe fronturi de a recupera cât mai multe dintre acestea – Malden și arhiviștii care s-au perindat de atunci de la BBC au încercat să dea de urma copiilor trimise pentru redifuzare în toată lumea, în timp ce o comunitate tot mai mare de fani pasionați au încercat să găsească și să le recupereze de la colecționari privați.

Iar comunitate e puțin spus, pentru că rigurozitatea cu care au fost documentate eforturile de regăsire ar duce inițiativa într-o zonă apropiată de arheologia media. La început, comunitatea de „vânători” se concentra în jurul fan cluburilor, revistei oficiale sau a celor de fani, și chiar a fost tipărită o revistă dedicată eforturilor de arhivare și restaure –- Nothing at the End of the Lane – The Magazine of Doctor Who Research and Restoration, apărută în trei exemplare pe la începutul anilor 2000.// Detalii pe endofthelane.co.uk //

Căutarea a dat ceva roade pe parcursul următorului deceniu. 24 din episoadele pierdute// O listă completă poate fi consultată pe wikipedia.org // au fost recuperate din arhivele televiziunilor din Canada, Australia, Cipru, Hong Kong, Nigeria, Noua Zeelandă și Emiratele Arabe Unite.  În 2013 a avut loc ultima descoperire majoră  – întreaga serie The Enemy of the World și cinci din șase episoade din The Web of Fear, ambele din sezonul cinci, au fost recuperate din Nigeria. Din păcate, deși episodul care completa seria din urmă a fost și el găsit, dar a fost furat în timpul transportului către Marea Britanie.// „Part-missing adventure ‘The Web of Fear’ to be completed with new animation”, doctorwho.tv //

Există și alte probleme cu astfel de copii – unele au părți lipsă, care au fost cenzurate local pentru varii motive. În astfel de cazuri, se încearcă refacerea lor cu still-uri și înregistrări audio – dar în multe cazuri este vorba de secvențe de câteva secunde.

Interesant este că uneori au fost găsite chiar și clipurile specifice care au fost cenzurate; de exemplu, mai multe au fost păstrate într-o colecție a Arhivelor Naționale din Australia.//„Nothing at the End of the Lane – Out of the Vaults Revisited”, pag. 21-26, disponibil pe endofthelane.co.uk //

Unele episoade care au fost filmate original în color au fost transpuse în film pe alb-negru, pentru a fi difuzate în zone care încă rămăseseră la acel format și au fost recuperate astfel. Este cazul a în jur de 13 episoade cu al treilea doctor, ale cărui aventuri fuseseră primele din serie captate în culori. // „Putting colour back in the Doctor’s cheeks”, theguardian.com //

Șansele ca alte înregistrări ale episoadelor pierdute să mai apară din arhivele unor televiziuni străine  sunt însă destul de mici și scad în fiecare an – mai ales pentru că peliculele de film încep să se degradeze după 15-20 de ani, chiar mai rapid dacă nu sunt stocate în condiții adecvate.// „What Can Go Wrong with Magnetic Media?”, clir.org //

Al Patrulea Doctor, Tom Baker, pe platoul de filmare în 1975. Anwar Hussein/Getty Images

Nu e mai ușor nici la privat

Rămâne, astfel, pista colecționarilor privați, de unde sunt în continuare cele mai mari șanse să apară episoade pierdute. O parte din acestea au fost cumpărate în anii 1960-1970, dar altele au fost sustrase prin mijloace mai mult sau mai puțin legale – de la BBC de către foști angajați care voiau să le vândă mai departe sau să le salveze de la distrugere, dar și din arhivele televiziunilor care le-au difuzat în alte țări.

În Noua Zeelandă, de exemplu, un episod pierdut a fost găsit de un colecționar privat în 1998 la o tarabă a unui festival de film; copia fusese trimisă televiziunii NZBC pentru difuzare, dar a fost aruncată la gunoi fără a ajunge pe post după ce a primit un rating prohibitiv de la autoritatea audiovizuală locală.// „Doctor Who’s Missing Episodes”, pag 197-198, disponibilă pe amazon.com //

În alte cazuri, filmări sustrase au fost găsite la întâmplare, precum negativele a două episoade descoperite împreună cu cele ale altor producții BBC, în 1988, în subsolul unei foste biserici mormone care era în proces de demolare.

