HBO/Warner Media

Liz Carmichael și mașina cu trei roți ce putea rezolva criza petrolului

De Mihai Ghiduc 15.02.2021

Serialul-documentar HBO „The Lady and the Dale” e poveste fascinantă din anii ’70, despre o femeie misterioasă și o mașină cu trei roți cu proprietăți aproape magice, dar și cu asemănări cu lumea contemporană

La finalul lui 1973, lumea occidentală era lovită de criza petrolului. Țările arabe au impus un embargo statelor care susțineau Israelul, iar asta a făcut ca prețul combustibilului să crească cu 300% sau chiar mai mult. În acest context, Twentieth Century Motor Car Corporation, o companie nou înființată din California, a anunțat că are o soluție: o mașină care consuma un galon la 70 de mile, adică 3,36 litri la 100 de kilometri. Mașina, numită The Dale, după numele inventatorului, Dale Cliff, ieșea în evidență prin faptul că avea doar trei roți (două în față), prin caroseria galbenă și prețul promis de 2.000 de dolari.

The Dale

Fotografii din anii 1970 cu mașina Dale

Corporația era condusă de Geraldine Elizabeth Carmichael, sau Liz Carmichael, iar noul model a atras imediat atenția presei – ba chiar a ajuns la emisiunea Prețul corect, ceea ce era maximum de publicitate în acele vremuri. Dacă ar fi fost lansată în ultimul deceniu, The Dale ar fi putut fi Tesla. Ar fi fost cu siguranță vedetă pe internet și ar fi atras atenția investitorilor în start-up-uri și unicorni. Însă, dincolo de povestea de marketing, The Dale încă nu exista cu adevărat – era doar un concept, iar compania fondată de Carmichael încerca să-l transforme în realitate. 

Iar Liz umfla calitățile mașinii cu fiecare interviu: ba că plasticul din care e produsă e creat de NASA și rezistă la reintrarea în atmosferă, ceea ce înseamnă că poți intra cu mașina în zid fără să pățești nimic, ba chiar că merge pe sub apă. Într-un final, întreaga poveste s-a dovedit o combinație între un soi de escrocherie elaborată și speranțe deșarte puse în ceea ce, în esență, era o caroserie de plastic propulsată de un motor de motocicletă. 

Liz Carmichael în biroul Twentieth Century Motor Car Corporation

Liz Carmichael în biroul Twentieth Century Motor Car Corporation

La câteva luni de la fondarea companiei, un reporter de televiziune, Dick Carlson – da, chiar tatăl lui Tucker Carlson –, a dezvăluit că Liz Carmichael este o femeie trans. Născută Jerry Dean Michael, Liz își începuse tranziția în a doua parte a anilor ’60, însă puțină lume în afara propriei familii îi cunoștea trecutul. Avea și motive: Jerry era urmărit de autorități pentru contrafacerea unor bancnote, în 1962, și alte astfel de infracțiuni financiare. Desigur, Carlson a insistat să o prezinte ca bărbat, iar restul mass-mediei i-a călcat pe urme. Aceste dezvăluiri, combinate cu numeroasele libertăți pe care Liz și le luase cu banii încasați ca avans pentru niște mașini care n-au fost încă produse, au pornit o serie de evenimente care au culminat cu condamnarea lui Liz și închiderea ei într-o închisoare pentru bărbați.

Doamna și mașina Dale (The Lady and the Dale), serialul HBO, spune povestea vieții complicate a lui Liz Carmichael încercând să prezinte mai ales faptele, într-o combinație de interviuri, imagini de arhivă și animații care te fac să nu simți că fiecare dintre cele patru episoade are câte o oră. 

De la începuturile cu aer de Catch Me If We Can ale lui Jerry, la tranziția acestuia către Liz, cu sprijinul familiei, la felul în care reușea aceasta să-și fascineze colaboratorii sau la bigotismul mass-mediei din acea vreme și surprinzătoarea deschidere a justiției, realizatorii serialului încearcă să nu dea verdicte. 

Zackary Drucker

Zackary Drucker, co-regizoarea serialului The Lady and The Dale

Am vorbit cu Zackary Drucker, co-regizoare a serialului alături de Nick Cammilleri și activistă transgender, despre curajul de-a aduce pe micul ecran un personaj atât de complex și imperfect ca Liz Carmichael, mai degrabă antieroină decât un reprezentant cu care comunitatea trans să se mândrească, într-o perioadă în care discuțiile despre drepturile persoanelor trans, mai ales în Statele Unite, sunt extrem de aprinse și politizate.

Întreaga idee pare un start-up modern. Unele dintre companiile de azi pornesc de la o idee mai vagă decât un concept de mașină cu trei roți realizat din plastic și aluminiu și totuși au succes. Crezi că Liz ar fi avut succes în această perioadă?

