Foto: Netflix
Leave the World Behind: Pentru Apocalipsă, apasă tasta 012 min read
Netflix a băgat bani cu geamantanul într-un thriller apocaliptic, cu o distribuție stelară, care pornește de la premisa unui atac cibernetic. N-a prea meritat investiția.
Regizorul Sam Esmail a cochetat dintotdeauna în filmele sale cu suprarealism melodramatic (Comet) sau cyber-thriller (Mr. Robot). De data asta, în Leave the World Behind, adaptarea cărții scrise de Rumaan Alam, bestseller și finalistă la premiul National Book Award din Statele Unite, Esmail amestecă ambele metode. Pe alocuri, a funcționat. Amanda Sandford (Julia Roberts), mizantropă, epuizată la job și irascibilă acasă, după o noapte nedormită, se hotărăște brusc să rezerve o vacanță pentru familia ei: Clay (Ethan Hawke), profesor, anxios din cauza reducerilor de buget ale școlii unde predă, și cei doi copii, Rose și Archie, dependenți de tehnologie.
„When I couldn’t fall back asleep this morning, I came over here. To watch the sunrise. And I saw all these people starting their day with such tenacity. Such verve. All in an effort to make something of themselves. Make something of our world. I felt so lucky to be a part of that. But then, I remembered what the world is actually like. // „Când nu am reușit să adorm în această dimineață, am venit aici. Să privesc răsăritul. Și i-am văzut pe toți acești oameni începându-și ziua cu atâta tenacitate. O asemenea vervă. Toate într-un efort de a face ceva din ei înșiși. Faceți ceva din lumea noastră. M-am simțit atât de norocos să fac parte din asta. Dar apoi, mi-am amintit cum este lumea de fapt. Și am ajuns la o concluzie mai clară…” // îi mărturisește Amanda lui Clay, abia trezit din somn și bulversat de faptul că trebuie să-și facă bagajele pentru o călătorie neplanificată. Camera face un zoom à la western, iar Julia Roberts se întoarce spre tine, în gros plan, și termină monologul cu un punchline: // „CHIAR urăsc oamenii.” //
Doar că, mai curând decât s-ar fi așteptat, tocmai de încrederea în oameni va avea nevoie. Odată ajunși la casa modernistă și luxoasă pe care au închiriat-o nu foarte departe de oraș, dar, totuși, într-o zonă suficient de nelocuită, familia pornește spre plajă. În timp ce se relaxează, un petrolier eșuează la țărm. Tulburați de întâmplarea bizară, se întorc acasă și realizează că televizorul, internetul și telefonia mobilă nu funcționează. Printre altele, Rose e nemulțumită că nu reușește să vadă ultimul episod din serialul Friends, un alt punchline, poate cel mai important, al filmului, și pe care mă abțin cu greu să nu-l dezvălui.
Mai târziu, în aceeași seară, George H. Scott (Mahershala Ali) și fiica sa, Ruth (Myha’la Herrold, din Modern Love sau Industry), le bat, inoportun, la ușă. Aceștia le explică faptul că locuința e a lor și că o pană de curent în oraș i-a convins să vină aici. Amanda, firește, e imediat sceptică față de povestea lor (transpiră și niscaiva rasism), dar Clay le permite să-și petreacă noaptea, după ce George le restituie o mie de dolari.
Dimineața următoare, Amanda descoperă patru alerte de știri pe telefonul ei, două despre pene de curent, una care avertizează că hackerii sunt responsabili pentru ceea ce se întâmplă și una scrisă în cifre și simboluri. Clay pornește cu mașina spre oraș, să încerce să afle una, alta, dar se rătăcește (unde e o hartă, când ai nevoie de ea?). În schimb, o dronă arunca broșuri cu mesaje extremiste scrise în limba arabă („Moarte Americii” e, în mare, mesajul acestora). George, pe de altă parte, se duce la o casă a unui amic vecin, convins că internetul prin satelit al acestuia trebuie să funcționeze, dar, surpriză, casa e părăsită și tehnologia nu-l ajută, nici de data asta. Bașca, observă cum un avion se prăbușește în ocean. Deși panicați, cei trei adulți încearcă să se relaxeze. Pe seară, Clay aprinde un joint, iar Amanda și George împart o sticlă cu vin și încep să se împrietenească. Ba chiar, după ce se pilesc, încearcă un dans.
Aventurile acestora continuă, iar întâmplările devin tot mai bizare și la limita supraviețuirii. Amanda și Ruth se confruntă cu un comportament bizar al căprioarelor din pădure, în vreme ce Clay și George aproape se împușcă cu Danny (Kevin Bacon), căruia aceștia îi cer ajutorul, doar că Danny îi întâmpină cu un shotgun și le cere să plece de pe proprietatea lui. Cum filmul durează peste două ore, mai amintesc doar o scenă în care mașinile autonome Tesla, după ce au fost piratate, se ciocnesc în lanț pe drumuri, blocând, astfel, traficul (treabă care l-a iritat pe Elon Musk). De altfel, e singura scenă care impresionează.
În fine, cred că deja te-ai prins: America e atacată. Fie de către iranieni, coreeni sau chinezi, cum bănuiesc Clay și Danny (// „Ne-am făcut o groază de inamici în lume.” // glumește, sarcastic, Danny), fie „din interior”, cum începe să creadă George, care, de altfel, e consilier financiar pentru un angajat în departamentul de apărare al Statelor Unite. Iar acel client i-a povestit despre o manevră în trei pași, capabilă să răstoarne un guvern printr-o lovitură de stat. Primul pas e izolarea de tehnologie și comunicare. Al doilea, haos sincronizat, prin care oamenii vor începe să se întoarcă unii împotriva altora. Iar dacă primii pași au succes, atunci al treilea se întâmplă natural: „coup d’état”, cum zice George.
Și bănuiesc că te-ai mai prins de ceva. Leave the World Behind e încărcat politic. Doar că e ipocrit – Clay, Amanda și, mai ales, George sunt, totuși, confortabili cu status quo-ul din jurul lor – și cu o agendă unidirecțională. Aluziile la asaltul Capitoliului Statelor Unite ale Americii, din 2021, de către oameni dezinformați și ușor de manipulat, dar și la realizările tehnologice îndoielnice, care se pot întoarce împotrivă (Donald Trump și Elon Musk sunt, evident, cei vizați, dar sunt ținte facile), nu fac altceva decât să stabilească o singură perspectivă ideologică, iar asta nu ajută deloc filmul. Ba chiar, dacă mă gândesc mai bine, George și Amanda (care lucrează în advertising, hey, poate chiar pentru mașinile alea ale lui Musk!) sunt parte din problemă. De altfel, nu ajută nici exercițiile de stil exasperante ale lui Sam Esmail, care nu de puține ori pot părea kitsch cinefililor trecuți deja prin alte thrillere post-apocaliptice ceva mai sofisticate, precum Knock at the Cabin, It Comes at Night sau, de ce nu?, Don’t Look Up. Așa că nu e nici vreun disaster movie pe care să ți-l amintești a doua zi, nici vreo parabolă deșteaptă despre politica și societatea americană. Mai bine revăd „The One with the Blackout”, din Friends.
Disponibil pe Netflix | Per total: 5/10 | Știință & Tehnologie: 7/10