În total, 24 de episoade au fost recuperate de-a lungul timpului din astfel de surse non-oficiale. Și, oarecum neoficial, este aproape cert că mai există altele, conform unora dintre cei care le „vânează” pe post de hobby. Phillip Morris (nicio legătură cu firma de tutun), unul dintre cei mai activi vânători de episoade pierdute din comunitate, susținea în 2020 că știe despre cel puțin șase episoade nerecuperate aflate în colecții private. // „ Philip Morris: Doctor Who’s Missing Episodes Search Discussed”, youtube.com // Iar săptămânalul britanic The Observer a confirmat, recent, existența altor două episoade cu primul doctor la un colecționar privat. // „Lost Doctor Who episodes found – but owner is reluctant to hand them to BBC”, theguardian.com //

Situația unor astfel de episoade este complicată. Unii colecționari ar vrea să le păstreze, pentru exclusivitate, iar alții, conștienți de faptul că astfel de copii sunt extrem de valoroase, ar prefera să le vândă sau chiar să le scoată la licitație. Dar nu o pot face pe față, din același motiv pentru care alți colecționari care spun că le-ar returna ezită să o facă – problemele legale cu deținerea unor astfel de copii.

De altfel, deținătorul episoadelor raportate de The Observer a invocat fix acest motiv, bazat pe un precedent din 1978: atunci, actorul de comedie Bobby Monkhouse, care avea una dintre cele mai mari colecții de casete și film din Marea Britanie, a fost arestat pentru fraudă și tentativă de import ilegal a unor producții pentru care nu avea drepturi de autor.// „Bob Monkhouse, his movie collection, and the bizarre Serious Crime Squad case”, filmstories.co.uk // Procesul a ulterior clasat, însă parte din arhiva lui Monkhouse a fost confiscată și distrusă.

De un astfel de deznodământ s-ar teme unii dintre colecționari, chiar dacă nu a existat încă vreun caz similar pentru un deținător de materiale vechi Doctor Who sau de la BBC (Monkhouse a fost cercetat pentru deținerea unor producții americane). De aceea, există voci din rândul colecționarilor și vânătorilor de episoade care cer o amnistie pentru returnarea oricărui tip de material pierdut și chiar remunerarea celor care predau astfel de producții.

BBC-ul susține că ar colabora cu orice persoană privată care vrea să ajute la restaurarea arhivei și a susținut în trecut inițiative private în acest sens – cum a fost cazul lui The Doctor Who Restoration Team,// Detalii pe impossiblethings.net // o echipă de specialiști din industria TV, fani ai serialului, care se ocupă de restaurarea episoadelor și le pregătește pentru relansări pe DVD. Început ca un proiect de restaurare color al episoadelor regăsite cu al treilea doctor, BBC Archives a contractat ulterior echipa pentru a restaura complet mai multe dintre seriile vechi.

Au trecut, totuși, zece ani de la cea mai recentă descoperire a unor episoade pierdute din Doctor Who – cele din Nigeria –, iar aceasta este cea mai lungă pauză de când a început efortul de căutare al episoadelor vechi. Chiar și cu episoadele zvonite a fi în mâinile colecționarilor, sunt șanse infime ca toate cele 97 de episoade lipsă să fie regăsite. Dar asta nu înseamnă că poveștile lor sunt și ele pierdute.

Set de telesnaps-uri captate de John Cura

O moștenire audio-foto

În ciuda numărului mare de episoade care lipsesc, niciunul dintre ele nu este complet pierdut: pentru fiecare există, în vreo formă sau alta, o înregistrare audio. Acestea erau făcute de fani, precum Graham Strong,// Detalii pe gstrong.co.uk // care, fiind pasionat de electronică, avea la îndemână un microfon și un magnetofon cu care a înregistrat multe din episoadele timpurii ale seriei. Ba chiar, începând cu sezonul al treilea, a reușit să cableze output-ul audio al televizorului la magnetofon, fiind singurul care a înregistrat episoade direct din televizor. De altfel, înregistrările lui au fost folosite de echipa Doctor Who Restoration Project în mai multe restaurări.

