Netflix/Disney+

Prey și Spiderhead: Scenarii extraterestre, realizări modeste11 min read

De Mihai Tița 30.08.2022

Două filme recente, disponibile pe platforme de streaming, în care știința și tehnologia superavansate provoacă conflicte ideologice și violență.

Pentru că foarte multe lucruri de zis n-ar fi despre cele două SF-uri recente, merită menționate într-un combo și, eventual, chiar văzute în aceeași seară, mai ales dacă popcornul e la îndemână. Le iau, așadar, pe rând.

Prey

Dacă ia gustat sau măcar ai o nostalgie pentru filmele de acțiune cu Arnold Schwarzenegger de acum câteva decade bune, probabil că le ai în topul personal pe cele trei ale căror titlu foloseau un adjectiv care descria o ocupație cel puțin periculoasă: Commando (cunoscut în spatele blocului mai ales ca „Commando pentru fata mea”), Terminator aka „I’ll be back” și Predator aka „You’re one ugly motherfucker!”. O legendă, despre care nu  se va ști niciodată în ce măsură e adevărată, spune că actorul cu origini austriece (de ce magazinele cu suveniruri nu profită?) își improviza unele dintre replicile memorabile. 

Ultimul dintre cele trei filme a beneficiat de un sequel după doar trei ani, cu Danny Glover (popular în acea perioadă datorită rolului din Lethal Weapon), pe care unii chiar îl preferă originalului – iar argumente sunt destule. Apoi, s-a lăsat liniște timp de două decenii: Predators a ieșit în 2010, iar The Predator în 2018. Din nefericire, nu doar titlurile sunt neinspirate. Nu le mai pun la socoteală pe cele două din seria crossover, inspirată de benzile desenate cu același nume, Alien vs. Predator, pentru că-s altă mâncare de pește. În fine, all cincilea film al francizei, Prey, e niscaiva mai ambițios decât precedentele, dar departe să nu fie plictisitor.

Perioada în care se întâmplă intriga e prima îndrăzneală a regizorului Dan Trachtenberg (cunoscut mai ales pentru 10 Cloverfield Lane): anii 1700. Intriga e, de asemenea, curajoasă: o adolescentă dintr-un trib Comanche încearcă să le demonstreze tuturor, dar mai ales fratelui ei, că are skillurile necesare unei războinice. Doar că nimeni nu o crede, până nu e prea târziu, când avertizează că în Marile Câmpii de Nord mai e un animal dubios, pe lângă pisici pe steroizi sau urși isterici. 

Inevitabil, cu toate aceste coordonate în scenariu, ai uneori și sentimentul că te uiți la un The Revenant într-o realizare studențească sau o reinterpretare SF cam stângace și banală despre relația problematică dintre americani și indieni. De fapt, Trachtenberg a făcut genul de film care transformă secolul al XVIII-lea în soap opera, mai ales la nivel de dialog: glumițele și ironiile sunt cam ca în American Pie sau filmul despre 5Gang, melodramatismul e ca în documentarele cu reconstituiri de pe National Geographic, și cam toate personajele, îmbrăcate, de altfel, în niște costume atent călcate, vorbesc o engleză ca-n manualul pentru upper intermediate. Ba chiar există și o scenă de dialog cu informații din medicină pre-WebMD despre beneficiile unei plante. 

Pe scurt, Prey e un fel de Xena, dar cu indieni. Sau Ultima mohicancă într-un Alien care ar fi fost produs de Netflix. Sau, și mă opresc aici, șansa unui reboot al francizei Predator s-a ratat, de fapt, cu (ceva în stilul) Apocalypto.

Disponibil pe: Disney+ | Per total: 5/10 | Știință & Tehnologie: 5/10

Spiderhead

Ceea ce ar fi putut fi un episod Black Mirror reușit, filmul regizat de Joseph Kosinski (vezi Oblivion, Tron: Legacy sau recentul Top Gun: Maverick) și inspirat de o proză scurtă scrisă de George Saunders,publicată în decembrie 2010 în revista The New Yorker,„Escape from Spiderhead”, newyorker.com diluează aspectele sociopolitice și filosofice vizavi de suicid și exploatarea marginalilor de către companii private, printr-un umor deseori stângaci (scenariștii Rhett Reese și Paul Wernick, care s-au ocupat, printre altele, de Deadpool n-au mai reușit o treabă la fel de bună) și o hollywoodizare excesivă a materialului original. Mai exact, conflictul e rezolvat cu niște bătaie ca-n filmele de acțiune de serie B, văzute, de obicei, după 11 seara la televizor. 