Liz e un caz tipic, este exact ca antreprenorii de azi. Elizabeth Holmes,Creatoarea defunctei companii Theranos, care a fost investigată pentru fraudă, wikipedia.org Elon Musk sunt comparații care s-au mai făcut. Industria tech de azi adânc înrădăcinată în idei libertariene, există o foarte pregnantă filosofie ayn-randiană Scriitoare și filosoafă ruso-americană, creatoarea obiectivismului: wikipedia.org omniprezentă în această industrie. Cred că Liz e un „origin story” pentru foarte multe teme care au crescut în timp.

Cultul personalității pe care l-a dezvoltat în anii 1970 continuă să reverbereze astăzi în alte personalități publice create în acei ani.

Sunt foarte multe paralele cu prezentul. Pentru mine a fost captivant faptul că Liz e un exemplu timpuriu a ceva ce a devenit foarte comun acum.

Ce emoții ți-a creat Liz? A fost ea cineva diferit când ai început proiectul și altcineva după sau ai privit-o la fel pe tot parcursul proiectului?

În cei doi ani în care am lucrat la asta am avut toate sentimentele pe care o persoană le poate avea față de Liz. Dar în ansamblu am văzut-o ca pe o eroină. Uneori, a fost și un antierou, și narcisistă, dar și o mamă grozavă. Toate aceste paradoxuri și contradicții au condus în cele din urmă la dezvăluirea unui personaj foarte uman. Și cred că acesta este singurul mod de a arăta un personaj complex, prin includerea defectelor. 

Pentru mine, momentul decisiv a fost cel în care am primit scrisorile pe care i le scria cumnatei sale din închisoare, care a fost o primă fereastră în cea mai întunecată perioadă a vieții ei, când era ținută în izolare. Am finalizat acest serial în 2020, în timpul pandemiei COVID-19, după opt ani de cercetare împreună cu co-regizorul meu, și l-am creat din birourile noastre de acasă. Vara trecută o o visam în fiecare seară – pe Liz, familia ei, personaje din serial îmi apăreau în vise –, pentru că lucram 12 ore pe zi, cinci zile pe săptămână, de la 7 la 7, numai la asta.

Eram cu totul imersată în lumea lui Liz și atunci am primit scrisorile din închisoare. Iar acestea au distrus orice urmă de  rezervă sau dubiu față de integritatea ei și cred că mi-a permis să rezonez cu umanitatea și spațiul ei emoțional interior. 

Cred că Liz ne-a dat tuturor permisiunea de a face greșeli, pentru că există un moment în care putem să reparăm o parte dintre daunele create anterior în viață. A devenit mai empatică, ceea ce ni se întâmplă tuturor – cu toții devenim mai empatici în a doua parte a vieții. 

Primul episod al serialului are un feeling de Catch Me If You Can. A fost intenționată această prezentare?

Cred că atât Catch Me If You Can cât și primul episod al serialul nostru pune sub reflector o eră din istoria Americii în care ceea ce numim „crima cu guler alb” nu era investigat, când în special bărbații albi puteau să scape de o groază de chestii, fraude mărunte și infracțiuni fără victime.

În SUA a existat mereu o fascinație pentru escroci și șarlatani.

Oamenilor le place să creadă despre ei că sunt impenetrabili la persuasiune, că nu pot fi escrocați, că nu vor cădea victime, dar realitatea este că există oameni capabili să exploateze oportunist vulnerabilitatea emoțională a altor persoane. Liz a fost șarmantă, capabilă să se conecteze cu oamenii într-un mod profund, să-i facă să se simtă încrezători în ei, iar acest lucru era contagios, era un fel de infecție cu sentimente pozitive pe care o folosea pentru a crea daune, pentru a scăpa, pentru a obține bani de la oameni. 

Înainte de serial, nu știam de Liz. Am găsit fascinantă întreaga poveste, însă mă întreb dacă nu te-ai gândit că în această perioadă în care există persoane care vor să distrugă comunitatea trans nu e cel mai bun moment să prezinți un personaj trans care nu este complet pur și pozitiv?

Da, am avut sentimente amestecate, pentru că nici eu nu auzisem de Liz înainte și e o poveste complicată, persoanele transexuale au fost mereu acuzate că și-au asumat o identitate pentru a comite o crimă, este unul dintre cel mai vechi moduri în care sunt percepute. Sunt atât de multe lucruri de descâlcit.

Cred că acest serial reprezintă primele patru ore de teorii care analizează viața unei singure persoane trans.

Și chiar e nevoie de tot acest timp pentru a naviga prin nuanțele poveștii sale, pentru a descoperi umanitatea ei. Dar cred că nu putem fi cu adevărat umani dacă nu avem voie să facem greșeli, iar personajele inspiraționale, care sunt un model, sunt plictisitoare pentru mine. 

De exemplu, Tony Soprano – bărbații pot să fie mereu antieroi și să fie mai multe lucruri în același timp. Cred că suntem, cultural vorbind, într-un punct de turnură, în care ne extindem noțiunea de diferit prin personaje ca Liz.

Liz Camichael și familia.