Asemenea înregistrări au apărut la suprafață mai recent decât episoadele pierdute – în 2019, Kaleidoscope, un ONG specializat pe căutarea programelor de televiziune pierdute, a anunțat că a găsit „Înregistrările Randolph”,//Detalii pe twitter.com // o altă colecție audio a episoadelor lipsă, care pot folosite fi cu înregistrările lui Graham pentru a crea variante de o calitate și mai bună.

BBC a făcut, la rându-i, uz de astfel de înregistrări, și a creat diverse variante noi pentru o parte din episoadele lipsă, de la animații care reiau scenariul episoadelor până la audiobooks.// „Missing Doctor Who episodes resurrected on BBC Sounds”, radiotimes.com // Anterior, în colecțiile cu serii incomplete, radiodifuzorul oferea o variantă narată la cameră a episoadelor lipsă, de către actori originali.

Au supraviețuit și mărturii vizuale ale episoadelor, sub forma așa-numitelor „tele-snaps”. Acestea au făcut obiectul unei afaceri gândite de fotograful John Cura, care a creat o cameră experimentală ce putea capta poze direct de pe un televizor// „Snapshots of History: the story of John Cura’s Tele-Snaps by Mark Lewisohn”, copyrightliteracy.org // – practic, primele screenshoturi din istorie. După o discuție cu BBC-ul, care ar fi la fel de relevantă și azi, despre problema drepturilor de autor pentru o astfel de inițiativă, Cura a primit acordul de a face zeci de fotografii al fiecărui program nou difuzat.//„Nothing at the End of the Lane – John Cura: Photographer of the Lost Archive”, pag. 17-21, disponibil pe endofthelane.co.uk //

Tele-snaps-uri captate de John Cura dintr-un episod al seriei pierdute „The Space Pirates” (1969)

În total, Cura a făcut peste 250.000 de tele-snap-uri de-a lungul carierei, pe care le vindea adeseori televiziunilor, actorilor sau ziarelor. El a murit în 1969, fără să știe că imaginile pe care le-a captat sunt singura mărturie rămasă pentru multe dintre emisiunile TV timpurii din Marea Britanie, inclusiv pentru episoadele pierdute din Doctor Who.

Din păcate, o parte semnificativă din tele-snap-urile lui Curia au fost distruse după decesul său. Văduva lui, Emily, susținea că a oferit întregul său catalog BBC-ului și că le-ar fi ars după ce aceștia au refuzat să le cumpere. Așa că majoritatea celor rămase sunt cele vândute de Curia sau oferite cunoștințelor. Asta a dus la o vânătoare de amploare ceva mai mică și pentru a descoperi cât mai multe tele-snap-uri cu episoadele pierdute.

Până acum, au fost recuperate suficient de multe de fotografii ale lui Curia pentru reconstrucția unor episoade din 11 serii incomplete de Doctor Who, în care tele-snap-urile sunt rulate împreună cu înregistrările audio ale episoadelor.//Lista completă este disponibilă pe wikipedia.org //

Asta oferă o perspectivă poate interesantă, în contextul dezvoltării AI-ului generativ. La urma urmei, dacă există deja audio-ul original, imagini de referință care ilustrează evenimentele dintr-un episod și episoade păstrate sau regăsite cu aceiași actori, ce-ar putea împiedica pe viitor reconstruirea, măcar parțială, a unora dintre episoadele pierdute, de către un model AI care poate genera conținut video? Pentru că, la urma urmei, ideea de a avea o arhivă completă al unuia dintre cele mai populare seriale SF din istorie, probabil că va dăinui și după vânătorii sau colecționarii actuali.