Foto: Neflix

One Piece: Konnichiwa, Păsări-Lăți-Lungilă!9 min read

De Mihai Tița 18.09.2023

Dacă ești în căutarea unui serial care poate fi o combinație între Pirates of the Caribbean, X-Men și Crounching Tiger, Hidden Dragon, dă play acestei adaptări a uneia dintre cele mai cunoscute serii manga.

Am început cu oareșce teamă și lehamite One Piece, adaptarea live-action a celei mai de succes serii manga, scrisă de Eiichiro Oda, apărută în 2007 și transformată, ulterior, într-un serial anime Iar asta pentru că, recent, Netflix a ratat complet Cowboy Bebop, alt anime popular. Lucrurile stau mult mai bine, de data asta (primele două episoade pot fi relativ obositoare, din cauza ritmului alert și a informației abundente, dar apoi lucrurile intră într-un fir narativ nu la fel de complicat), iar o bună parte din faptul ăsta se datorează interpretării energice și distincte a tânărului actor mexican Iñaki Godoy (despre care sunt convins că va fi pomenit des în următorii ani). Au contat, firește, și cele 18 milioane de dolari pe care se presupune că Netflix le-a investit în fiecare dintre cele opt episoade ale serialului.

Nici scenariul nu e de ignorat. În ciuda faptului că a trebuit să jongleze narativ între flashback-uri, scene de acțiune și momente melodramatice, a reușit să închege toate aspectele materialului sursă (covârșitor, de altfel, întins pe zece ani și în peste o sută de volume) într-un mod simplu și distractiv.

La fel ca în manga, serialul produs de Netflix urmărește aventurile lui Monkey D. Luffy (Iñaki Godoy), un adolescent neverosimil, poate chiar și periculos de optimist, care dorește să ajungă cel mai cunoscut și temut pirat din lume. Să facă asta, Luffy trebuie să găsească „One Piece”, o comoară legendară lăsată în urmă de fostul lider al piraților, Gold Roger. În căutările sale, Luffy îi întâlnește și îi recrutează în „echipajul” său (echipajul din capul lui, mai degrabă, pentru că ceilalți nu prea vor să facă parte dintr-un crew) pe un vânător de recompense, Roronoa Zoro (Mackenyu, al cărui tată a fost actorul Sonny Chiba, o legendă a filmelor cu arte marțiale), pe o hoață foarte pricepută, Nami (Emily Rudd), pe lunetistul Usopp (Jacob Romero Gibson) și pe bucătarul-șef plus artist în arte marțiale Sanji (Taz Skylar), care, în mod amuzant, luptă doar cu picioarele, pentru a-și proteja mâinile.

Deși fiecare dintre aceștia e, inițial, sceptic în privința lui Luffy, optimismul captivant al acestuia în urmărirea viselor și obiectivele sale îi ajută și pe ceilalți să facă primul pas spre ale lor – o temă, bineînțeles, cât se poate de adolescentină (vorbim, totuși, despre o manga pentru cei mici), dar fără să fie kitsch (dimpotrivă, chiar camp, uneori): personajele sunt sincere, naturale, fără prețiozități dramatice. De altfel, simplitatea lui One Piece pare revigorantă, chiar radicală, cum observă criticul Steven Scaife, în recenzia sa din Slant.„One Piece Review: A Live-Action Manga Adaptation That Defies the Odds”, slantmagazine.com 

Dar One Piece m-a și plictisit, în mai multe rânduri, din cauza a două aspecte. Primul dintre ele ține de intențiile serialului de a se adresa cât mai echilibrat și democratic celor două tabere de vârstă: adolescenți și adulți. Stilul de luptă al lui Zoro, care folosește trei săbii, e unul matur și spectaculos, iar caracterul său e unul introspectiv, în vreme ce Luffy e caraghios, având în vedere superputerea sa de a se întinde precum cauciucul (loviturile și tehnicile sale de luptă sunt chiar „personalizate” prin tot felul de strigăte, precum „Gum Gum UFO” sau „Gum Gum Bogun”). În manga, spre exemplu, Zoro e un personaj mult mai plastic.

Al doilea aspect e timpul îndelung ocupat cu aprofundarea și nuanțarea personajelor. Treaba asta e, de fapt, în dezacord tocmai cu miza acestei producții, unde aventura, umorul și acțiunea primează. Concret, frânturile din copilăria lui Luffy aduc aminte de atmosfera inofensivă și monotonă ale unor Pirates of the Caribbean sau Peter Pan. Cu cât trec mai multe episoade din sezon și cu cât afli mai multe despre fiecare membru al echipajului, cu atât One Piece trenează mai mult.

Pe de altă parte, e la fel de important de remarcat și apreciat cât de mult teren acoperă acest prim sezon. Până la sfârșitul episodului al patrulea, Luffy și echipajul său fac rost de corabia la care visau și părăsesc Syrup Village, ceea ce nu se întâmplă decât în jurul episodului 18 în anime. În episodul al optulea, are loc o schimbare semnificativă în relația dintre Garp și Luffy, care nu apare în anime decât după 200 de episoade. 

Faptul că această abordare încărcată funcționează – povestea se desfășoară pe nenumărate nave, echipaje și insule, fiecare cu propria cultură și, uneori, chiar specii –  e o dovadă a faptului că One Piece are un scenariu izbutit și o distribuție puternică, datorită unui amestec de actori talentați, care, după cum lesne vei observa, au fost foarte compatibili și s-au simțit bine filmând împreună.

Disponibil pe Netflix | Per total: 6/10 | Știință & Tehnologie: 5/10



Text de

Mihai Tița

Jurnalist de lifestyle și cultură, care a mai scris pentru Playboy, GQ, FHM, Sunete sau Scena9. 

CULTURĂ|BOOK CLUB

8 cărți gastronomice din 2023 care merită citite

De
O primă partea a aparițiilor editoriale despre mâncare dintr-un an destul de generos cu gastronomia. Plus o scurtă recapitulare a ultimului deceniu.
CULTURĂ|POPCRAFT

40 de ani de la The Terminator: Skynet se întoarce?

De
„I'll be back” e una dintre replicile iconice al cinemaului, dar, astăzi, e și o metaforă pentru reîntoarcerea temei principale: cât de periculoasă e, de fapt, inteligența artificială?
CULTURĂ|GAMECRAFT

Prince of Persia: The Lost Crown. Renașterea unui clasic

De
Prințul tău se află într-o altă anomalie temporală, dar măcar a ieșit din hibernare.
CULTURĂ|POPCRAFT

Poor Things: Bella și bestia

De
Unul dintre regizorii însemnați și inconfortabili ai ultimelor decade încearcă să fie mai abordabil, într-o satiră pastelată despre Dumnezeu, autonomie corporală, misoginism și câte și mai câte.