Liz Carmichael și copii săi

Dale Carlson, ziaristul care i-a dezvăluit identitatea trans, a fost bigot nu doar în perioada aia, ci și ulterior, la proces și chiar în interviul din serial. Crezi că media a tratat-o nedrept pe Liz?

Cred că n-ar fi tratat-o așa dacă era un bărbat. E destul de greu de imaginat că s-ar fi întâmplat altfel, având în vedere cum au fost tratate persoanele trans înaintea ei. Față de felul în care identitatea persoanelor trans a fost dezvăluită și cum au fost umilite public, povestea ei e una tipică. Totuși, ea reprezintă și un progres, fiind identificată ca femeie în tribunal… 

Îmi imaginez că, dacă n-ar fi fost identificată ca trans, am fi condus cu toții mașini Dale astăzi. Dacă te uiți la Elon Musk, se poate face cu siguranță o paralelă interesantă: o companie care încă funcționează în pierdere și care crește tot mai mult, dincolo de așteptările publice. Cred că nu-s mari diferențe între țelurile lui Musk și ale lui Liz Carmichael, cu excepția perioadei și a genului. 

O perspectivă interesantă este și faptul că Liz s-a poziționat ca un idol anticapitalist, care luptă cu cei trei mari producători auto ai vremii și oferă publicului ceva mult mai ieftin. Cât de interesantă a fost lupta asta cu cei trei?

Cred că lupta cu cei trei mari producători a fost creată pentru a-și crea o imagine, pentru a părea mai importantă decât era, ca să pară că e o amenințare la adresa status quo-ului.

În realitate, n-am găsit niciun indiciu că erau conștienți de existența ei sau amenințați de ea. Cred că afirmația i-a servit ei, mult mai mult decât să amenințe cu adevărat operațiunile producătorilor mari. 

Ea făcea des referiri la Preston Tucker, un producător auto din anii ‘40 care chiar a fost chemat în judecată. Mașina lui a fost produsă cu succes, dar n-a reușit să intre pe piață, pentru că l-au falimentat cu procesele. Liz făcea trimitere la Tucker ca la un precursor, dar cred că trimiterea avea legătură mai mult cu propria sa mitologie, decât să fie ancorată în realitate. Erau mulți alți producători independenți în acea perioadă, Cliff Hall, Malcolm Bricklin, care au creat mașini. Liz e unul dintre ei.

Liz mințea des – despre mașină, despre capacitățile sale și nu numai. La un moment dat, chiar spunea că ar vrea să candideze la președinție. N-am putut să nu fac o anume paralelă… Ai inclus intenționat acest lucru?

Pentru noi, în SUA, acest an a fost impredictibil și haotic, și să-l trăiești direct a fost, sincer, înfricoșător. Cred că serialul ar fi arătat foarte diferit dacă rezultatul alegerilor ar fi fost altul. E o anumită relaxare acum… Și da, cred că sunt multe paralele.

Anii 1970 l-au produs pe Donald Trump și au produs-o pe Liz Carmichael.

Și n-am mai spus asta vreodată, pentru că este de rău augur, dar da, sunt incluse, paralelele sunt acolo pentru a fi interpretate de public.

***

În loc de încheiere: The Dale nu a fost produsă vreodată decât în trei exemplare, inclusiv un prototip funcțional care este prezentat și în serial. Una dintre mașini este expusă în muzeul auto Petersen din Los Angeles.



Interviu de

Mihai Ghiduc

Redactor-șef. A oscilat între print (Opinia studențească, Men's Health, Maxim, Marie Claire) și online (Vice, Glamour, Slow Forward) până l-a prins din urmă revoluția tehnologică.

CULTURĂ|OVERVIEW

Incidentul Diatlov: de ce e preferat misterul și nu soluțiile

De Cristi Mărculescu 24/02/2021
O nouă anchetă (rusească) și o nouă teorie științifică (din Elveția) ar putea explica Incidentul Diatlov, dar mulți refuză să creadă „soluția”.
CULTURĂ|FILM&TV

Adam Curtis analizează ideologiile contemporane într-un nou documentar BBC

De Cristi Mărculescu 20/02/2021
În „Can’t Get You Out of My Head”, Adam Curtis pune multe întrebări despre istoria ideilor, ideologiilor și isteriilor din societate
CULTURĂ|FILM&TV

Ce a învățat The Mandalorian din jocurile video?

De Alin Răuțoiu 01/02/2021
The Mandalorian este influențat de nenumărate surse, pornind de la filmelele lui Akira Kurosawa până la Star Wars: Rebels, dar își găsește cea mai puternică și neașteptată sursă de inspirație în jocurile video.
CULTURĂ|Q&A

2020: A Covid Space Odyssey. Departe de pandemie, în spațiu.

De Adriana Moscu 25/01/2021
Am vorbit cu Alina Manolache și Vladimir Potop despre documentarul produs pentru The Guardian, care pune în oglindă izolarea extraterestră a astronautei Jessica Meir cu cea experimentată de oameni pe Pământ.