Conflictul? Jeff (Miles Teller), condamnat pentru omor din culpă și care participă voluntar, alături de alții ca el, la un studiu despre substanțe care pot amplifica anumite sentimente (atracția fizică sau frica), aptitudini (inteligența sau spiritul de observație) sau stări neurologice (halucinații), bănuiește (și, în cele din urmă, descoperă) că Steve Abnesti (Chris Hemsworth), doctorul nonșalant, arogant și suficient de psihopat care supraveghează experimentele, are niște intenții ascunse și cel puțin imorale, chiar dacă susține că „The world needs our help, now more than ever”, în probabil una dintre cele mai generice replici ale filmului.

Lucrurile ies în afara rutinei și devin dubioase după ce Abnesti îi injectează pe Jeff și alte două femei, Heather și Sarah, cu N-40, aka Luvactin (în proză, termenul original e mai subtil: LuvInclyned), un drog care sporește apetitul sexual într-atât de mult, încât nu mai contează dacă ești atras fizic de persoana respectivă. Ba chiar Abnesti merge mai departe și îi administrează lui Sarah periculosul ser Darkenfloxx, care-i provoacă o stare suficient de nevrotică, încât să-și înfigă un foarfece în gât. Când vrea să repete gestul și cu Lizzy (Jurnee Smollett), o condamnată de care Jeff se îndrăgostește (pe bune, fără niciun drog), conflictul se intensifică și urmează probabil cea mai plictisitoare jumătate de oră văzută anul ăsta – deși, sincer să fiu, oferta Netflix e destul de largă în acest sens. 

Cu alte cuvinte, îți recomand, mai degrabă, să-i citești proza lui Saunders, vei ieși mai câștigat și vei descoperi un deznodământ mult mai interesant. Apropo, Jeff îl întreabă, la un moment dat, pe asistentul lui Abnesti: „Is there a drug to forget shit?”. Iar acesta îi răspunde, cu una dintre cele mai ridicole-care-se-vor-profunde replici (vei descoperi și altele): „Yeah, it’s called old age” (Nici măcar time, care era mult mai la îndemână și metaforic, dar, în fine, când e să se aleagă praful de un scenariu…). 

Aș zice că dimpotrivă, e mult mai simplu de atât: e suficient să ieși din aplicație și să uiți că ai văzut Spiderhead.

Disponibil pe: Netflix | Per total: 5/10 | Știință & Tehnologie: 5/10



Text de

Mihai Tița

Jurnalist de lifestyle și cultură, care a mai scris pentru Playboy, GQ, FHM, Sunete sau Scena9. 

CULTURĂ|BOOK CLUB

La masă cu vampirii. Dracula a fost integrat cam forțat în gastronomia românească

De
Nici Nadia, nici Hagi, nici Ilie Năstase nu sunt atât de cunoscuți precum contele Dracula, personajul imaginat de scriitorul irlandez Bram Stoker la finalul secolului al XIX-lea, confundat adesea cu Vlad Țepeș, dar asociat cu Transilvania. Brand puternice ale României, notorietatea lui Dracula e speculată și în gastronomie. 
CULTURĂ|POPCRAFT

Fallout: Postapocalipsa nu va fi la televizor

De
Western, acțiune și satiră politică într-o nouă și reușită adaptare a unui joc video, Fallout are mai multe lucruri de zis decât pare la prima vedere.
CULTURĂ|AI WORLD

Munca invizibilă: Povestea lucrătorilor digitali în umbra inteligenței artificiale

De
Regizorul Natan Castay a intrat în lumea unei comunități de lucrători digitali anonimi care sunt plătiți la limita subzistenței pentru a alimenta inteligența artificială care va urma să le fure joburile.
CULTURĂ|POPCRAFT

20 de ani de la Eternal Sunshine of the Spotless Mind. Merită efortul?

De
Una dintre excentricitățile genului SF, mizanscena suprarealistă regizată de Michel Gondry e foarte importantă și astăzi: de când n-ai mai făcut un gest împotriva rutinei?